Evaluarea educationala

Evaluarea educationala

Tipurile de demersuri evaluative si dezvoltarea lor in cursul timpului

Sensul termenului "evaluare" ingaduie diferite conotatii, in functie de realitatile educationale de care incearca sa dea seama: evaluarea sistemului - cea a institutiei de invatamant, evaluarea programelor, a profesorilor, a elevilor etc.

in acelasi timp, fiecare teoretician poate sa impuna acestui termen semnificatii destul de diverse.

Iata cum apar definitiile la Gilbert de Landsheere, care reia o serie de sugestii ale inaintasului sau Henri Pieron:

Docimologia este stiinta care are drept obiect studiul sistematic al examenelor, in particular al sistemelor de notare si comortamentul examinatorilor si al examinatilor. Docimologia este tehnica examenelor.

Sintetizand mai multe definitii ale evaluarii, Daniel L. Stufflebeam si colaboratorii sai ne propun trei tipuri de demersuri evaluative:

a) evaluare = mtsurare.

b) evaluare = apreciere.

c) evaluare = judecare.

Masurarea este calea de a primi date cantitaive care realizeaza corespondenta intre doua multimi cu conditia ca una din multimi ade indivizi) are caracteristici net masurabile.

Aprecierea cuprinde alocarea de valori numerice sau calitative, care pe baza unor criterii stabileste legatura intre invatare si asimilare.

Judecarea sau judecata experta atesting) este un mod de cotare care foloseste instrumente de masura pentru toti elevii in acelasi timp si in aceleasi conditii.

Subiectul evaluarii a trecut prin multe schimbari in cursul timpului. Ca si in cercetarile stiintifice, in evaluarea rezultatelor, ca parte din aceste cercetari, concluziile oscileaza intre evaluari cantitative si calitative.

Precum multi cercetatori si psihologi promoveaza atitudinea constructivista in detrimentul atitudinii pozitiviste, si in evaluarea rezultatelor se adopta noi atitudini. Actual se prefera metodele avansate bazate pe aprecieri calitative cunosute sub numele de aprecieri alternative.

Schimbarea de atitudine a evaluarii este substantiala: de la paradigma psihometrica care foloseste aprecierea fixa, rigida, standardizata prin modele matematice, s-a trecut la paradigma contextuala care apreciaza cu metode mai putin fixe. Ea evalueaza procesele invatarii si rezultatele ametoda portofolio), ceea ce permite o evaluare a progresului elevului in cursul timpului.

Aceasta metoda are sprijinul psihologiei cognitive si a suferit schimbari. De la ideea ca inteligenta este fixa si unilaterala, s-a trecut la ideea ca este multilaterala si schimbatoare.

Orientarea cognitiva afata de cea behaviorista) vede in elev parte din procesul de invatare. El este parte activa, se autoorienteaza in a primi informatii potrivite cu scopul in care le poate folosi si in a-si dezvolta motivatia. Deasemenea elevul capata metode de lucru si cercetare in grup.

2. Orientari si tendinte actuale in evaluarea educationala

a. Orientarea traditionala

La jumatatea sec. al XIX-lea, cand s-au infiintat scolile moderne, s-a insemnat ca scop sa se faca legatura dintre industrie si masa de oameni astfel incat sa fie cat mai productivi. Nivelul intelectual ridicat era rezervat pentru o parte foarte mica de oameni, iar marea masa trebuia sa cunoasca doar metodele superficial-practice. Pentru aceasta era concentrata o masa mare de oameni aelevi) intr-un loc, condusa de un personal organizat ierarhic, masa de elevi fiind tinuta intr-o disciplina de fier. Profesorul stia exact ce trebuie sa stie elevul. Aprecierea era legata direct de ceea ce trebuie sa devina elevul, adica un cetatean cat mai util pentru viitor. Aceasta era orientarea traditionala folosita in multe scoli pana in ziua de azi.

Paulo Ferrera - din Brazilia -, considerat institutorul orientarii radicaliste in educatia americana, a descris foarte clar aceasta orientare traditionalista numind-o 'metoda bancara' ain cartea 'Pedagogia oprimatilor', 1981). Conform acestei metode, elevul este o magazie de depunere care trebuie umpluta. Cu cat profesorul o umple mai mult, cu atat este mai bun; la fel elevul - cu cat este de acord sa se umple mai mult, cu atat este mai bun. Elevul este un loc de depunere aca la banca), iar profesorul este depunatorul. Functia elevului este numai de a primi si inmagazina depunerile.

Caracteristicile metodei bancare sunt:

- Profesorul preda - elevul invata.

- Profesorul stie tot - elevul nu stie nimic.

- Profesorul gandeste - elevul este un transportor al acestor ganduri.

- Profesorul vorbeste - elevul asculta in mod perfect disciplinat.

- Profesorul educa - elevii sunt educati.

- Profesorul alege, isi impune alegerea - elevii executa.

- Profesorul actioneaza - elevii au iluzia actiunii prin ceea ce face profesorul.

- Profesorul alege subiectele planului de invatamant - elevii primesc si se acomodeaza planului.

Desenul prezinta caricatural  cum este hranit elevul de catre profesor, acesta din urma fiind activ in timpul procesului, iar elevul fiind pasiv in tot acest timp.

Rogers, unul din reprezentantii curentului umanist in psihologie, explica astfel impotrivirea lui la orientarea traditionala din invatamant:

'Eu consider ca invatamantul propune toate problemele nerelevante posibile: ce vom invata? ce vom verifica? ce trebuie sa invatam populatia?

Oare-i adevarat ca in privinta viitorului, noi suntem mai destepti decat tinerii?

Oare noi stim sigur ce sa-i invatam?

Oare vom acoperi tot ce vrem sa-i invatam in timpul dat?

Noi pornim de la premisa ca ei invata ceea ce-i invatam. Dar nu trebuie facute cercetari pentru a demonstra ca aceasta nu-i adevarat. Este suficient sa-i intrebam ca sa aflam adevarul.'

Dupa Rogers, oamenii au o inclinatie naturala pentru a invata. Ei au curiozitatea sa cunoasca ce-i in jurul lor, cu conditia sa nu fie stinsa cu sistemul nostru de invatamant. Dupa parerea lui Rogers, suntem intr-o perioada cu totul noua in invatamant, perioada in care nu vom putea exista fara ca invatamantul sa nu accepte schimbarile.

Un om instruit este cel care a invatat sa invete, cel care a invatat sa se acomodeze si sa se schimbe, cel care a inteles ca nu este nici o parere absoluta si ca numai un proces de aprofundare a diverselor pareri poate da o baza de siguranta. Dupa Rogers, numai prin ajutorul dat in a invata se poate atinge scopul invatamantului.

b. Orientarea liberala

Antiteza la invatamantul traditional o da invatamantul liberal.

in centrul lui sta dialogul dintre profesor si elev, astfel aparand o noua conceptie: profesorul devine si elev, iar elevul devine si profesor. Ei devin asociati la reusita procesului in care toti cresc si se dezvolta.

Autoritatea exista alaturi de libertate. Fiecare invata pe celalalt, nimeni nu invata pe cineva anume sau pe el insusi. Diferentele dintre orientarea traditionala si cea liberala sunt bazate pe modele diferite ale inteligentei si in paralel duc la schimbari inerente in evaluare.

3. Strategii de evaluare

Diversitatea situatiilor didacice, precum si varietatea obiectivelor evaluarii presupun aplicarea unei strategii diferite. Aceste strategii sunt clasificate plecand de la doua repere principale: cantitatea de informatie asimilata de catre elevi si tipul la care se raporteaza evaluarea.

in functie de primul criteriu s-au stabilit doua tipuri:

a) evaluarea partiala cand se verifica elemente cognitive sau comportamentale secventiale prin ascultarea curenta, extemporale, probe practice curente.

b) evaluarea globala cand cantitatea de cunostinte si deprinderi este mare datorita cumularii acestora. Verificarea se face prin examene si concursuri.

in functie de timp, tipurile sunt:

a) evaluarea initiala care se face la inceputul unei etape de instruire prin teste docimologice, concursuri etc.

b) evaluarea continua care se face in timpul secventei de instruire prin ascultarea curenta si teze.

Daca se combina cele doua criterii, se ajunge la alta clasificare:

a) evaluarea cumulativa asau sumativa) care se realizeaza prin verificari partiale incheiate cu aprecieri de bilant asupra rezultatelor.

b) evaluarea continua asau formativa) care se face prin verificari sistematice pe parcursul programului pe secvente mai mici, perfectionand activitatea de instruire.

4. Sistemul docimologic in evaluarea educationala

Sistemul docimologic foloseste testul docimologic ca instrument de masurare a rezultatelor scolare.

Testul docimologic este o alternativa si o cale a examinarii traditionale. Este o proba standardizata care asigura o obiectivitate mai mare in procesul de examinare. Marele lui avantaj este ca sistemul de raportare valorica este unic.

Testele docimologice se deosebesc de examene prin faptul ca ele presupun o munca meticuloasa de pregatire, iar secventele procedurale sunt foarte stricte. Ele permit insa standardizarea conditiilor de examinare, a modalitatilor de notare, aducand un spor de obiectivitate, ele continand o tripla identitate: identitatea de continut, identitatea conditiilor de aplicare si identitatea criteriilor de apreciere.

Aceste teste au avantaje si dezavantaje.

Avantajele constau in urmatoarele:

permit verificarea intregii clase intr-un timp foarte scurt.

determina la elevi formarea unor deprinderi de invatare sistematica.

fac posibile masurarea si aprecierea nivelului de pregatire a elevului sau a clasei, aratand valoarea informatiei acumulate.

Dezavantajele constau in:

favorizeaza o invatare care apeleaza la detalii si nu stimuleaza sinteza sau creatia.

nu se pot aplica intr-un cadru neobisnuit de desfasurare a activitatilor didactice si nu in conditii de laborator.

activitatea de elaborare a testului constituie o activitate dificila.

5. Erorile si fluctuatiile in notare scoase in evidenta de practica docimologica.

Cele mai multe imprejurari generatoare de erori si fluctuatiile in notare privesc activitatea profesorului. Situatiile cele mai des intalnite sunt:

a) Efectul 'halo' se produce cand aprecierea unui elev la o anumita materie se face potrivit situatiei obtinute la alte discipline. Elevii expusi sunt elevii de frunte sau cei slabi. Ca mod de evitare se pot folosi examenele externe.

b) Efectul Pygmalion se produce cand aprecierea rezultatelor elevului este influentata de parerea profesorului despre capacitatile acestuia. increderea in posibilitatile elevilor poate diminua consecintele acestui efect.

c) Educatia personala a examinatorului

Fiecare cadru didactic isi structureaza criterii proprii de apreciere: unii sunt generosi, altii exigenti, unii stimuleaza prin note, altii constrang, unii apreciaza originalitatea, altii conformitatea.

d) Efectul de contrast cand rezultatul este bun din cauza ca urmeaza dupa evaluarea unui rezultat slab asau invers).

e) Eroarea logica se produce cand se ia in considerare efortul depus de elev, gradul de constiinciozitate etc.

Abaterea este justificata daca insa nu devine o regula.

6. Sistemul de autoevaluare la elevi

Acest sistem constituie o modalitate de evaluare cu largi valente formative. Autorvaluarea poate sa inceapa cu autoaprecierea verbala si sa ajunga pana la autonotarea mai mult sau mai putin supravegheata de catre profesor.

Calitatea evaluarii realizate de profesor se repercuteaza direct asupra capacitatii de autoevaluare a elevului. Profesorii pot dispune de cai explicite de formare si de educare a spiritului de evaluare obiectiva. Iata cateva din aceste posibilitati:

a) Autocorectare sau corectarea reciproca

Elevul este solicitat sa depisteze erori sau lacune in timpul invatarii atat lui cat si colegilor. Depistarea lacunelor proprii sau cele ale colegilor constituie un prim pas pe drumul constientizarii competentelor in mod independent.

b) Autonotarea controlata

Elevul este solicitat sa-si acorde o nota care apoi este negociata cu profesorul sau impreuna cu colegii. Profesorul are rolul de argumenta si evidentia corectitudinea sau incorectitudinea aprecierilor.

c) Notarea reciproca

Elevii se noteaza reciproc.

d) Metoda de apreciere obiectiva a personalitatii este conceputa de psihologul Gheorghe Zapan si consta in antrenarea formarii unei reprezentari cat mai complete.

7. Rolul profesorului in procesul de evaluare

Eficienta invatamantului se refera la capacitatea sistemului educational de a produce in mod satisfacator rezultatele preconizate, adica de a le vedea concretizate in comportamentele si atitudinile absolventilor. Masurarea acestor operatii presupune o determinare obiectiva si ea tine de dimensiunea 'impersonala' a educatorului.

Importanta in acest sens este problematica evaluarii profesorilor.

De cele mai multe ori, evaluarea este inteleasa prin relationarea la achizitiile elevilor.

Dupa apecierea specialistilor, evaluarea profesorilor poate fi formativa si normativa aLandsheere, 1992).

Evaluarea de tip formativ are drept obiectiv sprijinirea profesorului pentru a-si ameliora actiunea si mijloacelor de derulare a acesteia.

Evaluarea normativa are in vedere recunoasterea meritelor fiecarui cadru didactic, stabilind ierarhii in ceea ce priveste competenta profesionala.

Strategiile de evaluare sunt diverse si toate presupun atat avantaje cat si dezavantaje. Unul din rolurile profesorului este de a imbina strategiile de evaluare astfel incat ele sa se completeze. in acest fel ceea ce se pierde printr-o strategie se castiga prin cealalta.

in cursul procesului de invatare si evaluare este importanta conversatia care poate fi individuala, frontala, sau combinata. Avantajele conversatiei constau in faptul ca se realizeaza o comunicare deplina intre profesor si clasa de elevi, iar feed-backul este mult mai rapid.

Un alt rol al profesorului este de a implica elevii in aprecierea propriilor rezultate. in acest fel profesorul dobandeste confirmarea aprecierilor sale in opinia elevilor, referitoare la rezultatele constatate.

De asemenea acesta il face pe elev sa inteleaga si sa aprecieze eforturile necesare pentru atingerea obiectivelor stabilite.

Concluzia este ca cu cat este mai complexa imbinarea acestor metode cu atat numarul de erori va fi minimalizat, iar acest mod de imbinare, bineinteles ca este sarcina profesorului.