CUNOASTEREA COPILULUI - esenta procesului instructiv-educativ

CUNOASTEREA COPILULUI

- esenta procesului instructiv-educativ -

" Si chiar daca as avea darul profetiei si as cunoaste toate tainele si toata stiinta, chiar daca as avea toata credinta asa incat sa mut muntii, si n-as avea dragoste, nu sunt nimic.

Acum raman aceste trei: credinta, nadejdea si dragostea, dar cea mai mare dintre ele este dragostea. "

( Corinteni 13 )

In domeniul formarii si perfectionarii umane dragostea fata de copil in general si pentru scolarul mic in special, are valoare de pricipiu.

Climatul permisiv - in limite rezonabile - atmosfera de calm, de stimulare cu rabdare si tact a potentelor biopsihice ale copiilor trebuie sa prevaleze in relatiile invatator - elev. Invatatorul trebuie sa dovedeasca - prin intregul sau ethos pedagogic - ca este un prieten mai mare al elevilor sai. Prezenta sa sa fie umanizatoare, sa " oxigeneze " viata psihica si conduita morala, sa purifice si sa inalte, sa innobileze personalitatea copiilor in universul prieteniei, dragostei, binelui si adevarului.

Dragostea fata de copil reprezinta cerinta esentiala, conditia primordiala in asigurarea eficientei, calitatii si progresului in intregul si complexul demers instructiv - educativ, in realizarea optimului pedagogic. Cunoasterea copilului, intelegerea, respectul, increderea, prietenia, exigenta rezonabila, terapia diferentiata si diversificata, altruismul si optimismul pedagogic sunt cerinte necesare in procesul instructiv - educativ.

Copilul - candidat la umanitate - constituie resursa axiologica - educativa de care trebuie sa se tina seama in tot ceea ce se intampla in perspectiva formarii si dezvoltarii personalitatii sale. De aceea cunoasterea profilului psihofizic si moral al acestuia reprezinta premisa majora in abordarea stategiilor didactico - educative.

Inteligenta si iscusinta didactico - educativa trebuiesc dovedite atat in abordarea si utilizarea diferitelor stategii, cat si-n stilul de munca si relatiile cu elevii.

A cunoaste inseamna a descifra formula psihologica individuala sau, daca ne ridicam la personalitatea in ansamblu, cunoasterea devine posibila numai in conditia stapanirii factorilor multipli care alcatuiesc aceasta complexa realitate, adica a factorilor fizici, fiziologici, psihologici, culturali; pe un plan de sinteza, cunoasterea implica identificarea modului propriu de echilibrare in relatia individ - mediu.

Cunoasterea copilului nu-i un scop in sine, ci un mijloc, o etapa - cea dintai - in procesul complex si continuu de formare a unei personalitati autentice, armonios dezvoltate.

In context, subliniez un gand al lui Piaget: " Copilul nu se naste nici bun, nici rau din punct de vedere intelectual ca si din punct de vedere moral, ci stapan al destinului sau ".

In fiecare perioada a dezvoltarii psihice a copilului apar caracteristici generale importante privind capacitatile si posibilitatile functionale. In etapele timpurii copiii invata sa vorbeasca, pentru a fi intelesi si a intelege la randul lor pe cei din jur. In perioada prescolara se pun bazele personalitatii, ale constiintei de sine.

La inscrierea in scoala, copilul intra intr-o noua etapa a dezvoltarii sale : perioada scolara. Odata cu intrarea in scoala, copilul incepe sa indeplineasca o activitate serioasa, apreciata ca atare de familie si de ceilalti membri ai socitatii. Prin activitatea principala desfasurata acum - invatatura - i se dezvolta fortele intelectuale si morale, i se formeaza aspectele structurale ale personalitatii.

Copilul dispune de anumite posibilitati intelectuale , afective si volitionale. El poseda o serie de deprinderi generale de autoservire, si - a insusit unele reguli de conduita, dovedeste o anumita receptivitate intelectuala, pe a carei dezvoltare in continuare se bazeaza de fapt intreaga activitate scolara.

Activitatea in scoala, eforturile legate de acestea impun o atentie deosebita fata de dezvoltarea fizica si psihica a elevului mic.

Dezvoltarea fizica a copiilor de varsta scolara mica ( 7 - 11 ani ) se desfasoara intr- un ritm mai lent decat in perioada precedenta. Crestere in inaltime este incetinita, creste numai 4 - 5 cm pe an. Osificarea scheletului nu s+a terminat, de aceea trebuie supravegheata pozitia elevilor in banca si mai ales pozitia lor la scris pentru a se evita deformarea coloanei vertebrale.

La aceasta varsta se constata o pronuntata dezvoltare a musculaturii. Muschii lungi, solicitati mai des in joc si in activitati, se dezvolta mai mult decat cei scurti. Aceasta explica de ce elevii din clasa I intampina greutati la scris. Muschii mici de la degete nu sunt dezvoltati, obosesc repede, de aceea trebuie dozate eforturile elevilor la scris. Dezvoltarea muschilor mari explica marea lor mobilitate. Fuga, sariturile, jocurile de miscare constituie o necesitate, de aceea trebuie sa tinem cont de tendinta de miscare specifica elevilor de varsta scolara mica, organizand jocuri in aer liber, drumetii, excursii potrivite cu posibilitatile lor de efort.

Capacitatea pulmonara a copiilor la aceasta varsta este redusa. Pentru a asigura oxigenarea sangelui, respiratia lor este mai deasa decat a adultului, de asemenea pulsatiile inimii sunt mai dese decat la adult. Aceasta explica faptul ca ei obosesc repede, dar se si refac repede, insa de acest lucru trebuie sa se tina seama la organizarea activitatilor fizice.

Creierul copilului de varsta scolara mica se dezvolta atat de mult ca atinge aproape 90 % din greutatea creierului omului adult. La varsta de 7 ani are circa 1280 grame, iar la 12 ani cca 1400 de grame. Desigur dezvoltarea lui priveste nu numai volumul, ci si structura. Solicitarile la care este supus copilul in procesul de invatamant contribuie la dezvoltarea activitatii analitico - sintetice a scoartei.

Dezvoltarea psihica a scolarului mic este influentata in mod hotarator de catre activitatea care devine predominanta acum pentru el - invatatura. Calitatea de scolar schimba continutul activitatii sale anterioare, relatiile cu cei din jur, deci pozitia lui in societate, ii creeaza obligatii si datorii. Parintii au datoria sa-i creeze conditii de lucru, sa-l ajute, sa-l supravegheze, dar adultul care influenteaza cel mai mult dezvoltarea scolarului mic este invatatorul. Exemplul invatatorului, exigenta lui, aprecierile pe care le face asupra comportarii scolarului il impresioneaza adanc si-l determina la o comportare corespunzatoare.

In procesul de invatamant se imbogatesc cunostintele elevului si se dezvolta procesele psihice, se formeaza deprinderi de munca intelectuala si deprinderi practice, se dezvolta aptitudinile creatoare, gustul pentru frumosul din natura si cel artistic.

Jocul nu mai are la aceasta varsta importanta pe care o avea la varsta prescolara. Totusi el isi aduce contributia si la dezvoltarea scolarului mic. Jocurile se desfasoara in colectiv, fiind preferate jocurile de intreceri intre echipe.

In aceasta perioada se desfasoara un proces de intensa asimilare a cunostintelor, de dezvoltare deosebita a capacitatilor intelectuale ( operativ mintale ), a celor de memorare ( mnemice ), aintereselor, aptitudinilor, afectivitatii.

Perioada micii scolaritati se caracterizeaza printr-o remarcabila dezvoltare a sensibilitatii si receptivitatii senzorial - percetive. Scoala, prin cerintele ei, creeaza treptat tot mai multe si mai complicate situatii in care micul elev trebuie sa observe cu atentie si precizie obiecte, fenomene. In procesul instructiv - educativ are loc o crestere importanta a sensibilitatii diferentiale si pe seama denumirii insusirilor senzoriale ale obiectelor, pe care copilul le analizeaza in mod constient, le compara si le generalizeaza.

Creste capacitatea de acomodare vizuala cu aproape 60 % la 11 ani fata de nivelul ei la varsta de 7 ani. Se largeste campul vizual. Creste sensibilitatea diferentierii formelor. Se dezvolta sensibilitatea cromatica.

In conditiile vitii scolare se imbunatateste foarte mult perceptia spatiala a copiilor. O mare importanta in orientarea concreta o are acumularea experientei generale a copilului in aceasta privinta. Orientarea abstracta este implicata in plasarea "punctului" in spatiu, cu prilejul exercitiilor de scriere, desenare,, sau in numeratia de la dreapta punctului ori de la stanga lui. Treptat se creeaza la copil premisa pentru orientarea mai larga in spatiu pe baza de schema, plan, harta geografica.

Regimul scolar ofera numeroase posibilitati pentru dezvoltarea perceptiei temporale. Chiar elevii din clasa I utilizeaza corect notiunile de "azi", "ieri", "maine". Ulterior ei se orienteaza tot mai bine in timp, cunoscand data zilei, lunile, anul. Perceptia timpului capata continut concret, diferentiat, ceea ce dezvolta reprezentarile legate de timp.

Ca forma superioara de perceptie se dezvolta observatia. Ea se realizeaza dupa un anumit plan si este subordonata unui scop. De aceea este analitica, sistematica si orientata intentional. Observatia vizeaza nu numai obiectele si caracteristicile lor, ci si procesele si schimbarile, relatiile si interdependenta corpurilor, formelor, aspectelor. Un rol deosebit in formarea spiritului de observatie il are materialul intitiv. Perceperea lui se desfasoara sub indrumarea invatatorului, prin explicatii, intrebari.

Munca scolara nu ar fi posibila fara dezvoltarea corespunzatoare a atentiei elevilor. Formarea trebuintei de a cunoaste, intensificarea curiozitatii copiilor, a unei preferinte si inclinatii, stimuleaza in mod deobebit atentia lor. Aceasta incepe sa se manifeste ca o reactie de orientare nu numai la situatii concrete, ci si la alte situatii noi.

Prin sarcinile precise, complexe pe care le instituie procesul instructiv - educativ impune copilului o mare disciplinare a conduiteigenerale si o permanenta solicitare a atentiei, care asigura desfasurarea in conditii optime a intelegerii si gandirii, ca si a diferitelor tipuri de activitate scolara. Se dezvolta astfel diferite calitati ale atentiei, cum sunt: concentrarea, stabilitatea, flexibilitatea ( comutarea, mobilitatea ), distributia si volumul.

Formarea deprinderii de a fi atent, de a observa, de a asculta, dezvoltarea capacitatii de concentrare, de perseverenta sunt mijoace de dezoltare a atentiei. Insemnate sunt si stimularea pentru activitatea scolara, dezvoltarea gandirii elevului, cultivarea increderii in forte proprii.

In activitatea psihica un rol deosebit il are si memoria. Micul scolar pastreaza in parte insusiri ale memoriei copilului prescolar. Memoria lui se sprijina inca pe concret, ceea ce face ca fixarea si pastrarea cunostintelor sa se produca mai usor prin intermediul materialului didactic, al ilustratiilor. Memoria scolarului mic este fragmentara si incarcata uneori cu detalii nesemnificative si neesentiale. Memoria lui pastreaza ceea ce a impresionat mai mult. Apare adesea tendinta de memorare mecanica.

In aceasta perioada memoria se dezvolta sub influenta invatarii, astfel creste caracterul activ al memorarii. Pe masura ce copilul raspunde sarcinilor scolare, memoria sa devine mai organizata, mai selectiva. Elevul invata treptat sa tina minte, in mod selectiv, ceea ce este mai important. Aceasta presupune modificari in memorie, incepand chiar cu procesul memorarii, al fixarii. Treptat, centrul de greutate in memorare si in pastrare incepe sa se mute de la detaliile si aspectele concret descriptive, la ceea ce este esential.

Activitatea scolara stimuleaza formarea si dezvoltarea unor deprinderi de munca intelectuala, copilul incepe sa - si formeze deprinderea de a invata si de a memora. Memoria scolarului mic se sprijina din ce in ce mai mult pe automatisme intelectuale, dezvoltate in timp. Se dezvolta caracterul voluntar al memoriei prin necesitatea insusirii in mod constient a cunostintelor. Scolarii recurg adeseori la memorarea textuala, care treptat va fi inlocuita de cea logica datorita solicitarilor tot mai mari privind intelegerea si expunerea explicita a celor intelese.

De modul cum invatatorul stimuleaza si mentine activa emulatia si interesul elevilor de a pastra, a recunoaste si a reproduce exact, corect, logic cele invatate, depinde dezvoltarea unor calitati individuale si generale ale memoriei, cum sunt: trainicia pastrarii, exactitatatea reproducerii, promptitudinea si rapiditatea.

Memorarea si invatarea costituie aspecte importantea ale activitatii intelectuale. Ele prezinta diferente destul de mari de la elev la elev, de aceea este necesar ca scolarii sa fie bine cunoscuti, studiati din punct de vedere al caracteristicilor individuale legate de capacitatea de invatare. Tratarea individuala se referala dezvoltarea acestor capacitati, dar si la o oarecare nuantare in procesul instructiv - educativ in funtie de tipul de memorie al elevilor, care poate fi intuitiv - plastic ( elevul retine mai bine ceea ce e desenat sau scris ), verbal - auditiv ( elevul retine mai bine ceea ce i se explica ) si intermediar.

Elevului de varsta scolara mica i se dezvolta si limbajul. Limba devine un obiect de invatamant, si in consecinta este insusita in mod constient, sistematic, pe baze stiintifice, sub toate aspectele sale: fonetic, lexical, gramatical, stilistic. Alaturi de forma orala un rol important ii revine limbajului scris, acesta largind posibilitatile de comunicare si de cunoastere. Elevul poate astfel sa expuna si sa comunice idei, sentimente, intentii.

Din diferite motive, limbajul copiilor nu se dezvolta intotdeauna normal. Parintii si cadrele didactice au datoria sa descopere tulburarile de limbaj si sa ia masuri pentru corectarea acestora. Corectitudinea si expresivitatea limbajului influenteaza pozitiv capacitatile intelectuale ale elevului. Invatarea cititului, a scrisului si socotitului deschide elevului lumea nemarginita a literaturii si stiintei.

Intrarea in scoala, contactul cu cartea si cu activitatea de invatare, aduce schimbari in solicitarea gandirii. O caracteristica a gandirii scolarului mic este capacitatea ei de a se orienta si subordona unui anumit scop. Se dezvolta treptat o anumita flexibilitate, o anumita mobilitate a gandirii. Se dezvolta tot mai mult gandirea abstract - logica, desi la inceputul clasei I unii elevi reusesc sa socoteasca doar daca au la indemana obiecte concrete. Apare la aceasta varsta reversibilitatea gandirii, scolarul recunoaste conservarea greutatii, rationamentul corect este posibil abia in jurul varstei de 10 ani, iar recunoasterea conservarii volumului la 11-12 ani. Stadiul operatiilor logice, al gandirii formale propriu-zise, se intaleaza, dupa Piaget, la 14 - 15 ani.

Perioada scolara mica se caracterizeaza printr - un stadiu de dezvoltare deosebit de complex, stimuland in ansamblu progresul intelectual al copilului. Se dezvolta operativitatea gandirii micului scoalar dezvoltarea operatiilor mintale: analiza si sinteza, comparatia, generalizarea si sistematizarea, abstractizarea si concretizarea, presupune in activitatea de gandire impletirea lor, subordonarea lor in functie de sarcina data.

In perioada scolara mica, procesul de insusire a cunostintelor pune gandirea tuturor elevilor in situatia de a fi mereu activa, de a se dezvolta continuu. Totusi, intre scolari exista deosebiri din punctul de vedere al randamentului muncii intelectuale. Unii sunt isteti, dar nu le place sa invete, altii sunt cuminti, invata, dar nu stiu sa-si valorifice in suficienta masura cunostintele, operativitatea si alte insusiri ale gandirii sunt mai putin evoluate. La unii este evidenta saracia cunostintelor, nesiguranta. Particularitatile individuale ale gandirii se dezvolta ca trasaturi calitative ale intregii personalitati si sunt mereu perfectibile.

La aceasta varsta se manifesta independenta gandirii, se pun bazele spriritului critic al gandirii, se dezvolta supletea si rapiditatea ei.

Perioada micii scolaritati este importanta in dezvoltarea gandirii copilului, este perioada in care incep sa se dezvolte bazele vietii intelectuale complexe si sa se manifeste importante transformari in planul proceselor de cunoastere.

In activitatea de invatare un rol deosebit il are imaginatia deoarece intervine in completarea cunostintelor scolarului cu imagini clare, care intregesc sensul notiunilor asimilate la lectii. Imaginatia stimuleaza micile creatii artistice ale elevilor, asimilarea muzicii, desenului, avand si un rol de proiectare in viitor, de mobilizare a elevilor la invatatura, de dinamizare a activitatii.

Trasatura caracteristica a varstei scolare mici este destramarea progresiva a confuziei dintre lumea imaginara si lumea reala in care traieste copilul. Elevul fabuleaza, se identifica cu rolurile primite in joc, reconstituie pe plan mintal continutul textelor literare, imagineaza figurile si evenimentele istorice, succesiunea si durata lor, realizeaza in desene intentiile sale creatoare.

In clasele mai mari ( a treia si a patra ) elevul isi orienteaza atentia spre aspectele esentiale, reusind sa desprinda concluzii, chiar sa le aplice in situatii concrete de viata.

Afectivitatea copilului face progrese deosebite pana la varsta scolara mica, acum existand conditii noi pentru dezvoltarea ei. Asimilarea de cunostinte, reusita sau nereusita rezolvarii unei probleme, faptul ca o lucrare a fost apreciata pozitiv sau negativ, audierea unei povestiri frumoase, citirea unei poezii, aduc cu sine modificari importante in dezvoltarea afectivitatii sale.

Sensibilitatea emotionala se manifesta in faptul ca elevul este usor si intens emotonat. Invatatorul poate influenta conduita elevului, ii poate dezvolta interesul pentru anumite discipline sau activitati, facand apel la sentimentele sale pozitive.

Scolarul mic simte inca intens nevoia afectiunii parintilor. La venirea in scoala el isi canalizeaza o parte din trebuinta de afectivitate asupra invatatorului care, din aceasta cauza are o mare influenta asupra sa.

Trasaturile lui afective sunt de scurta durata, nu au adancime suficienta. El trece usor de la o stare afectiva la alta, traind-o pe fiecare la fel de intens. Nu isi poate stapani expresiile emotionale. Invatatura, jocul, munca, relatile cu adultii si cu colegii imbogatesc si adancesc viata lor afectiva. Reusita sau nereusita in activitatea sa scolara constituie un izvor de stari emotive variate. Aprecierile pe care le fac invatatorul, parintii, colegii asupra muncii lui ii provoaca emotii puternice de bucurie si satisfactie sau de tristete si dezgust. Cerintele scolii si viata in colectiv ii educa puterea de stapanire a unor emotii. Elevul isi stapaneste rasul, teama, mania atunci cand viata colectivului impune aceasta.

Invatatura, alaturi de joc si de unele munci efectuate in familie contribuie si la dezvoltarea vointei. Varsta scolara mica se caracterizeaza printr-o pronuntata impulsivitate motrica a copilului. Nevoia de miscare trebuie dirijata printr-o activitate organizata, copilul insusindu-si astfel reguli de purtare in clasa si in afara scolii.

Necesitatea de a invata o lectie, de a memora o poezie, de a povesti ceva in mod corect, de a rezolva o problema, un exercitiu, constituie momente de exercitarea a vointei, de efort voluntar, de organizare a activitatii in vederea realizarii unui scop definit.

Pentru dezvoltarea vointei o mare importanta o are motivatia activitatii. La inceput componente ale motivarii sunt formele exterioare ( ghiozdanul, penarul, creionul ), apoi calificativul, mai tarziu ( clasa a III a si a IV a ) apare motivatia sociala, dorinta de a fi evidentiat, etc.

Sarcinile ce-i revin sunt din ce in ce mai dificile. Aceasta lupta pentru a invinge greutatile dezvolta perseverenta, darzenia, cultiva increderea in fortele proprii.

Formarea personalitatii copilului de varsta scolara mica are loc in activitatea lui de a-si indeplini obligatiile fata de munca si fata de colectiv. Comportarea lui morala, trasaturile de caracter sunt supuse unor permanente indrumari si interdictii din partea adultilor. In primele clase ale ciclului primar elevul nu intelege semnificatia sociala a modului sau de comportare, nu vede nicio legatura intre rezultatele muncii lui si interesele clasei; nu se intereseaza de zerultatele muncii colegilor. Sub indrumarea invatatorului el incepe sa se simta treptat membru al colectivului clasei, sa se interesezede comportarea colegilor. Scolarul mic acorda inca totala incredere normelor morale stabilite de parinti si de scoala. Nu se gandeste ca acestea ar putea fi schimbate. Se supune deci unor morale eteronome. In acelasi timp insa, ca membru al colectivului de elevi, el isi da seama ca unele norme de comportare sunt stabilite de elevi prin consens, ca ele se pot schimba cand elevii cad de acord asupra acestui fapt. Cooperarea - asa cum a aratat Jean Piaget - duce la o morala autonoma. Perioada micii scolaritati face o tranzitie intre aceste doua forme de morala. Jocul cooperativ, jocul constructiv face ca parerile individuale sa se ciocneasca de cele ale partenerilor de joc si toate acestea sa fie puternic influentate de normele morale propagate de familie si de scoala. Si invatatura si jocul sunt forme de socializare a scolarului, a gandirii lui, a emotiilor si comportarii lui.

Se stie insa ca dezvoltarea psihica a copilului se fundamenteaza inca din familie, de aceea se afirma ca influenta familiei asupra dezvoltarii copilului are un rol foarte important. Copilul crescut intr-un climat afectiv si intelectual adecvat isi va insusi mai usor valorile socio-culturale cu care vine in contact cu ajutorul modelelor de conduita ale parintilor. Familiile cu nivel de aspiratie ridicat acorda o deosebita importanta copilului si scolii fiind preocupate de reusita scolara a acestuia.

Sunt insa si familii care subapreciaza invatatura si scoal motiv pentru care copiii proveniti din astfel de familii obtin rezultate scolare slabe si foarte slabe.

Bazele personalitatii copilului se pun inca de la varsta prescolara cand se schiteaza unele trasaturi mai stabile de temperament si caracter.

Intrarea in scoala, trecere la o noua activitate si la un nou mod de viata vor influenta intr-un mod determinant asupra formarii in continuare a personalitatii. Statutul de scolar sporeste importanta sociala a ceea ce intreprinde si realizeaza copilul la aceasta varsta. Noile imprejurari lasa o amprenta puternica asupra personalitatii lui, atat in ceea ce priveste organizarea ei interioara, cat si in ceea ce priveste conduita sa externa.

La varsta scolara mica formele de conduita prin care se manifesta tipurile de temperament devin complexe. Acum particulatritatile temperamentale se exprima la un alt nivel si la un alt grad de complexitate a proceselor intelectuale, emotive si voluntare. Se intalnesc in randul elevilor reprezentanti apartinand celor patru temperamente cunoscute: coleric, sanguinic, flegmatic, melencolic.

Cunoscand particularitatile tipologice si temperamentale ale copiilor, in educatia lor trebuie sa lucram tinand seama si de temperamentul fiecaruia.

Coleric. Va trebui sa se previna impulsivitatea si nestapanirea si sa i se canalizeze energia intr-o directie creatoare, asigurandu-se o severa si rationala organizare a activitatii.

Sanguinic. Sprijinindu-se pe energia si mobilitatea sa va trebui sa insistam pentru a-i forma interese si inclinatii stabile pentru a-i da o directie in care sa persevereze evitand dispersarea si pluctuatiile spre care este impins.

Flegmatic. Ne vom ocupa indeosebi de formarea unor inclinatii si interese variate care sa-l ajute sa invinga monotonia si incetineala ce-l caracterizeaza.

Melancolic. Este necesara o atentie deosebita pentru a-i stimula nergia, pentru a-i comunica increderea in fortele proprii si a-l sprini continuu cu multa caldura si atentie..melanolicul trebuie pus sa desfasaore in mod treptat activitati care cer o tot mai mare cheltuiala de energie.

Exista o stransa legatura intre caracter si temperamentul copilului. Temperamentul se exprima prin dinamica manifestarii caracterului.

Odata cu intrarea in scoala, copilul incepe sa indeplineasca o activitate serioasa, aceea de invatare, aceasta fiind principala lui indatorire, dezvoltandu-se forte intelectuale si morale constituindu-se noi trasaturi structurale ale personalitatii.

Activitatile scolare ofera cadrul plamadirii unor calitati cum sunt: sarguinta, constiiciozitatea, punctualitatea, perseverenta, spiritul de organizare, facand ca elevii, chiar si cei mai putin dotati intelectual, sa se realizeze bine profesional. Nu sunt excluse, insa, nici cazurile de indiferenta, neglijenta, superficialitate, dezorganizare, ca atitudini care pot impieta asupra concretizarii unui potential intelectual bun, mai ales cand ele se asociaza cu trasaturi de-a dreptul reprobabile: minciuna, prefacatoria, inselatoria.

La varsta scolara mica educarea trasaturilor pozitive de caracter este mult usurata de faptul ca scolarii mici au, de obicei, o atitudine de atasament fara rezerve fata de invatator. Daca invatatorul reuseste sa castige respectul, admiratia si dragostea elevilor sai, atunci el devine o autoritatate de necontestat pentru copii si posibilitatile lui de a influenta sub aspectul moral sporesc considerabil.

La aceasta varsta impotanta este tendinta elevilor spre imitatii. Scolarii imita adesea personaje literare. Imaginile tipice si intuitive ale personajelor literare cu trasaturi pozitive de caracter devi pentru scolari modele ( idealuri ) demne de imitat si astfel le orienteaza conduita.

Pentru formarea trasaturilor pozitive de caracter o conditie necesara este insusirea reprezentarilor, notiunilor si judecatilor morale, dar si exersarea elevilor in savarsirea unor fapte si actiuni morale.

Educatorul trebuie sa cunoasca diversitatea caracterelor copiilor, observand atent, meticulos - la clasa si in afara clasei ( in recreatie, in timpul jocului, acasa ) - faptele copiilor, nu atat latura exterioara a faptei ( ce anume a facut copilul: a rupt cartea unui coleg, a spart un geam, a raspuns necuviincios la o intrebare, a venit cu lectia nefacuta ), ci, mai ales care a fost motivul faptei. In functie de aceasta, masura educativa poate sa mearga de la sanctionarea faptei exterioare ( prin observatie, mustrare ) pana la restructurarea sistemului de relatii care l-au determinat pe copil sa se comporte astfel.

Valoarea sociala a copilului depinde nu numai de caracterul sau, dar si de aptitudinile sale.

Activitatea scolara ofera o larga baza pentru dezvoltarea aptitudinilor necesare reusitei la invatatura pentru dezvoltarea inteligentei scolare. Mai intai apar aptitudinile scolare nespecifice: aptitudinea pentru munca, aptitudinea de a asimila experienta umana, de a retine in mod voluntar cunostintele, de a-si insusi deprinderile si priceperile. Dintre factorii stimulatori ai dezvoltarii aptitudinilor scolare, trebuie sa desprindem pe de-o parte, motivele extrinseci ale invatarii ( care ar fi simtul datoriei, necesitatea indeplinirii cerintelor si preferintele unor persoane apropiate, precum si dorinta autoafimarii ), iar pe de alta parte motivele intrinseci ale invatarii ( interesele scolare si profesionale ).

Factorul mediator intre interese si aptitudini este reusita scoalra, succesul scolar. De exemplu, un elev manifesta interes pentru matematici, deoarece in acest domeniu a inregistrat unele succese, dar rezultatele bune obtinute de datorescunor aptitudini reale, pe un fond general de sarguinta. Interesul odata cristalizat duce la adancirea preocuparilor in directia amintita si deci la cultivarea aptitudinilor. Se creeaza astfel o inlantuire in care cauza si efectul isi schimba necontenit locurile: interesul a fost generat de succes, iar succesul a fost conditionat de prezenta unor aptitudini corespunzatoare; la randul sau interesul odata constituit mobilizeaza energiile contribuind astfel la dezvoltarea in continuarea aptitudinilor.

Aptitudile ca atare nu sunt ereditare, ci se dezvolta, se constituie in cursul vietii, in procesul activitatii, dezoltarea lor fiind strans legata de insusirea cunostintelor, priceperilor si depriderilor.

Din performantele obtinute in realizarea unor probe sau teste psihologice s-a dedus ca inteligenta reprezinta o aptitudine complexa generala, care se manifesta in rezolvarea unor probleme noi; ea se caracterizeaza prin suplete si flexibilitate in operarea cu notiunile si produsele simbolice ( figurale si verbale ).

O inteligenta dezvoltata deschide perspectiv de reusita in orice domeniu de activitate. De aceea scoala tebuie sa contribuie pe toate caile la cultivarea la maximum a acestei valoraoase capacitati psihice a omului.

In ceea ce priveste dezvoltarea aptitudinilor speciale la varsta scolara mica, trebuie subliniat faptul ca si la aceasta varsta se intalnesc cazuri de dezoltare timpurie a unor aptitudini si capacitati mintale. Iata cateva exemple: cand avea 7 ani, Enescu a fost primit la Conservatorul din Viena, Gothe scria compuneri literare la varsta de 8 ani, Gauss a foat admis la universitate atunci cand avea 11 ani. Totodata, este posibila si dezvoltarea aptitudinii de a gandi divergent, de a combina, modifica, restructura datele, de a le folosi in alte contexte si in conditii variate, pe scurt formarea creativitatii. Un mijoc important al formarii creativitatii este invatamantul euristic, care duce nu numai la formarea gandirii independente si a perspicacitatii, ci si la educarea unor trasaturi de personalitate la elevi: atentia si interesele, incredere in sine.

In conditiile activitatii scolare, cunoasterea copilului este extrem de importanta. Acest fapt il obliga pe educator sa studieze viata copilului, descoperind-o ca fiind foarte bogata si complexa. A cunoaste copilul nu inseamna a sti cate ceva despre el. Pentru a obtine rezultatele scontate educatorul trebuie sa cunoasca elevii, dar si particularitatile lor psiho individuale, tratarea individuala fiind un mijloc de ridicare a calitatii prcesului instrctiv - educativ.

BIBLIOGRAFIE

Debesse , M. - Psihologia copilului de la nastere la adolescenta, EDP, Bucuresti 1970

Golu,P. ; Verza, E. - Psihologia copilului, EDP, Bucuresti, 1994

Piaget, J. - Psihologia copilului, EDP , Bucuresti 1970

Revista " Invatamantul primar " 2006 - 2007

Studii de psihologie scolara - 2005

Vidrasan Irina - Dezvoltarea creativitatii la scolarul mic - Lucrare metodico-stiintifica pentru obtinerea gradului didactic I - 1996

Caracteristicilor mediului de invatare

In gifted education mediul de invatare are o importanta deosebita. Prin mediul de invatare se intelege atat mediul scolii cat si mediul familial. Copii au stiluri de invatare foarte deosebite unele de altele. Studiile facute pe mai multe populatii culturale si pe mai multe tari ale lumii au identificat o multitudine de variabile ce determina stilul de invatare al fiecarui copil. Exista copii care au maxim de randament la invatare seara, altii noaptea, altii dimineata devreme, sau mai spre pranz. Exista copii care invata eficient in singuratate, altii in grupuri de invatare. Exista copii care prefera sa invete in totala liniste, altii cu muzica lenta sau rapida, tare sau cu intensitate redusa. Exista copii care au randament mare la invatatura in incaperi de o anumita culoare, care prefera lumina difuza sau lumina puternica etc.

Pentru fiecare dintre aceste caracteristici ale stilului de invatare scoala poate face o determinare de optim si consilia familia cum sa asigure copilului mediul prielnic.

Pe de alta parte exista copii care prefera sa abordeze o problema si sa se cultive singuri, altii care prefera sa invete pe recomandarea unor cunostinte. Pe primii ii poti stimula la invatatura lasandu-i sa dezvolte tematici si sa le prezinte raspunzand la intrebarile colegilor, pe ceilalti ii poti stimula prin evaluarea seriozitatii in studiul impus.

Mediul de invatare trebuie sa ofere copiilor supradotati atat posibilitatea de a descoperi informatii noi, de a cerceta fenomene, de a expune rezultate interesante sau personale, de a se afirma creativ, de a crea grupuri de colaborare pe diverse teme, cat si de a descoperi zone noi de interes. Din aceasta cauza scolile de gifted education trebuie dotate cu biblioteci bine puse la punct, cu laboratoare Internet sau laboratoare de experimentare, cu spatii de studiu individual si cu spatii de comunicare.

Din alt punct de vedere, mediul de invatare trebuie sa contina reteaua de colaboratori in care elevii sa faca practica pe cercetare sau in domenii aplicative, laboratoare de creatie si experiment si spatii de comunicare pe grupuri tematice, atat in mediu fizic cat si pe Internet.

Tot in imbunatatirea mediului de invatare se considera si gruparea copiilor in functie de abilitati. In cazul in care este aplicat acest procedeu, atat mediul de invatare si comunicare cat si relatia cu profesorii se imbunatatesc semnificativ.

Toti acesti factori sunt insa secundari fata unul ce reiese a fi cel mai important in crearea unui mediu bun de invatare. Factorul esential este profesorul devotat muncii cu copiii, daca este posibil el insusi gifted, cu abilitati de predare bine antrenate, cu o cunoastere profunda a psihologiei comportamentale a copiilor supradotati si cu o cultura generala si de specialitate de exceptie. Formarea unor astfel de profesori in cadrul programelor dedicate gifted education este unul dintre obiectivele prioritare ale programului.

Cunoasterea stilurilor de invatare si a strategiilor de educare optime pentru fiecare copil gifted este o conditie esentiala in automotivarea copiilor si obtinerea unui mediu auto-stimulativ de invatare.

O alta caracteristica a mediului de invatare este data de posibilitatea accelerarii evolutiei scolare, de programul de mentoring unde copilul este indrumat si orientat catre sursele optime de studiu si de programul de tutoring unde copilul este ajutat direct sa depaseasca anumite dificultati. In acest caz, mediul de invatare este optimizat de auto-motivarea copiilor de a se desavasi in cunoastere si de a cultiva abilitatile proprii.

Un om este gifted daca a ales la un moment dat aceasta cale. Acesta se formeaza cu tot cu abilitati personale in functie de aceste alegeri. Potential mult mai multi oamenii pot fi gifted, pe anumite directii de dezvoltare personala, dar majoritatea prefera sa se subutilizeze si sa traiasca fara evolutie personala sau cu evolutie personala redusa. Aceasta caracteristica (task commitment) este cea care determina concentrarea eforturilor personale intr-o directie clara. Task commitment este factorul declansator al formarii de abilitati si al acceptarii creativitatii in mod separat. Un om auto-motivat pentru dezvoltare personala are toate sansele de a mari valoarea propriilor abilitati. Pentru a stimula acest lucru, in gifted education se foloseste gruparea copiilor in functie de abilitati.

Populatia planetara are o crestere medie anuala a inteligentei cu 0.2 % de puncte IQ, in timp ce populatia gifted cu 4% de puncte IQ. Aceasta face diferenta dintre cei ce sunt remorcati si cei ce remorcheaza. Din aceste motive gifted education este un invatamant de masa orientat spre metodologii de emancipare a fiintei umane si de eliberare a potentialelor proprii, iar metodologiile didactice din gifted education au fost obtinute prin studiul caracteristicilor populatiei de oameni gifted si apoi oferite tuturor.

Tot din aceste motive un mediu bun de invatare este direct legat de un mediu bun de motivare a invatarii si a acceptarii evolutiei auto-motivate si auto-dobandite.

Cultivarea abilitatilor prin enrichment este un program ce permite formarea unui mediu propice de invatare, prin definirea unor orizonturi motivationale de calitate pentru copii, care astfel ajung sa se stimuleze reciproc in dezvoltarea de abilitati personale.

In crearea mediului de educatie favorabil dezvoltarii abilitatilor se cere un anumit profil profesional al profesorului. Capacitatea lui de a empatiza cu elevii in transmiterea de cunostinte si cunoasterea profunda si detaliata a subiectului prin care poate naviga liber in functie de reactiile copiilor sunt esentiale. Deasemenea capacitatea de a capta atentia copiilor si de a-i introduce in 'flow', fenomenul de rezonanta cu materia sau subiectul predate sunt caracteristici ce trebuie intens antrenate mai ales pentru clasele cu copii vizual spatiali. Un mediu de invatare confortabil pentru acestia presupune profesori care nu expun, nu predau, ci inspira si motiveaza.

Mediul de educatie favorabil copiilor extraverti presupune crearea posibilitatii de manifestare orala a acestora. Pentru favorizarea dezvoltarii calitative a educatiei in cazul acestui tip de copii, este necesar sa se responsabilizeze manifestarile acestora prin tematici de studiu individual ce pot fi expuse ulterior publicului (colegilor). Pentru introverti mediul favorabil de invatare este locul de studiu individual sau domeniul de pasiune impartasita. In aceste cazuri functioneaza bine programele de enrichment (imbogatire), unde se antreneaza si se recunosc abilitatile antrenate individual.

Lipsa unui mediu favorabil de dezvoltare a abilitatilor sau proasta gestionare a acestui mediu duce frecvent la abandonarea unor directii de dezvoltare a abilitatilor chiar in cazul in care copii au valori ridicate si potentiale evidente. Este cunoscut ca in general elevii indragesc o materie daca sunt captivati de profesor, chiar daca nu au abilitati deosebite pentru acea materie. La fel de cunoscuta este abandonarea directiei de pasiune in cazul unui mediu ce nu le recunoaste si nu le stimuleaza performantele.

Din acest punct de vedere copiii supradotati in marea lor majoritate sunt ca niste gheparzi care din dorinta perfectionismului abandoneaza tinta daca a ratat-o o data. In acest caz ei se orienteaza diferit de primele lor optiuni, iar daca scoala nu le ofera un mediu favorabil de invatare, se orienteaza spre un hobby sau mai multe sau uneori abandoneaza scoala unde se plictisesc si acumuleaza frustrari inutile.

Din toate aceste motive se trage concluzia necesitatii unei pregatiri pedagogice si psihologice periodica a profesorilor ce predau in gifted education. Din acelasi motiv este necesara si o pregatire a parintilor de copii supradotati, in cazul in care acestia nu-i inteleg.