MODELUL "CAMPURILOR" INVATAMANTUL CA MODULATOR AL PUTERII

MODELUL "CAMPURILOR" INVATAMANTUL CA MODULATOR AL PUTERII

"Camp" si "habitus". Fundamentele existentei ale reproducerii sociale.

In peisajul temei sociologice a educatiei si invatamantului bunurile grupului constituit in jurul lui Pierre Boudieu au contribuit la statuarea unei perspective insolite si fecunde.

Unitatea dintre "teoria campului" (intelectual, religios, de putere, etc.) si teoria practicii constituie un reper esential in viziunea sociologica elaborata de P.Bourdieu in stiinta reproducerii structurilor intelese ca sistem de relatii obiective de catre practici generate si unificate, in principiu de catre "habitus" el insusi produs al acestor structuri.

Campul producerii si circulatiei bunurilor simbolice este definit ca sistemul de relatii obiective intre diferitele instante caracterizate prin functia pe care ele o indeplinesc in diviziunea muncii: de producere, de reproducere si de difuzare a bunurilor culturale. Acest camp iti datoreaza structurile sale proprii opozitiei dintre campul de productie restransa si campul noii productii simbolice care iti au gradele lor de autonomie diferentiata si corelativ se bucura de legitimitate in istoria societatii in care sunt considerate.

Gradul de autonomie al unui camp de productie simbolica se masoara prin puterea sa de a se reproduce si de a impune normele productiei sale si criteriile de evaluare a propriilor sale produse, retraducand si reinterpretand determinarile externe conform cu propriile sale principii. Cu alte cuvinte, prin capacitatea sa de a functiona ca pe o piata specifica, generatoare de un tip de valori ireductibile la alt tip de valori. In cadrul campului simbolic se constituie un sistem de instante mandatate sa indeplineasca functia de consacrare si conservare selectiva a bunurilor culturale. Dispunand de autoritate legitima, sistemul de asigurari si producerea celor dispusi si apti pentru a produce un tip determinat (legitim) de bunuri culturale precum si a consumatorilor dispusi si apti de a le consuma (deci legitim).

Ierarhia care se stabileste la un anumit dat intre domeniile, operele si competentele legitime apare ca o expresie a structurii raportului de forta simbolica.

Asa cum structura raporturilor de forta dintre grupuri si clase este dominanta, tot astfel si structura arbitrarilor culturale este determinata de arbitrul cultural dominante, existand o dominatie simbolica a unei culturi asupra alteia. Unele actiuni simbolice sunt inzestrate cu putere de "valenta simbolica".

Aceasta putere este arbitrara (caci nu se poate deduce din nici un principiu universal) si este conditia instaurarii unui raport de comunicatie care este la randul sau conditia exercitarii unei actiuni simbolice in calitate de putere simbolica.

Pentru a intelege acest mecanism este necesara abordarea conceptelor de "stapanire practica a practicii" si de "stapanire simbolica a practicii". Stapanirea practica a practicilor legate de aspectul cotidian al vietii, de pilda, in timpul achizitiei limbii materne sau al manipularii termenelor si relatiilor de rudenie, constituie un ansamblu de dispozitii logice (habitus) care sunt stapanite in stare practica, gradele lor de complexitate si de elaborare simbolica fiind functie de aspiratia specifica din grupurile si clasele sociale. In scoala, de exemplu, copilul trebuie sa posede in stare practic principiile limbii ("habitus primar") pentru ca - in urma muncii pedagogice secundare sa le poata supuna controlului logic prin explicarea si formalizare (stapanire simbolica prin "habitus secundar). Prin stapanirea practica a practicii se intelege o dispozitie de a produce practic fara sa se treaca prin reflectie si explicitare, adica o pricepere (savoir - faire) in timp ce stapanirea simbolica a practicii este o aptitudine de a produce practici in functie de reguli explicite. Stapanirea simbolica are la baza sa in mod inechitabil stapanirea practica la baza caruia se afla un habitus primar in timp se stapanirii simbolice i se atribuie un "habitus secundar".

"Habitus secundar" este rezultatul muncii pedagogice primare exercitate in diferite grupuri sociale, prin care se incalca inconstient principii care nu se manifesta decat in stare practica impusa.

"Habitusul secundar" - este rezultatul muncii pedagogice secundare prin care se incalca principii explicite si formalizate. In calitatea sa de efect al muncii pedagogice, habitusul este un produs al interiorizarii principiilor unui arbitrari cultural capabil de a se perpetua dupa incetarea actiunii pedagogice si prin aceasta sa se perpetueze in practica principiile arbitrariului interiorizat. Munca pedagogica tinde a produce conditiile sociale de producere a acestui arbitrariu cultural prin meditatia habitusului ca principiu generator de practici reproducatoare de structuri obiective. Productivitatea acestei munci se masoara prin gradul in care habitusul este "durabil" (capabil sa nasca practici continui) conform cu principiile arbitrariului inculcat intr-un nou numar de campuri diferite si exhausiv reprodus complet in practicile pe care le cere principiile arbitrariului cultural al unui grup. Habitusul este meditatia universalizata care face ca practicile fara ratiune explicita si fara intentia semnificativa a unui agent sa fie totusi cu sens national si in mod obiectiv orchestrate.

Habitusul de casa ne dezvalui stapanirea pur practica a practicienilor membrilor unei clase, adica este principiul care ne permite sa atribuim acestor practici cu caracter social (distinct cu caracterele altor clase) dezvaluind astfel carenta practicilor generate de membrii aceleiasi clase. Pentru indivizi stapanirea in practica a practicilor, comporta ignorarea fundamentului arbitrar al acestor practici si a adevarului lor obiectiv, deoarece vizeaza satisfacerea unor interese care indivizilor nu le apare ca atunci ci ca interese simbolice rupte de orice fundament de clasa. Habitusul de clasa este produs de conditiile economice si sociale determinate ale clasei si constituie principiul de sistematizare si stabilitate a practicilor unei clase sociale pe care ei le desfasoara in campul posibil (simbolice, economice, etc.) Notiunea de habitus a fost elaborata pentru a putea explica felul in care indivizii produc o regularitate si reproduc astfel structura sociala dat. Aceasta notiune desemneaza in genere un sistem de dispozitii durabile si transpozabile in fiecare moment ca o matrice de aprecieri si notiuni. Habitusul este prin urmare un intermediar incontestabil intre structurile obiective si practicile indivizilor. El este un loc al interiorizarii exterioritatii si al exteriorizarii interioritatii. Habitusul nu se poate reduce niciodata la manifestarile indivizilor prin intermediul carora el se exteriorizeaza, desi in afara acestor manifestari el nu poate fi inteles. El se comporta ca "un suport al memoriei colective".

Reproducand in succesori achizitiile predecesorilor sau mai practic reproducand predecesorii in succesori.

Ereditatea sociala a caracterelor achizitionate pe care le ofera grupului duna din mijloacele cele mai eficace de a se perpetua in calitatea sa de grup.

Invatamantul - sistem reproducator, de legitimare si disimulare.

Intr-o societate in care putem defini capitatul cultural incorporat in agenti; pe baza unor date si informatii specifice inclusiv statistice, vom observa ca sistemul care are ca functie reproducerea acestui capitol si producerea agentului destinati in principal pentru producerea, adica sistemul de invatamant capata o autonomie relativa. Acest sistem are functii de reproducere tehnica (reproducerea fortei calificate a muncii) si functii de reproducere sociala (reproducerea pozitiei agentilor si a grupului lor in structura sociala). Datorita pozitiei si anatomiei sale relative, sistemul de invatamant poate garanta competenta agentilor care detin titluri scolare pe piata muncii; garantia scolara a competentei tehnice se impune cu atat mai mult cu cat sistemul de invatamant este relativ mai autonom fata de campul economic. Garantia titlului scolar are puterea determinata de starea la un moment dat, a raportului dintre sistemul de invatamant si campul economic, capata o autonomie relativa fata de competenta tehnica efectiva a agentului posesor. Titlurile scolare au deci o valoare relativ universala si atemporala, ele garanteaza o "competenta" de drept care poate sau nu sa corespunda cu o competenta de fapt.

Posibilitatea unui decalaj intre titlul dat pe viata si competenta (supusa uzurii in timp este evident).

Piata muncii - definita ca un sistem de relatii obiective care comanda tranzactiile intre agentii detinatori de titluri scolare si agentii detinatori de posturi in campul economic - devine spatiul structurat de raporturi de forta care exista la un moment dat intre detinatorii titlurilor si detinatorilor posturilor.

Forta posesorilor de titluri depinde la un moment dat de varietatea si legimitatea titlurilor lor. Ei cauta sa obtina standardul optim al titlurilor lor, atat prin strategii individuale cat si prin strategii colective. Cei care detin puterea in structura economica au tendinta sa suprime "autonomia relativa a sistemului de invatamant si implicit, valoarea si garantia titlului ei nu au nici un interes ca posesorii acestor titluri sa se bucure de o autonomie relativa fata de structura campului economic. Dimpotriva, producatorii si posesorii titlurilor scolare au tendinta continua de a mari autonomia campului scolar, conferind astfel o autonomie si o garantie legitima, deci o valoare mai mare titlurilor. Puterea titlului este in fond o putere colectiva, constatarea sa ca atare inseamna contestarea intregului grup care detin acel titlu.

Orice sistem de invatamant institutionalizat arata P.Boudieu si J.C. Passeror - isi datoreaza caracteristicile specifice ale structurii sale si functiunii sale faptului ca ii trebuie produse si reproduse, prin mijloace proprii ale institutiei, conditiile institutionale ale caror existenta si persistenta (autoreproducerea institutiei) sunt necesare atat pentru exercitarea functiunii sale proprii de inculare cat si la realizarea functiei sale de reproducere a unui arbitrariu cultural a carui productie el nu este (reproducerea culturala) si a carui reproducere contribuie la reproducerea raportului dintre grupuri sau clase.

Sistemul de invatamant isi propune singur conditiile institutionale ale propriei sale reproduceri.

Autonomia sa relativa ii permite sa detina monopolul productiei agentilor insarcinati sa-l reproduca. Pe de alta parte, sistemul de invatamant trebuie sa produca si sa reproduca, prin mijloace proprii ale institutiei, conditiile institutionale ale reconstruirii violentei simbolice pe care o exercita, adica in alti termeni, recunoasterea legitimitatii sale ca institutie pedagogica. De un interes aparte este comportamentul acelorasi grupuri in fata sistemului de invatamant.
Agentii isi proportioneaza investitiile pe piata scolara - investite in munca si zel scolar pentru elevi si studenti investiti in timp, efort si bani pentru familii - in functie de profilul economic si social asteptat la orizontul de aspiratii si sperante valoarea pe care o acorda scolii este functia de valori pe care scoala le-o ofera lor, adica de gradul in care valoarea lor economica si simbolica depinde de sanctiunea lor scolara. Diferitele grupuri si entitati clasiale sunt cu atat mai puternic recunoscute si consacrate de scoala cu cat ele dispun de posibilitati de utilizare a unui capital cultural crescand si cu atat au tendinta de a investi mai mult pe piata scolara.

Diploma va avea o valoare mai mare pentru posesorul sau daca aceasta provine dintr-o familie cu mai putin capital economic si social. Aceleasi diplome si titluri au valori diferite in functie de capitalul economic si social al posesorului lor randamentul capitalului scolar, forma constituita si institutionalizata a capitalului cultural depinde de volumul original al capitalului economic si social iar posesiunea unei diplome - oricat de prestigioasa ar fi ea nu este eficienta nici odata pentru sine pentru accesul la un anume etaj al puterii economice.

Tendinta de a se face titlul scolar conditia formala a accesului la pozitii superioare in structura campului economic si un etalon cvasi - cauzal al valorii agentilor diferitelor campuri (inclusiv cel economic) a contribuit la unificarea pietei bunurilor economice si simbolice.