Invatamantul traditional

Invatamantul traditional

"Sintem copiii Epocii de Aur,

Traim un ev mereu infloritor,

Ne e copilaria cer cu soare

Si visul nostru   'nalt, cutezator."

Viorel Cozma, <Almanahul Soimii patriei>, 1989

Axat pe transmiterea de informatii si excluzand rolul elevului ca partener al procesului instructiv - educativ, invatamantul traditional promova o invatare de mentinere, asa cum o definea J.W.Botkin1. Acest tip de invatare, caracteristic unei societati traditionale, se baza pe o simpla transmitere de cunostinte, necesare elevilor pentru a face fata unui sistem de viata cunoscut, recurent, din care inovatia lipsea cu desavarsire. Profesorul avea rolul de a facilita acest transfer de informatii, neglijand functia formativa a invatarii si neacceptand interventii ale elevilor. De altfel, se dorea cultivarea unui spirit obedient din partea acestora din urma, care excludea imaginatia si initiativa. "Prejudecata profesorului, noteaza Emil Stan de cele mai multe ori neconstientizata ca atare, era aceea ca elevul nu trebuie sa se miste decat in cadrele fixate si ca nu are nici un cuvant de spus in ceea ce priveste cadrele ca atare sau activitatea de fixare a lor. . In acest context, autoritatea profesorului se intemeia pe cateva elemente: statut, experienta, volum mai mare de cunostinte."

Secolul 21 a modificat insa pozitia pe care scoala trebuie sa o aiba. Societatile multiculturale, care pun accentul pe diversitate si pe acceptare, se lovesc de un sistem educativ rigid, in care predomina o viziune monoculturala si care nu este pregatit sa se innoiasca. Strategiile didactice raman invechite, promovand o cultura etnocentrista si ignorand valori precum toleranta, egalitatea, respectul, valori recunoscute deja de societatile democratice.

In paradigma traditionalista, educatorul era cel care transmitea informatii, mereu aceleasi, avand o pozitie ce se baza pe autoritate. O autoritate ce nu putea fi contestata si care domina elevul. Profesorul avea initiativa si tot el decidea catitatea de informatii pe care trebuia sa o ofere elevilor, fara a tine cont de particularitatile acestora. Instructia era aceeasi pentru toti si aceleasi informatii erau solicitate tuturor elevilor. Lectia, demersul educativ de baza, nu era altceva decat o succesiune monotona de secvente, in care elevul isi asuma rolul pasiv de a recepta informatii, pe care trebuia apoi sa le reproduca intocmai, fara a le imbogati.

Doctrina comunista cerea un "om nou", dar se dorea obedienta totala fata de sistem, astfel incat cei care aveau curajul unei opinii proprii, contrare parerii impuse, trebuiau redusi la tacere. Aceasta situatie a fost dominanta, si cu atat mai regretabila, in invatamant, care a devenit pentru partidul comunist un mijloc la indemana pentru a controla masele. Din pacate, indoctrinarea se pastreaza in invatamantul tarilor ex-comuniste si multi profesori le refuza elevilor sansa de a deveni parte egala a procesului educativ, mentinandu-i in aceeasi stare de obedienta. Dincolo de latura informativa a educatiei, trebuie sa se puna accent pe formativ, astfel incat elevii sa poata face fata unor situatii noi, care necesita nu numai cunostinte solide, ci si aptitudini si abilitati.