METODE ACTIVE DE VERIFICARE SI EVALUARE A PROGRESULUI SCOLAR

DEPARTAMANTUL DE INVATAMANT DESCHIS LA DISTANTA

AL UNIVERSITATII DIN BUCURESTI

REFERAT

METODE ACTIVE DE INVATAMANT IN PROCESUL VERIFICARII SI EVALUARII PROGRESULUI SCOLAR

"PLEDOARIE PENTRU O EFICIENTA EVALUARE"

1. DEFINIREA SI SCURTA CARACTERIZARE A PERCEPTIEI

Perceptia este procesul senzorial complex si totodata o imagine primara, continand informatiile despre totalitatea insusirilor concrete ale obiectelor si fenomenelor in conditiile actiunii directe a acestora asupra analizatorilor.

Ca si senzatiile, perceptiile semnalizeaza insusiri concrete, intuitive. Insa perceptia se refera la obiecte in totalitatea insusirilor date unitar si integral.

S-a discutat multa vreme asupra relatiei dintre perceptie si senzatie. Unii psihologi au acordat cea mai mare importanta senzatiilor si au considerat perceptia ca pe o simpla suma de senzatii. Altii au dat o interpretare inversa acestui raport. In realitate, perceptia nu este posibila fara capacitatile senzoriale, dar nu se reduce la o suma de senzatii. Perceptia este o semnalizare calitativ superioara, intrucat in imaginea perceptiva apar si proprietati care nu apartin partilor, elementelor care-i stau la baza. Astfel este configuratia sau structura. Perceptia apare totdeauna in prezenta si prin actiunea directa a obiectelor si fenomenelor asupra analizatorilor.

Perceptia este considerata a fi o imagine primara, pentru ca apare numai in relatia directa cu obiectul. Daca relatia este optima, perceptia este clara si precisa, daca legatura este tulburata de distanta prea mare, de intensitatea slaba a stimulilor, perceptia este neclara si imprecisa.

Totodata durata perceptiei corespunde duratei actiunii stimulului, a prezentei acestuia. Daca se prelungeste dupa disparitia obiectului, inseamna iesirea din normalitatea vietii psihice.

In conditii normale, la omul adult, perceptia pare a fi un act instantaneu, care se produce in mod automat, de la sine. In realitate, ea are o desfasurare procesuala, chiar daca se intinde pe o durata foarte scurta, de la 0,5 la 15 secunde. Trebuie sa admitem ca perceptia are un caracter fazic. Cercetarile de laborator au dus la evidentierea urmatoarelor faze:

a)      orientarea;

b)      explorarea;

c)      detectia;

d)      discriminarea;

e)      identificarea;

f)       interpretarea.

Cercetarile mai noi asupra perceptiei, reliefate de psihologii cognitivisti au aratat ca acest proces de prelucrare mentala este influentat de existenta unor scheme perceptive anterioare, adica un fel de rezumate ale experientei perceptive anterioare cu o anumita categorie de obiecte, care sunt pastrate in memorie si care usureaza apoi prelucrarea informatiilor in prezent.

Prelucrarea mentala implica mecanismele verbale care au o foarte mare importanta in actualizarea schemelor perceptive, in realizarea starii de pregatire in procesele de analiza, sinteza si chiar intr-un fel specific de generalizare perceptiva in aparitia imaginii finale.

Procesul perceptiv este guvernat de cateva legi generale a caror cunoastere si respectare asigura optimizarea perceptiilor omului in vederea adaptarii bune la diferite situatii:

a)      Legea integralitatii perceptive;

b)      Legea structuralitatii perceptive;

c)      Legea selectivitatii perceptive;

d)      Legea constantei perceptive;

e)      Legea proiectivitatii imaginii perceptive;

f)       Legea semnificatiei imaginii perceptive.

In desfasurarea reala a procesului perceptiv toate aceste legi functioneaza in corelatie si se exprima in calitatea imaginii perceptive: intuitiva, bogata, complexa, directa, relationata cu contextul, desfasurata in prezenta obiectului, semnificativa.

Relatia foarte stransa cu activitatea, cu limbajul si cu gandirea explica trecerea de la formele simple, spontane, superficiale ale perceptiei la cele complexe si la observatie.

Perceptia care se desfasoara intr-un mod sistematic, organizat, intentionat devine observatie.

2. DEFINIREA SI SCURTA CARACTERIZARE A REPREZENTARII

Reprezentarea se defineste ca un proces cognitiv-senzorial de semnalizare in forma unor imagini unitare dar schematice a insusirilor concrete si caracteristice ale obiectelor si fenomenelor in absenta actiunii directe a acestora asupra analizatorilor.

Procesul reprezentarii este puternic influentat de actiunile practice ale subiectului cu obiectele, in cadrul carora se realizeaza selectia unor insusiri si estomparea altora.

Imaginea, in reprezentare, pastreaza o mare asemanare cu cea perceptiva prin faptul ca ea cuprinde insusiri intuitive, figurative, dar aceasta nu este o simpla urma a perceptiei, ci un proces psihic mai complex in desfasurarea caruia se implica si operatiile intelectuale.

Formele mai complexe ale reprezentarilor apar numai atunci cand si operatiile mentale ating un anumit nivel de dezvoltare. Totusi, reprezentarile nu deriva automat din gandire. Sunt persoane care pot avea o gandire avansata, dar slabe capacitati de reprezentare.

Pornind de la pozitia pe care o ocupa in arhitectura generala a subsistemului cognitiv, se pot deriva anumiti indicatori de ordin cantitativ si calitativ, dupa care imaginea reprezentata sa fie analizata si evaluata.

Astfel se evidentiaza o serie de proprietati, iar cele mai importante sunt urmatoarele:

a) intensitatea;

b) stabilitatea;

c) gradul de completitudine;

d)      gardul de relevanta;

e)      gradul de generalitate;

f)       caracterul legaturii cognitive.

Principalele criterii dupa care se diferentiaza tipurile de reprezentari sunt:

a)      modalitatea senzoriala dominanta in structurarea continutului informational;

b)      domeniile de referinta cognitiva;

c)      gradul de generalitate;

d)      gradul de complexitate;

e)      sursa generativa;

f)       modul de generare(producere);

g)      dimensiunea static-dinamic.

Aplicarea criteriului a) pune in evidenta clasele reprezentarilor vizuale tactile, kinestezice, auditive, olfactive, gustative. Cel mai bine strucurate si delimitate sunt reprezentarile vizuale legate de forme si spatialitate.

Dupa criteriul b) distingem: reprezentari stiintifice-tehnice, artistice, religioase.

Criteriul c) permite diferentierea reprezentarilor dupa sfera de cuprindere relevadu-se astfel: reprezentari individuale, reprezentari de specie si de gen.

Criteriul d) permite identificarea reprezentarilor simple si complexe.

Introducerea criteriului e) conduce la delimitarea a doua tipuri mari de reprezentari: ale memoriei si ale imaginatiei.

Criteriul f) ne releva existenta a doua clase de reprezentari: intentionate sau voluntare si neintentionate sau involuntare.

Criteriul g) pune in evidenta existenta a doua categorii de reprezentari: "statice" si "dinamice" .

Reprezentarile statice ne redau obiectul sau figura intr-o singura pozitie sau ipostaza: cele mai dinamice ne redau obiectul ( figura) intr-o succesiune de pozitii si stari posibile.

Fiecare din tipurile mentionate de reprezentari isi are importanta sa informational-cognitiva si rolul sau in reglarea comportamentului.

In primul rand, reprezentarile indeplinesc o functie de prezentare, adica readuc in minte imaginile obiectelor si fenomenelor care nu mai sunt prezente, permitand gandirii sa prelucreze in mod complex o multitudine de date ale experientei anterioare. Aceste imagini nu sunt obiectele insele , ci simbolurile figurative ale acestora. Asa au si fost numite reprezentarile: simbolurile figurative.

Reprezentarea poate fi un sprijin necesar in construirea sensului cuvintelor. De aceea, dictionarele enciclopedice definesc cuvintele, dar dau si imaginile pentru ca acestea aduc informatii care nu pot fi redate prin cuvinte.

In multe activitati de gandire, reprezentarea constituie un punct de plecare si suport intuitiv pentru desfasurarea sirului de rationamente in vederea rezolvarii unor probleme.

O functie foarte importanta o au reprezentarile in cadrul procesului complex al imaginatiei atat in cea reproductiva, cat si in cea creatoare. Actele imaginative constau in combinarea si recombinarea imaginilor din experienta anterioara. De aceea, nivelul de dezvoltare a reprezentarilor, bogatia si varietatea lor sunt o conditie favorabila pentru activitatea mintala in general.

IMPORTANTA REPREZENTARILOR PENTRU DESFASURAREA OPTIMA A PERCEPTIILOR

Pe parcursul unicii scolaritati, perceptia castiga noi dimensiuni, evolueaza. Daca sincretismul- perceperea intregului - este o caracteristica ce se mentine de-a lungul intregii prescolaritati, fenomenul incepe sa se diminueze la scolarul mic. Acesta se datoreaza atat cresterii acuitatii perceptive fata de componentele obiectului perceput, cat si a schemelor logice, interpretative care intervin in analiza spatiului si timpului perceput.

Progresele perceptiei spatiului se datoresc in primul rand imbogatirii experientei proprii de viata a copilului, cresc distantele pe care le percepe copilul, se produc generalizari ale directiei spatiale (dreapta, stanga, inainte, inapoi), se incheaga simtul topografic.

Perceptia timpului inregistreaza si ea o noua etapa de dezvoltare. Programul activitatilor scolare are o desfasurare precisa in timp, atat in ceea ce priveste succesiunea pe zile, cat si in ceea ce priveste succesiunea pe ore.

Elevul trebuie sa se incadreze in acest program, sa soseasca la timp la scoala, sa realizeze temele date in timpul orelor, sa-si faca in timp util temele pentru acasa. Timpul devine un stimul care se impune tot mai mult cunostintei copilului, iar orientarea precisa in raport cu secventele lui devine o necesitate. Indeosebi la inceputul micii scolaritati, se mai inregistreaza unele erori de apreciere a timpului, mai ales in raport cu microunitatile de timp, cum sunt minutul si secunda, insa treptat ele se diminueaza.

Progresele perceptive, inregistrate de-a lungul micii scolaritati, se exprima nu numai in sporurile de precizie, volum, inteligibilitate, cat mai ales, in restructurari ale insesi procedeelor de efectuare a activitatii perceptive. Acum, perceptia se afirma ea insasi ca activitate, ca proces orientat si dirijat spre scop. Pentru a se ajunge la acest stadiu, este necesar ca invatatorul sa indice cu regularitate copiilor procedeele de examinare (vizuala, tactila, auditiva) a ceea ce percepe, ordinea de relevare a insusirilor, mijloacele de inregistrare a lor (desen, schema, cuvinte).

Pe aceasta baza elevul va putea trece la o planificare independenta a activitatii de percepere, efectuand-o in raport cu planul propus, stabilind o ierarhie a caracteristicilor percepute in functie de anumite criterii, de pilda, acela al gradului de generalitate. In structura unui astfel de model perceptiv complex, pe care il putem numi observatie, apar nu numai componente perceptive, ci si aspecte ale unor fenomene psihice, cum ar fi: atentia, memoria, gandirea.

La intrarea in scoala, copilul poseda numeroase reprezentari despre obiectele de uz casnic, despre fructe, pomi, animale, despre oamenii care in inconjoara si despre actiunile si activitatile lor. Cu toate acestea, reprezentarile lui inca sunt contopite, confuze, putin sistematizate. Sub actiunea invatarii, insa, reprezentarile suporta modificari esentiale, atat in ceea ce priveste sfera si continutul - largindu-se, imbogatindu-se, diversificandu-se- cat si in ceea ce priveste modul de a se produce si de a functiona.

Limitata, in prescolaritate, reproducerea imaginii obiectului (provocata pasiv), reprezentarea capata in cursul micii scolaritati noi caracteristici. Devine posibila folosirea libera, voluntara (in desene, lecturi, povestiri) a fondului de reprezentari existent, iar pe o treapta mai inalta, copilul reuseste sa descompuna reprezentarea in parti componente, in elemente si caracteristici cu care poate opera, independent de contextul situatiei. El le include in noi combinatii, creand noi imagini. Reprezentarea va servi astfel la realizarea proceselor imaginatiei, gandirii si a diferitelor forme de activitate creatoare. Gratie acesteia din urma, in cercul experientei individuale a copilului patrund informatii si cunostinte despre obiecte si fenomene pe care copilul nu le-a perceput niciodata direct: cunostinte despre animale si plante exotice, despre aspectul unor zone geografice indepartate, despre evenimente istorice la care copilul nu a fost si nu avea cum sa fie prezent. Copilul ajunge sa inteleaga toate aceste lucruri apeland la reprezentari, dar nu la cele create in baza unei experiente perceptive direct in raport cu ele, ci la cele create atat pe seama perceperii unor "inlocuitori" ai lor -schite, desene, tablouri, mulaje-cat si pe seama evocarii recombinarii reprezentarilor existente cu ajutorul cuvantului. Datorita activitatii organizatoare a cuvantului, reprezentarile micului scolar se elibereaza treptat de caracterul lor difuz, contopit, nediferentiat, devenind mai precise, mai clare, mai sistematice, mai coerente. De la reprezentari separate se trece la grupuri de reprezentari.

Totodata creste gradul de generalitate al reprezentarilor cu care opereaza. Aceste noi caracteristici -claritatea, coerenta, mobilitatea, generalitatea - pe care le dobandesc reprezentarile in cursul micii scolaritati fac posibil ca elevul sa le poata stapani si dirija cursul.

Bibliografie:

1. M. Zlate "Fundamentele psihologiei" vol. III, Editura Hyperion, 1994

2. M Golu "Fundamentele psihologiei" vol. I, Editura Fundatiei Romania de Maine, 2000

3. M. Zlate " Introducere in psihologie" Casa de editura si presa "Sansa" - SRL Bucuresti, 1996