Cunoasterea psihologica a elevilor

Cunoasterea psihologica a elevilor

Metodele cel mai frecvent implicate in cunoasterea educatului sunt prezentate de catre Dragan si Petroman (1998, 277-324) sub forma urmatoarei clasificari:

1. Observatia - presupune o inventariere a realitatii pishice concretizata in vorbire, actiuni, expresii emotionale etc..

Continutul sau il constituie:

- Simptomatia stabila (trasaturile bioconstitutionale);

- Simptomatia labila: debitul verbal, vocea, limbajul, calitatile acestuia.

Formele sale sunt diferite, functie de criteriul de clasificare:

a)    dupa obiectiv: integrala (urmareste psihicul ori persoana in ansamblu) si selectiva (atunci cand vizeaza cunoasterea partiala);

b)    in functie de timp: longitudinala (are in vedere personalitatea ori psihicul in mod evolutiv) si transversala (urmareste sa surprinda educatul in mod integral sau doar o manifestare a sa intr-un moment bine determinat);

c)    dupa modul de realizare: directa (prin urmarirea nemijlocita, cu proprii ochi) sau indirecta (cu ajutorul unui mijloc tehnic).

2. Autoobservatia (autoaprecierea sau autoevaluarea) include demersurile efectuate de subiectul invitat sa relateze explicit si deliberat aspecte referitoare la domenii selectate de el insusi, prin urmatoarele tehnici:

a. Tehnica C.S.D., prin care se solicita subiectului sa scrie trei raspunsuri succinte la intrebarea "Cine sunteti dumneavoastra?";

b. Aranjarea consta in a cere educatului sa aranjeze 100 sau mai multe cartonase pe care sunt scrise mai multe enunturi, pe grupe, dupa cum s-ar potrivi mai bine;

c. Scara autocentrarii care ofera o masurare unica a satisfactiei unei persoane in raport cu situatia sa de viata.

3. Experimentul, in care sunt implicate doua tipuri de variabile:

- independenta, cea care actioneaza asupra subiectului, pe care experimentatorul le tine sub control si le modifica dupa cum doreste;

- dependente - cele care sunt urmarite din punct de vedere al variatiilor in raport cu modificarile variabiei independente;

Din punctul de vedere al locului unde se organizeaza si desfasoara experimentul poate fi natural (in conditii firesti, in cadrul contextelor educationale concrete) sau de laborator (caz in care se prefera maximizarea preciziei in detrimentul verosimilului).

4. Convorbirea sau interviul -consta in organizarea unor discutii cu educatul in raport cu ceea ce vrea educatorul sa obtina de la partenerul de dialog.

In desfasurarea sa trebuie pastrat caracterul firesc, in pofida faptului ca planul convorbirii urmarit de catre educator i-ar putea conferi un caracter de rigiditate. Pentru o buna desfasurare, intervievatorul trebuie sa fie cel pregatit, sa fie un bun ascultator (deoarece cu cat vorbeste mai mult el, cu atat va afla mai putine despre motivatiile, aspiratiile sau conflictele celui intervievat) .

5. Chestionarul  cuprinde un numar mult mai mare de subiecti, cu ajutorul carora obtinem date si fapte mult mai bogate cu privire la comportament, aspiratii, interese, idealuri si alte variabile psihice ale subiectului.

Intrebarile chestionarului pot fi:

inchise (la sfarsitul carora sunt enuntate raspunsurile dintre care cel / cei chestionati aleg varianta care le convine cel mai mult);

- deschise (caz in care subiectul poate formula singur raspunsul).

6. Anamneza este o metoda ce vizeaza investigarea directa a unui subiect ce constituie un caz sau a persoanelor din preajma sa, cu scopul de a obtine informatii cu rpivire la antecedentele sale familiale sau personale pentru a stabili etiologia tulburarilor de comportament si a stabili cai adecvate de interventie ameliorativa.

7. Analiza documentelor personale si studiul de caz. Prin "documente personale" se intelege orice rezultat oral sau scris elaborat in afara oricarei constrangeri care aduce intentionat sau neintentionat informatii cu privire la viata psihica a subiectului si dinamica sa.

Abordarea prin studiu de caz se face doar atunci cand cazul avut in vedere (a unui individ sau a unui grup) permite valorificarea rezultatelor si in cazuri similare.

8. Testele, probe determinate care indica o sarcina de indeplinit, aceeasi pentru toti subiectii, cu o tehnica precisa pentru aprecierea succesului(insuccesului) sau pentru notarea numerica a rezultatelor, raportata la un etalon (barem).

Testele sunt clasificate dupa urmatoarele criterii:

a) Numarul subiectilor: individuale sau colective (de grup);

b) Materialul utilizat: verbale sau nonverbale;

c) Instrumentul intrebuintat: cu aparate instrumentale sau tip creion si hartie;

d) Modul de investigare: analitice si sintetice;

e) Procesele psihice investigate: de memorie, de atentie, de inteligenta, de personalitate etc.

Fisa psihopedagogica este un instrument practic de evaluare, care permite defasurarea unor actiuni programete de catre educator la nivelul fiecarui elev, in special datorita sistematizarii informatiilor privind personalitatea sa (obtinute prin intermediul metodelor prezentate anterior).

In fisa vor fi inscrise - in rubricile special destinate - si datele culese din documentele scolare sau obtinute pe baza observatiilor si convorbirilor cu elevul ale corpului profesoral, a vizitelor la domiciuliu, alte informatii obtinute de la parinti, colegi si de la oricare alta persoana.

Evaluarea randamentului scolar

In context educational, evaluarea reprezinta consemnarea in termeni cantitativi, prin note, calificative, puncte, a nivelului performantei inregistrate de catre persoanele supuse educatiei (Golu si Golu, 2003, 381).

La nivel de grup, evaluarea ofera o ordonare a performantelor (de la cele mai ridicate pana la cele mai scazute) si clasifica diferitele persoane dupa performanta obtinuta in cadrul grupului, inregistrand o stare de fapt.

Evaluarea inseamna cu mult mai mult decat masurare, inseamna a da un verdict, o apreciere a activitatii. Aceasta apreciere produce la cel / cei evaluati judecati comparative, apreciative, trairi (unori puternice) si atitudini - tot atatia factori motivationali, cu efecte stimulante sau blocante pentru performanta.

De aceea, evaluarea serveste unor scopuri strans interrelationate:

a)    scopul de a creste (dezvolta) invatarea;

b)    de a dezvolta (creste) motivatia.

Exista numeroase niveluri de concepere si desfasurare a actiunilor apreciative (Neculau si Cozma, 1995, 208):

evaluarea activitatii de invatare a elevului in termeni de achizitie, sensul curent si cel mai utlizat al evaluarii;

evaluarea modului de utilizare a structurilor de achizitie pentru a dobandi competente si calificari posibile;

evaluarea modului de utilizare a competentelor in structuri de productie, consum sau de achizitii ulterioare;

evaluarea achizitiilor in raport cu normele si valorile spatiului comunitar;

evaluarea modului de functionare a structurilor de achizitie in relatie cu nevoile, aspiratiile si resursele celor care invata;

evaluarea obiectivelor pedagogice si a coerentei lor intr-un sistem de instruire;

evaluarea actiunii de instruire si a coerentei sale in raport cu obiectivele, resursele si cadrele de referinta;

evaluarea gradului de adecvare a structurilor de achizitie la cerintele structurilor de utilizare;

evaluarea capacitatilor structurilor de utilizare de a lua in calcul achizitiile elevilor din momentul in care acestia au dobandit competentele si calificarile necesare;

evaluarea adecvarii structurilor de instruire si a celor de utilizare a competentelor la normele si valorile sociale.

Evaluarea nu trebuie conceputa doar ca un control al cunostintelor sau ca un mijloc de masurare obiectiva, ci ca o cale de perfectionare ce presupune o strategie globala asupra formarii educatului.

Pe masura ce elevii inainteaza in cadrul nivelelor succesive de scolaritate, intervin trei schimbari in pattern-urile de evaluare ale profesorilor (Golu si Golu, 2003, 385):

Profesorii tind sa se bazeze mai putin pe teste publicate, manifestand tendinta de a le concepe singuri;

Accentul pus pe obiectivele afective slabeste in defavoarea celui pus pe obiectivele cognitive;

Dependenta de masurarea performantelor slabeste in favoarea testelor formale. In conceperea testelor, itemii obiectivi sunt preferati de profesori in locul masuratorilor subiective; peste trei patrimi dintre itemi masoara cunoasterea faptelor, termenilor, regulilor sau principiilor si doar cativa itemi masoara abilitatea individului de a face aplicatii.

In ceea ce priveste functiile evaluarii, acestea pot fi identificate dupa o serie de criterii (Neculau si Cozma, 1995, 210-211):

a.       prin raportare la derularea unei secvente de invatare sau prin relationare la un ansamblu structurat de activitati de formare:

1. Verificarea sau identificarea achizitiilor scolare;

2. Perfectionarea si regularizarea cailor de formare a indivizilor;

3. Sanctionarea sau recunoasterea sociala a chimbarilor operate asupra indivizilor aflati in formare.

b.       prin raportare la nivelul unei clase, se pot evidentia trei functii ale evaluarii:

1) Orientarea deciziilor de natura pedagogica in vederea asigurarii unui progres armonios si continuu al elevului;

2) Informarea elevilor si parintilor asupra stadiului formarii si a progreselor actuale sau posibile;

3) Stabilirea unei ierarhii implicite sau explicite, prin atribuire, in functie de rezltate, a unui loc sau rang valoric.

c.   prin coroborarea nivelurilor macro si microsistemice evaluarea are urmatoarele functii:

- Constatarea daca o activitate instructiva s-a derulat ori a avut loc in conditiile optime;

2 - Informarea societatii (in diferite forme) asupra stadiului si evolutiei populatiei scolare;

3 - Diagnosticarea cauzelor ce au dus la o slaba pregatire si o eficienta scazuta a actiunilor educative;

4 - Prognosticare asupra nevoilor si disponibilitatilor viitoare ale elevilor sau ale institutiilor de invatamant;

5- Decizie asupra pozitiei sau integrarii unui elev intr-o ierarhie sau intr-o forma sau nivel al pregatirii sale;

6 - Pedagogica, in perspectiva elevului (stimulativa, de intarire, formarea de abilitati, de constientizare a posibilitatilor, orientare scolara si profesionala) si in perspectiva profesorului (pentru a sti ceea ce are de facut si de realizat).

In cadrul lucrarii citate anterior se face si o analiza a erorilor cel mai frecvent intalnite in evaluarea didactica:

Efectul "halo" - aprecierea se realizeaza prin extinderea unor calitati depistate secvential la intreaga conduita a elevului / educatului; apreierea unui elev la o anumita materie se realizeaza potrivit reultatelor obtinute la alta disciplina;

Efectul Pygmalion sau efectul oedipian - aprecierea rezultatelor obtinute de un elev este influentata de parerea pe care profesorul si-a format-o despre capacitatile acestuia;

Ecuatia personala a examinatorului - fiecare cadru didactic isi structureaza criterii proprii de apreciere, care pot afecta obiectivitatea acestora;

Efectul de contrast - se intampla ca un rezultat sa primeasca o nota mai buna daca urmeaza dupa evaluarea unui rezultat mai slab (in sensul ca dupa o lucrare slaba, o lucrare buna va deveni si mai buna);

Efectul ordine -examinatorul are tendinta de a nota identic mai multe lucrari diferite, dar consecutive;

Eroarea logica - consta in substituirea obiectivelor si parametrilor importanti ai evaluarii prin obiective secundare (de exemplu: in loc sa aprecieze modul de rezolvare a unei probleme matematice, profesorul ia in calcul alte componente cum ar fi acuratetea exprimarii, efortul depus de elev pentru a ajunge la rezultat, gradul de constiinciozitate etc.)