Educatia si postmodernitatea

Educatia si postmodernitatea.

In spatiul educational, paradigma postmoderna este in constituire, iar scoala contemporana functioneaza in spatiul circumscris de paradigma modernitatii. Perspectiva postmodernitatii este sustinuta de analizele si dezvoltarile teoretice, dar practica scolara este dominata de paradigma modernitatii.

Analizele apreciaza ca postmodernitatea, legitimata prin noi perspective si solutii in plan teoretic si practic, raspunde unor schimbari ample din societatea contemporana. Unii autori considera ca orice demers stiintific autentic presupune o destructurare a teoriilor pana in acel moment si dezvoltarea unora noi (K. Popper), astfel, postmodernitatea ar instaura o "traditie a noului" (H. Rosenberg) fara a considera ca postmodernitatea este demolatoare (E. Paun, 2002, p.14).

Paradigma posmodernitatii in educatie, prin propunerile de proiecte existentiale si educationale noi, reclama evitarea entuziasmelor.

In domeniul educational au fost identificate si analizate cinci paradigme: relationala, tehnologica, umanista, interactionala si inventiva, ele fiind obiectivarea altor paradigme socioculturale. Paradigma socioculturala exprima relatia si influenta dezvoltarii societatii asupra functionarii organizatiilor si institutiilor sociale.

E. Paun precizeaza ca "fiecare paradigma se intemeiaza pe un discurs ideologic specific, care se obiectiveaza intr-un fundament filosofic al definirii, intelegerii si realizarii educatiei" (2002, p.15). Sintetic, fiecare ideologie se concretizeaza pe taramul educatiei in urmatoarele conceptii ( Idem, p.15. 16):

-" ideologia romantica" in conceptie ereditarista;

-"ideologia culturalista" e la baza empirismului filosofic si a behaviorismului, iar consecintele in planul practicii educationale au fost pedagogia obiectivelor, modelul skinerian al predarii si proiectarii didactice;

-"ideologia progresivista" a fost obiectivata in cognitivismul si functionalismul educational, iar prin epistemologia piagetiana s-a realizat o deplasare de la actiunea de predare la cea de invatare, de la profesor la elev. Fenomenele specifice economiei de piata au patruns si in spatiul educational, configurandu-se o noua cultura a scolii, cu efecte pozitive dar si negative. Efectele pozitive sunt concretizate in incurajarea schimbarii si a progresului in educatie. Logica de piata determina in campul educational:

-incurajarea concurentei dintre scoli si optiunea libera a parintilor si copiilor in alegerea scolii, dar competitia dintre scoli devine adesea o competitie intre elevi. La noi in tara , scolile competitive au devenit atractive pentru elevi, dar prea rapid si- au pierdut elanul, atractia fiind sustinuta de alte facilitati , dupa cum precizeaza E. Paun;

-manifestarea unui elitism excesiv, care contravine perspectivei asigurarii egalitatii in educatie. Treptat, se instaureaza o "segregare scolara" prin care se protejeaza elevii buni de ceilalti elevi, iar invatarea scolara se focalizeaza exclusiv pe reusita la examene;

-transmiterea in scoala doar a cunostintelor considerate importante doar daca sunt adecvate la piata muncii ignorand celelalte cunostinte care constituie cultura generala, filosofia, artele, stiintele pure;

-generarea unui nou curriculum ascuns, care conduce la o socializare politica pozitiva (initiativa, autonomia, independenta) dar si la o socializare cu valori negative (oportunism, egoism, individualism, minciuna etc.). In aceste conditii, "scoala pare a fi o piata de bunuri scolare din care elevul trebuie sa aleaga, devenind astfel un consumator de bunuri scolare" (Ibidem p.16). "Logica de piata" la nivelul organizatiei scolare s-a concretizat si in practicarea unui management care nu a tinut seama de particularitatile scolii ca organizatie. Managementul economic este o sursa a managementului educational, dar cu consecinte de cele mai multe ori negative. Astfel, in procesul de invatamant si la nivelul organizatiei scolare au fost preluate si aplicate unele caracteristici ale procesului managerial (Mihuleac E.,1999, p. 167 - 176):

-orientarea indivizilor intr-o succesiune de actiuni coordonate;

-organizarea reglarii sistemului in functie de situatie;

-adaptarea in functie de situatie la mediu;

-precizarea continutului social prin comunicare, participare, relationare;

-manifestarea a trei aspecte: creatia in legatura cu decizia, organizarea si aspectul tehnic legate de realizarea obiectivelor;

-parcurgerea unor etape in procesul managerial ca: faza previzionara si faza de evaluare, intre ele se desfasoara activitatea de planificare, decizie, organizare, coordonare, realizare si indrumare.

Din incercarile de adoptare a modelului managerial economic in mediul scolar au rezultat si consecinte negative:

-trecerea s- a realizat in maniera neselectiva, de unde intarzieri sau chiar absenta schimbarii la nivelul scoli;

-"cosmetizarea de suprafata" concretizata in adoptarea unor terminologi apartinatoarea practici manageriale economice ( E. Paun, 1999, p.141, 148);

Practica educationala in cadrul paradigmei moderne din educatie se caracterizeaza prin unele caracteristici ce subliniaza necesitatea situarii in alte orizonturi informationale. Aceste caracteristici sunt prezente in modalitatile de selectare a informatiilor de catre profesor in actul predarii, concentrate pe dimensiune instrumentala a procesului de invatamant (obiective, proiectare didactica, tehnici de predare si invatare toate alese dupa criterii exclusiv de eficacitate). Lectia actuala pastreaza caracteristicile teoriei herbatiene, fara a se critica organizarea si rationalizarea actului didactic, ci mai ales rigiditatea, schematismul si absenta elevului in tot ceea ce se realizeaza. Trebuie subliniat ceea ce se sesizeaza zilnic la clasa: nu toate situatiile pot fi supuse planificarii si organizarii riguroase, deoarece exista atat situatii ritualizate (cadrul didactic avand competentele necesare pentru a le aborda si solutiona rapid) cat si situatii noi, neobisnuite (cu un anumit grad de risc si incertitudine), fiind necesare competente noi.

Relatia cadru didactic- elev este adesea considerata ca o relatie de comunicare, prezenta elevilor in actul didactic fiind episodica iar initiativa si autonomia elevilor sunt rar dirijate si valorizate de cadrul didactic.

Subiectivitatea elevilor nu este interesanta pentru cadru didactic, logica didactica este cel mai frecvent o logica a controlului, profesorul avand rolul dominant.

Evaluarea riguros obiectiva este "firul rosu" al determinarii performantelor si reusitelor elevilor, obiectivul central fiind obtinerea excelentei cognitive (E. Paun). Elevul nu invata pentru a reusi, elevul invata sa fie evaluat si disimuleaza pentru a fi evaluat favorabil.

Deci, scoala moderna prin maniera sa de a sugera asimilarea valorilor de supunere si de disciplina este asemanata cu "institutiile totale" (E. Gofman), scoala de masa avand astfel o logica a activitatii productive.

Paradigma postmoderna

In domeniul educational paradigma postmoderna are o mare atractie, accentuand educatia centrata pe persoana, sursa sa principala fiind psihologia umanista (C. Rogers, A. Adler.).

Caracteristicile esentiale ale paradigmei postmodernitatii sunt cu referire la: dimensiunea subiectiv- afectiva a actului educational, reconsiderarea elevului ca actor in spatiul educational, aflat intr-un permanent proces de devenire, de construire a statutului si rolurilor sale, de asimilare a competentelor necesare acestei profesii. O contributie semnificativa o constituie analizele interpretative- referitoare la domeniul curriculum- ului, analize predominant sociologice si antropologice. Astfel curriculum- ul nu este abordat in termenii analizei obiectivelor ci in termeni de cultura, pornind "de la analiza contextelor culturale unde se structureaza si se institutionalizeaza curriculum- ul, abordare impartasita, intre altii, si de J. Bruner. Teoria curriculum- ului trebuie integrata intr-un spatiu cultural, iar in perspectiva educationala acest spatiu este spatiul clasei de elevi" (E. Paun, 2002, p.21). Analizele referitoare la curriculum au evidentiat trei nivele sau tipuri ale acestuia: curriculum- ul formal sau prescris, curriculum- ul real/ realizat si curriculum- ul ascuns. Vom reveni asupra nivelelor mentionate in capitolul urmator.

Prin urmare, postmodernitatea in educatie se concretizeaza intr-un model de abordare a activitatii de formare- dezvoltare a personalitatii, model aplicabil intr-o etapa a teoriei pedagogice.

Modelul mentionat are valoare de paradigma, fiind conditionat din punct de vedere istoric si axiomatic (S. Cristea, 2004, p.3):

-istoric, postmodernitatea in stiintele socioumane este o varianta a postmodernismului; iar in educatie apare in cadrul etapei postparadigmatica atunci cand se incearca rezolvarea conflictului celor doua tendinte de abordare a educatiei psihologica si sociologica;

-axiomatic, postmodernitatea reanalizeaza sistemul de referinta.

In educatie, raportul dintre cunoastere si experienta, teorie si practica, angajeaza analizarea relatiilor dintre principalele actiuni de instruire predare- invatare- evaluare si dezvoltarea lor individalizata in contexte si situatii psihosociale variate (S. Cristea, Idem, P. 4). Deci, educatia postmoderna integreaza teoria si practica pedagogica, intre teoria generala a educatiei si teoria generala a instruirii, tendinta care in sens epistemologic si metodologic se regaseste la nivelul teoriei generale a curriculum- ului.

Postmodernitatea in educatie, ca etapa in evolutia stiintelor pedagogice, valorifica modelul cultural prin (Steven Connor, 1999, p.342):

-stabilizarea conceptelor pedagogice fundamentale in conditiile mobilitatii intense a informatiei;

-recunoasterea diversitatii, variatelor interese pedagogice si multitudinii opiniilor;

-afirmarea directiilor majore de evolutie a stiintelor pedagogice pe termen mediu si lung din perspectiva proiectarii curriculare a educatiei (instruirii) in contextul educatiei permanente, autoeducatiei, valorificarii maxime a educabilitatii.

"Moartea pedagogiei" pedagogiei inseamna de fapt ignorarea ei "dar nu poti ignora pedagogia fara abandonarea rostului si a finalitatilor invatamantului, iar ulterior, ale societatii ca intreg" (E. Stan, 2004, p. 35), iar conceptia postmoderna despre lume permite "educatorilor sa conceapa o cale de iesire din confuzia invatamantului contemporan, care prea adesea este caracterizata de violenta, birocratie, stagnare curriculara, evaluare depersonalizata, conflict politic, criza economica, decaderea infrastructurii, oboseala emotionala, demoralizarea personalului si lipsa de speranta" (P. Slattery, 1995, p.20).

Pedagogia postmoderna (E. Stan, Idem, p. 37), dupa G. A. Rosile si D. Boje are urmatoarele caracteristici:

1.este autoreflexiva, adica presupune o atitudine sceptica, prudenta in raport cu interactiunea putere- cunoastere. Oricare ar fi structura de putere, aceasta se consolideaza si se perpetueaza printr-un control asupra surselor de cunoastere, de aceea scoala este cel mai vast instrument de administrare a cunoasterii cu "binecuvantarea" si in favoarea structurilor de putere (M. Foucault) scoala perpetueaza cunoasterea de paradigma iar pedagogia "este instrumentul de putere care configureaza in sensuri multiple angajamentele, preconceptiile orcarui individ care a trecut pragul scolii" ( E. Stan, Idem, p. 38);

2.este deconstructivista, adica postmodernismul "nega metodologia stiintific experimentala de tip modern si presupozitiile fundamentale ale acesteia", a fi postmodern si a adauga ceea ce- ti apartine presupune asumarea si interiorizarea trasaturilor mentionate;

3.este decentrata, adica nu incurajeaza autoritatea dominanta si nici relatiile obediente atunci cand sunt realizate dintr-o perspectiva dezechilibrata a maturitatii/ imaturitatii. Pedagogia decentrata se refera la elevi ("marginalii") fara a desfiinta autoritatea sau indepartarea profesorului;

4.este nontotalitara si nonuniversalista, pedagogia postmoderna acceptand "relativismul" povestirilor locale si "adevarurile partiale". Pericolul univesalizarii vizeaza mentinerea sistemelor ierarhizate, dominatoare, fiind fundamentate pe alianta putere- cunoastere, iar formatarea si incadrarea inseamna distrugerea alteritatii si a particularului;

5.fii postmodern si adauga ce- ti este propriu, aceasta e consecinta celorlalte caracteristici. E. Stan sintetizeaza trei elemente la caracteristica de a fii postmodern (G. Binzagr; M. Manning, 1995, p. 265):

-educatia nu se mai refera la adaptarea eficienta a elevilor la realitate ci la a facilita si a construi optiuni pentru viitor;

-se schimba baza educatiei, nu se mai cauta certitudinea, cel mai bun raspuns, ci se impune o alta mentalitate, nu se pot cunoaste toate raspunsurile, nu exista totdeauna cel mai bun raspuns;

-metoda educatiei presupune explorarea, nu indoctrinarea si formatarea, fiecare individ "lumineaza o alta fateta a realitatii, la fel de indreptatita ca toate celelalte fatete, orice ierarhizare fiind nejustificata".

Postmodernismul poate fi considerat ca un raspuns dat modernismului. Astfel, daca modernitatea considera ca stiinta ne duce pe calea progresului, postmodernismul punea la indoiala posibilitatile stiintei ca unica metoda de a accede la progres. Chiar daca modernitatea a generat inventii, tehnologii, postmodernismul pune intrebarea daca intr-adevar vietiile oamenilor au devenit mai bune prin tehnologiile si inventiile respective.

Scepticismul postmodern poate fi descris prin urmatoarele repere (E. Stan, Idem, p.137):

1.acceptarea pluralitatii valorilor, metodelor, sensurilor;

2.identificarea semnificatiilor duble ale alternativelor;

3.neincrederea in marile teorii stiintifice, in miturile religiilor, culturilor etc.;

4.acceptarea adevarurilor multiple;

5.acceptarea textelor ca fiind deschise unor interpretari multiple;

6."deconstruirea" textului pentru a sublinia ca opozitiile identificate nu sunt neaparat si semnificative;

7.identificarea acelor "voci absente", a omisiunilor ce pot fi deliberate sau nu, dar ce pot fi importante.

Chiar daca modernitatea a insemnat un drum irezistibil catre o "societate unica si perfecta", postmodernitatea reprezinta constatarea ca "recompensa este imposibila iar implinirea orizontului satisfactiei inaccesibila", iar sfarsitul iluziei unei societati drepte a determinat inlocuirea cetateanului cu individul si dreptul acestuia la diferenta.

Majoritatea sistemelor educationale au ilustrat o situatie comuna ca "profesorul este modern, iar elevii sunt postmoderni" .

O teorie postmoderna a motivatiei subliniaza necesitatea ca nu numai elevii dar si profesorii sa fie postmoderni. Elevii invata mai usor cand prezinta motivatia interna de a invata, iar ca procedurii se mentioneaza (E. Stan, Idem, p.190, dupa B. Wilson):

a.realizarea unui mediu al clasei atractiv, ca un mod de organizare al spatiului care va incuraja un tip sau altul de comunicare. Se impune, de asemenea, o reflectie care sa vizeze tipul de organizare a umanitatii in viitor.

b.modelarea, adica utilizarea comportamentului persoanelor admirate pentru a demonstra valorile si comportamentele pe care cadrul didactic ar dori ca elevii sa le achizitioneze. Daca profesorii nu mai sunt modelul cel mai "tare" in multe din salile de curs atunci profesorul este un facilitator.

c.strategiile intructionale pun accent pe activitatea in grup si pe strategii de predare centrate pe elev, deoarece se construiesc pe nevoia de recunoastere si de afiliere;

d.asteptarile profesorului determina elevii sa se pregateasca la un nivel concordant cu acestea. Elevii cu realizari inalte vor interactiona mai frecvent si la un nivel calitativ superior cu profesorul. Oricare atitudine a profesorului poate determina etchetari la elevii buni precum si la elevii mediocri.

e.feedback- ul ca factor de motivare, trebuie oferit numai in cazul actiunilor dezirabile, iar cadrul didactic trebuie sa delimiteze clar activitatea ce trebuie clar activitatea ce trebuie intarita si sa fie credibil. Deoarece lauda are ca efect imbunatatirea respectului de sine poate constituii fundamentul pentru o schimbare interna de durata. Motivatia este strans legata de principiile intaririi (un comportament este controlat de consecintele sale). Pedepsele si recompensele trebuie personalizate, pentru ca ce-l recompenseaza pe un elev poate reprezenta o pedeapsa pentru altul.

f.implicarea elevilor presupune trezirea interesului pentru sala de clasa, pentru cum arata sala si pentru cum se desfasoara acolo activitatile.

g.cresterea gradului de aplicabilitate imediata a cunostintelor dobandite in scoala implica profesorul in a raspunde la intrebarile elevilor cu privire la aplicabilitatea cunostintelor dobandite in viata reala.

Deci, scepticismul postmodern este rezervat cu privire la proiectul unei terorii a motivatiei si datorita faptului ca are incredere in proiecte pe termen mediu si lung.