Metodologia instruirii

Delimitari conceptuale

Conceptul de metoda

Din punct de vedere etimologic, termenul de "metoda" deriva din grecescul "methodos", meta = spre si odos = cale, drum, ceea ce semnifica drumul, calea care se urmeaza, drumul ce conduce la atingerea obiectivelor educationale, deci este calea pe care profesorul o parcurge pentru a da posibilitatea elevilor sai sa gaseasca propria cale in invatare.

George Vaideanu caracterizeaza metoda ca fiind cea:

-selectionata de cadrul didactice si pusa in aplicare la lectii si in activitati extrascolare;

-care presupune colaborarea dintre profesor si elevi si participarea elevilor in descoperirea solutiilor, a delimitarii dintre adevar si eroare;

-care se foloseste in numeroase variante si procedee selectionate, combinate utilizate in functie de nivelul si trebuintele sau interesele elevilor in vederea asimilarii temeinice a cunostintelor;

-care il ajuta pe profesor sa exprime continuturile invatamantului.

Selectarea si adecvarea unei metode de catre un profesor este determinata de:

-factori obiectivi, dependenti de natura finalitatii, de logica interna a stiintei, de legitatile fenomenului invatarii;

-factorii subiectivi, determinati de contextul uman si social al aplicarii ei, de personalitatea profesorului, de psihologia elevului, de psihologia colectivului clasei etc.

Relatia dintre metodele didactice si alte elemente ale activitatii de instruire/ educatie da posibilitatea cadrului didactic sa realizeze adaptari strategice, tactice, operationale la obiectivele, continutul si evaluarea procesului de invatamant (S. Cristea, 1999, p.304- 305):

a).metoda stimuleaza indeplinirea obiectivelor pedagogice. Astfel, se pot stabili corelati intre obiectivele de continut- tipurile de actiuni realizate pe elev (vezi tabelul nr. 3):

Tabel nr. 3, Corelatia obiectivelor/ tipuri de actiune/ metode didactice

Sursa: I. Cerghit, Metode de invatare, EDPRA, 1997, p. 24

b).metoda stabileste o relatie de interactiune permanenta cu construirea instruirii, continut care solicita anumite metode de invatare pentru a stimula capacitatea de interiorizare a actiuni realizate pe elev;

c).metoda depinde de evaluarea activitatii de instruire, evaluare care o confirma sau infirma prin conexiune inversa externa si interna.

Conceptul de procedeu didactic

Procedeele didactice sunt componente ale metodei, ce tin de executia actiunii, sunt tehnici mai limitate care sunt instrumente ale metodei.

O metoda este un ansamblu corelat de procedee considerate optime pentru o situatie data de invatare.

I. Cerghit a realizat o clasificare a procedeelor didactice bazata pe analiza functiilor pedagogice in raport de care se defineste identitatea unui procedeu sau a altuia:

procedee de organizare, prin care se impune disciplina si se focalizeaza atentiei;

procedee de reactivare / reactualizare;

procedee de comunicare sau de sprijin al comunicarii;

procedee de descoperire sau euristice;

procedee de esentializare a continutului;

procedee de exersare (formarea priceperilor si a deprinderilor);

procedee de dirijare si sprijinire a invatarii;

procedee de demonstratie;

procedee de stimulare a invatamantului;

procedee de evaluare si autoevaluare;

procedee de control si autocontrol;

procedee de diagnosticare si prognosticare a capacitatii si aptitudinilor elevilor;

procedee de intrebuintare a materialelor didactice.

Conceptul de tehnologie didactica

Conceptul mentionat are doua acceptiuni:

a).ansamblul mijloacelor audio- vizuale folosite in practica educativa (o parte din medie: aparatele de protectie, filmele, radioul, calculatorul);

b).ansamblul de forme, metode, mijloace, tehnici si relatii cu ajutorul carora se vehiculeaza continuturi in vederea atingerii obiectivelor.

Deci, prin tehnologie didactica se desemneaza:

-sistemul de metode, de predare-invatare;

-tipurile de relatii dintre profesor-elevi (in raport cu observatiile stabilite. Astfel, tehnologia didactica) realizeaza apropiere dintre: metode, continut, forme de organizare.

Daca separam conceptul de tehnologie didactica, atunci prin tehnologie se intelege un mod stiintific de proiectare, realizare, evaluare a unui sistem, iar prin instruire o activitate cu doua componente: predarea (activitatea profesorului) si invatarea (activitatea elevului).

Tehnologia educationala cunoaste doua moduri de definire:

-in sens familiar, desemneaza media (generata de revolutia mijloacelor de comunicare): radioul, filmele, retroproiectoarele, instruire programata, computere etc.

-in sens nou, desemneaza un mod sistematic de proiectare, realizare si evaluare a intregului domeniu de predare-invatare, insemnarea unor obiective specifice, bazate pe cercetare. Astfel, se ajunge la combinarea dintre media umana si non-uman pentru o instruire eficienta.

Conceptul de metodologie didactica

Metodologia didactica desemneaza teoria si ansamblul metodelor si procedeelor utilizate in invatare.

Sensul strict al metodologiei didactice este cel in care se precizeaza natura, functiile si clasificarile posibile ale diferitelor metode de invatamant.

Daca metodologia didactica constituie o sistematizare a cunostintelor stiintifice despre actiunea instructiv-educativa, atunci poate deveni parte componenta a tehnologiei educationale.

Conceptul de metoda sau de didactica a specialitatii

In contextul reformei curriculare conceptul de metodica este inlocuit cu cel de didactica specialitatii. Deci, studiul procesului de invatamant la un anumit obiect de invatamant, poarta denumirea de didactica speciala sau didactica specialitatii.

Conceptul, didactica specialitatii este o stiinta explorativa si normativa, studiind nu doar procesul de transmitere al cunostintelor si al formarii deprinderilor la obiectul respectiv de invatamant, dar tinde sa solutioneze toate problemele pe care le ridica invatarea obiectului respectiv.

Didactica specialitatii precizeaza:

scopul si obiectivele disciplinei de invatamant;

rolul si locul disciplinei in formarea personalitatii;

continutul, metodele, formele de organizare;

principiile, mijloacele invatarii acesteia.

Conceptul de strategie didactica

Strategia didactica vizeaza ansamblul metodelor, mijloacelor modurilor de organizare a predarii-invatarii, utilizate pentru obiectivele urmarite.

O strategie didactica este eficienta cand antreneaza elevii, cand se adapteaza la particularitatile psihologice ale invatarii, cand duce la o invatare creativa.(L. Cadariu, 2000 p.76-78).

Functiile strategiei didactice sunt:

-sugerarea modului de abordare a situatiei de instruire prin orientarea spre un tip sau altul de invatare (prin descoperire, repetare a actiunii);

-furnizarea criteriilor de alegere, organizare optima a elementelor sistemului de tehnologie didactica, in functie de obiectivele urmarite, continutul predat;

-elaborarea unei ipoteze de lucru si alegerea unui mod de organizare a invatarii, alegerea mijloacelor, metodelor, organizarea resurselor;

-programarea activitatilor si a operatiilor necesare pentru a realiza obiectivele activitatii instructiv-educative.

Clasificarea strategiilor didactice se face in raport de mai multe criterii, mentionam astfel clasificarea dupa:

gradul de dirijare / nondirijare a invatarii:

strategii algoritmice - descriu cum trebuie desfasurat procesul de invatare;

strategii nealgoritmice - nu prescriu activitati de desfasurat, reduc dirijarea in invatamant;

strategii euristice - asemenea celor stiintifice, accentueaza initiativa elevului;

strategii mixte - imbina elemente anterioare.

strategii inductive - invatamantul urmeaza calea de la particular la general;

strategii deductive - invatamantul porneste de la general la particular;

strategii analogice - cunoasterea prin metode de substitutie;

strategii transductive - folosesc metafore;

strategii mixte, inductiv-deductive, deductiv-inductive cu particularitati specifice fiecaruia.

Strategii de activizare a elevilor

Activizarea este conditia de baza a cresterii randamentului scolar fiind o actiune de instruire, autoinstruire, dezvoltarea personalitatii prin stimularea, dirijarea metodica a activitatii acesteia.

A activiza presupune a mobiliza, a angaja toate fortele psihice de creatie ale elevului in scopul obtinerii unor performante maxime.

Exigentele activizarii

1.Pregatirea psihologica pentru invatamant sau pregatirea motivationala adecvata presupune:

sensibilizarea elevului pentru lectie;

orientarea atentiei, a interesului spre cea ce vrem sa fie invatat;

pregatirea perceptiva;

mentinerea unui climat de incredere;

asigurarea unei atmosfere stimulatoare.

2.Surse de distorsiune si prevenirea lor - cu referire la comunicarea pedagogica, ce poate fi perturbata prin:

organizarea, functionarea defectuoasa a predarii-invatarii;

mediu ambiant nefavorabil;

starea de oboseala, neatentia profesorului, a elevului;

bariere in comunicare etc.

3.Organizarea, desfasurarea rationala a invatamantului presupune:

participarea mai multor analizatori in perceperea informatiei;

formarea in scoarta cerebrala a focarelor de excitabilitate permit formarea unor reflexe conditionate noi;

generarea si stimularea inhibitiei de diferentiere in priceperea, analiza, compararea, elementelor asemanatoare si deosebite ale materialului, aceasta inhibitie de diferentiere sprijinind desfasurarea gandirii, analiza, sinteza, comparatia etc.

4.Utilizarea unor modalitati eficiente de activizare prin folosirea metodelor de instruire si autoinstruire, combinate cu diferite mijloace de invatamant.

	TEMA Nr. 7 In grupuri de cate cinci cautati argumente noi cu privire la necesitatea aplicarii strategiilor de activare a elevilor.

Functiile metodelor de invatare

Metodele indeplinesc (I. Jinga, E. Istrate, 1998, p. 26).

a)    functie cu caracter general, comun;

b)    functii specifice.

a. Functiile cu caracter general

1.Functia cognitiva de organizare si dirijare a cunoasterii (invatarii), de elaborare de noi cunostinte.

2Functia operationala, de intermediar intre elev si materia de studiat, dintre obiectivele de indeplinit si rezultate.

3.Functia normativa, care arata cum sa se procedeze, cum sa se predea, cum sa se invete pentru a se obtine cele mai bune rezultate. Metoda permite cadrului didactic sa stapaneasca actiunea instructiva, sa o dirijeze, sa o corecteze si sa o regleze continuu.

4Functia motivationala, prin care se stimuleaza curiozitate, se trezeste interesul si dorinta de a cunoaste si a actiona, de a organiza fortele intelectuale ale elevilor.

5.Functia formativ-educativa, de dezvoltare a proceselor psihice si motorii, concomitent cu insusirea cunoasterea si formarea deprinderilor de influentare si modelare a atitudinilor, opiniilor, convingerilor, sentimentelor si calitatilor morale.

b. Functiile specifice

Prin functiile specifice, fiecare metoda se impune fata de alte metode, ii confera o anumita identitate. In deosebi prin functia specifica se formeaza noi structuri operatorii, noi priceperi si deprinderi, prin intermediul repetitiei unor actiuni sau a unor operatii.

Sistemul metodelor de predare-invatare. Clasificare

In clasificarea metodelor se pot adapta mai multe criterii. Dupa izvorul principal al cunoasterii sau invatarii scolare care poate fi:

-experienta social-istorica sau mostenirea culturala (valoarile stiintei, literaturii, artei);

-experienta individuala generata de contactul nemijlocit sau mijlocit cu lumea obiectelor si formarea realitatii;

-experiente deosebite prin actiune (practica) de interventie activa, transformatoare a realitatii;

Metodele de predare-invatare se clasifica in: (I. Jinga, E. Istrate, 1998, p. 262)

a. Metode de transmitere si insusire a cunostintelor:

metode de comunicare orala, care pot fi:

expozitive: povestirea, descrierea, explicarea, instructajul;

conversatie (dialogare): conversatia, conversatia euristica, discutie colectiva, problematizarea.

metode de comunicare scrisa (munca, lectura cu manualul): lectura explicativa, lectura independenta.

b. Metode de exploatare si descoperire (de invatat prin descoperiri dirijate sau nedirijate):

-metode de explorare directa (nemijlocita) a observatiei si fenomenelor, observarea sistematica si independenta, efectuarea de experiente si experimente, examinarea documentelor istorice, studiu de caz.

-metode de explorare prin intermediul substitutelor realitatii, demonstratia cu ajutorul imaginilor, graficelor, proiectilor fixe si dinamice, inregistrarilor electronice si magnetice, undelor, machetelor.

c. Metode bazate pe actiune

Taxonomia in cauza a fost inclusa de I. Cerghit si a devenit clasica in literatura pedagogica romaneasca si cuprinde:

exercitiul;

studiul de caz;

metoda proiectelor.

Autorul mentioneaza ca metodele simulative sunt bazate si ele pe actiune, dar nu reala, ci simulata, in cadrul lor fiind incluse:

jocurile didactice;

jocurile simulative: joc de rol, jocul de arbitraj, jocul de compatibilitate, jocul de decizie, invatarea dramatizata, invatarea bazata pe simulatoare.

Conditiile unei clasificari eficiente sunt: (L. Cadariu, 2000, p.78-79).

criteriile sa fie unice sa nu se repete;

clasificarea sa fie completa;

clasele obtinute in urma clasificarii trebuie sa se excluda intre ele;

suma claselor trebuie sa fie identica, sa acopere tot universul de discurs.

Alegerea unei metode este determinata de:

competenta si personalitatea profesorului;

experienta profesorului;

stilul de munca al profesorului si al elevilor;

factorii subiectivi ce tin de psihologia varstei si a individualitatii elevilor;

nivelul dezvoltarii intelectuale a elevilor;

mecanismele de achizitie constituite;

suportul motivational;

gradul de efort de care sunt in stare elevii.

S. Stoian, propune urmatoarea clasificare a metodelor:

metode bazate pe actiune:

exercitiul;

lucrari de laborator;

lucrari de atelier;

munca cu manualul, cu cartea.

metode iconice, de la nivelul primului sistem de semnalizare:

demonstratia;

observarea

excursiile, vizitele.

metode la nivelul celui de-al doilea sistem de semnalizare:

expunerea;

conversatia.

I. Nicola (pedagigie, 1992) propune:

strategii didactice de tip expozitiv-euristic;

strategii de tip algoritmizat;

strategii de tip evaluativ-stimulativ;

notarea si aprecierea elevilor.

TEMA Nr.8 Cum explicati diversitatea metodelor din stiintele educatiei