Psihologia Educatiei - Relatia dezvoltare psihica - invatare din perspectiva educatorului si profesorului

Universitatea Bucuresti

Facultatea de Psihologie si Stiintele Educatiei

Psihologia Educatiei

Relatia dezvoltare psihica - invatare din perspectiva educatorului si profesorului

Delimitari conceptuale

Pentru inceput, vom defini procesul de dezvoltare psihica si cel al educatiei ca si cadru pentru invatare.

DEZVOLTAREA PSIHICA

Conceptul de dezvoltare

Activitatea psihica a omului adult nu este gata constituita in momentul nasterii sale. Ea este produsul unui complex proces evolutiv, de-a lungul vietii individului ( dezvoltare ontogenetica). Fiinta cu desavarsire neajutorata in momentul nasterii, copilul se dezvolta neincetat, parcurgand o serie de etape, cu particularitati anatomo-fiziologice si psihologice distincte. Dezvoltarea organismului uman se desfasoara pe mai multe paliere, dar cu toate acestea este unitara, determinand evolutia individului in ansamblul sau. Astfel putem vorbi despre o:
- dezvoltare fizica, ce reuneste modificarile in lungime, greutate, modificarile structurii si functiei creierului, inimii, altor organe interne; modificarile scheletului si musculaturii, care afecteaza abilitatile motorii; aceste modificari exercita o influenta majora atat asupra intelectului cat si asupra personalitatii  de exemplu: un copil cu handicap auditiv sufera de intarziere in dezvoltarea limbajului.
- dezvoltare psihica, cu accent pe dezvoltarea cognitiva - apar modificari la nivelul perceptiei, invatarii, memoriei, rationamentului, limbajului etc.
- dezvoltare psihosociala: cuprinde modificarile ce apar la nivelul personalitatii ca urmare a interactiunii individului cu ceilalti.
Unii cercetatori reduc dezvoltarea psihica la simple acumulari graduale si continue; copilul apare in aceasta optica - un adult in miniatura. Programele de instruire si educare sunt gandite astfel, prin simpla "reducere de scara". In realitate procesul dezvoltarii trebuie privit dialectic: pante rapide de evolutie alterneaza cu paliere de echilibru (J. Bruner, 1970), acumulari graduale duc cu timpul la schimbari calitative. Primul pas independent, primul cuvant rostit, prima operatie mintala sau primul rationament verbal sunt pregatite prin progrese cantitative lente, dar odata aparute ele marcheaza adevarate noduri in evolutia ascendenta a copilului.
Dezvoltarea psihica consta in ansamblul schimbarilor succesive si coerente, al transformarilor cantitativ-calitative implicate in procesul de formare a functiilor psihice si al trasaturilor de personalitate de-a lungul perioadei copilariei si adolescentei. Dezvoltarea in plan psihologic, inseamna formarea proceselor si insusirilor psihice, precum si restructurarea lor pe parcursul intregii vieti la "nivele functionale" tot mai inalte.
Printre cuceririle importante ale psihologiei moderne se numara si sublinierea dimensiunii genetice (evolutive) a psihicului. Fiecare secventa a dezvoltarii psihice trebuie privita concomitent ca rezultanta a etapelor anterioare si ca premisa a celor viitoare. De altfel, fara cadrul oferit de ideea evolutiei si de procesul evolutiv, constiinta umana ar aparea drept un miracol. La nivel individual, psihogeneza se inscrie intr-un cadru socio-cultural in care sunt rezumate, selectate si condensate rezultatele intregii dezvoltari istorice. Dezvoltarea ontogenetica beneficiaza astfel de mostenirea social-istorica in masura sa accelereze procesul formativ.

Educatia

Educatia : se defineste ca fiind activitatea specializata, specific umana, care sustine in mod constient dezvoltarea. Toti indivizii umani dispun de capacitatea asimilarii diverselor influente educative; ceea ce-i deosebeste este zona proximei dezvoltari. Acest concept a fost introdus de Vigotski pentru a desemna gradul dezvoltarii potentiale a copilului. Se masoara pornind de a diagnosticul dezvoltarii actuale a copilului la care se adauga capacitatea de invatare dintr-o situatie standard, ghidat de un adult.

Teoria si metodologia instruirii are calitatea unei stiinte pedagogice fundamentale, care este inclusa - de regula sub numele de didactica generala - in structura pedagogiei generale (alaturi de fundamentele pedagogiei si de teoria educatiei - privita in sens restrans, ca teorie a continuturilor / dimensiunilor, laturilor generale ale educatiei).
Procesul de invatamant - obiect de studiu specific didacticii generale (teoriei generale a instruirii) - reprezinta principalul subsistem al sistemului de invatamant. Reprezentand latura dinamica a sistemului
de invatamant, procesul de invatamant include activitati specifice proiectate, indeosebi, in mediul scolar/universitar la nivel de educatie/instruire formala, cu deschideri spre diferite forme de educatie/instruire nonformala.

"Educatia este relatia de actiune mijlocita de valoare, fie ca aceasta este educatorul ca ins creator sau este educatul consumator de valori cuprinse in intelectul sau, in puterea sa de judecata, in trairile, in emotiile, sentimentele si dorintele sale, in scopurile, optiunile si deciziile pe care si le asuma pentru existenta sa si convietuirea sociala

Ca fenomen social, educatia este o actiune umana specifica care isi schimba finalitatile, continuturile si functiile o data cu schimbarile societatii insasi, pe care o influenteaza, la randul ei.

Conceptia despre rosturile educatiei in societatea contemporana se deosebeste radical de aceea din epocile anterioare ale dezvoltarii omenirii, deoarece semnificatiile si eficienta actului educativ sunt date de disponibilitatile educatiei de adaptare si autoreglare fata de sfidarile tot mai numeroase ale spatiului social.

In prezent, se impune un nou mod de dezvoltare sau alternativa, care integreaza dimensiunea umana dintr-o alta perspectiva - aceea a complexitatii si diversitatii. Abordarea noua, impusa de contextul economic, social si politic al inceputului de secol XXI, nu poate ignora educatia, acest bun castigat pentru individ si colectivitate si nu poate eluda viitorul si impactul acestuia sub aspect psihologic, tehnologic, social, politic, cultural asupra fiintei umane.

Scoala poate avea un impact deosebit de puternic asupra formarii personalitatii viitorului adult, de exemplu prin rolul pedepselor si recompenselor si al asteptarilor profesorilor sau prin atitudinile profesorului fata de performantele elevilor, precum si interpretarea rezultatelor scazute in termeni de esec.

Scoala, educatorul, nu are numai obligatia de a transmite cunostinte, informatii ci ii revine un rol important in formarea atitudinilor - elemente principale ale caracterului- elevilor prin metode si tehnici specifice.

Metodele indirecte actioneaza mai ales prin mecanismele invatarii sociale bazate pe imitatie, pe identificare, pe exemple, pe modelare etc.deci una dintre cele mai importante sarcini formative a scolii este aceea de a oferi modele, cai de urmat.

Intre metodele directe cea mai evidenta este utilizarea pedepselor si a recompenselor.

In cadrul dezvoltarii psihice si al formarii personalitatii adulte, invatarea ocupa un loc central, datorita faptului ca prin invatare individul dobandeste noi comportamente. Incepand cu deprinderile si priceperile si terminand cu cunostintele si operatiile intelectuale, toate se dobandesc prin activitatea de invatare.

Data fiind importanta invatarii, in desfasurarea ei sunt implicate si celelalte procese si activitati psihice, existand relatii de interdependenta: pe de o parte toate procesele si functiile psihice sunt antrenate in cadrul invatarii, iar pe de alta parte ele insele sunt constituite si structurate prin actul de invatare. Deci, se poate spune ca invatarea antreneaza intreg psihicul si are un rol generativ, formativ si constructiv fata de acesta.

O scurta incursiune in istoria diferitelor teorii ale invatarii arata complexitatea acestui proces, care a fost abordat in mod diferit de-a lungul timpului de catre oamenii de stiinta si care nici astazi nu este un subiect lipsit de controverse.

O teorie a invatarii se desprinde din teoria psihogenezei operatiilor intelectuale, datorata lui J. Piaget. Acesta a demonstrat pe baza observatiilor facute asupra intelectului copiilor de diferite varste, ca actiunile mintale, operatiile mentale se nasc prin interiorizarea actiunilor reale.

Modalitatea activa, realizata prin manipularea libera a obiectelor si exersare (indispensabile in formarea priceperilor si deprinderilor, dar si in achizitionarea primelor cunostinte). Aceasta modalitate este caracteristica primilor ani ai vietii.

Modalitatea iconica se bazeaza pe imagini mai ales vizuale fara manipulare efectiva (caracteristica varstei intre 5 si 7 ani).

Modalitatea simbolica, atunci cand simbolurile (cuvintele sau alte semne conventionale) inlocuiesc imaginile, permitand aparitia conceptelor, a notiunilor.

In cadrul invatarii, se remarca preponderenta succesiva a proceselor psihice: primei modalitati de cunoastere ii corespunde cunoasterea data de senzatii si perceptii, celei de-a doua modalitati ii corespunde cunoasterea data de reprezentari si imaginatie, apoi, intr-o ultima faza, este implicat procesul superior al gandirii, al abstractizarii.De aceea, se pune accentul pe o invatare cu scop formativ a elevului.

Ipostazele dezvoltarii personalitatii

Scoala va exercita o actiune educativa complexa si il va insentiva pe copil sa isi interiorizeze aceasta instrumentatie sociala, de natura sa-i permita sa se afirme ca personalitate in trei ipostaze : (a) ca subiect epistemic, in stare sa ajunga la constiinta de sine si de lume ("homo valens"; (c) ca subiect pragmatic,("homo faber") capabil sa actioneze eficient, sa transforme lumea si sa creeze bunuri.

Nivelul la care se afirma cineva ca personalitate, intr-o ipostaza sau alta¹⁵, depinde, dupa cum vom vedea, de mai multi factori: ereditari, sociali, pedagogici etc. Scoala trebuie insa sa ofere tuturor elevilor sanse egale de afirmare ca personalitate, in toate aceste ipostaze. Indiferent insa de gradul de dezvoltare a personalitatii intr-o ipostaza anume.

Faptul ca unii oameni se afirma ca personalitate mai mult intr-o ipostaza, decat in alta, explica motivul pentru care, in limbajul obisnuit, atributul de "personalitate" este aplicabil unor savanti (care si-au insusit o parte impresionanta din cunoasterea umana- homo sapiens), unor eroi (care au ramas in constiinta publica prin consecventa cu care au aparat si au promovat valorile inalte ale omenirii- homo valens), unor oameni politici, sau de afaceri de exceptie.

Din perspectiva temporala, rolul pe care-l poate juca educatia in generalin procesul dezvoltarii umane este mult mai nuantat, derivand dintr-un alt grad de implicare si valorificare a capacitatilor creatoare ale oamenilor, precum si din orientarea manifesta a acestora spre cererea de bunastare pentru generatiile prezente si viitoare si spre o noua calitate a vietii, in care sa se reflecte cat mai bine si trebuintele, dar si aspiratiile acestora. Traim intr-o lume intim dominata de schimbare, in care bazele teoretice ale studierii comportamentului uman general, psihologic si social in conditii de echilibru si stabilitate au devenit relativ inconsistente. Se impune astfel o reconsiderare a premiselor teoretico-metodologice de abordare - in stiintele educatiei - a comportamentului uman in conditii de dezechilibru, nonliniaritate si discontinuitate, cu accent pe introducerea optimizarilor multicriteriale in procesele decizionale.

Dupa cum afirma A. Tffler, "traim un moment cand se dezintegreaza intreaga structura a puterii care a mentinut lumea asamblata. Ia forma o structura de putere radical diferita, care afecteaza toate nivelurile societatii omenesti: aceasta este cunoasterea (informatia)". Cunoastere, care a devenit componenta de baza, primordiala a dezvoltarii umane, in general, a celei economice, in special. Tarile dezvoltate ale lumii ." evolueaza rapid pe coordonatele unor economii postindustriale care sunt percepute si catalogate ca economii ale cunoasterii2. Insusi Winston Churcill a anticipat fericit noul mers al societatii, considerand ca "imperiile viitorului vor fi imperii ale mintii" (ale cunoasterii si invatarii).

Procesul trecerii spre economia cunoasterii a fost declansat in S.U.A. la jumatatea celui de-al saselea deceniu al secolului XX si a continuat, in mod fericit, in majoritatea tarilor dezvoltate (Japonia, Canada, Germania, Marea Britanie, Franta etc). In aceste tari, date fiind no ile conditii ale societatii bazate pe cunoastere si invatare, se pune in discutie in mod curent "problema scopului social si a responsabilitatilor educatiei, conturandu-se deja o serie de solicitari/cerinte-cheie ale educatiei"

educatia in cadrul unei societati a invatarii va avea un pronuntat scop social. Toate momentele procesului educativ vor avea conotatie social-axiologica, interventia formativa trebuind sa se intemeieze pe linii de forta valorica; scoala este institutia investita de comunitate cu misiunea de a transmite un anumit sistem de valori sociale, ierarhizate in numele unei autonomii si responsabilitati actionale specifice;

noul sistem de invatamant trebuie sa fie unul deschis, conceput pentru a asigura sanse egale de instruire tuturor membrilor societatii date. Cei capabili si performanti trebuie sa aiba acces liber la studii astfel incat sa li se permita ascensiunea sociala indiferent de originea, veniturile si pregatirea lor anterioara. Din perspectiva acestei cerinte, se va intensifica si rolul consilierii si al pilotarii carierei;

afirmarea educatiei permanente. Intr-o societate a invatarii apare necesitatea ca persoanele cu studii sa revina sistematic la scoala; este indeosebi, situatia celor cu o instructie scolara de nivel superior. Continuarea pregatirii (formarea continua) va deveni o "industrie" care este posibil sa inregistreze un puternic avant in viitor;

educatia nu mai poate fi lasata numai pe seama institutiilor de invatamant. Va fi, in viitor, necesar ca fiecare firma, angajatorii sa se preocupe mult mai mult de instruirea si formarea propriilor angajati, apeland la propriile resurse financiare;

educatia va avea si raspunderea sociala de a impiedica degenerarea "meritocratiei" in "plutocratie". Titlul scolar (diploma de studii) va facilita accesul la cele mai bune locuri de munca si la cele mai promitatoare cariere profesionale, numai daca este acordat pe criterii de competenta, capabilitate si talent si nu pe criteriul bogatiei fiind, in acest caz, un simbol al clasei sociale. Practic, aceasta ultima cerinta - cheie, impune ca "produsul" educatiei sa fie o persoana instruita, performanta, eficienta si cultivata, indiferent de conditia sa sociala.

Realizarea acestor exigente ale societatii bazate pe cunoastere si invatare, are drept scop crearea noului mod de viata specific unei societati deschise. In context, cunostintele, informatiile, aceste variabile - cheie ale economiei cunoasterii, reprezinta o reala sursa de putere deoarece ele nu se epuizeaza, ci se amplifica, multiplica si diversifica prin utilizare. Spre deosebire de alte resurse, epuizabile pe masura ce se consuma, cunostintele sunt extensibile la infinit (cel putin in principiu), devenind o resursa practic inepuizabila pentru dezvoltarea economica, fapt nu numai recunoscut dar si promovat cu consecventa de marile puteri ale lumii care considera ca progresul poate fi asigurat prin performanta, creativitate si imaginatie. Sporul in cunoastere devine astfel o conditie sine-qua- non a progresului, acumularea si stocarea cunostintelor realizandu-se pe diferite filiere: experiente profesionale, mijloacele mass- media dar, mai ales, instruirea si educatia. Intr-o economie a cunoasterii, omul trebuie sa invete atat inainte de a patrunde pe piata muncii, parcurgand acele niveluri de instruire specifice formarii profesionale, cat si de-a lungul intregii vieti, pentru a dobandi competente superioare si pentru a se adapta continuu la cerintele exprese ale dinamicii mondiale; "cunoasterea - aceasta resursa economica deosebit de eficienta in productia de bunuri si servicii si care este, in acelasi timp, si o marfa posibil de comercializat sub forma de cunostinte, experienta, informatii de piata - impune neconditionat invatarea permanenta si adaptarea continua la problemele complexe, inter si transdisciplinare specifice societatii post-capitaliste".

Influenta profesorilor asupra

dezvoltarii conceptiei copilului despre sine si a de sine

Scolarul (6-12 ani) dobandeste noi deprinderi legate de activitatea lui scolara, de exemplu, sa deseneze, sa scrie mici texte sa faca adunari etc. Atunci cand este a faca asemenea lucruri si este laudat pentru realizarea lor, treptat va ta harnicie si va manifesta tendinta de a munci sustinut, de a

Un aspect important al dezvoltarii personalitatii, in scolaritatea mare, in legatura cu care profesorii indeplinesc un rol deosebit de important il reprezinta dezvoltarea conceptiei despre sine si a stimei de sine.

REFERINTE:

https://www.biblioteca-digitala.ase.ro/biblioteca/pagina2.asp?id=cap13

https://www.biblioteca-digitala.ase.ro/biblioteca/pagina2.asp?id=cap1

Toffler, A. Powerschift / Puterea in miscare, Ed. ANTET, Bucuresti,

pag.11

Suciu, M.C. Investitia in educatie, Ed. Economica, Bucuresti, , Pag.27

Vaideanu, G. Educatia la frontiera dintre milenii, Ed. Politica, Buc., p.106

Mircescu, M. Fundamente ale pedagogiei, Bucuresti, Fundatia Culturala Libra.

Birzea, C. Reforme de invatamant contemporane. Tendinte si semnificatii, Bucuresti, Editura Didactica si Pedagogica

Birzea, C. - coord - (1993) Reforma invatamantului in Romania: conditii si perspective, Bucuresti, Institutul de Stiinte ale Educatiei.

Botkin, C. J. W., Elmandjra, M., Malita, M. Orizontul fara limite al invatarii, Bucuresti, Editura Politica.