AGENTII SOCIALIZARII

AGENTII SOCIALIZARII

Socializarea este realizata intr-o multitudine de forme si situatii de numerosi agenti, dintre care, mai importanti sunt: familia, grupurile - perechi, scoala si mijloacele de comunicare in masa.

FAMILIA: este nu numai locul in care copilul se naste si traieste prima perioada din viata, dar si principalul agent al socializarii. Ea este intermediarul dintre societatea globala si copil, locul unde se modeleaza principalele componente ale personalitatii. Desi familiile realizeaza functii socializatoare comune, in realitate intervin numeroase diferente in care modul in care fiecare familie isi socializeaza copii. Exista diferente intre categoriile socio-profesionale si cele rezidentiale.

Socializarea intr-o familie de intelectuali este diferita sub multe aspecte de cea dintr-o familie de muncitori, iar cea dintr-o familie urbana este diferita de cea dintr-o familie rurala. Intervin diferente specifice si intre familiile apartinand aceleasi categorii socio-profesionale sau rezidentiale. Dupa cum intervin diferentele in cadrul aceleasi familii in socializarea celui de al doilea nascut, apar deosebiri fata de modul in care a fost socializat primul nascut. In socializarea realizata la nivel familial, un rol important il are imitatia. In primii ani de viata copii traiesc in principal cu mama, care reprezinta afectiunea si autoritatea. La o anumita varsta, baiatul se detaseaza de mama si se apropie de tata printr-un maxim de identificare. Fetele realizeaza identificarea fara a se detasa de mama lor. Din acest motiv, adolescenta este mai puti dramatica pentru fete decat pentru baieti. Identificarea cu parintii si imitarea lor se realizeaza relativ usor in societatile traditionale in mediul rural traditional.

Baiatul traia alaturi de tatal lui, il ajuta in munca si ii continua activitatea. Insa in mediul urban modern identificarea nu se mai poate realiza decat partial. Locul de domiciliu este separat de locul de munca, fiul nu isi vede tatal muncind si de cele mai multe ori nu are decat o imagine foarte vaga asupra rolului profesional exercitat de tata. In societatea urbana, copilul are contacte cu mai multe modele de barbat adult. Celebritatile, eroii din filme il atrag si il fascineaza mai mult decat imaginea tatalui sau care cel mai adesea este un muncitor oarecare sau un anonim si marunt functionar. In societatea urbana, baiatul devine adult in multe situatii impotriva tatalui lui, adoptand ca model un rol diferit de al tatalui. Si in cazul socializarii fetelor in mediul urban intervin adeseori rupturi. Dupa ce a avut un timp ca model mama, cu care s-a identificat un timp, fata constata ca modelul oferit de mama, care de cele mai multe ori este o gospodina preocupata de problemele familie, nu este un model atractiv comparativ cu alte modele oferite de cultura urbana. Socializarea in cadrul familiei este determinata de imaginea pe care societatea o are despre copil. In unele culturi, copilul este vazut ca un mic animal, in altele ca un om mai mic, in unele ca o fiinta pura, care trebuie aparata impotriva mizeriei sociale, in altele ca o fiinta salbatica, impura ce trebuie transformata in om. Socializarea familiala se face in functie de rolul pe care parintii il anticipeaza pentru copii lor (artist, muncitor, patron, secretar, etc.) . Rolul anticipat nu concorda cu rolul pe care si-l doreste copilul. Neconcordantele pot provoca conflicte familial si contestarea dreptului parintilor de socializare anticipativa. Cercetarile de sociologia familiei pun in evidenta faptul ca, in societatile urbane moderne, familia a pierdut o parte din importanta de socializare traditionala. Mai ales in situatiile in care ambii parinti isi desfasoara activitatea in afara menajului, iar copilul interactioneaza cu parintii lui doar de cateva ori pe zi, functia socializatoare a familiei se exercita mai dificil si mai sumar, o parte din elementele ei fiind preluate de alti agenti socializati si in deosebi de catre scoala.

GRUPURILE - PERECHI - formate din persoane care au aproximativ aceeasi varsta se manifesta ca agenti puternici de socializare, mai ales in perioada copilariei si a adolescentei. Chiar de la o varsta foarte mica, copii de aceeasi varsta interactioneaza usor. Desi copii stapanesc mult mai putin simboluri si mijloace de comunicare, comparativ cu adultii, ei comunica mai usor decat acestia. Doi copii care vorbesc limbi diferite si au fost socializati in culturi diferite stabilesc relativ usor raporturi, in timp ce, in aceeasi situatie, doi adulti s-ar simti nesiguri si incapabili sa interactioneze.

Grupurile - perechi ofera copiilor posibilitatea sa se manifeste independent, in afara controlului parintilor.

Spontaneitatea copiilor limitata sau cenzurata de catre adulti sau autocenzurata se manifesta liber in absenta adultilor.

In relatiile cu parintii sau cu alti, copii au o pozitie subordonata; grupurile - perechi ofera copiilor posibilitatea sa interactioneze ca egali, ca parteneri de cooperare si comportament cu acelasi statut.

Grupurile - perechi socializeaza caracteristici trasaturi culturale sau subculturale care nu sunt avute in vedere de catre parinti sau sunt neconforme cu valorile si normele acestora: informatii sexuale, folclor, anectode, superstitii, comportamente delicvente. Grupurile perechi socializeaza o subcultura juvenila, frecvent ignorata de catre adulti. Aceasta subcultura juvenila in care sunt socializati copiii lor.

SCOALA: Este un agent socializator complex, care ofera atat informatii, calificari, cat si un intreg climat valoric si normativ, formal si informal. Elevii si studentii invata nu numai din cele prezentate de profesori dar si din interactiunea cu ceilalti elevi si studenti, din comportamentul afectiv al profesorilor, din modul de organizare a scolii. Fiecare scoala ajunge sa dobandeasca trasaturi specifice, elemente culturale specifice, incat elevii de la alt liceu se vor deosebi de elevii de la alt liceu, ca si in cazul studentilor, de la universitati diferite. Este evident ca procesul de socializare din scolile romanesti trebuie sa primeasca noi conotatii, in cadrul reformei scolare. Din pacate insa, in Romania scolile continua sa practice modele pedagogice traditionale, bazate pe separarea neta a profesorului de elev, pe discipline conform formularii si autoritatea profesorului. Mentinerea unor modele pedagogice traditionale poate provoca tensiuni si conflicte in cadrul scolilor si universitatilor. Cert este faptul ca inertia sistemului scolar in raport cu exigentele noilor generatii poate devenii un element disfunctional serios in realizarea socializarii.

MIJLOACELE DE COMUNICARE IN MASA: tind sa devina in societatile dezvoltate, unul din principalii agenti de socializare. Mijloacele de comunicare desemneaza ansamblul organizatiilor (radio, TV, filme, ziare, reviste, afise) care vehiculeaza informatia catre un numar mare de oameni. Efectele socializatoare ale mijloacelor de comunicare in masa indeosebi a televiziunii au facut obiectul a numeroase analize, concluzii fiind de multe ori contradictorii. O concluzie comuna a acestor cercetari este ca mijloacele de comunicare in masa au atat efecte pozitive cat si efecte negative, ca efectele lor socializatoare sunt in dependenta cu continutul mesajelor.

Copii care privesc la televizoare emisiuni prosociale sunt mai dispusi pentru cooperare, ajutor, prietenie decat cei care privesc emisiuni cu continut neutru sau in care se prezinta comportamente violente. Este bine sa precizam ca televiziunea ofera modele comportamentale care pot devenii referentiale pentru copii, atat sub aspectul conformitatii cu normele si valorile sociale, cat si sub aspectul neconformitatii.

Socializarea nu se limiteaza doar la cei patru agenti principali amintiti. Ea se realizeaza si de catre organizatiile religioase, politice, de asociatii voluntare si in mod difuz de ansamblu de comunitati in care traieste individul. Socializarea realizata de diferiti agenti poate fi unitara adica toti agentii sunt centrati in actiunea lor de norme si valori similare sau compatibile sau contradictorii, adica valorile si normele socializat de un alt agent. Divergentele puternice intre organizatiile si institutiile sociale conduc la procese de socializare contradictorii si la personalitati contradictorii. In concluzie avand o anumita ereditate, traind intr-un anumit mediu si sub actiunea unor combinatii foarte diverse de agenti socializatori, fiecare individ, are o experienta socializatoare unica si la o personalitate unica.

2. Alte ramuri ale sociologiei preocupate de educatie

In interiorul sociologiei s-au dezvoltat de-a lungul timpului, si alte ramuri preocupate de studierea educatiei:

Sociologia scolara - abordeaza din perspectiva microsociologica fenomenele sociale din interiorul grupului scolar, ca grup educativ particular (deosebit de alte grupuri educative, ca de exemplu, grupul familial, grupurile de munca s.a.) Ea se concentreaza, asadar, asupra unui singur factor institutional al educatiei: scoala. Ceilalti factori (massmedia,familia) sunt analizati din perspectiva influentelor pe care le exercita asupra scolii. Poate fi considerata o subramura a sociologiei educatiei, caci aceasta din urma are o sfera mai larga de cuprindere,intrucat studiaza nu numai procesele educationale organizate, asa cum se prezinta ele in scoli, ci si pe cele spontane, neorganizate, "privindu-le (pe toate) sub aspectul integralitatii si functionalitatii lor sociale" (TOPA, L.,TRUTER, T., 1971, pg. 16-17).

Sociologia educationala - reprezinta un corpus de cunostinte sociologice, considerate utile pentru orice profesor, pentru ca acesta sa-si indeplineasca misiunea. Aceste cunostinte pot proveni din diferite ramuri ale sociologiei, in masura in care sunt considerate ca au o utilitate pentru exercitarea profesiei didactice.

Pedagogia sociala este o denumire generica a mai multor discipline de ramura - economia invatamantului, psihologia sociala, educatia adultilor, pedagogia familiei, pedagogia mass-media s.a. - care servesc la cerintelor sociale.2

Pedagogia

Aceasta din urma a fost o orientare in pedagogia de la inceputul secolului al XX-lea, care milita pentru valorificarea in procesul educatiei tinerilor a unor factori extrascolari, ca, de exemplu, comunitatile de munca, jocurile etc.

3. Raporturile sociologiei educatiei cu alte stiinte

Psihosociologia (psihologia sociala) constituie un domeniu interdisciplinar de studiu aflat la confluenta psihologiei cu sociologia, dar si cu stiintele politice, juridice, economice, tehnice, biologice si umane.

Ea cerceteaza aspectele psihologice ale societatii si anume, interactiunea comportamentelor umane in context social: "Cum si cu ce rezultate se soldeaza interactiunea comportamentala? Cum influenteaza comportamentul meu actiunea celorlalti? Cum modifica activitatea mea prezenta altuia? Care este mecanismul? Ce rezulta din prezenta laolalta a oamenilor? Ce efecte au asupra unui individ comportamentele trecute ale altora? Acestea sunt intrebarile principale pe care si le pun psihosociologii"(S. CHELCEA, 1999, pg. 4).

Denominatia "psihosociologie" este folosita mai ales in literatura europeana, in vreme ce termenul de "psihologie sociala" este utilizat aproape in exclusivitate in lucrarile publicate in limba engleza.

Psihosociologia europeana pune accentul pe studiul fenomenelor colective, in special pe studiul proceselor de grup, iar "traditia americana privilegiaza studiul comportamentului individual sub influenta altora, a societatii". (Ibidem, pag.7). In interiorul campului de cunoastere al psihosociologiei, S.CHELCEA (1999), identifica doi poli de interese: "intelegerea proceselor psihice ale persoanei in contact cu socialul (determinarea starilor emotionale si a comportamentelor de catre factorii de mediu, perceptia situatiilor sociale, formarea opiniilor, influenta rolstatusurilor asupra personalitatii) si intelegerea functionarii societatii (prin studiul raporturilor dintre indivizi si organizatii sociale, prin cercetarea proceselor de socializare, de asimilare a modelelor sociale si de adoptare a valorilor sociale" (Op. cit., pag. 12)

In afara de sociologie, exista multe alte stiinte sociale, care isi concentreaza, de regula, cercetarile asupra unui aspect particular sau asupra unei componente a societatii (economia, politica, religia etc) pentru a le studia in structura lor si legitatile lor specifice. Economia politica cerceteaza doar activitatile economice ale societatii).

Exista, insa, si alte stiinte sociale care, asemenea sociologiei, au tendinta de a aborda societatea in ansamblul ei: istoria, filozofia sociala si filozofia istoriei, antropologia, politologia, culturologia.

Sociologia se deosebeste de istorie, in primul rand prin faptul ca se ocupa de trasaturile comune ale fenomenelor sociale, in vreme ce istoria este o stiinta de reconstituire a trecutului, care are tendinta de a se orienta spre individual, spre particularizare (Herseni, T., op. cit., pg. 38) de Studii Economice din Bucuresti, istoria pune accentul pe ceea ce aceasta institutie a prezentat de-a lungul timpului ca fiind unic, individual si particular, in raport cu altele de acelasi fel, in timp ce sociologia cerceteaza ceea ce are ea comun cu institutii similare din alte parti si alte vremuri, pentru a desprinde aspectele generale ce caracterizeaza un asemenea tip de institutie.

In ceea ce priveste deosebirile dintre sociologie si filozofia sociala ori filozofia istoriei, sociologia este mai aproape de cercetarea concreta a fenomenelor sociale, caci intreprinde demersuri de "constatare si de explicare a realitatii sociale, desfasurate cu o obiectivitate cat mai mare cu putinta" (HERSENI,T. op. cit pg.40). Caracteristic pentru filozofie este apelul predominant la ratiune, dincolo de faptele concrete, de unde caracterul ei predominant speculativ.

Sociologia se deosebeste de antropologie ("stiinta despre om") prin faptul ca pune accentul mai mult pe cercetarea colectivitatilor umane, a asociatiilor, institutiilor, in vreme ce antropologia cerceteaza mai mult fiinta umana, considerata individual.

Culturologia se ocupa predominant doar de unul dintre aspectele societatii: cultura, iar politologia de studiul mijloacelor celor mai eficiente de optimizare a societatii in viitor, in timp ce sociologia cerceteaza societatea asa cum se prezinta ea, in totalitatea ei.

Aparitia a numeroase ramuri si subramuri ale sociologiei specializate in cercetarea unui domeniu restrans al activitatii umane (de exemplu: sociologia industriala, a comertului, a artei, a culturii, a familiei, sociologia urbana, sociologia rurala etc.) a facut ca un sociolog care lucreaza intr-un subdomeniu particular sa aiba mai mult in comun cu cercetatorii unor discipline complementare, decat cu sociologii specializati in alte subramuri.

De exemplu, un specialist in sociologia artei are mai multe puncte comune de interes cu un istoric al artei sau cu un critic, decat cu un alt sociolog, care se ocupa de modelarea matematica a fenomenelor de mobilitate profesionala. In mod similar, un specialist in sociologia educatiei va fi foarte aproape de specialistii in pedagogie si psihologia educatiei si va folosi informatiile oferite de stiintele care, alaturi de sociologie, cerceteaza unul sau altul dintre subsistemele sociale care influenteaza educatia: subsistemul natural (cercetat de biologie, geografie, medicina, demografie s.a.); subsistemul economic (economia generala, economiile de ramura), subsistemul politic (politologia, filozofia politica), subsistemul comunitar etc.

Educatia ca fenomen social are, de exemplu, determinari geografice, fiind influentata de specificul regional in ceea ce priveste spatiile scolare, mijloacele de comunicare, dar si de fenomene demografice legate de rata natalitatii, ponderea tineretului in activitatea sociala

Noile tipuri de activitati si produse economice solicita educatiei sa se preocupe de cultivarea unor insusiri si calitati umane noi (creativitate, sistem de valori personale) si impun un nou tip de educatie cu caracter intensiv si permanent, ceea ce constituie doar un exemplu in favoarea luarii in consideratie a cercetarilor de economie generala in analiza fenomenului contemporan al educatiei.

Regimul politic, institutiile politice, doctrinele politice, activitatile politice (pentru a enumera doar cateva dintre elementele componente ale unui subsistem politic) au influentat intotdeauna continutul si organizarea educatiei. Educatia din regimurile totalitare, de exemplu, se deosebeste sub aceste aspecte de cea din regimurile democratice sau autoritare. Tipul dominant de cultura politica (de supunere, participativa, provinciala) influenteaza atmosfera din scoli si relatiile dintre participantii la procesul de invatamant.

Informatii despre tendintele actuale in evolutia institutiilor care compun subsistemul cultural al societatii (de exemplu, masificarea culturii, promovarea complementara a valorilor multiculturale etc) sunt puse la dispozitie de culturologie, de sociologia culturii si este evident ca scoala, ca institutie sociala prin care se valorifica cultura (alaturi de institutiile de cercetare, care compun subsistemul cultural al societatii sunt puse la dispozitie de culturologie, de sociologia culturii si este evident ca scoala, ca institutie sociala prin care se valorifica cultura (alaturi de institutiile de cercetare, de arta, mass-media, religia) este supusa acestor tendinte pe care consideratie.

Atunci cand analizeaza educatia din perspectiva microsociologica, sociologia educatiei este foarte aproape de psihologia sociala.

Intre toate aceste stiinte-social umanistice exista, asadar, stranse legaturi, iar problema delimitarii obiectului de studiu al fiecareia dintre ele " nu s-a nascut nici din nevoi ontologice, pentru ca existenta umana este una singura, nici din nevoi gnoseologice (de teoria cunoasterii), ci exclusiv din neputinta practica a oamenilor de stiinta de a studia realitatea sociala in toata complexitatea ei. In principiu, pentru studiul stiintific al societatii ar trebui sa existe o singura stiinta, indiferent care ar fi numele ei.

In fapt, societatea este un fenomen atat de complex si de polimorf, cu aspecte si componente atat de numeroase, incat cunoasterea ei a impus o vasta diviziune sociala a muncii de cercetare, ceea ce a dus la un numar foarte mare de stiinte social-umanistice." (HERSENI T, op. cit, pg. 41).

Tendinta moderna este aceea de a se cerceta fenomenele sociale prin abordari multidisciplinare, interdisciplinare si transdisciplinare din multiple perspective pentru a se ajunge la o cunoastere obiectiva a determinarii lor.

4. Metodele de cercetare ale sociologiei educatiei

In 1895 E. Durkheim a publicat lucrarea intitulata "Regulile metodei sociologice", eveniment despre care se considera ca a marcat debutul sociologiei stiintifice. Pentru a avea rigoarea stiintifica asemanatoare celorlalte stiinte pozitive, cercetarea unui fapt social - unitatea elementara de analiza a sociologiei - trebuie sa se supuna anumitor reguli. Prima regula este ca orice fapt social trebuie tratat ca lucru. "Un lucru se recunoaste dupa aceea ca nu poate fi modificat printr-un simplu decret al vointei" (E. Durkheim, 1895, trad. rom., 1974, pg. 81).

Fenomenele supuse observatiei nu trebuie sa fie reductibile la alte categorii de fenomene, sa prezinte intre ele o suficienta omogenitate, astfel incat sa poata fi clasate intr-o aceeasi categorie. "Stiinta studiaza aceste fapte pentru a le cunoaste si numai pentru a le cunoaste, in mod dezinteresat". Pe cercetator "nu-l preocupa sa stie daca adevarurile descoperite vor fi placute sau suparatoare, daca este bine ca raporturile stabilite sunt asa cum sunt, sau ar fi mai bine sa fie altfel. Rolul sau este sa exprime realitatea, nu sa o judece." (E. DURKHEIM, 1980, pg. 51).

Educatia poate fi obiect de studiu pentru o disciplina stiintifica intrucat se concretizeaza in fapte ce pot fi supuse observatiei obiective, iar aceasta categorie de fapte are o suficienta omogenitate.

Aceasta categorie de fapte ar trebui sa fie cercetata de o "stiinta a educatiei", care sa descrie si sa explice diferitele sisteme de educatie care exista - sau au fost - si care nu trebuie confundata cu pedagogia, intrucat aceasta din urma "nu studiaza, in mod stiintific, sistemele de educatie, ci speculeaza asupra lor, cu scopul de a furniza activitatii educatorului ideile calauzitoare" (Ibidem, pg. 56). Sarcina de a descrie si de a explica in mod stiintific educatia revine - dupa Durkheim - sociologiei, intrucat "educatia este ceva eminamente social, prin originile sale, ca si prin functiile sale" (Ibidem, pg. 63).

A doua regula solicita celor care cerceteaza fapte sociale sa le disocieze de faptele individuale. O asemenea disociere nu este usoara, intrucat faptele sociale au o natura duala; ele se manifesta ca fapt individuale, dar, in acelasi timp, sunt fapte colective, in esenta lor si prin originea lor, fiind produse ale vietii colective.

O alta regula solicita ca explicarea unui fenomen sa puna in evidenta, atat cauza care il produce, cat si functia pe care o indeplineste in stabilirea armoniei generale. Cauzele unui fapt social trebuie cautate printre alte fapte sociale care il preceda si nu in stari ale constiintei individuale. Prin aceasta, Durkheim afirma primatul societatii asupra individului in explicarea cauzelor fenomenelor sociale. De exemplu, explicarea unor stari de fapt in educatie trebuie cautata in fapte sociale premergatoare, intrucat orice educatie - departe de a fi o creatie artificiala - este rezultatul natural al evolutiei altor sisteme de educatie, al evolutiei unor doctrine pedagogice. Din acest motiv, cunoasterea istoriei invatamantului si a sistemelor de educatie, a istoriei doctrinelor pedagogice este indispensabila celor care vor sa se edifice asupra naturii si rolului educatiei.

Un sociolog contemporan este un om de stiinta care utilizeaza metode stiintifice, obiective, in studierea problemelor.

Printre metodele de cercetare, cele mai folosite astazi in sociologia educatiei se numara: observarea participantilor, anchete, studii controlate de laborator si studii de caz.

Pentru a decide asupra tehnicii pe care o va folosi, cercetatorul trebuie sa defineasca problema si sa determine potentialele surse de informatii legate de problema. Apoi, trebuie sa selecteze populatia sau grupul care vor fi studiate si sa determine daca trebuie studiata intreaga populatie sau doar o parte. El poate vorbi direct cu persoanele din grupul de studiu, poate sa le observe indeplinind o anumita activitate, care incerca sa obtina informatii statistice, cum ar fi scoruri la teste, sau sa utilizeze o combinatie a tuturor acestor variante.

Mai multe cercetari s-au bazat, in principal, pe observatii in scoli.

De exemplu, observari ale activitatilor desfasurate in mai multe clase scolare au stat la baza unor studii despre viata sociala din interiorul unei clase de elevi, sau despre modul in care elevii si profesorii isi construiesc situatia/pozitia sociala in interiorul grupului. Observarea, uneori prin intermediul videocasetelor, a fost folosita pentru a intelege modalitatea in care functioneaza o clasa scolara.

Alte studii s-au bazat pe organizarea unor experimente.

De exemplu, au fost studiate efectele asteptarilor profesorilor asupra performantelor elevilor, acordand un tratament diferit unei parti din elevi, in comparatie cu cel acordat celorlalti colegi ai lor. Alteori au fost folosite teste standardizate pentru a se stabili, de pilda, gradul de egalitate a sansei educationale pentru elevii provenind din diferite medii sociale.

Alte exemple de tehnici de cercetare vor fi mentionate pe parcursul prezentului curs.

5. Utilitatea studierii sociologiei educatiei

Pentru sociologi, Sociologia educatiei ofera bazele intelegerii catorva dintre procesele prin care cultura este transmisa de la o generatie la alta, sau care sunt de natura sa explice cum contribuie educatia la mentinerea ordinii sociale ori la schimbarile sociale.

Pentru profesori si educatori, in general, Sociologia educatiei ofera un set de concepte privitoare la o serie de factori de natura organizationala, culturala si interpersonala de care vor trebui sa tina seama in deciziile pe care le vor lua.

Pentru studentii care nu intentioneaza sa devina nici educatori, nici sociologi, modalitatile de analiza dobandite prin studiul Sociologiei educatiei pot fi transferate in analiza unor dificultati sau experiente individuale, legate de probleme sociale sau fenomene de grup, ori utilizate in planificarea unor programe de actiune sociala.

Pentru viitorul cetatean si potential parinte, Sociologia educatiei ofera posibilitatea de a intelege relatiile dintre politica educationala si viata politica, economica si sociala a natiunii.

Cursul de "Sociologia educatiei", ca parte a unui program de pregatire initiala a viitorilor profesori, isi propune sa-i ajute pe studentii care il frecventeaza sa realizeze urmatoarele OBIECTIVE:

. Pregatirea pentru a participa activ la procesele de reforma si de schimbare din sistemul de invatamant, ca subsistem social prin:

. cunoasterea si intelegerea sistemului educativ actual, a scopurilor pe care le urmareste si a tendintelor sale de schimbare;

. cunoasterea relatiilor dintre procesele educative si fenomenele sociale si culturale din perioada contemporana;

. cunoasterea modalitatilor in care procesul social intervine in actul educatiei, a modului in care relatiile sociale influenteaza actiunea pedagogica, motivatia invatarii si interesele de cunoastere;

. Sporirea disponibilitatilor de cooperare cu toti ceilalti membri ai organizatiei scolare prin cunoasterea sistemului de statusuri si roluri din interiorul unei institutii scolare, a modalitatilor de colaborare dintre acestea si a factorilor care le influenteaza;

. Familiarizarea cu cultura organizationala specifica a scolii, in vederea integrarii profesionale in aceasta institutie;

. Pregatirea pentru intelegerea diferitelor tipuri de climat organizational care pot fi intalnite in scoli, in vederea adaptarii unor atitudini productive pentru colectivul scolii in care urmeaza sa se integreze;

. Cunoasterea modalitatilor in care scoala poate interveni pentru sprijinirea educativa a elevilor defavorizati socio-economic si pentru combaterea factorilor sociali care ameninta sanatatea si siguranta copiilor;

. Cunoasterea principalelor strategii de adaptare a educatiei la diversitatea culturala a copiilor din scoli;

. Insusirea unor metode de cunoastere si de dinamizare a grupurilor scolare cu care urmeaza sa lucreze;

. Cunoasterea sistemului conceptual specific al sociologiei educatiei si a structurii problematice a acestui domeniu, in vederea inlesnirii accesului la literatura de specialitate si a perfectionarii profesionale continue, prin autoinstruire.