CUI FOLOSESTE INTERZICEREA REPETENTiEI LA CLASA INTAI?

Se stie ca educatia este o necesitate pentru individ si pentru societate, o conditie a progresului. Nu-mi propun ca in aceste randuri sa abordez problemele mari si foarte importante ale educatiei. Am in vedere ca in orice problema care apare in dezvoltarea si formarea unui copil, cu cat interventia e mai timpurie, cu atat sansa de remediere este mai mare. De asemenea, cu cat interventia se produce mai tarziu, cu atat prognosticul si costurile asociate pot fi nefavorabile.

Analizand in acest sens procentul de repetentie in invatamantul primar se constata ca acesta are valori destul de ridicate. Sigur ca ideal ar fi reducerea sau chiar excluderea REPETENTIEI, daca ar fi posibil. Se urmareste investitia in educatia timpurie, aceasta fiind cea mai rentabila investitie in educatie, favorizand astfel oportunitatile de invatare mai tarziu. Accentuez faptul ca deprinderile si cunostintele dobandite devreme asigura dezvoltarea altora, ulterior, iar deficientele ivite in formarea bazei solide a micului scolar vor produce in timp deficiente mari, oportunitati de invatare ratate sau slab valorificate.

Ajungem astfel la ultima lege data de mai-marii invatamantului nostru: EXCLUDEREA REPETENTIEI LA CLASA INTAI. In Romania, educatia timpurie incepe cu gradinita. Dar o frecventeaza toti copiii? Nu ma refer la copiii din oras, desi nici aici procentul nu este de suta la suta.

Invatatorul primeste acesti copii, colectivele fiind de multe ori mai mari decat ar fi normal. Pune in functiune tot arsenalul capatat in anii mai multi sau mai putini la catedra, metode, procedee. Rezultatele, adeseori, nu sunt pe masura muncii. Lipsesc factorii colaterali: familia, baza didactica, ajutorul psihopedagogic al profesorului de sprijin, comunitatea.

Sa recunoastem, stimati colegi, apropape toti avem clase normale. Invatamantul este singurul, de cele mai multe ori, care se preocupa si raspunde de succesul si de insuccesul elevilor sai. Apreciez mult activitatea colegelor noastre educatoare, care asigura mediul ce garanteaza siguranta si sanatatea copiilor, ii trateaza conform caracteristicilor psihologice ale dezvoltarii lor, se implica permanent si cu migala in viata copiilor. Ii trateaza ca parteneri de joc maturi, cerand respectarea regulilor, prin joc invatarea fiind acceptata cu placere de cei mici. Invatatorul continua, sigur, la un alt nivel, munca acestora. Ar trebui sa fie ajutat in demersurile sale didactice de catre ceilalti factori. A fi invatator inseamna sa iubesti copiii, sa ai tact, sa-ti sacrifici timpul liber. De cate ori, chiar daca suntem in familiile noastre, gandul ne zboara la cate unul dintre elevii nostri, si ne intrebam cum sa-l ajutam mai bine.

Nu este suficient, atata timp cat suntem singuri in fata multiplelor probleme ridicate de instruirea si educatia copiilor. In acest sens, parintele nu trebuie sa lipseasca din cercul educational, el trebuie sa fie PARTENERUL-CHEIE in educatia si instructia copiilor. Acestia ne ajuta din ce in ce mai putin, din pacate. La oras sunt implicati in diverse activitati: nu au timp sa-l supravegheze. In mediul rural au preocupari legate de agricultura si nu numai. Si cate ar fi de spus despre copii cu parinti plecati in strainatate, unul sau amandoi, ori despre cei crescuti de bunici si de rude ! Ei n-au nevoie numai de bunastare, sufletele lor vor mai mult.Noi,invatatorii ,incercam sa suplinim ceea ce ar trebui sa le ofere parintii :afectivitate,intelegere,sau pur si simplu cpacitatea de a-i asculta.

Pornind de la faptul ca orice copil trebuie sa aiba un START bun in viata, se ajunge, in functie de modul in care invatatorul colaboreaza cu ceilalti factori, sa asigure promovarea elevilor in toate cele patru clase primare. Pentru ca un elev sa promoveze, trebuie sa-l evaluezi. Fiecare dintre noi consemneaza ce evalueaza, cand, cum, pe cine. INVATARE EFICIENTA FARA EVALUARE NU EXISTA! Consider ca la clasa intai trebuie facuta o ALTFEL de evaluare, REPETENTIA la aceasta clasa insemnand cu totul altceva. Repetentia, in general, este o problema, dar a o exclude in clasa intai, consider ca este o mare aberatie. Este parerea mea si a multor colegi cu care m-am consultat in decursul a peste treizeci de ani la catedra. Se spune ca, in anii urmatori, se alfabetizeaza din mers, in colective, si pot avea rezultate mai bune. Elevul care, din diferite motive (retard, frecventa scazuta, nesupraveghere din partea parintilor ), nu reuseste ca la sfarsitul clasei I sa stapaneasca, chiar la nivelul minim, cititul si scrisul, nu trebuie trecut in clasa a II-! Un parinte crede ca de-abia la sfarsitul clasei a IV-a un elev trebuie sa stie sa scrie si sa citeasca. Ne revine misiunea sa explicam parintilor prin lectorate, prin consultatii periodice, cam la ce performanta trebuie sa ajunga un elev la terminarea clasei a IV-a. Prin urmare, eu zic NU categoric promovarii in clasa a II-a a elevilor care, in ciuda tuturor metodelor folosite pentru a-i ajuta sa citeasca si sa scrie, nu reusesc sa fie la nivel minim, pentru a putea promova!

Ce facem cu ei in clasa a II-a, daca nu cunosc nici literele? Daca din 25 de elevi, 5 sunt in aceasta situatie, oricate metode am folosi, rezultatele nu vor fi pe masura. Sigur, nu neg faptul ca repetentia, in general, are efecte psihice negative asupra copilului. Eu n-as merge pe ideea de a o desfiinta, ci pe explicarea (atat parintilor cat si copiilor) ca REPETENTIA nu trebuie privita ca o pedeapsa, o sanctiunie, ci ca o actiune ce duce la ameliorarea activitatilor copilului in ansamblu. In munca la catedra, am convins multi parinti si elevi ca trebuie sa repete o clasa si s-au convins in cele mai multe cazuri ca a fost bine.

Revin si afirm ca se apeleaza la repetentie in clasa intai, cand s-au epuizat pe parcursul primului an de scoala, toate metodele pentru a-l ajuta sa-si insuseasca minimum in citit si scris. La acestea se adauga programe speciale de pregatire in afara orelor de curs, chiar in perioada vacantelor. Asa cum sunt multe lucruri anapoda in Romania, si aici se vorbeste despre programe de remediere, adica parcursuri de invatare personalizate in functie de achizitiile elevului, de dezvoltarea psiho-somatica. Spun ca se vorbeste doar, pentru ca acest program ar trebui sa se deruleze de catre invatator in colaborare cu un consilier psihopedagogic. Cati, stimati colegi, aveti astfel de elevi cu probleme si cati aveti in clasa un profesor de sprijin, un consilier psihopedagogic? Pentru ca obligandu-ne sa promovam acesti elevi in clasa a II-a, avem nevoie de asa ceva. Apoi, cati nu sunteti de multe ori dezarmati in fata unor situatii familiale de nedescris, atat in mediul urban cat si rural? Vin, prin urmare, sa-mi sustin ideea ca REPETENTIA LA CLASA INTAI NU TREBUIE EXCLUSA! Un an la aceasta varsta, inseamna mult. Repetand clasa intai, copilul face progrese mari, uneori, daca e dezvoltat normal. E bine sa-i dam a doua sansa, lasandu-l repetent. Sa-l ajutam pe el si familia lui sa inteleaga ca repetand anul va avea mai mari sanse de a ajunge la succesul scolar.

Se stie ca si in randul nostru, al invatatorilor, parerile sunt impartite. Unii colegi considera ca elevii isi revin in clasele a III-a, a IV-a. E adevarat, sunt si situatii de acest fel, dar mult mai putine fata de cele in care copiii nu mai reusesc sa-si ajunga colegii din multe motive pe care noi,invatatorii ,le stim.

Se poate zice ca am esuat in pregatirea elevului, nu l-am facut sa-si insuseasca minimum de cunostinte, care sa-i asigure promovarea.Se poate sa fie si asa in anumite cazuri. Daca lasam repetenti, se spune ca le facem rau (risc de abandon, o pata pentru elev, pierderea increderii in fortele proprii etc.). Daca nu-i lasam insa, eu cred ca promovam mediocritatea, coboram, vrand nevrand stacheta, ii demotivam si pe ceilalti, riscam sa nu ne putem tine orele la un nivel inalt, sa realizam performantele cerute de programa scolara. Si, de ce sa nu recunoastem, chiar daca sunt mici, copiii vor specula faptul ca se poate inainta si cu efort minim. Apoi, repetentia in clasa intai inseamna altceva fata de cea de la alta clasa. Aici e vorba de principiile instrumentale ale instructiei si educatiei: CITIT-SCRIS.. Fara ele, nu mergi in conditii bune mai departe! Trecandu-l in clasa a II-a fara sa stie sa citeasca si sa scrie, s-ar putea ca toata viata lui scolara sa fie un insucces. Din experienta mea, cred ca nici un program de recuperare nu va face din el un scolar bun. Colectivul lui trebuie sa fie acela in care invata alaturi si la nivelul colegilor, nu sa fie permanent in treapta de jos.

In profesia de educator, ai parte si de multe esecuri, dar nu pentru ca nu muncesti cu daruire.Esecul e dat de cele mai multe ori de alti factori, care nu depind de pregatirea noastra, de constiinciozitate etc.INVATATORUL SE DARUIESTE PROFESIEI! Ce sa facem cu acesti copii in clasa a II-a, cand noi avem atatea obiective de realizat? A te preocupa prea mult timp in ora de grupa elevilor cu probleme, e in detrimentul celorlalti. Lasam pe seama profesoruluii de sprijin? UNDE? CAND?PE SEAMA PARINTILOR?

Repetand clasa intai, cred ca, in 90% din cazuri, elevul REUSESTE. M-ar interesa cati ani au lucrat efectiv, cu elevul de 6-7 ani, cel sau cei care au dat o astfel de lege?

In final, vin in sustinerea ideii mele si cu parerea mai multor colegi, opinie numita "filosofia  prepelitei", din povestirea "PUIUL" de Al. Bratescu-Voinesti: DECAT SA IMI PIERD PUII  SANATOSI  MAI BINE SA ABANDONEZ TOT CE ESTE  BOLNAV  si sa merg mai departe cu "PUII ZDRAVENI". Poate cei care se ocupa de noul pachet educational de legi VOR AUZI SI VOR FACE EXACT CE TREBUIE.

INV.ZENOVIA USURELU

LICEUL "DUILIU ZAMFIRESCU"

ODOBESTI-VRANCEA