REFORMA CURRICULARA

REFORMA CURRICULARA

1. Precizari preliminare

Reforma educatiei /invatamantului reprezinta o schimbare fundamenta-la, proiectata si realizata la nivelul sistemului de educatie, in orientarea, struc-tura si in continutul acestuia (11).

Fiecare lege aparuta intr-o tara sau alta in domeniul educatiei a generat schimbari mai mult sau putin profunde. Secolul al XX-lea insa, alert rascolit in plan economic si social, a generat, incepand cu anii '60, o adevarata criza in educatie, dezbatuta la vremea aceea de specialisti, care s-a manifestat atat in planul teoretic, conceptual, cat si in practica educationala, in comportamentul si atitudinile educabililor (elevi si studenti).

Intr-o serie de tari, precum SUA, Anglia, Olanda, s-au organizat mari miscari protestatare ale elevilor si studentilor, care au culminat cu cele de anvergura nationala din mai 1948, din Franta. Ca urmare a acestor manifestari s-a produs o veritabila explozie de reforme in domeniul educatiei si inva-tamantului in tarile dezvoltate, reforme care urmareau compatibilizarea siste-melor nationale de invatamant cu transformarile sociale si economice (23).

Aceasta perioada de varf in reformele educative - remarca D. Ungureanu - a fost si consecinta impactului curriculum-ului cu educatia, ca singura modalitate capabila sa realizeze corelatia viabila dintre o educatie traditionala si o societate dinamica supusa transformarilor profunde (23, p.310).

Daca in prima jumatate a secolului al XX-lea interrelatia reforma curriculara-reforma sociala figura doar implicit in demersurile cu privire la schimbarile sociale, dupa deceniul al V-lea al secolului al XX-lea aceasta interrelatie incepe sa fie formulata explicit.

Din perspectiva pedagogiei sociale exista doua distinctii majore intre reformele curriculare initiate in prima si respectiv ultima parte a secolului:

Actualele inovatii in domeniul continuturilor educationale si al organizarii procesului lor de asimilare nu mai sunt interpretate ca reactii de adaptare a sistemului educational la schimbarile din celelalte sisteme sociale, ci mai mult, ca un complex de interventii optimizatoare pe termen lung, asupra dinamicii societatii pe ansamblu.

Desfasurarea reformelor curriculare este insotita acum, spre deosebire de perioada anterioara, de elaborarea unei teorii a curriculum-ului si a reformei curriculare care au doua functii importante: fac posibila organizarea datelor empirice culese din practica scolara, astfel incat sa releve semnificatiile generale; ghideaza interventia instructiv-educativa.

Legatura dintre dezvoltarea societatii si reforma curriculum-ului este reflectata pregnant intr-o serie de principii sintetizate de Cretu, C. si G. Vaideanu, pe care le prezentam mai jos:

Integrarea reformei curriculare in reformele globale ale societatii. Reforma in curriculum semnifica o orientare reformista esentiala in educatie, iar prin efectele indirecte, pe termen mediu si lung, ea insasi determina schimbari in toate subsistemele sociale.

Reforma trebuie sa reflecte obiectivele globale de dezvoltare a societatii. Aceasta implica o buna circulatie a informatiei legate de proiectul de reforma si de implementarea acesteia, consultari permanente intre cadrele di-dactice, receptivitate din partea autoritatilor. Aceste consultari si dezbateri, conduse cu profesionalism, reprezinta nu doar o modalitate de sensibilizare, constientizare si informare /explicare, ci si un veritabil training de pre-initiere a cadrelor didactice in infaptuirea reformei.

Structurile necesare unei reforme curriculare depasesc cadrul sistemului de educatie. Ele presupun schimbari si la nivelul structurilor celorlalte subsisteme ale societatii.

Reforma curriculara nu devine realitate sociala si pedagogica decat daca reuseste sa transforme, cu timpul, practica educationala (relatiile didactice, relatia scolii cu familia si comunitatea, climatul educational al scolii, mentalitatile etc.).

Reforma curriculara trebuie conceputa ca reprezentand o activitate continua si perfectibila. O astfel de interpretare a reformei, ca inovare permanenta, nu conduce la instabilitate tensionata, ci dimpotriva, este modalitatea cea mai eficienta de a evita schimbarile bruste, discontinuitatile violente, incoerentele inevitabile in perioade de reforma precipitata.

Reforma curriculara trebuie sa fie conceputa si aplicata in interdependenta cu realizarea educatiei permanente.

Educatia permanenta definita drept procesul de perfectionare a dezvoltarii personale, sociale si profesionale pe durata intregii vieti a fiintei umane, deschide perspective de proiectare si realizare a curriculum-ului. Spre deosebire de viziunea traditionala (cand se elabora un curriculum pentru fiecare nivel al sistemului de invatamant) pedagogia moderna vorbeste despre curriculum-urile educatiei permanente, astfel incat sa nu se piarda din vedere 'deschiderea educatiei permanente si multiplicarea aspectelor ei pentru fiecare individ in cursul vietii lui si pentru fiecare faza a vietii sale' (14, p.88).

2. Specificul reformei curriculare a invatamantului in Romania

Spre deosebire de reformele actuale ale invatamantului in tarile occi-dentale, care sunt concepute ca inovari si adaptari in scopul optimizarii diferitelor aspecte ale sistemelor si proceselor educationale sub sintagma de 'reforma avansata', in Romania, reforma inceputa timid dupa 1990, printr-o lunga perioada de tranzitie, care inca nu s-a incheiat, prezinta unele par-ticularitati distinctive.

In documentele Ministerului Educatiei Nationale sunt formulate di-rectiile complexe de reforma, rezultate din analiza starii actuale a invata-mantului romanesc si expertizele internationale ale reformelor din Europa Cen-trala si de Rasarit:

reducerea incarcarii programelor de invatamant si compatibilizarea europeana de curricula;

convertirea invatamantului dintr-un invatamant predominant re-productiv, intr-unul, in esenta, creativ si reamplasarea cercetarii stiintifice la baza studiilor universitare;

ameliorarea infrastructurii si generalizarea comunicatiilor electro-nice;

crearea unui parteneriat si, in general, a unei noi interactiuni intre scoli si universitati, pe de o parte, si mediul inconjurator economic, admi-nistrativ si cultural, pe de alta parte;

managementul orientat spre competitivitate si performanta, distantat deopotriva de centralism si de populism; integrarea in forme noi, a organiza-rilor comune, in reteaua internationala a institutiilor de invatamant.

Aceste directii trebuiesc raportate la cadrul axiologic larg al idealului si finalitatilor educationale formulate prin legea invatamantului in vigoare, adoptata in 199

Reforma invatamantului are un caracter global. Ea se desfasoara in contextul unei tranzitii printr-un nou regim politic catre un nou sistem economic. Caracteristicile pregnante ale acestor mutatii constau in dezvoltarea sistemului politic democratic, generalizarea economiei de piata, accesul deschis la informatie si la circulatie pentru segmente ale populatiei din ce in ce mai largi, cresterea interdependentelor dintre state si culturi, accentuarea spe-cializarii la nivel inalt relationata cu mobilitatea pietii muncii etc. Ca urmare, reforma invatamantului vizeaza toate aspectele sistemului de invatamant si supune unei reconstructii semnificative intreg procesul de invatamant (3, p.188-199).

2.1. Directiile principale de orientare a reformei

Din 1994 s-a aplicat efectiv 'Proiectul de reforma a invatamantului preuniversitar', cofinantat de Guvernul Romaniei si de Banca Mondiala, orientat spre 6 linii directoare:

reforma curriculara;

reforma sistemului de evaluare;

reforma manualelor scolare;

reforma pregatirii personalului didactic;

reforma managementului educational;

reforma standardelor ocupationale din sfera educatiei formale (Ex. educatoare, invatator/institutor, profesor, consilier scolar).

2.1.1. Reforma in domeniul curriculum-ului a fost structurata pe trei subcomponente:

Subcomponenta conceptuala isi propune:

sa elaboreze politica curriculara coerenta pe termen scurt, mediu si lung care sa exprime conceptia despre evolutiile de perspectiva ale invatamantului gimnazial (cl.I-VIII) si liceal (IX-XII); conceptia privind corelarea tuturor dimensiunilor de reforma a invatamantului (curriculum, manuale, formarea resurselor umane, reabilitarea materiala a scolilor, etc.);

sa elaboreze o conceptie curriculara coerenta care sa stabi-leasca tipul de curriculum, de invatare predare si evaluare;

Subcomponenta strategica si tactica, urmareste:

elaborarea unei strategii coerente de concepere, proiectare, validare, complementare, monitorizare si revizuire periodica a curriculumului.

Subcomponenta institutionala si organizationala creeaza:

structuri institutionale capabile sa asigure conceperea curricu-lum-ului si dupa incheierea proiectului de reforma;

un sistem complex de formare a conceptorilor de curriculum.

Managementul proiectului de reforma este asigurat de Consiliul Na-tional pentru Curriculum, format din reprezentanti de la toate nivelele siste-mului de invatamant, precum si de doua comisii de coordonare pe arii curricu-lare, pentru invatamant general si liceal (4, p.198-202).

Innoirile aduse de noul curriculum national

Dintre numeroasele innoiri generate de Curriculum National cea mai semnificativa o reprezinta compatibilizarea documentelor curriculare elaborate in cadrul reformei cu rezultatele cercetarii pedagogice si cu tendintele de practica educationala intalnite pe plan international.

Consecinta directa, realizabila pe termen lung va consta in formarea unei culturi curriculare exprimate in practica educationala pe urmatoarele dimensiuni:

Plasarea invatarii - ca proces - in centrul demersurilor scolii (important este nu ceea ce profesorul a predat, ci ceea ce elevul a invatat).

Orientarea invatarii spre formarea de capacitati si atitudini prin dezvoltarea competentelor proprii rezolvarii de probleme, precum si prin folosirea strategiilor participative in activitatea didactica.

Flexibilizarea ofertei de invatare venita dinspre scoala (structurarea nu a unui invatamant uniform si unic pentru toti, conceput pentru un elev abstract, ci a unui invatamant pentru fiecare, deci pentru elevul concret).

Adaptarea continuturilor invatarii la realitatea cotidiana, precum si la preocuparile, interesele si aptitudinile elevului.

Introducerea unor noi modalitati de selectare si de organizare a obiectivelor si a continuturilor, conform principiului 'nu mult, ci bine'; important este nu doar ce anume, ci cat de bine, cand si de ce se invata ceea ce se invata, dar si la ce anume serveste mai tarziu ceea ce s-a invatat in scoala.

Posibilitatea realizarii unor parcursuri scolare individualizate, motivante pentru elevi, orientate spre inovatie si implinire personala.

Responsabilizarea tuturor agentilor educationali in vederea proiec-tarii, monitorizarii si evaluarii curriculum-ului. (Programe scolare pentru inva-tamantul primar, MEN, Bucuresti, 1998, p.14).

3. Perspectiva curriculum-ului in secolul al XXI-lea

Numerosi experti in domeniul educatiei apreciaza curriculum ca fiind singura 'modalitate de imbinare de modalitati' care sa satisfaca exigentele ac-tuale si sa reprezinte garantia solida a educatiei viitorului.

Pe agenda de lucru a unor organisme internationale specializate in educatie si cultura (Biroul International al Educatiei, UNESCO), precum si a unor organizatii predominant economice (Organizatia de Cooperare si Dezvol-tare Economica - O.C.D.E.) figureaza problema redefinirii curriculum-ului in noi termeni, noi contexte diferite de cele existente la sfarsitul secolului al XX-lea.

Ideea omniprezenta in dezbaterile si studiile pe tema redefinirii curriculum-ului si a scolarizarii in secolul al XXI-lea este aceea ca varianta curriculum-ului in educatie nu numai ca nu intra in discutie ca singura solutie pentru educatia viitorului, dar se sustine ca insusi curriculum sa fie tratat curricular in noul secol.

Numeroase idei privitoare la perspectiva curriculum-ului in secolul al XXI-lea se refera punctual, fie la aspecte ce reprezinta noutati in educatia prezenta si care vor trebui iarasi reinnoite, fie la aspecte cu totul noi, abia imaginabile, vag deocamdata, ce vor constitui provocari de mare anvergura in educatia viitorului. Prezentam selectiv cateva dintre acestea, doar cu titlu infor-mativ-ilustrativ (Documents O.C.E., 1994, cf. D. Ungureanu):

opozitia, paradoxal chiar, intre evolutia continua a cunoasterii uma-ne si nevoia de stabilitate cognitiva a indivizilor;

problema stringenta a secolului urmator o va constitui "invatarea prin invatare" si "a invata sa gandesti", dupa ce secolul al XX-lea a fost pus sub pecetea lui "a invata sa fii" si a lui "a invata prin a face";

trunchiul comun din curriculum-ul actual va fi redefinit si re-considerat radical, esenta acestuia trebuind transferata de pe discipline sau continuturi comune, stabilite totusi conventional, pe cunostinte si abilitati perene, etern umane;

dezvoltarea inteligentei educabililor, desi va ramane importanta in curriculum, va fi devansata de insistarea pe capacitatea si ocaziile de reflectie si interpretare contextual-situationala a acestora;

gandirea continua a educabililor va fi contrabalansata de gandirea discontinua si divergenta, ca si de logica disrumptiva a emisferei drepte a creie-rului uman, de secole neglijata in invatarea scolara /sociala;

multimedia educationale vor fi spectacular valorizate in curriculum-ul secolului urmator, revolutionand materialele curriculare, dar si curriculumul-actiune, mergandu-se pana la o I.A.C. (Instructie Asistata pe Calculator) gene-ralizata si multimedia interactive in educatie;

continuturi ca educatia interculturala /ecologica se vor contopi cu preocuparea globala a curriculum-ului viitor, pentru formarea educabililor in spiritul educatiei mediului inconjurator.

Pentru o asemenea arie curriculara viitoare, C.E.R.I. (Centre of Educational Research and Inovation) si-a constituit un subprogram specific (in 1975), denumit E.N.S.I. (Environment Soft Instruction) si care isi propune, in principal, in curriculum-ul viitorului:

considerarea mediului inconjurator ca un domeniu de experienta personala pentru educabili, dincolo de scoala;

studierea inter-, trans-, disciplinara a mediului global;

modificarea mediului inconjurator pana la limita rezonabilului;

acceptarea mediului ca limita pertinenta pentru initiativa, libertate, independenta, autonomie, creativitate etc.

Reformele in educatie ale viitorului, si in special reformele in curriculum vor fi practic inversate ca sens si alimentare cu plecari de jos (microeducational) in sus (macroeducational), prin sinteze cumulative de nevoi si intentii particulare, contextuale, in locul sintezelor 'birocratice' /statistice, prelucrate sus si revenite alterat si mediat in teritoriu s.a.m.d.

Daca ideea de fond a unor astfel de opinii 'anticipative' ramane aceea ca un curriculum inevitabil va trebui el insusi reformat continuu in viitor, concluzia generala, la randul ei, poate fi exprimata printr-o parafraza la o asertiune a lui A. Malraux, privind inerenta religiozitate a umanitatii, tot mai debusolate:

'Secolul al XXI-lea in educatie va fi curricular sau nu va fi deloc!' (23, p. 313).