Perspective in teoriile instruirii

Perspective in teoriile instruirii.

Etimologic, termenul de instruire provine din latinescul ''instruo'' ce inseamna aranjament amenajare, constructie, iar prin extensie reprezinta o ''constructie in spirit", o constructie intelectuala.

Asadar, instruirea este ''insusirea unui corp de iformatii intr-o maniera care se declanseze elaborarea unor structuri si procese intelectuale, operationale si sa contribuie la dezvoltarea potentialului intelectual al individului" (R. B. Iucu, 2001, p.31).

Analizarea acceptiunilor date conceptului de instruire a fost determinata de sesizarea caracterului limitat al instruirii definita ca o actiune de comunicare, de transmitere de cunostinte.

In acest sens, E. Noveanu pornind de la definitia instruirii data de B. O. Smith, care renunta la dihonomia descriptiv/ prescriptiv, mentioneaza patru definitii elaborate (R. B. Iucu, Idem, p. 31- 32):

-definitia descriptiva, ce subliniaza ca fundamentala relatia dintre instruire si invatare, instruirea fiind "distribuirea cunostintelor si deprinderilor";

-definitia intentionala, in care se recunoaste rolul obiectivelor si al convingerilor cadrului didactic, instruirea fiind in acest sens o activitate intentionala;

-definitia normativa, se centreaza pe analiza principiilor etice si deontologice;

-definitia stiintifica, vizeaza descrierea atenta a comportamentelor specifice instruirii.

Parcurgerea definitiilor mentionate arata ca instruirea este o actiune ce are intentia de a produce invatare.

Pentru ca o activitate educationala sa poata fi considerata instruire trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

-contact direct intre cadru didactic si elev;

-asimetrie informationala (profesorul cunoaste materia, elevul nu detine informatiile respective);

-cadrul didactic vrea ca elevul sa fie facilitat in travaliul asimilarii continutului informational;

-prin ceea ce face cadrul didactic determina elevul sa invete continuturile in mod rational;

-cadrul didactic trebuie sa releve elevului acele elemente de continut pe care se presupune ca elevul ar trebui sa le invete;

-actiunile cadrului didactic vor continua pana cand elevul incepe sa invete continutul informational.

Ca sfera, continutul conceptului de instruire este mai mare decat invatarea si mai restransa in raport cu educatia (S. Cristea, 1998, p. 236):

-sfera conceptului instruire e mai mare decat a conceptului de invatare deoarece include mai multe forme de munca intelectuala, extradidactica si extrascolara, cu mai multe resurse (materiale, umane, informationale);

-sfera conceptului instruire e mai mica decat a conceptului de educatie, care urmareste formarea- dezvoltarea permanenta a personalitatii umane.

Raportul educatie- instruire a constituit un subiect permanent in literatura pedagogica a ultimelor decenii, calitatea cadrului didactic la toate nivelurile sistemului marcheaza capacitatea sa de a educa si instruii, stimuland responsabilitatea elevului pentru a se conduce, colabora, adapta si cultiva, responsabilitatea operationalizata in aptitudinea de "a invata sa inveti" (S. Cristea, Idem, p.237).

Instruirea sustine fundamentele educatiei, prin cunostintele capacitatile si aptitudinile stiintifice transmise in concordanta cu programele scolare/ universitare. Proiectarea instruirii presupune a ordona materialul ce urmeaza, a fi predat- invatat- evaluat la nivelul corelatiei functional- structurale dintre profesori si elev/ student.

Deci, definirea instruirii este data de relatia sa cu invatarea, in absenta invatarii, instruirea nu este in deplinatatea sa conceptuala deoarece se accentueaza indeosebi partea aplicativa.

Majoritatea acceptiunilor date invatarii au o caracteristica ce subliniaza schimbarea, modificarea comportamentului pe baza unei experiente traite "invatarea este o transformare de comportament pe baza unei experiente organizate in scoala, organizare supusa structurarii, observatiei si controlului in conditiile activitatii si ambiantei scolare" (R. B.Iucu, Op. Cit. P. 33).

Procesul de invatare presupune doua forte:

-forte care usureaza provoaca si determina schimbarea cadrului didactic;

-forte care sunt in plin proces de dezvoltare, ce suporta schimbare si sunt implicate in propria transformare (elevul).

Dualitatea fortelor mentionate sunt cunoscute sub doua denumiri:

a).invatarea ca proces, ca o succesiune de operatii, actiuni, stari, evenimente interne, finalizate constient in transformarea comportamentelor interne in structuri de cunostinte mentale (R.B. Iucu, Ibidem, p. 33):

-imagine- notiune- act- gandire;

-contemplare senzoriala- gandire abstracta;

-empiric- stiintific in invatare;

In reusita actului de invatare un rol fundamental il are convingerea ca o cunostinta devine formativ nu prin ea isati ci prin procesul prin care se ajunge la ea. Invatarea ca proces necesita un activism sustinut din partea celui ce invata, iar sarcina cadrului didactic e de a organiza, dirija invatarea pentru a se impune elevul si a participa activ la propria formare.

b).invatarea ca produs e un ansamblu de rezultate noi si se refera la cunostinte, priceperi, notiuni, modalitati de gandire, atitudini si comportamente. Rezultatele sunt consecinta schimbarilor calitative si cantitative relativ stabile, de natura afectiva si cognitiva.

Conceptul de instruire are numeroase semnificatii, dar se desprind de o semnificatie ca fiind prioritara, astfel ca instruirea apare "drept o constructie planificata a dezvoltarii intelectuale prin intermediul caruia elevii ajung la asimilarea si operationalizarea sistemului de cunostinte, priceperi, deprinderi si atitudini in conformitate cu finalitatile unui sistem de invatamant". (I. Cughit - 2001,p149).

Teoria instruirii, in contextul analizei functionale a procesului de invatare presupune a organiza mediul de existenta al unui subiect, astfel in cat procesele de invatare sa ajunga la parametrii de eficienta interna a sistemelor pe care predarea si invatarea le presupun. Din aceasta perspectiva instruirea ar reprezenta "aplicarea eficienta a cunostintelor, experiente, priceperilor stiintifice de ordin pedagogic, psihologic, logic, fiziologic, etic si psihosocial pentru organizarea unui mediu care sa genereze si faciliteze invatare". (Wang, Rauler, 1974, p.3).

Modelele de instruire cunosc mai multe criterii de clasificare, iar abordarile particulare pot determina o confuzie intre tipurile de modele: didactice, de instruire, de predare ale procesului de invatamant.

In cadrul fenomenului educational se vehiculeaza conceptele de paradigma, teorie si model :

-paradigma reprezinta un univers de idei, principii acceptate de o comunitate stiintifica prin care se poate oferi o explicatie globala unui fenomen stiintific, iar intr-o alta perspectiva paradigma e grila generala de observare si interpretare a unui fenomen stiintific. In primul caz, paradigmei i s-a atribuit o dimensiune instrumentala (evolutia stiintei este determinata de aparitia unor stari de criza prin reorganizari superioare, stiintifice si psihosociale pentru a consolida o cultura stiintifica, comunitara) ;

-teoria este o abordare mai restrictiva, care prin legitati specifice regleaza raporturile dintre fenomene stiintifice. Teoria poate avea atat o valoare explicativa, cat si o valoare predictiva, generand clarificari episemologice, iar paradigma poate sa asocieze teori complementare ;

-modelul mediaza intre realitate si teori indepartandu-se de paradigma ( =parametru de interpretare globala a realitatii) si de teorie (=explicatie ideala si abstracta a unui fenomen stiintific). Modelul face appel la aproximari (conceptualizari, simbolizari, reprezentari selective si partiale a unor tendinte). Din perspectiva stiintelor educatiei modelul este o constructie simplificata a unei realitati, pentru a delimita variabilele cele mai importante ce permit construirea unei imagini aproximative, o abordare intuitiva in orientarea strategiilor de investigatie stiintifica cu scopul verificarii relatiilor dintre acele variabile ce contribuie la elaborarea teoriei.

Modelele de instruire se delimiteaza in (R. B. Iucu, 2001, Op. cit.) :

a).modele didactice ;

b).modele instructionale, ca seturi de conceptie ce explica activitatea cadrelor didactice si a elevului la lectie, despre cum interactioneaza si cum foloseste diferite materiale ;

c).modelele predarii ;

d).modelele procesului de invatamant, care in opinia autorilor I. Cerghit (2001) si I. Neacsu (2000) sunt :

-modelul interactiv ;

-modelul sistemic ;

-modelul informational;

-modelul cibernetic;

-modelul comunicational;

-modelul campului educational;

-modelul situatiilor de instruire.

Exista mai multe unghiuri de abordare a instruirii, iar optiunea pentru analiza bazata pe modele este motivata de complexitatea problemei si de caracteristicile modelelor de tip didactic. Acestea sunt:

caracterul simplificator si esentializator pentru intelegerea si manipularea componentelor si relatiilor fara a afecta globalitatea;

caracterul accentuat metodologic, centrat pe abordarea calitativa, metodica, dar si cantitativa pe comparari;

caracterul transparent, prospectiv, productiv cu deschideri spre descoperire;

caracterul explicativ, transferabil astfel ca: "disponibilitatile pe care le reprezinta modelul pentru a se putea atasa valori generative si generalizabile pentru un camp larg de fapte, fenomene si procese educationale". ( Defoge., p. 26-27).

Abordarea sistemica a instruirii s-a impus in literatura de specialitate si implica valorificarea adecvata a   posibilitatilor de decizie structurala si compozitionala de care dispunem. Functionalitatea instruirii se optimizeaza prin complexele mecanice de programare - autoprogramare, de control - autocontrol cognitiv si actional, astfel incat sa se atinga prin proceduri algoritmice, semialgoritmice si euristice, parametrii si standardele anticipate prin modelul actiunii si obiectivelor generale.

Actiunea de optimizare, din perspectiva teoriei actiunii vizeaza urmatoarele componente:

obiectivele de tip operational;

mijloacele (agenti, metode, resurse);

rezultatele (efectele);

actiunile de control;

actiunile de masurare, de utilizare;

variabilele functionale interne si externe.

Perspectiva integrarii invatamantului cu cercetarea si socialul se reflecta in comanda sociala care ordoneaza si regleaza sistemul celorlalte componente structurale.

O teorie a instruirii trebuie sa cuprinda:

un set de postulate;

definirea termenilor inclusi in postulate;

prezentarea limitelor domeniului;

set logic cu interrelatii;

sa fie in concordanta cu datele experimentului;

ipoteze,

generalizari dincolo de datele concrete;

colectarea de date;

verificarea practica;

explicatii si sa prezica evenimentele viitoare.

Transformarea teoriilor invatarii in modele de instruire.

Din perspectiva pedagogica, modelele de instruire se pot clasifica in patru directii principale de abordare a procesului didactic, de unde rezulta patru modele metodologice.

I. Modelul logocentric caracterizat prin:

obiectul instruirii si al invatarii este constituit din aspecte notionale logice;

metodele sunt de tip analitic (analiza de sarcini, explicarea de texte). Modelul este specific invatamantului traditional si in parte invatamantului programat.

II. Modelul psihocentric caracterizat prin:

deplasarea accentului de la continut la subiectul care invata;

preocuparea pentru adecvarea metodelor la dinamismul invatarii abordata cognitiv. Modelul este intalnit in practica educationala sub forme variate ca:

teoria treptelor formale ale cuvintelor intelectuale;

centrele de interes (O. Decroly) care promoveaza invatarea globala, dar si cea concreta;

modelul (metoda) unitatilor (invatarea deplina);

modelul bazat pe secvente ierarhizate de invatare promovat de R. Gagne.

III. Modelul empiriocentric caracterizat prin:

pozitia centrala ocupata de totalitatea experientelor subiectului, cu actiune efectiva, individuala si sociala;

faptul ca elevul isi planifica activitatile de investigare, le desfasoara sistematic, se foloseste de cunostinte si abilitatile sale practice.

IV. Modelul modular, corespunde directiilor de abordare holistica si holodinamica a instruiri si invatarii se caracterizeaza prin:

recurenta;

reversibilitate ciclica;

programe modulare special organizate pentru a corespunde particularitatilor subiective si obiectivelor programate.

Scoala germana clasifica modelele instruirii in trei categorii:

1. Modelul formativ se bazeaza pe:

interpretari asupra obiectivelor operationale;

obiectivele sunt centrate pe indeea, formarii personalitatii si utilizarea valorilor moral-sociale ale procesului social-educational.

2. Modelul informational se bazeaza pe:

structurile neobehavioriste;

ideile promovate de directiile cognitiviste, cibernetice, tehnologiile moderne ale instruirii.

3. Modelul actiunii didactice caracterizat prin:

-promovarea a trei principii: al formarii (bazat pe obiective), al dezvoltarii (bazat pe particularitatile ce caracterizeaza situatiile de plecare in instruire) si al actiunii (bazat pe formarea seturilor de invatamant, pe structurarea continutului si pe orientarea procesului de invatamant). Cele trei principii alcatuiesc blocul sau pachetul predarii.

In ordinea problematica si conceptuala oferim alte trei corespondente intre teorie - model de instruire, plecand de la teoriile invatarii:

1. Modelul instruirii derivat din teoriile asociationiste care presupune:

- axa modelului ca urmand regula drumului de la senzatii, la perceptii prin descompunerea lor in elemente si prin reunire la reprezentari, notiuni (idei);

promovarea principiilor normative specifice instruirii din didactica traditionala (de la parte la intreg, de la cunoscut la necunoscut, de la simplu la complex, etc.).

2. Modelul instruirii derivat din teoriile conditionarii: (I.Pavlov, Ed.Thorndike, B.F. Skiner, C. Hall, C. Spence) bazat pe:

formarea unor legaturi intre anumiti stimuli, care-l conduc pe elev la descoperirea unor proprietati sau legitati ale realitatii;

- cautare - utilizarea experimentelor personale, incercare si eroare ca fiind fundamentele in logica instruirii si invatarii.

3. Modelul instruirii derivat din teoriile semiotice ale invatarii (Ch. Osgood, O. Mowrer, I. B. Carroll). Sarcina celui care instruieste consta in a-l conduce pe elev sa stabileasca relatii necesare intre semn si semnificat, intre clasele de unitati reflectate in sistemele de tip notional, sa exprime experienta generalizata in valori culturale, istorice sau ideologica.