INOVATIA IN EDUCATIE SI INVATAMANT

INOVATIA  IN EDUCATIE SI INVATAMANT

Schimbarea a inceput sa fie considerata drept ceva pozitiv si cu totul remarcabil preferabil continuitatii, intr-o etapa recenta. Nu putem insa nega o realitate evidenta ca in intreaga istorie a invatamantului si educatiei, inovatiile se regasesc in toate perioadele si la toate personalitatile, incepand cu fondatorii Pestalloni, Maria Montesson si continuand cu Delory Dewey, Frainet care au fost si niste inovatori de marca. Dar in educatie, ideile obiceiurile si structurile se schimba foarte incet, existand o caracteristica, pregnant evidentiata de istorie si anume si educatia este un domeniu in care nu se produce aproape niciodata o ruptura neta intre nou si vechi, iar in acest domeniu de asimilare, adaptare de tehnici si de practici noi, adica de adaptare a structurilor anterioare la practici tehnici si idei noi, sunt prin natura lor lente si cu o evolutie indelungata. De fapt in aceasta nota se inscriu si dezbaterile teoretice referitoare la inovatia in sine si la inovatiile care in esenta reprezinta, imbunatatiri, fapt care complica si mai mult lucrurile este ca in acest caz trebuie sa contrazicem doua aspecte ce constituie o imbunatatire a procesului de predare - invatare, o optimizare a acesteia. Legat de acest fapt noi constatam urmatoarele:

1. Inovatiile nu pot fi evaluate decat in raport cu obiectivele unui sistem de invatamant.

2. de regula ele sunt legate de o consolidare sau de o individualizare a invatarii, de o personalizare a invatamantului precum si de o elaborare reciproca superioara a curriculumului.

3. Inovatia implica de asemenea o modificare corespunzatoare a personalului didactic.

Totusi in literatura de specialitate este vehiculata o definitie complexa dar functionala:

Inovatia este relatia de organizare si utilizare creatoare a resurselor umane si materiale dupa metode care permit atingerea unui nivel mai ridicat in realizarea obiectivelor propuse.

De altfel remarcam faptul ca educatia se constituie intr-un sistem al vietii sociale care se dovedeste a fi sensibil la mesajele viitorului, daca nu este clar, viitorul este de fapt actiunea actuala asupra conditiilor date, o anume transformare a acestora pentru a imagina si a crea conditii, cucerind noi spatii de libertate umana.

Una dintre caracteristicile specifice ale sistemelor de invatamant contemporane, asa cum am mai amintit se manifesta o puternica tendinta si practica de inovare. In mediile pedagogice, educationale termenul de inovatie si strategie capata tot mai larga raspandire, de fapt putem apela la o metafora pe care C.Berge afirma "traim intr-o lume in care in curand nu va mai fi loc decat pentru inovatori", in acest context remarcam ca si UNESCO ca si alte organisme de profil este profund preocupata si de mai multi ani de aceasta problema a inovarii, a introducerii noului.

Strict asociata cu inovarea este creativitate ce constituie doua cerinte; ce se interconditioneaza intr-un proces de transformare a unei relatii cu scopul de a imbunatatii si a imprima o linie ascendenta progresista a educatiei fata de starea anterioara.

Realizarea actului inovational in educatie este extrem de complex si variat, afirmarea lor eficienta depinde de conditiile social - istorice specifice, de diversi factori de natura politica, culturala, stiintifica si tehnologica. Asimilarea inovatiei in invatamant este pusa in evidenta de factorii dependenta ai inovatiei, atat cei endogeni (care apartin sistemului de invatamant) cat si cei exogeni (din mediul inconjurator).

Conceptului de inovatie ii sunt caracteristice doua dimensiuni folosite in analiza structurala si dinamica, precum si campul de dependente pe care il comporta sub aspectul relatiilor pe care le exprima. Este de retinut ca in codul societatii contemporane sunt generate inovatii numeroase, variate in diverse domenii. Dar inovatia de invatamant este un proces deosebit de complex, corelativ cu alte tipuri de procese si care apartin unui camp conceptual al carui grad de complexitate este ridicat, este vorba de concepte precum, dezvoltarea, schimbarea reforma, perfectionarea, inovatia se impune cu multa acuitate si in aceste domenii deoarece va trebui ca invatamantul sa se elibereze de uniformitate de care este legat. Perspectivele sociologice se intalnesc aici cu analiza psihologica, atat de adevarat este faptul ca spiritul unei civilizatii inspira in mod progresiv cercetarile intreprinse in stiintele umane. Relatia dintre educatie si dezvoltare, de regula nu este neglijata de studiile sociologice. Deci din acest punct de vedere invatamantul ne apare nu numai ca un simplu reproducator social de transmitere si conservarea rolurilor sociale ci si ca factor de propulsarea a dezvoltarii sociale.

Educatia, stocul si structura cunostintelor constituie una din variabilele dezvoltarii. Pe masura ce sporeste stocul de invatamant in ansamblu vietii sociale, aceasta devine "un factor purtator de surse de dezvoltare, concentrand in factorul uman multiple resurse informationale, care se pot actualiza in procese si actiuni productive . . .". Solutia pentru avalansa de inovatii este acceptarea propunerii a unui nou tip de invatare asa numita invatare inovatoare" care este necesara pentru a supravietui pe termen lung si care este capabila sa aduca schimbare, reinnoire, restructurare si reformulare de probleme, ea fiind in esenta conceputa ca mijloc necesar de a pregati atat indivizii cat si societatile sa actioneze inovat in situatii noi.

Invatarea presupune o actiune in care se transmit, se modifica si se compara valori si se organizeaza structuri aflate in interactiuni si in aceasta conditie este necesara pentru invatare sa se realizeze diversificarea situatiilor si a contextelor de interactiuni, iar in acest caz participarea este conceputa ca o interactiune sociala constienta si transformatoare, fiind totodata o punte de legatura intre invatarea individului si invatarea societatii, aceasta din urma constituindu-se intr-un proces cumulativ, care se evidentiaza la randul sau in alt element.

In cazul in care participarea releva latura sociala a invataturii, anticiparea scoate in relief functiile modelelor si constructiilor mentale.

Subliniem fata de cele expuse mai sus ca in spatele oricarui fenomen propriu dezvoltarii sta capacitatea indivizilor, a competentei si a capacitatii lor de a identifica si rezolva probleme, de a supravietui intr-un mediu caracterizat prin multiple stari de incertitudine se adauga priceperea de a trai in deplina armonie cu natura si cu concetatenii. Aceasta capacitate este asigurata doar partial de educatia formala, scoala reprezentand un cadru prea strans pentru fundamentarea unor procese care sa insoteasca oamenii de-a lungul intregii lor vieti. Asa incat suntem nevoiti sa discutam despre societatea care invata sau mai exact spus "invatarea societala" constituie o premisa argumentativa pentru capacitatea de autodezvoltare de care dispune societatea contemporana. De aici si concluzia logica a faptului ca educatia si participarea se releva a fi fenomene conexe ale procesului dezvoltarii si chiar relatia inovatoare. Dezvoltarea sociala trebuie privita si sub aspectul impactului dezvoltari asupra invatarii. Procesele care se produc la ora actuala in campul de evolutie al societatii, impune cu forta necesitatii o modificare si anume schimbarea orientarii autocentrate, invatare a sistemelor de invatamant printr-o orientare sociala, a ce presupune ca fiecare veriga si forma de invatamant trebuie sa aiba o finalitate sociala definita si corelata cu nevoile societatii. Astfel noi putem defini inovatia educationala ca fiind aceea schimbare in domeniul structurilor si practicilor invatamantului care are drept scop ameliorarea sistemului. Intr-o lucrare de a sa Jean Thomas lanseaza ideea educatia in schimbare. Fapt ce ne obliga sa realizam o nuantare a definitiei date anterior astfel incat sa putem realiza o deosebire intre inovatie si schimbare, astfel sa retinem: Inovatia educationala este o schimbare ce are un caracter deliberat voluntar, este o operatiune unitara si carui obiectiv este de a determina instalarea, acceptarea si utilizarea unei schimbari. O inovatie trebuie sa reziste in timp, sa fie utila pe scara larga si sa nu isi piarda caracteristicile initiale, ornalitate demostreaza ca invatamantul ca institutie sociala cunoaste un ritm de evolutie in perioadele de transformare sociala generala interactionand cu celelalte subsisteme. Daca analizam probleme din perspectiva demersului sociologic vom constata ca aceasta analiza a dezvoltarii, presupune recursul la alte modalitati ale schimbarii sociale care sunt apte sa genereze sensuri detectabile cu mijloace de cercetare si de testare stiintifica, intrucat comporta tendinte, regularitati si legitati.

Este evident in contextele amintite ca efecte unei schimbari care sunt introduse de la centru, se repercuteaza sub forma unor unde succesive. Inovatia educationala face parte dintr-un sistem larg de factori de ordin economic, politic, cultural si din interactiunea lor rezulta sensul dezvoltarii. Inovatiile la nivelul invatamantului, atunci cand sunt integrate si asimilate in practica educationala, activeaza resurse umane de care dispune invatamantul, producand o serie de schimbari. Un distins cercetator american in domeniu, Havelak R. distingem patru tipuri:

1. Schimbari in dimensiunile si importanta operatiunilor ce necesita investitie pentru asigurarea spatiului, personalului si echipamentele corespunzatoare.

2. Achizitiile de noi componente, mai ales in cazul reciclarii cadrelor didactice, in vederea introducerii unor noi programe a invatamantului in echipa sau a utilizarii unor tipuri de laboratoare.

3. Schimbarile in obiective, cand de exemplu este vorba de mijloace de autoinstruire, profesorul incetand de a mai transmite informatiile in mod autoritar pentru a deveni un nou asistent.

4. Schimbari in valori si orientari - atunci cand sunt in joc numeroase principii pastrate timp indelungat de catre persoanele ce le-au adoptat.

Aceste schimbari primesc urmatoarea forma grafica:

Un alt tip de calificare necesara comporta urmatoarele aspecte:

1. SUBSTITUIREA - este inovatia cea mai ceruta si cea mai usor acceptata si consta in inlocuirea unui element din sistemul de invatamant.

2. REMANIEREA - consta intr-o schimbare a structurilor existente.

3. ADAUGIREA - fara schimbari a unor elemente sau structuri dar care pot completa un program existent.

4. RESTRUCTURAREA - care rezulta fie dintr-o reorganizare materiala sau a spatiului de lucru, fie in modificari ale planului de invatamant, fie intr-o revizuire a relatiilor interpersonale.

5. ELIMINAREA VECHIULUI COMPORTAMENT - ca de exemplu renuntarea la folosirea unui singur manual sau a unei metode de discutie in clasa.

6. CONSOLIDAREA VECHIULUI COMPORTAMENT - atunci cand este vorba de a transmite sau adopta cunostinte care sa intareasca cea ce a intrat deja in uz.

Putem afirma ca intr-un sens istoria invatamantului este cea a reformelor sale. Dupa cum am vazut in calificarile prezentate anterior, modul de desfasurare a reformelor contemporane au tendinta de a se produce simultan si global in toate componentele structurale ale sistemului de invatamant. Trebuie realizata o distinctie, o delicventa conceptuala intre reforma ca institutie si inovatia propriu-zisa, pe care deja am descris-o prezentand ca evident faptul ca inovatiile reprezinta orice schimbare in structura si randamentul sistemului de invatamant. Totusi trebuie sa mai retinem un aspect, si anume ca in limbajul cotidian reformele sunt privite ca niste schimbari radicale si totale, fapt ce a generat confuzii, ca ele nu reprezinta altceva decat definirea cu un alt termen a inovatiilor profunde intensive, confuzie provenita din suprapunerea eronata a obiectivelor cu institutia. Dupa cum am mai amintit, savantul american R.Havelak, care a studiat tipurile de inovatii si distributia lor in cadrul sistemului de invatamant, a prezentat existenta a trei modele:

I.              "Modelul de cercetare dezvoltare": care are ca etape obligatorii descoperirea, dezvoltarea, productia, difuzarea inovatiilor. Acest model se preteaza cel mai bine la intentiile globale.

II.           "Modelul de interactiune sociala", ce rezulta din conexiunile sistematice ale invatamantului cu celelalte componente ale sistemului social.

III.                "Modelul rezolvare de probleme" - care este rezultatul micro corectiilor ad-hoc pe care participantii activi la procesul educational le aduc permanent si creator - model ce are mai mult o functie de diagnosticare a unor vicii functionale, decat una de ameliorare propriu-zisa.

Din tot ce am expus mai sus, rezulta cu precizie si claritate faptul ca reformele sunt o institutie unica si ca ceea ce dovedeste inovatia cunoscuta de reforma, consta in faptul ca reforma opereaza o schimbare de ansambluri in cadrul de desfasurare a invatamantului. Reformele nu pot fi confundate cu inovatiile, deoarece acestea indiferent cat sunt de intense, ele nu reprezinta decat un instrument.

Reformele ca institutie concentreaza un grup de inovatii in cadrul unui model unitar si echilibrat. Ca institutie specializata, reforma tinde sa asigure un regim uniform al inovatiilor pe care le sincronizeaza functional printr-o emisie legislativa unica si obligatorie pe intregul teritoriu al tarii, legislatie care este capabila sa infranga toate rezistentele si interesele unor grupuri sau zone. Reformele ofera posibilitatea evaluarilor si a reglarilor curente, masurand dupa fiecare etapa efectele innoitoare si instituind un sistem de corectie pe care inovatiile izolate nu reusesc sa-l asigure.

O caracteristica interesanta a sistemelor educative contemporane este aceea ca ele sunt supuse unui proces continuu de adaptari, modernizari sau ameliorari, sau chiar reforme partiale, care fara a modifica fundamental institutia, preced transformari mai adanci cu caracter institutional.

Experienta ne arata ca in procesul de transformare a invatamantului se produc uneori si efecte nedorite cum sunt: intarzierea masurilor sau a solutiilor devenite necesare si introducerea unor adversari a unor innoiri fara o temeinica pregatire a cadrelor si a elevilor in vederea repetarii lor.

Pentru ca transformarilor inovatiilor in invatamant sa aiba succes, trebuie sa actionam prin interventia sistematica si continua a cercetarilor educationale care formeaza in mod vizibil si posibilitatile aplicarii lor in activitatea cotidiana de invatamant, astfel incat cercetarea educationala devine o componenta inseparabila a sistemului de invatamant ceea ce E. Faure a sesizat foarte corect in sensul in care in cadrul educatiei inovatoare nu survin in mod automat, de la sine atunci "ele trebuie imaginate, pregatite, stimulate, aplicate in asa fel incat practica educativa sa se racordeze mai bine cu obiectivele schimbatoare din invatamant, conformandu-se mai exact normelor sale in perspectiva evolutiei.

REZISTENTA LA INOVARE: Specialistii din domeniul stiintelor pedagogice afirma ca rezistenta este direct proportionala cu volumul de schimbare necesar in cadrul sistemului receptor. In general discutand in practica managementul reformatorilor doresc sa faciliteze schimbarea micsorand rezistenta. Putem sa ne reprezentam rezistenta sub forma unei curbe, in cazul careia curba de rezistenta sa fie simetrica cu o curba de asimilare sau cu urmatoarea formulare:

INOVATIA = NECESITATE - REZISTENTA

In procesul de inovare a invatamantului este important sa se localizeze notiunile esentiale ale rezistentei fata de schimbare, edificatoare fiind in aceasta privinta sinteza unei clarificari oferite de sociologul american G.Wetsan la rezistenta de inovatie-

HOMEOSTAZIA - reprezentata de tendinta organica de a mentine echilibru.

OBISNUINTA - manifestata prin preferinta pentru ceea ce a devenit deja familiar.

PRIORITATE - se exprima prin faptul ca modul in care organul a rezolvat pentru prima data o situatie critica fixeaza modul in care tinde sa persiste.

PERCEPTIE SAU RETENTIE SELECTIVA - sunt admise numai ideile noi ce corespund unor optici preconcepute asupra lucrurilor, la fel ca si atunci cand sunt mentinute prejudecati fara a acorda atentie noilor informativi.

DEPENDENTI - cu precadere fata de opiniile egalilor si a superiorilor ierarhici.

CENZURA substicultiva - ce consta in aplicarea regulilor eticomorale dobandite in copilarie fata de adulti.

LIPSA DE INCREDERE IN SINE - exprimata prin ezitarea elevilor, profesorilor, parintilor de a rectifica unele practici efectuoase.

NESIGURANTA SI REINTOARCEREA IN TRECUT - tendinta de a evita schimbarea cautand siguranta in trecut si in himere.

Desigur ca problemele inovatiilor a reformei in general nu pot fi abordate si nici solutionate decat prin medierea analitica a impactului crizelor economice asupra educatiei si ca atare in conditiile actuale, cand trebuie sa avem in vedere dezvoltarea economica, va trebui sa cercetam cu o deosebita atentie corelatia dintre invatamant si piata muncii, adaugandu-se si faptul ca se va impune o intensitate mai puternica de adaptare la cerintele pietelor fortei de munca, ce va duce in mod firesc la o atentie marita asupra educatiei permanente ca parghie adoptiva a invatamantului la cerintele pietei fortei de munca.