Clasificarea principalelor grupe de metode de invatamant

Clasificarea principalelor grupe de metode de invatamant

Din dorinta de a avea o imagine cat mai ampla asupra metodelor de invatamant, precum si a impactului lor formativ si informativ asupra elevilor, numerosi autori au incercat sa le clasifice si sa le descrie, oferind propria lor viziune asupra fenomenului studiat. Dar importanta unor asemenea clasificari nu este doar una teoretica, ci, in primul rand, practica, astfel oferindu-li-se profesorilor posibilitatea de a cunoaste si utiliza o varietate de metode si procedee. In acest mod se explica si interesul sporit pe care literatura de specialitate il acorda respectivei probleme, putand fi amintiti autori precum I. Cerghit, C. Moise, M. Ionescu, V. Chis, I. Nicola s.a.

Realizand o sinteza a acestor puncte de vedere, I. Cerghit (2006) si Daniela Cretu (1999, p.107-108) mentioneaza urmatoarele ca fiind cele mai des invocate clasificari:

dupa criteriul istoric: metode traditionale / metode moderne;

dupa sfera de aplicabilitate: metode generale / metode particulare;

dupa modul de transmitere al cunostintelor: metode verbale / metode intuitive;

dupa gradul de angajare al elevilor: metode expozitive / metode active;

dupa criteriul sarcinii didactice: metode de comunicare / metode de consolidare / metode de verificare a cunostintelor;

dupa modul de administrare a experientei de invatare: metode algoritmice / metode euristice;

dupa modul de organizare a invatarii: metode frontale / metode individuale / metode de invatare prin cooperare.

V. Gutu (2000) realizeaza o analiza comparativa a metodelor traditionale, respectiv interactive in urmatorul tabel:

Tabelul 2.1

Paralela intre metodele traditionale si cele moderne utilizate in predare.

O alta clasificare a metodelor de invatamant, intalnita atat la I. Cerghit (1997), cat si la M. Ionescu (2000), porneste de la modul de insusire a experientei de invatare de catre elevi, fapt ce se poate realiza prin acumularea directa de catre acestia a experientei sociale incorporate in valorile culturii, prin contactul nemijlocit sau mijlocit al elevilor cu realitatea obiectiva, respectiv prin crearea / recrearea valorilor culturale prin implicarea activa a elevilor in procesul instructiv-educativ.

Din acest punct de vedere, se poate vorbi despre:

metode de comunicare bazate pe limbajul oral / scrie / intern;

metode de explorare nemijlocita / mijlocita a realitatii;

metode de invatare bazate pe actiuni reale / simulate;

metode de rationalizare a instruirii.

In opinia autorilor citati, o asemenea abordare pare mai utila atat din punct de vedere teoretic, cat si practic, oferind o imagine de ansamblu care elimina exclusivismul generat de abordarea binara a metodelor didactice. Conform acestei viziuni, metodele de invatamant se afla intr-o stransa interdependenta, profesorul putand sa apeleze la oricare dintre acestea pentru atingerea obiectivelor educationale proiectate (V. Blandul, 2007, p. 236).