Grupul si importanta sa in interactiunile educationale

Grupul si importanta sa in interactiunile educationale

I.1.Comunicarea in cadrul grupului

A comunica inseamna a "utiliza un ansamblu de metode numite de comunicare: inseamna sa vorbesti, sa-ti modulezi intonatia, sa te comporti intr-un anumit fel, sa adopti o mimica, gesturi si atitudini specifice, sa alegi o atitudine, sa pregatesti actiuni combinate, sa elaborezi dispozitive fizice sau normative, sa actionezi asupra elementelor mediului inconjurator () totul pentru a rezolva, cat mai bine cu putinta, o problema legata de un fapt de viata. " (Muchielli, 2002, p. 197)

S-a vorbit despre limba ca fiind un depozit de semne si s-a afirmat ca "orice cuvant este o incercare de influentare a celuilalt". (Muchielli, 2002, p.16) Limba vorbita reprezinta principala modalitate de comunicare umana, fiind cea mai des utilizata pentru ca "nimic nu este mai incantator decat sa captivezi prin puterea cuvantului, sa inciti mintea ascultatorilor si sa le determini vointele." (Cicero, apud. Salavastru C.,1996, p. 238) Se stie ca arta de a comunica, cunoscuta si sub numele de arta oratoriei, retorica sau neo-retorica a preocupat omenirea dintotdeauna.

Scoala de la Palo Alto subliniaza ca noi folosim pentru a comunica doua mari categorii de semnale: semnalele digitale (cuvintele, comprehensibile pornind de la un cod precis) si semnalele analogice (gesturi, posturi, limbaj care nu trimit la un cod precis). De obicei, comunicarea digitala priveste continutul comunicarii iar comunicarea analogica priveste relatia dintre interlocutori. (Muchielli, 2005, p. 77)

Sunt intalnite variate forme ale comunicarii functie de criterii diferite de clasificare ale acestora. Noi vom aminti aici doua perspective asupra comunicarii si anume comunicarea intrapersonala si cea interpersonala.

1).comunicarea intrapersonala are in vedere sentimentele noastre, modul de a gandi si pespectiva din care ne privim pe noi insine; in acest caz suntem simultan si emitator si receptor. Este acea relatie in care fiecare poarta un dialog cu propria persoana pentru a-si clarifica anumite situatii, relatii inainte de a intra in dialog cu altii.

2).comunicarea interpersonala presupune cadrul exterior necesar interrelationarii si face referire la acea comunicare in care emitatorul si receptorul sunt persoane distincte. Acest tip de comunicare "pune cel mai bine in evidenta o dimensiune fundamentala a fiintei umane: nevoia de celalalt. " (Salavastru D., 2004, p. 183) Prin intermediul ei putem sa-i cunostem mai bine pe ceilalti si, astfel, sa ne cunostem mai bine pe noi insine.

Intr-o comunicare interpersonala, elementul cu cel mai mare impact este fata si, legat de aceasta, privirea reprezinta componenta cea mai expresiva; ea indeplineste anumite roluri dupa M. Ionescu si V. Chis:

rolul vector ce urmareste stabilirea contactului si directionarea catre interlocutor.

rolul expresiv, privirea exprimand starea emotionala si atitudinea fata de interlocutor .

rolul receptiv, adica lectura mesajelor ectosemantice exprimate de interlocutor. (Ezechil, 2002, p. 30)

Putem afirma ca, intr-o comunicare, exista cel putin doua comunicari: cea care are loc in planul intelectului si cea care are loc la nivelul simtitii, al experientei traite din punct de vedere relational. Comunicarea relationala are loc dincolo de inteligenta si vointa, ea functionand la nivelul experientei intuitive. In fapt, orice comunicare are la baza un nivel al " comunicarii afective primitive intre toti oamenii ." (Muchielli, 2005, p.77). Asadar, comunicarea umana este "un sistem concomitent verbal, gestual, atitudinal si comportamental ce trebuie studiat global, ca sistem", experienta demonstrandu-ne ca "productia gestuala o anticipeaza pe cea verbala."(idem, 2005, p. 77 ).

Comunicarea interpersonala, avind drept criteriu instrumentul cu ajutorul caruia se codifica informatia si natura canalului de transmitere a mesajului rezultat, cuprinde urmatoarele tipuri de comunicare:

a).Comunicarea verbala si cea scrisa. Comunicarea verbala "are in centrul demersului sau limbajul"(Panisoara,2002, p.41) si este modalitatea cel mai des intalnita. Noica afirma ca, "La inceput a fost Cuvantul" ar putea fi mai bine redat prin "La inceput a fost Rostirea", adica "punerea in rost, rostuirea lucrurilor" ( Noica, 1987, p.20).

"Comunicarea conceptuala (cuvintul) este insotita de gesturi, mimici, inflexiuni ale vocii care o sustin " si prin care ne exteriorizam trairile, emotiile, intentiile. ( Muchielli, 2005, p. 83) iar ideile "se formeaza in si prin comunicare", dialogul reprezentand esenta limbajului. (Haines, 1988, p. 40).

Comunicarea scrisa se ghideaza dupa cateva elemente specifice tehnologiei comunicarii scrise: utilizarea paragrafelor centrate asupra unei singure idei, a frazelor de lungime medie ( 15 - 20 cuvinte ), a cuvintelor care sunt intelese de receptor; evitarea unei exprimari tipice limbajului oral, precum si a cuvintelor redundante. Comunicarea nonverbala o insoteste pe cea verbala, ea sprijinind-o pe aceasta prin elemente de intarire, nuantare si motivare a mesajului.

b). Comunicarea nonverbala a fost prima modalitate de comunicare utilizata de catre oameni. Comunicarea nonverbala nu poate fi desprinsa total de cea verbala, cele doua forme sustinandu-se reciproc . Cu totii stim ca "unele mesaje pot fi transmise prin fraze dar nu se afla in fraze."(Cucos, 1994, p.196).Gesturile, mimica si cuvantul vizeaza impreuna anumite intentii comunicative ale individului.

Comunicarea nonverbala este guvernata de anumite principii generatoare:

-este determinata cultural, mare parte din comportamentul nonverbal fiind achizitionat in copilarie;

-mesajul nonverbal se poate afla in conflict cu mesajul verbal;

-mesajele nonverbale sunt, de cele mai multe ori, inconstiente:

-atunci cand comunicam sentimente si atitudini canalele nonverbale sunt foarte importante.(Panisoara, 2003, p. 42)

Pornind de la ideea determinarii culturale a comunicarii nonverbale, Hybels afirma ca mare parte din comportamentul nonverbal se invata in copilarie. Astfel, spre deosebire de americani care-si invata copiii sa priveasca drept in ochi partenerul de comunicare, africanii considera o lipsa de respect ca un copil sa privesca drept in ochi un adult. (Rascanu, 2002, p.39)

Se pare ca in relatia de comunicare componentele nonverbale ale comunicarii "sunt decodificate si intelese mult mai rapid decat mesajul verbal " (Salavastru D., 2004, p. 187) Desigur ca nu putem comunica doar prin intermediul mimicii sau al gesticii, dar fara ele comunicarea ar fi lipsita de acea nota personala care ne farmeca.

Panisoara(2003, p.43) inventariaza functiile comunicarii nonverbale:

comunicarea nonverbala are scopul de a o accentua pe cea verbala;

comunicarea nonverbala poate completa mesajul transmis pe cale verbala;

comunicarea nonverbala poate, in mod deliberat, sa contrazica anumite aspecte ale comunicarii verbale ( de exemplu, un zambet care insoteste o remarca critica );

regularizeaza fluxul comunicational si pondereaza dinamica proprie comunicarii verbalizate;

comunicarea nonverbala repeta sau reactualizeaza intelesul comunicarii verbale, dand receptorului posibilitatea sa identifice in timp real un indemn aflat in spatele unei afirmatii;

elemente ale comunicarii nonverbale pot substitui elemente ale comunicarii verbale ( un mesaj transmis printr-un simplu gest - de ex., cand prof. indica "directia tabla" elevul stie ca e scos la lectie sau, cand o mama foarte severa indica cu degetul un colt al camerei, copilul stie ca a gresit si e trimis la colt.)

Panisoara (2003, pp. 44-45) aminteste patru canale bazale in comunicarea nonverbala:

expresiile fetei

"limbajul" ochilor;

"limbajul" trupului (gesturi, miscari, pozitii);

contactul fizic poate sugera afectiune, agresivitate, dominanta etc.

In cadrul limbajului nonverbal, fiecare individ are o arie personala de securitate care variaza functie de variabile culturale, geografice sau temperamentale. Putem defini patru zone posibile specifice distantei interpersonale:

Zona intima, cuprinsa intre 15 - 46 cm si care le este permisa doar celor apropiati din punct de vedere emotional ( iubitul/iubita, sotul/sotia, parintii, copiii, rudele apropiate, prietenii).

Zona personala, intre 46 cm si 1,22 m recunoscuta la intalniri oficiale si ceremonii sociale.

Zona sociala, intre 1,22 m si 3, 60 m care este pastrata fata de necunoscuti, factorul postal, vanzatorii de la magazinele din apropierea casei si fata de toate persoanele pe care nu le cunoastem prea bine.

Zona publica, peste 3,60 m si care reprezinta distanta pe care o pastram atunci cand ne adresam unui grup mare de oameni.

c). Comunicarea paraverbala. La nivelul interactiunii sociale, cercetatorii au identificat anumite regularitati in "utilizarea miscarilor si pozitiilor corpului, expresiilor faciale, gesturilor, care indica si utilizarea inconstienta a ceea ce numim paralimbaj" , adica acea modalitate prin care transmitem semnificatii intr-un mod la fel de eficient ca si limba vorbita(McQuail, 1999, p.29). Studiul "paralimbajelor" indica faptul ca membrii ce apartin aceleeasi culturi sau grup folosesc "instinctiv" mijloace non-verbale de comunicare care sunt bine intelese si au la baza aceleasi acorduri conventionale ca si in cazul limbii vorbite. Paralimbajul se afla la intersectia dintre verbal si nonverbal si se refera la elemente ce tin de ton, fluenta a vorbirii, ritm si care sunt folosite de catre emitator atunci cand transmite un mesaj. Paralimbajul reprezinta modul prin care transmitem un mesaj. Albert Mehrabian afirma ca 39% din intelesul comunicarii este influentat de paralimbaj. (Panisoara, 2003, p. 42)

L. Ezechil(2002, p.29) ne prezinta un inventar al mijloacelor paralingvistice, acestea avand rolul de a intari, nuanta, sustine intelesul mesajului transmis prin mijloace verbale sau, dimpotriva, de a-l reduce sau distorsiona:

modalitati de exprimare aparente: tinuta, postura, atitudinea, felul in care ne imbracam, etc;

paralimbajul gestual si motor: miscari ale bratelor, umerilor, capului care se asociaza mimicii;

paralimbajul asociat cuvantului: elemente verbo-motorii (ritm, accentul limbajului oral, etc.), vocea (intensitate, timbru, etc.), efectele cuvintelor, frazelor (selectarea cuvintelor, sonoritatea frazelor, etc.);

elemente asociate mesajului scris: hartie, culori, asezare in pagina;

Se impune sa subliniem ca exista contexte ale comunicarii in care comunicarea paraverbala dobandeste o importanta mai mare decat a comunicarii verbale; este cazul interpretarii actorilor unde elementele paraverbale ale comunicarii sunt cele mai importante. Exista si situatii in care aspectele paraverbale ale comunicarii pot modifica "intreaga constructie de sensuri si semnificatii realizata prin intermediul comunicarii verbale." (Salavastru D., 2004, p. 185, 186) Bernard Shaw afirma ca exista o suta de feluri de a spune "nu" si o mie de feluri de a spune "da". Un "da" poate insemna "nu" dupa intonatie iar un "nu" se poate apropia de "da".

S-a constatat ca atat copiii, cat si animalele sunt extrem de sensibili la elemente de paralimbaj; "il decodeaza in mod absolut exceptional." (Muchielli, 2005, p. 78) Mare parte din invatarea termenilor lingvistici nu ar avea loc fara suportul paralingvistic care le precizeaza sensul.

Totalitatea elementelor paraverbale si nonverbale poarta denumirea de metacomunicare. Metacomunicarea se refera la anumite implicatii ale mesajului care nu pot fi atribuite in mod direct intelesului cuvintelor sau modului in care ele au fost spuse; are in vedere mai mult un nivel sugerat decat unul clar, direct. Metacomunicarea joaca un rol foarte important intrucat "ascultatorul e tentat sa preia intelesul, semnificatia mesajului mai degraba din metacomunicare decat din cuvintele auzite." (Salavastru D., 2004, p. 187) Cand intre limbajul verbal, nonverbal si paraverbal exista concordanta, impactul mesajului transmis este mai puternic iar acesta este mai bine receptat.

Luminita Iacob (1998, p.230), facand distinctia intre verbal, paraverbal si nonverbal subliniaza anumite aspecte:

in functie de una sau alta dintre formele comunicarii, comportamentele comunicationale pot fi cu dominanta verbala, cu dominanta nonverbala (pantomima, dansul) sau mixte;

comunicarea verbala, nonverbala si paraverbala nu au aceleasi regimuri si ritmuri de codare, transmitere si decodare. S-a subliniat ca promptitudinea este specifica mai ales comunicarii paraverbale si nonverbale, acestea fiind de patru ori si jumatate mai rapid decodificate decat comunicarea verbala;

continuturile afectiv-atitudinale se transmit, in proportii hotaratoare, prin intermediul comunicarii paraverbale si nonverbale: 55% nonverbal, 38% paraverbal si doar 7% verbal;

desi in situatia continuturilor explicite comunicarea nonverbala are, de regula, un rol diminuat, explicativ si ilustrativ, lucrurile se schimba in cazul continuturilor implicite, detectabile mai ales prin intermediul comunicarii paraverbale si nonverbale;

intre cele trei forme de comunicare se stabilesc anumite relatii temporale si de sens. In timp ce comunicarea verbala si paraverbala sunt obligatoriu simultane, comunicarea nonverbala poate fi simultana acestora dar le poate si anticipa sau succeda. Daca facem referire la sensul comunicarii, observam cum comunicarea verbala si nonverbala sunt concordante (nu poti avea o voce vesela si o mina trista), pe cand intre verbal si paraverbal, pe de o parte , si intre verbal si nonverbal, pe de alta parte, pot aparea si discordante (spre exemplu, un mesaj verbal laudativ, contrazis de un ton dispretuitor si de o mimica pe masura);

intr-o comunicare verbala, partenerii sunt implicati constient si voluntar insa, in comunicarea paraverbala si nonverbala, existand un grad ridicat de spontaneitate, acestea scapa adesea controlului constient;

intr-o comunicare preponderent verbala, comunicarea paraverbala si nenverbala nu se adauga verbalului, ci formeaza un intreg bine structurat, complex si convergent.

Sandra Hybels (Panisoara,O., 2003, p.98-99) identifica mai multe stadii in procesul de interactiune umana, facand appel la notiunea de cuplu. Noi vom face referire la aceste stadii in studiul formarii unor grupe didactice, facand nuantari adaptative. Prezentarea stadiilor are loc din perspectiva a doua paradigme de evolutie : reunirea si separarea.

A.Reunirea implica :

1.Initierea. In aceasta etapa oamenii se initiaza unii pe altii pe diferite paliere, isi impartasesc credintele si atitudinile. In echipele educationale sunt foarte utile exercitiilr de spargere a ghetii pentru a detensiona atmosfera si a stimula membrii grupului sa participe la activitati comune.

2.Experimentarea. Acum apare necesitatea unor activitati comune care sa vizeze mai mult sarcini centrate pe celalalt decat pe propria persoana.

3. Intensificarea. Echipa petrece mai mult timp impreuna, membrii sai incep sa-si impartaseasca aspecte ce tin de viata personala. Creste increderea in echipa, membrii sai isi dezvaluie slabiciunile, prejudecatile, etc.

4. Integrarea. Fac mai multe activitati impreuna, fiecare membru poate sa explice comportamentul unui alt membru. In aceasta etapa se atinge un grad ridicat de coeziune in grup. Echipa didactica lucreaza eficient impreuna.

5. Obligatiile reciproce. Acest stadiu se regaseste mai rar la echipele didactice, el oferind, insa, cadrului didactic libertate de actiune si creativitate.

B.Separarea implica :

1.Diferentierea. Apare focalizarea nu pe elementele care-i apropie pe membrii echipei, ci pe ceea ce-i desparte, ii diferentiaza. Aceste diferente devin puncte centrale pentru discutii si argumentari.

2.Superficializarea. Acum, fiecare conflict este, de regula, reprimat pentru a evita certurile iar discutiile devin superficiale.

3.Stagnarea. Relationarile din cadrul grupului stagneaza, membrii sai limitandu-se doar la interrelatii cerute de rezolvarea sarcinii.

4. Evitarea si terminarea. In acest stadiu, membrii grupului incearca sa se evite. Daca profesorul doreste sa pastreze echipele, mambrii acestora refuza interrelationarea.

I.2.Interventia educationala. Stiluri de conducere

Interventia educationala vizeaza "orice act uman prin intermediul caruia se realizeaza o anumita influenta asupra unui individ, influenta capabila sa determine o anumita reactie a acestuia, o anumita modificare a personalitatii sale () aceste modificariconstituie adevarate  marci  ale oricarei actiuni umane ce se doreste a fi categorisita drept forma de interventie educativa" (,Salavastru, C., 1995, p.40). Orice interventie educativa presupune aparitia unor schimbari la nivelul grupului de elevi.

Distingem trei tipuri fundamentale de interventie educativa :

a.       interventia educativa prin sine sau autointerventia ;

b.      interventia educativa prin altul (cazul clasic intalnit in relatia educativa in care R sufera influenta unei alte persoane) ;

c.       Interventia educative prin "mentalitati comunitare" (purtatorul interventiei promoveaza valori ale grupurilor, iar relatia R cu astfel de valori declanseaza o interventie educativa (Salavastru, C., 1995, p.17).

Identificam anumite strategii de interventie a cadrelor didactice in cadrul procesului instructiv educativ (Iucu, R.., apud. Kessel, 1995) : strategia de dominare, negocierea, fraternizarea, strategia bazata pe ritual si rutina, terapia ocupationala si strategia de sustinere morala.

Strategia de dominare apare in spatiul alocat anterior pedepsei si pe care o vizeaza in mos explicit. Sustinerea teoretica implica anumite comportamente profesorale de prestigiu si autoritate.

Negocierea, din perspectiva managementului clasei, se regaseste in doua forme : explicita (consensuala, deschisa) si implicita (ascunsa, in cazul elevilor care doresc sa testeze limitele de toleranta ale culturii normative explicite).

Fraternizareaface referire la neputinta de dominare a cadrului didactic, modificata in forma unui  "alint" pedagogic, cadrul didactic devine aliatul elevilor.

Strategia bazata pe ritual si rutina defineste acel profesor "predictibil", care are interventii bazate pe standardizare si uniformizare.

Terapia ocupationala sporeste dinamica clasei de elevi, avand in centrul sau miscarea ca forma fundamentala de interventie in situatii de abatere obisnuite dar si severe.

Strategia de sustinere morala are in centrul sau functia moralizatoare a discutiei directe si asociaza reusita scolara a elevului cu afirmarea sa sociala.

Intr-un anumit stadiu de evolutie a grupului clasei de elevi, unii membri se diferentiaza de ceilalti prin responsabilitati si roluri care le confera putere si posibilitatea de a-i influenta pe ceilalti. Acestia sunt liderii. Aparitia liderilor este legata de aparitia diferentierii responsabilitatilor in cadrul grupului. Numeroase situatii specifice unei clase de elevi pot determina afirmarea unor lideri: de exemplu, organizarea unei excursii, a unui spectacol, etc.In astfel de circumstante apar liderii. Identificam trei dimensiuni ale vietii grupului care definesc o situatie ce solicita un lider :

-sarcina comuna ;

-nevoile comune ale membrilor grupului ;

-necesitatea colaborarii in vederea realizarii sarcinii.

Liderul se va impune in masura in care va fi capabil sa integreze aceste trei dimensiuni.

Stilul de conducere defineste modul personal in care liderulisi indeplineste rolul in cadrul grupului. Amintim principalele stiluri de conducere intalnite in literatura de specialitate:

1.Stilul autoritar. Liderul autoritar este cel care ia decizii fara sa se consulte cu membrii grupului, acestia urmand doar sa execute ceea ce le cere liderul. Un astfel de comportament specific liderului autoritar produce tensiune in grup, frecvente reprosuri reciproce intre membrii grupului. Grupul tinde spre dezintegrare.

2. Stilul democratic. Liderul democratic consulta grupul cu privire la obiectivele prioritare de atins si prezinta mai multe variante de actiune, din care grupul o va alege pe cea mai buna. In grup este o atmosfera de colaborare, diviziunea sarcinilor e3ste lasata la dispozitia menbrilor grupului, iar liderul se comporta ca un membru obisnuit al grupului.. Stilul democratic genereaza atmosfera relaxata, predomina sentimentul de "noi", iar grupul tinde spre stabilitate.

3.Stilul" laissez-faire". Liderul nu se implica in luarea deciziilor. Grupul actioneaza impulsiv si nu in urma deliberarii colective. Sentimentul dominant in grup este de frustrare si de insatisfactie.