Mizele familiale ale scolaritatii

Mizele familiale ale scolaritatii

Raporturile active ale familiei cu scoala sunt stimulate, in ultimele decenii, de aparitia unor importante mize familiale ale scolaritatii: instrumentale, statutare, afective si culturale.

Numeroase cercetari pun in evidenta preocuparea parintilor pentru viitorul economic al copiilor lor, pentru plasarea acestora in campul muncii pe o pozitie convenabila din punctul de vedere al stabilitatii si nivelului veniturilor, ori conditiilor de munca. Dificultatile de insertie profesionala a tinerilor si riscul crescand al somajului fac ca aceasta preocupare sa creasca: scoala pare a fi instrumentul cel mai la indemana pentru parinti, in special pentru cei apartinand categoriilor sociale lipsite de resurse economice si culturale, de a asigura securitatea profesionala a copiilor. Chiar daca reusita scolara nu reprezinta o conditie suficienta pentru a evita riscurile, ea contribuie la diminuarea lor.

Scoala nu este numai o instanta a alocarii fortei de munca, ci si una a alocarii statutelor sociale. Reusita scolara a copiilor apare ca indispensabila in familiile apartinand categoriilor mijlocii care datoreaza scolii propria pozitie sociala, iar in conditiile in care presiunile asupra sistemului scolar cresc, familiile apartinand categoriilor superioare au si ele nevoie de capitalul scolar pentru a-si conserva prerogativele. Intr-o societate mobila, scoala devine o miza importanta pentru toate categoriile sociale, fara ca aceasta sa insemne ca, in mod necesar, ea asigura mobilitatea. Dimpotriva, ea presupune o dubla logica care imbina determinismul structural al modurilor de scolarizare si libertatea actorilor de a urmari strategii proprii intr-un spatiu de joc.

Unii autori (Montandon, 1987, pg. 23 - 47) releva mizele afective ale scolarizarii. Intr-o societate in care raporturile parinti - copii au o puternica incarcatura afectiva, scoala, in special ciclul primar, se orienteaza si ea catre obiective vizand dimensiunea emotionala, iar familia isi vede "teritoriul" invadat. Daca unii parinti pot considera ilegitima aceasta "invazie", multi fac din personalizarea activitatii scolare un deziderat, o conditie a infloririi personalitatii copilului, a fericirii sale.

Nu sunt deloc neglijabile mizele culturale ale scolarizarii: citandu-l pe Touraine (1984), Montandon (1987) observa ca societatea actuala vede tot mai frecvent diferite grupuri sociale mobilizandu-se pentru sustinerea unor idealuri culturale colective, iar campul scolar reprezinta un camp privilegiat sub acest aspect.