CONCEPTUL DE INTEGRARE. FORME ALE INTEGRARII EXISTENTE IN SCOALA ROMANEASCA

CONCEPTUL DE INTEGRARE. FORME ALE INTEGRARII EXISTENTE IN SCOALA ROMANEASCA.

Ideea integrarii copiilor cu dizabilitati in scoala publica a aparut ca o reactie necesara si fireasca a societatii la obligatia acesteia de a asigura normalizarea si reformarea conditiilor de educatie pentru persoanele cu cerinte educative speciale.

Integrarea inseamna ca relatiile dintre indivizi sunt bazate pe o recunoastere a integritatii lor, a valorilor si drepturilor comune pe care le poseda. Cand lipseste recunoasterea acestor valori, se instaureaza alienarea si segregarea intre grupurile sociale. Altfel spus, integrarea se refera la relatia stabilita intre individ si societate si se poate analiza avand in vedere mai multe niveluri, de la simplu la complex.

Integrarea presupune egalitatea de participare sociala si egalitatea de sanse in realizarea accesului la educatie. Printre valorile actuale si de perspectiva ale integrarii societatii democratice din lume le considera dominante pe urmatoarele:

- acceptarea tuturor diferentelor;

respectul diversitatii;

solidaritatea umana si mai ales cu persoane diferite ;

lupta impotriva excluderii si marginalizarii;

lupta impotriva inegalitatii sociale.

Nivelurile integrarii se afla in relatie de interactiune, se influenteaza si se imbogatesc reciproc creand astfel ansamblul de conditii necesar pentru schimbarea societatii si transformarea intr-o societate capabila sa asigure integrarea persoanelor cu handicap mintal in interiorul ei. Accesul la integrare este valabil pentru toate persoanele, inclusiv pentru cele cu un handicap, indiferent de handicapul si gravitatea acestuia. In acest sens nu ar trebui sa existe nici o restrictie. Persoanele cu un anumit handicap si mai ales cu un handicap mintal sunt oameni cit se poate de obisnuiti, oameni cu vise, sperante, aspiratii, dar cu mai multe dureri si mai multe obstacole cu care se confrunta.

Integrarea este un proces complex care presupune :

- a educa acei copii cu cerinte speciale in scoli obisnuite alaturi de ceilalti copii normali;

- a asigura servicii de specialitate (recuperare, terapie educationala, consiliere scolara, asistenta medicala si sociala) in scoala respectiva;

- a acorda sprijin personalului didactic a1 managerilor scolii in procesul de proiectare si aplicare a programelor de integrare ; a permite accesul efectiv al copiilor cu cerinte speciale la programul si resursele scolii obisnuite (sali de clasa, cabinete, laboratoare, biblioteca, terenuri de sport etc.);

- a incuraja rel de prietenie si comunicarea intre toti copii din clasa/scoala;

- a educa si ajuta toti copiii pentru intelegerea si acceptarea dif dintre ei;

- a tine cont de probl si opiniile parintilor, incurajandu-i sa se implice in viata scolii;

- a asigura programe de sprijin individualizate pentru copiii cu CES;

- a accepta schimbari radicale in organizarea si dezvoltarea activitatilor instructiv-educative din scoala.

Conform principiilor promovate in materie de educatie de catre organismele Internationale, se mentioneaza ca persoanele/elevii cu diferite tipuri de deficiente au aceleasi drepturi fundamentale ca si ceilalti cetateni de aceeasi varsta, fara discriminare pe motive de sex, limba vorbita, religie, stare financiara sau orice alta caracteristica a persoanei in cauza sau a familiei sale.

Daca acceptam ideea ca, dupa absolvirea scolii, toti copiii trebuie sa beneficieze de sansa de a participa activ la viata sociala, atunci trebuie sa le acordam neconditionat aceasta sansa inca din scoala; deci integrarea sociala este pregatita si conditionata de integrarea scolara.

Putem vorbi despre mai multe niveluri ale integrarii, precum:

a) integrarea fizica - permite persoanelor cu cerinte speciale satisfacerea nevoilor de baza ale existentei lor, adica asigurarea unui spatiu de locuit in zone rezidentiale, organizarea claselor si grupelor in scoli obisnuite, profesionalizarea in domenii diverse, locuri de munca (in sistem protejat);

b) integrarea functionala - are in vedere posibilitatea accesului persoanelor cu cerinte speciale la utilizarea tuturor facilitatilor si serviciilor oferite de mediul social/ comunitate pentru asigurarea unui minimum de confort (de exemplu: folosirea mijloacelor de transport in comun, facilitati privind accesul stradal sau in diferite institutii publice );

c) integrarea sociala - se refera la ansamblul relatiilor sociale stabilite intre persoanele cu cerinte speciale si ceilalti membri ai comunitatii (vecini, colegi de serviciu, oameni de pe strada, functionari publici); aceste relatii sunt influentate de atitudinile de respect si stima si de ansamblul manierelor de interactiune dintre oamenii normali si cei cu cerinte speciale ;

d) integrarea personala - este legata de dezvoltarea relatiilor de interactiune cu persoane semnificative, in diverse perioade ale vietii; aici sunt incluse diverse categorii de relatii, in functie de varsta subiectului - pentru un copii, relatiile cu parintii, rudele, prietenii; pentru un adult, relatiile cu sotul/sotia, prietenii, copiii, rudele (altfel spus, integrarea eficienta impune anumite conditii, si anume, pentru un copii, existenta unor relatii cat mai apropiate cu familia, iar pentru un adult, asigurarea unei existente demne, cu relatii diverse in cadrul grupurilor sociale din comunitate);

e) integrarea in societate - se refera la asigurarea de drepturi egale si respectarea autodeterminarii persoanei cu cerinte speciale ;

f) integrarea organizationala - se refera la structurile organizationale care sprijina integrarea; este necesar ca serviciile publice sa fie organizate in asa fel incat sa raspunda nevoilor tuturor indivizilor din societate.

In concluzie, transpunerea in practica a integrarii necesita desfasurarea unui sistem inchegat de actiuni, din domenii diverse: psihologie, pedagogie, sociologie, asistenta sociala, asistenta medicala, organizatoric, juridic, politic etc. Actiunile respective trebuie desfasurate incepand de la nivelul individual pana la cel social, urmarindu-se, in final, transformarea societatii intr-un sistem capabil sa asigure integrarea persoanelor cu cerinte speciale in structurile din interiorul sau.

Un criteriu fundamental de diferentierea formelor de integrare se refera la durata prezentei copilului cu cerinte speciale in scoala obisnuita. Astfel, putem intalni:

- forme de integrare totala - elevul cu cerinte speciale isi petrece tot timpul la scoala obisnuita, cu exceptia eventualelor programe terapeutice care se pot desfasura in spatiul aceleiasi scoli (amenajarea in scoala obisnuita a unui spatiu pentru copiii cu dizabilitati unde sa se desfasoare si activitatile terapeutice) sau in afara scolii (centre de pedagogic curativa, servicii de recuperare, cabinete specializate etc.);

- forme de integrare partiala - elevul cu cerinte speciale petrece doar o parte din timpul sau in scoala obisnuita (participa doar la anumite tipuri de activitati in scoala obisnuita sau la anumite discipline unde poate face fata, iar restul programului scolar este asemanator cu programul unei scoli speciale si se desfasoara fie intr-o unitate scolara specializata, fie intr-un centru de zi sau centru de reabilitare).

Privind lucrurile din alta perspectiva, in baza aceluiasi criteriu, putem identifica urmatoarele   forme de integrare:

- integrare totala;

-integrare partiala - participarea copiilor cu cerinte speciale doar la anumite activitati; activitatile respective sunt selectate in functie de: potentialul elevilor integrati si tipul deficientei, resursele si disponibilitatea scolii, interesele elevilor, solicitarile parintilor etc.;

- integrarea ocazionala participarea in comun a elevilor cu dizabilitati alaturi de colegii lor din scoala obisnuita la diferite activitati scolare si extrascolare (excursii, serbari, intreceri sportive, spectacole etc.).

In ceea ce priveste forme ale integrarii copiilor cu CES, existente in scoala romaneasca, acestae se bazeaza pe urmatoarele modele:

Modelul cooperarii scolii obisnuite cu scoala speciala - in acest caz, scoala obisnuita coordoneaza procesul integrarii si stabileste un parteneriat activ intre cadrele didactice din cele doua scoli care vor experimenta si sustine un nou mod de desfasurare a activitatilor didactice, pregatind impreuna continutul activitatilor scolare, adaptand materialele si mijloacele de invatare folosite in timpul orelor si oferind un cadru confortabil tuturor elevilor din clasa. Acest model are avantajul ca permite valorificarea resurselor si experientelor deja existente in cele doua tipuri de scoli, fara a necesita cheltuieli suplimentare. De asemenea, profesorii din scoala speciala beneficiaza de posibilitati de predare mult mai largi, iar profesorii din scoala obisnuita se pot informa asupra multiplelor aspecte legate de nevoile si posibilitatile reale ale unui elev cu cerinte educative speciale. La prima vedere, acest model ar putea fi considerat ca fiind irealizabil, mai ales in conditiile tarii noastre, unde, in reprezentarea opiniei publice, profesorii din invatamantul special sunt considerati, cel putin din punctul de vedere al statutului, ca fiind inferiori celor din invatamantul de masa, iar unii profesori din scolile obisnuite adepti ai modelului scolii elitiste, nu au puterea, curajul sau buna-credinta de a recunoaste ca si o parte dintre copiii cu deficiente pot fi la fel de buni ca semenii lor, considerat normali, avand, totodata, dreptul la sanse egale in educatie si in pregatirea profesionala. Pentru rezolvarea acestei probleme, exista alternativa infiintarii unor centre de zi sau centre de recuperare pentru copiii deficienti (prin reorganizarea scolilor speciale actuale) care sa includa un numar mic de copii si in care programul de activitate sa fie destinat activitatilor recuperatorii, compensatorii si de consolidare a cunostintelor primite la scoala, iar regimul de viata sa fie unul cat mai aproape de normalitate.

Modelul bazat pe organizarea unei clase speciale in scoala obisnuita - acest model presupune integrarea copiilor deficienti in scoli de masa unde sa intre in relatie cu elevii normali, facilitandu-se, cu sprijinul cadrelor didactice si specialistilor din scoala, o mai buna intercunoastere si relationare intre cele doua categorii de copii. Modelul este criticat de unii specialisti care nu considera o integrare reala constituirea unei clase speciale intr-o scoala obisnuita, practica demonstrand dificultatea aplicarii unui program de integrare dupa acest model; discrepanta dintre clasele obisnuite si clasa speciala se accentueaza, timpul efectiv in care elevii normali si cei cu cerinte speciale relationeaza direct este destul de redus (in cele mai multe cazuri acest timp se reduce la durata pauzelor dintre activitatile scolare), iar in conditiile unui colectiv scolar de acest tip se constituie cu usurinta grupuri de elevi intre care apar conflicte sau atitudini ce pot accentua discriminarea fata de elevii deficienti din clasa speciala (adica efectul opus integrarii).

Modelul bazat pe amenajarea in scoala obisnuita a unui spatiu sau a unei sali de instruire si resurse pentru copiii deficienti, integrati individual in clase obisnuite din scoala respectiva - in acest caz, profesorul care se ocupa cu elevii deficienti este si profesorul de sprijin care desfasoara activitati cu acesti copii, atat in spatiul special amenajat in scoala, cat si la orele de clasa, atunci cand conditiile solicita/permit acest lucru, colaborand direct cu educatorii din clasele unde sunt integrati copiii.

Modelul itinerant- acest model favorizeaza integrarea intr-o scoala de masa a unui numar mic de copii cu cerinte speciale, domiciliati la mica distanta de scoala (se evita astfel dezavantajul deplasarilor pe distante mari ale copilului) si sprijiniti de un profesor itinerant (specializat in munca la domiciliul copiilor cu un anumit tip de deficienta); ei pot astfel participa la activitatile scolii respective.

Modelul comun - este relativ asemanator cu modelul precedent, cu deosebirea ca in acest caz profesorul itinerant este responsabil de toti copiii cu deficiente dintr-un anumit areal si ofera servicii de sprijinire a copilului si familiei, ajuta parintii la alcatuirea programelor de invatare, urmareste evolutia scolara a copilului, colaboreaza cu profesorii scolii obisnuite in care este integrat copilul si intervine atunci cand apar probleme de invatare sau de adaptare a copiilor la anumite cerinte scolare.

Functiile integrarii

O viziune a integrarii care sa produca fuziunea a doua sisteme, cel al personalitatii si cel al valorilor sociale, are avantajul sa stabileasca o corespondenta intre functiile de baza ale personalitatii umane si functiile de baza ale societatii care dezvolta personalitatea umana. Functiile de sinteza si integrare sunt corelative fenomenului de compensare. Orice sinteza constituie rezultatul actiunii complexe de integrare. Raportul dintre aceste doua operatii este, la randul sau, generat de dispozitive ale functiei compensatorii. Cele cateva niveluri la care s-a urmarit existenta unor functii de compensare au inceput cu Eul biologic si s-au inaltat pana la nivelul constiintei. Aceasta axa eu-constiinta constituie o statura pe verticala a personalitatii.

Pentru ca procesul de integrare sa aiba loc in conditii de normalitate este necesar sa existe si la un pol si la celalalt pol anumite functii comune, anumite planuri de organizare comuna pentru a se putea efectua eficient acest proces.

Receptarea constituie functia de baza a personalitatii umane, cat si a societatii. Persoana umana este inzestrata cu aparatura de receptare a informatiilor de tipurile in societate, in mediul organizat. Fara aceasta capacitate nu poate discuta despre bazele procesului de integrare, pentru ca lipsa receptarii face ca intre societate si personalitate sa interpuna un abis.

Atat personalitatea, cat si societatea dispun de sisteme de comparare, care stabilesc un proces de diferentiere si de selectare ca functii ale integrarii. Urmatoarea functie este functionarea reprezentarii. Orice valoare constituita ca atare in constiinta umana nu se socoteste integrata pana nu are sa fie reprezentata sub forma unor idei, unor concepte, etc.si societatea dispune de o asemenea posibilitate functionala a reprezentarii. Ea isi reprezinta tipul de personalitate umana pe baza unei selectii si a unei diferentieri, fie pe calea simbolurilor, fie pe calea institutiilor, si a unor comenzi de modele sociale.

urmatoare functie este functia esentializarii, adica a transformarii in forma de extrase a valorilor care pot fi asimilate fie de constiinta individului, fie de constiinta sociala, si una si alta avand nevoie de aceasta operatie care codifica valoarea dupa cifrul constiintei.

Odata esentializata, valoarea poate fi pusa in circulatie, adica ea intra intr-un sistem de intercomuicare, constituind urmatoarea functie a procesului de integrare.

Circulatia valorilor esentializate generalizeaza o forma a structurii. Cu alte cuvinte capata o noua functie, care este functia de organizare a sistemului.Sigur ca de organizare se leaga toate functiile despre care am pomenit, autoreglarea, feedback-ului, etc., ele fiind parti componente ale functiei de organizare. Orice organizare a personalitatii, presupune un grad primar de integrare.

Organizarea, insa, nu reprezinta punctul important al integrarii pentru ca ea poate determina structuri, dar aceste structuri daca nu genereaza la randul lor interfunctionalitati, ne aflam in fata unei stagnari a procesului, pentru ca ceea ce defineste nivelul procesului de integrare este functia de operationalitate cu cele doua directii ale ei:

directia praxiologica;

directia axiologica.

Integrarea creeaza prin valorile sociale personalitatea umana si controlul acestei. creatii reprezinta gradul de operationalitate praxiologica si axiologica pe care societatea si-l recunoaste ca fiindu-i propriu in structura personalitatii integratoare.

O scoala integrativa este :

scoala in permanenta schimbare si adaptare la nevoile copiilor

cel mai eficient mediu de combatere a atitudinilor de discriminare

comunitate interculturala primitoare si deschisa

scoala care-i valorizeaza in mod egal pe toti copiii, profesorii si parintii

Integrarea se bazeaza pe convingerea ca adultii lucreaza in comunitati incluzive, alcatuite din persoane de diferite rase, religii, aspiratii, cu sau fara dizabilitati. Tot asa, indiferent de varsta, copiii au nevoie sa creasca si sa invete in medii asemanatoare celor in care vor lucra ca adulti, iar scoala este principala institutie care trebuie sa raspunda acestei nevoi.

Profesorul din scoala integrativa va avea o serie de obiective de perfectionare si autoperfectionare profesionala, cum ar fi :

Sa fie capabil sa remarce punctele forte si interesele fiecarui copil si sa le utilizeze pentru motivarea interioara in procesul de educatie.

Sa stie sa stabileasca obiective ambitioase dar diferentiate, adecvate elevului respectiv, ceea ce impune evaluare diferentiata.

Sa formuleze asteptari adecvate pentru fiecare elev, oricare ar fi capacitatile acestuia. Aceasta abilitate a cadrului didactic permite tuturor elevilor sa devina membri ai clasei si ai scolii.

Sa stie sa utilizeze un stil de predare bazat mai mult pe activitati decat pe interventia de la catedra.

Sa stie sa ofere zilnic conditii pentru ca fiecare elev sa aiba un succes

Competentele utile profesorului din scoala integrativa sunt:

Sa realizeze ca raspunde de fiecare copil din clasa.

Sa cunoasca diferite strategii de instruire si sa stie sa le foloseasca eficient.

Sa lucreze in echipa cu parintii si cu alti profesionisti care se ocupa de copil

Sa perceapa lucrul cu fiecare membru al clasei ca pe o oportunitate de perfectionare profesionala si nu ca problema pe care el sau altii o au de rezolvat.

Sa fie flexibil si sa demonstreze un grad ridicat de toleranta.

Procesul de integrare a copiilor in dificultate presupune din partea profesionistilor antrenati nu doar interes, cunostinte si competente - ci si o capacitate reala de a lucra in echipa. O echipa constituita atat in cadrul scolii, dar si o echipa la nivel interinstitutional, care sa-i includa pe toti profesionistii care raspund de copil: educator sau asistent maternal, asistent social, profesor diriginte, director de scoala si altii.

Pentru fiecare copil aflat in sistemul de protectie este necesara elaborarea si aplicarea unui proiect personalizat de ingrijire, educare, recuperare, (re)integrare familiala si sociala.

O parte importanta a proiectul personalizat este cea referitoare la proiectul de integrare in scoala si comunitate. Pentru orice copil in dificultate care urmeaza o forma de invatamant prescolar sau scolar acest proiect se realizeza in parteneriat cu gradinita/ scoala din comunitate. Managerul de caz va antrena in elaborarea si aplicarea acestui document scris pe directorul scolii si pe educatoarea, invatatorul sau profesorul diriginte care raspunde de educatia copilului respectiv.

Proiectul personalizat de integrare in scoala si comunitate este un dosar care include date despre copil, evaluarea initiala a situatiei acestuia, planul de interventie si rapoarte care reflecta evolutia situatiei pe parcursul implementarii planului.

Acest document faciliteaza legatura dintre serviciile de protectie a copilului si scoala, munca in echipa interdisciplinara si asigura antrenarea responsabila si complementara a profesionistilor din sistem, a directorului de scoala si a cadrelor didactice, a familiei, a copiilor si adultilor din comunitate pentru ca fiecare copil aflat in situatie de risc, cu CES sau cu probleme sociale sa fie sprijinit in integrarea sa scolara, profesionala si sociala.

Integrarea sociala nu poate fi separata de integrarea scolara, ea nu este doar post-scolara, ci se construieste treptat, pe masura devenirii copilului prin educatie, ca adult "fiinta sociala" scoala fiind insasi o parte a vietii sociale, ca atare progresul in directia dobindirii autonomiei, "competente" sociale trebuie sa constituie la fel ca si dezvoltarea intelectuala, o finalitate educationala.

Principiile educatiei integrate sunt:

- principiul prevenirii deficientilor si handicapului

- principiul egalizarii sanselor de acces la toate formele si gradele de invatamint

- principiul adaptarii educatiei speciale la cerintele individuale ale fiecarui copil cu deficienta

- principiul interventiei precoce

- principiul participarii largi a comunitatii locale la rezolvarea problemelor educatiei speciale

- principiul structurilor alternative

Integrarea este un proces care se structureaza dupa valorile constiintei umane.

In cadrul acestui proces nu faptul ca un individ poate exercita o indeletnicire pe baza unei aptitudini devine important, ci din contra, esential este faptul structurii axiologice si al gradului de operationalitate axiologica a constiintei umane, pentru ca realizarea integrarii umane pe plan social este o decizie simultana a societatii si a personalitatii, deciziile neputand fi luate, decat pe baza unor sisteme ierarhizate de valori.

Ca sa existe o decizie integratoare, constiinta umana trebuie sa posede in substanta sa aceste valori.

Mecanismul motivational al strategiei integrarii la ambii poli se bazeaza pe existenta configuratiei axiologice.

Putem distinge, in cadrul strategiilor integrarii, in baza acestui principiu trei categorii mari de strategii:

strategii individuale

strategii colective

strategii totale

Strategii individuale. Aceasta categorie priveste mai mult posibilitatile pe care individul, luat ca entitate, le utilizeaza sa se integreze. Orice sistem educational trebuie sa aiba in vedere sa inzestreze individul cu o gama de strategii individuale pe care acesta sa le poata folosi in imprejurarile diferite ale vietii sale. Pentru noi, pe baza strategiilor individuale este construita de mecanismele motivationale. Toate abilitatile, incepand cu abilitatile intelectuale si terminand cu abilitatile sociale comportamentale, fac parte din strategiile individuale. Dar nu trebuie neglijat faptul ca strategiile individuale sunt rezultatul unor strategii colective de integrare la care individul este supus in permanent. Ceea ce este important, este ca aceste strategii individuale nu constituie mecanismele de eludare, ci forma de fluenta si creativitate cu care individul este inarmat.

Strategii colective. Aceasta strategie incepe de la microgrupul familial, microgrupul de strada, strategiile socioprofesionale, deci scolare si culturale. Fiecare dintre aceste subcategorii cunosc o mare varietate de indicatori care sa le defineasca si fara doar si poate ca o psihologie a integrarii ar trebui sa stabileasca intai acesti indicatori individuali si colectivi care sa permita un antrenament, o dezvoltare, o educare a lor in cadrul personalitatii umane.

Strategii totale. Societatea ca atare cunoaste si ea o gama variata de strategii prin care faciliteaza integrarea individului in societate si a valorilor in constiinta individului. Gandirea social-culturala, modelul personalitatii, sistemul de circulate a valorilor, institutiile sociale etc. sunt tot atatea strategii care deservesc procesul de integrare.

Educatia speciala este concept fundamental utilizat in cadrul procesului instructiv educativ a copiilor cu deficiente si care se desprinde tot mai mult de continutul invatamantuluii special. Conceptul de educatie speciala a capatat valente noi in urma Conferintei Mondiale asupra Educatiei Persoanelor cu Cerinte Speciale de la Salamanca si a Congresului International al Educatiei Speciale. In aceste foruri s-a relevat necesitatea asigurarii unui cadru conceptual si de actiune nou pentru atingerea obiectivului ' o educatie pentru toti', concretizata in educatie scoala incluziva. Aceasta impune recunoasterea cu necesitate a reformei scolii publice, a sistemului de invatamant national si implica pregatirea de ansamblu a scolii si a societatii pentru asigura primirea si educarea tuturor copiilor deficienti in medii scolare si sociale obisnuite.

Prin cadrele legislative aplicate pentru diferitele categorii de deficienti, pentru asigurarea scolarizarii la domiciliu si pentru asigurarea structurilor de sprijin in invatamantul public putem realiza parte din sarcinile ce revin scolii incluzive. Amintim cateva din directiile de actiune concretizate si anume:

functionarea C.J.A.P.P. la nivel judetean;

functionarea C.S.A.P.P. la nivel de institutie (cabinete scolare de asistenta psihopedagogica);

functionarea comisiilor de expertiza complexa in vederea realizarii diagnosticului diferentiat;

normarea si incadrarea cadrului didactic itinerant

elaborarea planului cadru pentru elevii integrati in scoala de masa individual sau in grup;

practicarea muncii in echipa atunci cand se realizeaza integrarea, coordonarea fiind asigurata de catre psihopedagog

Scoala publica devenita scoala incluziva va dispune de:

dotari tehnico-materiale: sali specializate (de kinetoterapie, logopedie), aparate pentru diferite tipuri de deficiente, mijloace de invatamant adaptate;

asigurarea cu resurse umane corespunzatoare (specialisti in domeniu psihopedagogic si cadre didactice itinerante);

adaptari functionale la nivelul cladirilor (modificari ale cladirilor, rampe de acces, scari rulante)

Activitatea de integrare ,activitatea desfasurata de profesorul itinerant se dovedeste eficienta daca, pe parcursul scolarizarii in scoala de masa, elevuL deficient integrat reuseste sa se adapteze la scoala de masa, sa o frecventeze regulat, sa participe la actiunile clasei din care face parte si astfel sa devina independent de serviciile educationale de sprijin.

Practica scolara in domeniul educatiei integrate a demonstrat faptul ca rezolvarea problemelor pe care copiii le intampina in procesul instructiv-educativ determina o analiza pe mai multe planuri a problemelor de invatare, in functie de orientarea si perspectiva de abordare a acestor probleme. Astfel, putem identifica urmatoarele perspective:

perspectiva individuala pune accentul pe identificarea si evidentierea problemelor specifice de invatare ale fiecarei categorii de copii cu cerinte educative speciale;

perspectiva de grup se refera la relatiile elevului cu ceilalti colegi de clasa si la modalitatile de rezolvare in grup a problemelor de invatare;

perspectiva curriculara adaptarea mijloacelor de invatare, asigurarea eficientei invatarii pornind de la particularitatile individuale ale fiecarui elev, rezolvarea dificultatilor de invatare prin folosirea unor tehnici de invatare specifice invatamantului integrat, strategiile invatarii interactive:

valorificarea experientelor zilnice ale elevilor prin crearea unor scenarii-tip;

valorificarea cunostintelor anterioare ale elevilor in desfasurarea lectiilor noi;  - utilizarea situatiilor de joc in invatare;

folosirea problematizarii pe secvente didactice si aplicarea practica a rezultatelor;

colaborarea cu familia si valorificarea resurselor din comunitate ca tehnici de sprijinire a invatarii, predarii si evaluarii;

- implicarea elevilor in activitati care presupun cooperare pentru rezolvarea unor probleme si unde pot invata sa asculte, sa negocieze si sa accepte parerea celuilalt, indiferent de statutul sau rolul pe care il detin in grupul respectiv.

Foarte importanta este terminologia de baza utilizata in contextul educatiei integrate. Astfel:

. Integrarea scolara - reprezinta procesul de includere in scolile de masa sau in clasele obisnuite, la activitatile educative formale si nonformale, a copiilor considerati ca avand cerinte educative speciale. Percepand scoala ca principala instanta de socializare a copilului (familia fiind socotita prima instanta de socializare), integrarea scolara reprezinta o particularizare a procesului de integrare sociala a acestei categorii de copii, proces care are o importanta fundamentala in facilitarea integrarii ulterioare in viata comunitara prin formarea unor conduite si atitudini, a unor aptitudini si capacitati favorabile acestui proces. In plus, integrarea scolara a copiilor cu cerinte speciale permite, sub indrumarea atenta a cadrelor didactice, perceperea si intelegerea corecta de catre elevii normali a problematicii si potentialului de relationare si participare la viata comunitara a semenilor lor care, din motive independente de vointa lor, au nevoie de o abordare diferentiata a procesului de instructie si educatie din scoala si de anumite facilitati pentru accesul si participarea lor la serviciile oferite in cadrul comunitatii.

. Cerinte/nevoi educative speciale - se refera la cerintele in plan educativ ale unei categorii speciale de elevi, cerinte consecutive unor disfunctii sau deficiente de natura intelectuala, senzoriala, psihomotrice, fiziologica etc. sau unor conduite psihoafective si socioeconomice sau de alta natura. Toate acestea plaseaza elevul intr-o stare de dificultate in raport cu ceilalat din jur, stare care nu-i permite o existenta sau o valorificare in conditii normale a potentialului intelectual si aptitudinal de care acesta dispune. In consecinta, activitatile educative scolare si/sau extrascolara reclama noi modalitati de proiectare si desfasurare a lor in relatie directa cu posibilitatile reale ale elevilor, astfel incat sa poata veni in intampinarea cerintelor pe care acestia le resimt in raport cu actul educational.

. Scoala incluziva - este denumirea institutiei scolare din invatamantul public de masa unde au acces toti copii, unei comunitati, indiferent de mediul de provenienta, in care sunt integrati intr-o forma sau alta si copiii cu cerinte speciale in educatie, unde programul activitatilor didactice are la baza un curriculum specific (individualizat si adaptat) si unde participarea personalului didactic la activitatile educative din clasa se bazeaza pe un parteneriat activ intre profesori, profesori de sprijin/suport, specialisti in educatie speciala si parinti. Pornind de la aceasta realitate, in literatura de specialitate se vorbeste si despre clase incluzive, in care pot fi integrati un numar limitat de copii cu cerinte educative speciale .

. Curriculum diferentiat - se refera la modalitalile de selectare si organizare a continuturilor, metodelor de predare-invatare, metodelor si tehnicilor de evaluare, standardelor de performanta, mediului psihologic de invatare, in scopul diferentierii experientelor de invatare si de adaptare a procesului instructiv-educativ la posibilitatile aptitudinale si de intelegere, la nivelul intereselor si cerintelor educationale, la ritmul si la stilul de invatare al elevului. Aceasta diferentiere are in vedere, in primul rand, specificul potentialului aptitudinal, dominantele personalitatii si capacitatea de intelegere si prelucrare a informatiilor/cunostintelor dobandite de elev in cadrul procesului instructiv-educativ. Plecand de la aceasta premisa, putem vorbi aici despre un curriculum individualizat/personalizat.

. Curriculum adaptat - este in stransa legatura cu notiunea de curriculum diferentiat, in sensul ca diferentierea presupune, implicit, si o adaptare a continuturilor, metodelor, mijloacelor si tennicilor de lucru in activitatile instructiv-educative. Dintr-un anumit punct de vedere, cei doi termeni sunt aproape sinonimi, in sensul ca nu poate exista diferentiere fara adaptare, la fel cum nu poate exista adaptare fara diferentiere (evident, in sfera conceptului de curriculum). Notiunea de curriculum adaptat se potriveste mai bine in contextul educatiei integrate, unde adaptarea continuturilor la o categorie anume de elevi cu cerinte educative speciale are in vedere atat volumul de cunostinte, cat mai ales procesele psihice si particularitatile functionale ale sistemului nervos la elevii cu cerinte speciale, in cazul carora functia compensatorie determina o serie de modificari ale retelelor neuronale de transmitere si prelucrare a informatiilor.

. Profesor itinerant/suport - este acea persoana specializata in activitatile educative si recuperatorii adresate copiilor cu cerinte speciale in educatie. Statutul sau este de profesor specializat care poate fi angajatul unei scoli speciale, al unui centru de recuperare sau chiar angajatul unei scoli de masa (atunci cand activitatile de terapie si recuperare se desfasoara in perimetrul scolii de masa, in spatii special amenajate, echipate corespunzator si destinate acestor activitati - camera de resurse pentru copiii cu cerinte educative speciale). In calitatea sa, profesorul de sprijin. Pe langa activitatile specifice desfasurate in afara orelor de clasa impreuna cu acei copii considerati ca avand cerinte speciale, participa si la activitatile didactice din clasa, impreuna cu profesorul scolii de masa unde se ocupa in special de copiii cu dificultati in receptarea si intelegerea mesajului lectiei sau in realizarea sarcinilor primite la anumite discipline.

Interventia timpurie este cunoscuta ca o miscare sociala, un domeniu de specializare profesionala si stiintifica, o conditie sine qua non pentru sporirea eficientei procesului de recuperare si insertie sociala a copiilor cu CES, datorate unor deficiente care pot duce la diferite handicapuri.