EDUCATIA/ SOCIALIZAREA CA TERMEN MEDIU INTRE SOCIETATE SI INDIVID

EDUCATIA/ SOCIALIZAREA CA TERMEN MEDIU INTRE SOCIETATE SI INDIVID

Pentru oricare dintre membrii unei colectivitati umane, aceasta este inainte de toate un dat; noului nascut sau noului venit i se impune o realitate sociala constituita, exterioara si constrangatoare. Identitatea ca societate - individ este un produs al experientei sociale a individului experienta in cursul caruia are loc transmiterea elementelor colective in constiinta individuala. Prin aceasta, constrangerea exterioara se manifesta ca optiune personala. Miscarea este dubla: dinspre societate catre individ, ca proces de socializare. Vectorul acestei duble miscari il constituie educatia, aflata pe pozitie de termen mediu intre faptul social si faptul individual, intre constrangerea anterioara si constrangerea interiorizata.

EDUCATIA- FUNCTIE SOCIALA. Este clar un fapt ca nimic nu poate rezulta din nimic. Personalitatea umana se dezvolta in mod necesar in continuare unor premise pe care natura le fixeaza in mod genetic al individului. Educatia are rolul de a orienta si stimula evolutia potentialelor genetice, permitand realizarea naturii umane.

La nivelul speciei umane, educatia este necesara si posibila tocmai pentru ca structurile genetice ale organismului uman obisnuit (mediu) sunt nespecializate si prezinta, de aceea o mare plasticitate. Precizarile chiar si in cazul indivizilor a caror inzestrare genetica prezinta o specializare superioara sunt date caracterul contradictoriu al atributelor native limiteaza dezvoltarea aptitudinilor, intrucat inaintarea pe o traiectorie poate bloca sau partial, alte traiectorii posibile.

Nu natura, ci societatea comanda, in esenta dezvoltarea personalitatii. Educatia este o functie eminamente sociala. Ea socializeaza adica transforma un individ biologic asocial, intr-un membru al lumii a unor colectivitati asigurand interiorizarea comportamentelor "fixate" in calitate de componentele normale, respectiv in calitate de comportamente care se regasesc, daca nu la toti indivizii cel putin la marea majoritate lor si daca nu se repeta identic in toate cazurile care se observa, ce variaza de la un individ la altul, aceste schimbari sunt cuprinse intre limite foarte apropiate.

Generalitatea reprezinta criteriul normalitatii comportamentelor si interiorizand comportamentele normale individul se inscrie in limitele tipului individual mediu definit ca fiinta schematica ce s-ar constitui reunind intr-un fel de individualitate, abstracta caracterele cele mai frecvente.

Analiza istorica demonstreaza faptul ca diviziunea sociala a muncii este generatoare de structuri sociale particulare si ca fiecarui tip de structura sociala ii corespunde un tip mediu, normal generic de personalitate, care face posibil concursul social, aceasta din urma reprezentand conditia indispensabila a existentei oricarei societati, caci asa cum releva Durkheim: "Omul pe care trebuie sa il realizeze educatia in noi nu este omul asa cum l+a creat natura, ci omul pe care il vrea societatea, iar ea il vrea asa cum ii cere structura sa interioara, acelasi autor afirmand mai departe: "In rezumat educatia, departe de a avea, sau principal obiectiv pe individ si interesele sale etc. inainte de toate mijlocul prin care societatea isi renoieste neincetat conditiile propriei sale existente, deci rezulta in mod firesc concluzia ca fiecarui tip de structura sociala, ii corespunde un tip normal de educatie.

Sistemele de educatie, care sunt alcatuite din practici educative ce urmaresc acelasi scop si care sunt adecvate tipului de structura sociala, reprezinta adevarate fapte sociale si poseda forta imperativa.

Educatia este creatie a fiintei sociale a eului social. Avand atributele socialitatii si istoricitatii, atat din perspectiva scopurilor cat si din aceea a mijloacelor, educatia constituie in individ o serie de structuri subiective, calitativ diferente de cele genetice. Esenta acestor structuri o constituie discontinuitatea lor in raport cu predispozitiile native si faptul ca reprezinta forma interiorizata a constrangerii exterioare asupra individului in cursul experientei sale sociale.

Daca,  in timp, constrangerea inceteaza sa mai fie resimtita, aceasta se intampla pentru ca ce da nastere treptat unor obisnuinte unor tendinte interne care o fac utila, dar care nu o inlocuiesc decat pentru ca deriva din ea. Din cele mai sus rezulta ca educatia se manifesta ca o veritabila forta creatoare.

Noul pe care educatia il creeaza individ consta intr-un ansamblu de comportamente normale pentru membrii unei colectivitati date, in consens cu cele ale celorlalti, repetabile relativ stabile si previzibile respectiv intr-un sistem de idei, sentimente si obisnuinte care exprima in noi nu personalitatea noastra, ci grupul sau grupurile diferite, din care facem parte.

Principalele componente pe care educatia le preia din morala moderna sunt:

1) Spiritul de disciplina, definita prin atitudinea de respectat fata de autoritatea normei;

2) Atasamentul fata de grup care presupune respectarea unor norme.

EDUCATIA  CA INDIVIDUALIZARE: Dupa cum afirma Kant autonomia vointei este principiul insusi al moralitatii nu exista conduita morala in conditiile unei determinari exterioare absolute. Normele nu sunt decat prescriptii generale ele nu indica in detaliu comportamentul adecvat pentru fiecare individ si fiecare comunitate. Agentul moral dispune totdeauna de o baza mai mult sau mai putin importanta de libertate. Durkheim considera ca alaturi de fiinta sociala exista in fiecare individ o fiinta individuala construita din stari psihice "care nu se refera decat la noi si la evenimente ale vietii personale" aceste doua aspecte ale personalitatii nu pot fi disociate decat in planul analizei abstracte si evolueaza impreuna.

Raportul dintre fiinta sociala si fiinta individuala este dependent de gradul de integrare a societatii. Individul uman depaseste frontiera care separa umanitatea de animalitate doar in masura in care devine fiinta sociala (morala) numai raspunzandu-se regulii si devotandu-se grupului el devine om cu adevarat. In acest fel ruptura aparenta dintre individ si societate este depasita. Educatia joaca rolul de termen mediu.

Scoala este singura institutie capabila sa educe spiritul de disciplina, atasamentul la scopurile colective si autonomia vointei care formeaza continutul moralei de structura a societatii moderne.