Morometii - de Marin Preda - Date bibliografice - Repere de interpretare - Evaluare

Morometii -   de Marin Preda Date bibliografice - Repere de interpretare - Evaluare

Marin Preda, scriitorul ramas, prin opera sa, nemuritor s-a nascut la 5 august 1922 în comuna Silistea-Gumesti din judetul Teleorman în familia numeroasa a lui Tudor Calarasu si a Joitei Preda. Familia sa a avut de înfruntat multe probleme, era o familie numeroasa si hibrida „cu copii diferiti”: doua fete din prima casatorie a mamei, trei baieti dintr-o alta casatorie a tatalui, si apoi alti trei copii facuti împreuna, o fata si doi baieti, unul dintre ei, cel mijlociu, fiind chiar Marin Preda.

Biografia scriitorului e una „reflectata”;creatiile literare trimit la viata prozatorului, indicând totodata locul în care se împletesc firele realitatii cu cele ale fictiunii.chiar în aceste date despre nasterea scriitorului se observa corespondenta cu locul si timpul Morometilor si un detaliu onomastic: copilul nu poarta în actul de nastere numele tatalui, ci pe cel al mamei (cu care s-a cosacrat ca prozator) deoarece parintii sai nu si-au legalizat legatura de teama de a nu pierde pamântul pe care îl primise mama sa ca vaduva de razboi.

În anul 1930 tânarul Marin Preda este înscris la scoala primara din satul natal cu scopul marturisit de tatal sau „de a învata doar sa se iscaleasca”, apoi, conform mentalitatii timpului si asemeni fratilor sai, sa participe la muncile agricole. Dar experientele lui din acesti primi ani de scoala converg spre fascinatia cartilor, descoperirea fortei cuvântului si dorinta de a se desprinde de lumea satului.

Astfel, dupa terminarea cursurilor primare, fiind primul din seria sa si avându-i ca aliati pe mama sa, pe învatatorul sau, pe preotul din sat si pe vecini, tânarul Preda reuseste sa îsi convinga tatal sa-l înscrie la scoala mai departe. Îsi începe în 1937 cursurile la Scoala Normala din Abrud, le continua la Cristur-Odorhei si mai apoi la Bucuresti─scolile respective fiind închise din cauza razboiului ─ si în 1941 este absolvent al Scolii Normale. Îcepând din anul 1942, trecerea prin viata lui Marin Preda lasa si altfel de urme, si anume literare. Debutul mult asteptat al scriitorului e legat de activitatea de corector pe care o avea la ziarul Timpul. În aceat ziar, în pagina literara Popasul debuteaza Marin Preda ca scriitor cu schita Pârlitu.

În perioada 1942-1948 Preda publica în presa vremii (Timpul, Contemporanul, Revista Literara) un numar de 17 piese, unele dintre ele precum: Calul, Noaptea, Doctorul, Iubirea,Ceata, Salcâmul având statut de variante.

Debutul literar în volum a lui Marin Preda are loc in anul 1948, odata cu aparitia Întâlnirii din Pamânturi, culegere de schite si povestiri de inspiratie rurala ce anunta aparitia unui original si viguros talent.

Ca romancier, Marin Preda debuteaza în 1955 cu Morometii (volumul I), roman pe care îl scrisese din 1949, dar pe care nu-l publicase, îndoindu-se de succesul lui. Volumul al II-lea din Morometii a aparut la o distanta de 12 ani fata de primul (1967).

OPERA

NUVELE: „Întâlnire din Pamânturi”, „Ana Rosculet”, „Desfasurarea”, „Ferestre întunecate”, „Îndrazneala”, „Friguri”

ROMANE: „Morometii” (vol.I 1955; vol.II 1967), „Risipitorii”, „Intrusul”, „Marele singuratic”, „Delirul”, „Cel mai iubit dintre pamânteni” (1980).

Proza lui Marin Preda a intrat în clasificarile fundamentale ale literaturii române, ca unul dintre fenomenele cele mai reprezentative. Uiversul specific (lumea lui Moromete) si tipologiile unice, autentice pe care le-a creat prin personaje ca Ilie Moromete si Victor Petrini au devenit valori de referinta penteu întreaga suflare literara româneasca.

- fragmente-

() - Treceti la masa, ori vreti sa va chem cu lautari? striga Catrina Moromete din pragul tindei. Ilie, unde s-au dus fetele alea? Numai tu le-ai dat nas; unde-or fi ele acuma? Sculati în sus! Paraschive, Nila, voi n-auziti? Niculae, tu ce mai astepti? Ai bagat nasul între picioare

Femeia se opri deodata din vorbit si chipul i se schimonosi de spaima. Pe alaturi de ea tâsni Dutulache, câinele, iesind din tinda cu o bucata mare de ceva alb în gura, pesemne brânza. Femeia îl întreba:

- Când ai intrat lovi-te-ar turbarea? Lasa jos! Lasa jos! Lasa jos, n-auzi?

- Da-i apa, zise Moromete linistit.

Paraschiv începu sa râda, sculându-se de pe dulama.

Lasa jos, lasa jos, mânca-te-ar câinii, lasa jooos! striga zadarnic femeia. Câinele pierise în gradina. Acum sa mâncati câinele, spuse mai departe Catrina, uitându-se crunt la fiul vitreg care râdea.

De ce sa mâncam câinele, fa proasto? întreba Moromete, linistit si încet. Apoi, tot linistit, spuse mai departe si la fel de încet, ca si când ar fi vorbit cu el însusi: De ce sa mâncam, fa, zaltato, sarito de la locul tau? E bun câinele de mâncat, fa? E bun sa te manânce el pe tine! Si chiar o sa te manânce. Azi ti-a luat brânza, mâine o sa-ti ia

- Nu treceti o data la masa? striga femeia scoasa din minti. Daca n-o sa ma duc în lume si sa va las si moartea sa va ia pe toti si la cimitir sa va duca!

- Taci, fa, din gura, dosadito! zise iar Moromete si mai linistit ca înainte. Vezi-ti, fa, de treaba! Ai facut mâncare? Spune o data si taci, ca nu suntem surzi.

Paraschiv statea pe prispa si rânjea. Femeia amuti, nu mai zise nimic. Pe drum se vazura cele doua fete apropiindu-se de casa. Moromete se ridica de pe prispa si, în tacerea care se lasase, glasul lui picura linistit si încet, de asta data spunând însa altceva:

- Tu, Paraschive, ce stai acilea si belesti fasolele la mine? Ce, nu ti-am mai vazut dintii aia de mult? Rânjesti ca un coltat la maica-ta, parca tu ai fi mai breaz. De ce nu treci la masa? Si pe voi v-a gasit scaldatul? Daca va iau de par si matur batatura cu voi, va scutesc de-o treaba mâine dimineata. O lasati pe ma-ta singura si va duceti. Unde sunt ailalti?

Moromete vorbise pâna acum încet si linistit. Deodata curtea rasuna de un glas puternic si amenintator facându-i pe toti sa tresara de teama.

- Nila! Achime! striga Moromete de doua ori.

Dupa un timp, se auzi în casa cum cineva sare din pat; în acelasi timp, poarta grajdului se deschise si se vazu venind încet si frecându-se cu mâinile la ochi, Achim.

- Ce e, ma, cu voi? întreba Moromete, cu glasul dinainte, încet si linistit. Ba chiar blând. Nu va e foame? Stati la masa! Puteti pe urma sa dormiti pâna poimâine dimineata

Catrina Moromete se sterse pe frunte de sudoare si intra în tinda. Unul câte unul, copiii intrara în tinda casei. Se înserase bine si de pe vatra focul arunca pâna departe o fâsie rosie de lumina facând sa straluceasca batatura.

Cât ieseau din iarna si pâna aproape de sfântul Niculaie, Morometii mâncau întinda la o masa joasa si rotunda, asezati în jurul ei pe niste scaunele cât palma. Fara sa se stie când, copiii se asezasera cu vremea unul lânga altul, dupa fire si neam. Cei trei frati vitregi, Paraschiv, Nila si Achim, stateau pe partea dinafara a tindei, ca si când ar fi fost gata în orice clipa sa se scoale de la masa si sa plece afara. De cealalta parte a mesei, lânga vatra, jumatate întoarsa spre strachinile si oalele cu mâncare de pe foc, statea întotdeauna Catrina Moromete, mama vitrega a celor trei frati, iar lânga ea îi avea pe ai ei, pe Niculae, pe Ilinca si pe Tita, copii facuti cu Moromete. Dar Catrina fusese si ea maritata înainte de a-1 lua pe Moromete: barbatul acesta îi murise în timpul razboiului, dar nu pe front, fiindca nu împlinise înca anii ca sa fie luat militar, ci acasa¹ de apa la plamâni; îi lasase o fata (pe care Catrina o nascu dupa moartea lui) si când pleca din casa socrilor n-o lua cu ea, o lasa batrânului Nafliu, bâtului, cum îi spuneau cu toti, cu care însa Catrina nu se avea bine.

Moromete statea parca deasupra tuturor. Locul lui era pragul celei de-a doua odai, de pe care el stapânea cu privirea pe fiecare. Toti ceilalti stateau umar lânga umar, înghesuiti, masa fiind prea mica. Moromete n-o mai schimbase de pe vremea primei lui casatorii, desi numarul copiilor crescuse. El sedea bine pe pragul lui, putea sa se miste în voie si dealtfel² nimanui nu-i trecuse prin cap ca ar fi bine sa se schimbe masa aceea joasa si plina de arsurile de la tigaie.

Paraschiv, Nila si Achim nu erau din firea lor niste copii tacuti, moi ori lipsiti de veselie. Totusi, ca totdeauna, ei se asezara la masa absenti, uitându-se în gol, oftând, parca ar fi trebuit nu sa manânce³ ci sa ridice pietre de moara. Moromete se aseza si el pe prag, facând în acelasi timp câteva cruci repezi si închizând o clipa, evlavios, ochii. Niculae, care nu avea scaun, se aseza turceste pe pamânt.

- Du-te, ma, si ia-ti o perna, dosaditule, de câte ori sa-ti spui? Ca astia nu sânt în stare sa faca macar un scaun, zise femeia, uitându-se la cei trei care asteptau, tacuti si plictisiti, mâncarea.

- Tu de ce nu faci? zise Achim, ai carui ochi clipira ascutit, înfigându-se din golul în care erairpierduti mai înainte, în cei ai mamei vitrege.

Moromete, care tocmai îsi facuse cruce, se uita la femeie cu gura cascata de mirare.

- Taci, fa, din gura, n-auzi?! zise el, apucând lingura între degete.

- N-auzi ce zice coltatul? raspunse femeia, stergându-se de sudoare, fara sa-i pese de privirea barbatului.

- De ce coltat?! întreba moale Paraschiv, apucând si el lingura într-un fel anumit, vrând sa spuna ca vrea sa manânce mai repede.

- Taci, ma, din gura! zise si Nila cu un glas si mai moale decât al fratelui, aproape sopiit.

Cine va întrece? raspunse Catrina. Aseaza-te⁴ masa, ridica-te masa. Abia se misca, abia se aseaza, cleaf-cleaf, parca i-ai da sa manânce otrava.

Pui, fa, mâncarea-aia o data?! zise Moromete linistit, dar în glas cu fire de amenintare.

Cele doua fete taceau. Niculae se uita la tatal sau nemiscat, cu ochii pironiti pe fruntea larga, descoperita de golul parului cazut de o parte si de alta a crestetului. Catrina apuca o oala mare de pe vatra si o trase lânga ea. Fata cea mare, Tita, desprinse dintr-un cui de lânga firida o ata subtire de bumbac si taie mamaliga în felii groase. Ilinca aseza în mijlocul mesei o strachina larga si adânca, iar femeia o umplu numaidecât cu ciorba verde si groasa de ierburi.

- Da' brânza nu e? sopti Niculae indignat, uitându-se la maica-sa.

- Du-te de-o ia din burta lui Dutulache! raspunse mama.

- Da' ce! Ce Dutulache? Mie sa-mi dai brânza, zise iar Niculae, trântind lingura pe masa.

- Parca spuneai ca sa le manânce lupii de oi, îngâna femeia mai moale, cu un glas nepasator.

- Manânca, ma, acilea si nu te mai miorlai, puturosule! Te gasi brânza! Când e, te uiti chiondarâs la ea, zise tatal nepasator si el, înghitind un dumicat mare.

Niculae amuti. Pieptul i se ridica si coborî repede; buzele îi tremurara. Câteva clipe se uita la maica-sa. Femeia mânca cu gândurile în alta parte. Baiatul se uita atunci spre sora-sa Ilinca, dar fiecare mânca repede, însufletit pe neasteptate, tacut si parca nemaisimtind pe cel de alaturi. Baiatul înghiti greu, se ridica de la masa si iesi afara. Aproape ca nimeni nu-l lua în seama.

Daca manânci, mi-esti ca un frate, Niculae, zise Achim batjocoritor, daca nu manânci, mi-esti ca doi.

- Sa le ia naiba, izbucni baiatul hohotind si facându-se nevazut.

Pe fata femeii trecu o umbra de durere auzind plânsul de afara al copilului. De ce nu-l lasi în pace, Ilie? sopti ea, privindu-si barbatul fara teama. N-ajunge ca îl trimeti ca vai de capul lui si rabda de sete toata ziua, cu oile? 11 mai faci si puturos. Voi va duceti si munciti ca oamenii, va mai odihniti, aveti apa, mâncati, si el, saracu, rabda de sete toata ziua si alearga dupa zapacita aia de Bisisica

Moromete se scula de la masa tacut si iesi afara. Dupa câtva timp se auzira câteva cuvinte înnabusite si pe urma tatal se întoarse tinându-l pe baiat de mâna.

Stai si manânca, nu te prosti, zise Moromete asezându-1 la masa. Da-i, fa, niste brânza, hai, el se duce cu oile, de!

- Nu manânc brânza, scrâsni Niculae, stergându-si obrajii patati de lacrimi.

- Manânca-ma pe mine atunci, raspunse omul.

Strachina de pe masa se golise între timp. Catrina se întoarse si apuca oala din spate.

Nu-i arde luide brânza, zise ea, turnând în strachina.

I-e necaz ca o sa ramâna repetent. I-e necaz si lui ca anul trecut i-a luat-o a lui percitoru înainte, ca tot asa, te-ai apucat sa-1 trimeti cu oile Parca mureai daca-1 lasai barem o luna, acolo, sa se duca i-e drag si lui

Ia mai lasa, zise Ilinca, uitându-se

suparata spre maica-sa. Ne gasi scoala!

- Taci, fa, din gura, proasto! zise mama, ridicând mâna amenintator spre fata.

Fa! Fa! Fa, n-auzi? mormai Moromete. Pune, fa, mâncarea si mai trage-te pe falcile alea ca te-or fi durând de când vorbesti! Alta treaba n-avem noi acuma! Ne apucam sa studiem. Mai bine vezi ce-o sa faci, ca mâine dimineata dar ce zic eu: mâine dis-de-dimineata o sa vie ala sa-ti ia toalele din casa.

- De ce sa-mi ia toalele din casa? întreba femeia nevinovata.

- Asa! Ca sa se mire prostii, raspunse omul. Vezi ca se umfla laptele

Tita se întoarse si dadu la o parte de pe vatra o oala plina cu lapte. Catrina turna iarasi ciorba în strachina de pe masa, care între timp iar se golise.

Ce faci, ma, ca am vorbit iar cu Catanoiu. Zice ca saptamâna asta pleaca la Bucuresti, zise Achim, uitându-se pe sub sprâncene la tatal sau.

- Duca-se învârtindu-se! raspunse Moromete posomorându-se deodata. Niculae, care începuse sa manânce, lasa lingura pe masa si se uita cu nesat la

fratele sau vitreg.

Nepasator, Achim continua, facând o socoteala simpla:

- Avem douazeci si patru de oi, toate cu lapte. Asta înseamna doua sute patruzeci de lei pe zi. Intr-o saptamâna

Inseamna, raspunse Moromete batjocoritor, înseamna prostia ta din cap.

Ma, eu ti-am spus! zise Achim cu dispret parca. La toamna trebuie sa platim banca. Eu zic ca trebuie sa-mi spui o data, daca îmi dai sau nu-mi dai drumul!

Catrina care ascultase se amesteca si ea:

- Lasa-1, ma, sa se duca. Nu e vorba numai de banca, dar sunt si ei baieti mari N-au o treanta pe ei Cu ce sa-si cumpere?

- Si ce bagati în voi daca pleaca cu oile? întreba Moromete curios.

- Cum ce bagam? Mai e o gaina, mai e un miel!

- A! facu Moromete, oile pleaca, mieii ramân! Dar muierea parca nu auzi.

- Si pe urma, zise ea, peste o saptamâna, doua începe secerea, facem pâine Am trait noi si fara oi!

Taci, mama, din gura, zise Ilinca scoasa parca din sarite. Sa vii la deal si sa muncesti si sa vezi pe urma cum e fara lapte

- Las-o, Ilinco, ca o gasira gainile si mieii. E plina de gaini si de miei, zise tatal cu ironie.

Niculae se întoarse spre sora-sa si-i arse o palma peste cap, scrâsnind din dinti.

- Ce ai, ma, esti nebun? tipa fata.

- Ce te-amesteci?! raspunse Niculae, sarind în sus de la masa, gata sa fuga afara.

Niculae, daca ma scol la tine, te dau cu capul de pereti pâna îti ies bolbosile ochilor, zise Moromete fulgcrându-1 cu privirea.

- Ce s-amesteca ea? zise baiatul artagos.

- Ce e, ma, îti pare bine ca n-o sa te mai duci cu oile?! întreba Tita cu glas subtirel si înalt. Nu-ti fie frica, ai sa mergi la deal sa dea zece sudori din tine.

- Ce-aveti, fa, cu el? se rasti mama furioasa. Nu puteti sa va vedeti de treaba?

- Tu îi dai nas, zise Tita.

- Vezi sa nu-ti dau eu una peste nas, ameninta mama.

- Ma, se vede ca nu sunteti munciti, ma!!! se prabusi Moromete de uimire. Pai eu când veneam de la deal adormeam cu dumicatul în gura! Acu va sparg oalele si strachinile astea în cap! Nici la sfânta masa nu v-astâmparati! Niculae, stai jos si baga în tine si daca mai sufli o vorba te te

Toti lasara ochii în jos si se facu tacere. Catrina schimba strachina si turna al doilea fel de mâncare, laptele fiert. Moromete lua doua felii de mamaliga si le puse în strachina plina. în aceeasi clipa, vreo sase linguri se îndreptara spre mijlocul mesei si începura sa dumice mamaliga în strachina. Niculae îsi strecurase si el lingura printre ceilalti si abia izbutea sa apuce ceva si sa duca la gura. Strachina se goli numaidecât. Femeia o umplu iarasi. într-un timp¹, Niculae prinse lingura sora-sii într-a lui si o izbi afara, scrâsnind, stro'pindu-i pe toti cu laptele fierbinte. în aceeasi clipa, palma lui Moromete se ridica si cazu pe capul lui ca o greutate de fier, detunându-1. Baiatul încremeni cu ochii holbati, strânse din dinti si rasufla greu. Desi statea jos, se clatina si se lungi moale alaturi de masa.

- Scoal în sus! zise Moromete încet, dar cu un glas îndesat.

Baiatul se ridica în palme si genunchi, ramase astfel o clipa, apoi se ridica în capul oaselor.

- Ia si manânca! rosti cu acelasi glas omul.

Niculae se întoarse spre masa, arunca spre sora-sa o privire care mocnea de ura si apuca lingura în mâna. în acest timp, însa, strachina se golise iarasi. Femeia turna a treia oara, se uita spre Uinca si lasa oala în jos.

- Gata, asta e tot laptele, zise ea, desi nu-l rasturnase pe tot

Pâna la sfârsitul mesei, nimeni nu mai vorbi. Moromete îsi întinse picioarele si împinse masa mai încolo de lânga el², frecându-si mâinile una de alta sa se curete de mamaliga. Femeia si fetele strângeau oalele si strachinile. ()

Repere de interpretare

Romanul Morometii este opera care l-a impus cu adevarat pe Marin Preda ca prozator reprezentativ pentru literatura româna, atragând atentia asupra talentului sau si asupra noutatilor pe care le aducea formula epica uzitata Întâmpinarea de care s-a bucurat acest roman din partea criticii a fost una favorabila, encomiastica si plina de entuziasm; Morometii a stârnit sentimentul ca este o opera neobisnuita, una dintre acele opere care fixeaza momentele principale în evolutia unei literaturi; în scurt timp de la aparitaia operei cuvântul pronuntat pentru a o defini a fost capodopera si de aici înainte a fost tratata ca model si ca termen de comparatie pentru creatiile literare ulterioare.

Dupa Ion al lui Liviu Rebreanu, romanul Morometii al lui Marin Preda reprezinta cea mai solida creatie obiectiva a literaturii române inspirata din lumea taraneasca. Prin intermediul acestei opere romancierul aduce în proza româneasca o noua realitate umana.

Primul volum al romanului „Morometii” apare într-un moment în care operele se concepeau schematic, dupa indicatiile ideologiei comuniste, elogiau victoria comunismului.

Marin Preda îsi asuma riscul elaborarii unei creatii epice fara sa tina seama de retelele ce transformau opera literara într-o lucrare de propaganda politica. Autorul

ilustreaza într-un limbaj dur, autentic realitatea vietii taranesti într-un moment în care satul era asaltat de amenintarile istoriei: fascismul, razboiul, comunismul.

Scriitor problematic, Marin Preda se întreaba cu responsabilitate morala despre destinul satului, al taranului si implicit al familiei.

Tema romanului este timpul (istoria) rabdator sau nu. Actiunea are în centru o familie de tarani mijlocasi din Silistea – Gumesti. Tatal, Ilie Moromete este un peronaj memorabil, contemplativ, cu gustul teatralului, al disimularii, al placerii de a savura comedia lumii, dar si propria independenta. Pread construieste prin Ilie Moromete tipul taranului reflexiv, care gândeste, îsi pune probleme, încearca sa fuga de realitatile sociale, disimulând.

Scriitorul urmareste deteriorarea familiei Moromete si a satului românesc, supus vicisitudinilor istoriei. Daca în deschiderea primului volum: „În câmpia Dunarii”, cu câtiva ani înaintea celui de-al doilea razboi mondial, se pare ca timpul avea cu oamenii nesfârsita rabdare; viata se scurgea aici fara conflicte mari. „Era începutul verii”, în încheierea volumului se evidentieaza începutul unor evenimente tragice atât pe plan social, cât si pe plan familial: Nila si Paraschiv fugisera cu banii si caii, Moromete se retrasese din viata satului; iar „trei ani mai târziu izbucnea cel de-al doilea razboi mondial. Timpul nu mai avea rabdare.”

Volumul I este concentrat asupra unui singur personaj, întreaga desfasurare epica îi e subordonata lui Ilie Moromete. Cartea este scrisa într-un stil pe alocuri ironic, personajele au timp sa se gândeasca si sa se exprime, gesturile lor sunt libere, existenta nu-i terorizeaza, spatiul este întins, viata nu e tulburata de întâmplari care sa precipite un ritm calm si un timp care avea „nesfârsita rabdare cu oamenii”.

În cel de-al II-lea volum ritmul epic se schimba; existenta sociala e mai concentrata, oamenii sunt invadati de întâmplari, satul începe sa se destrame. Stilul epic se adapteaza si el schimbarilor, devine mai dens, mai crispat, mai serios.Moromete se retrage în locuri mai obscure, îsi restrânge sfera de observatie, bucuria lui interioara începe sa fie conditionata de elemente pe care nu le poate stapâni; din romanul unui destin Morometii devine romanul unei colectivitati (satul) si al unei civilizatii sanctionate de istorie.

Personajul central al romanului, Ilie Moromete, nu mai este demonizat de ideea de a avea pamânt, el doreste sa-l pastreze pe cel pe care-l detine pentru a putea sa-si întretina familia numeroasa; romancierul studiaza gospodaria lui Moromete ce va intra în cele din urma în declin. Morometii sunt o reuniune bizara, o familie hibrida care cuprinde copii din trei casatorii. Armonizarea lor se dovedeste în cele din urma imposibila pentru ca atmosfera in aceasta familie e tensionata, fiecare dintre membrii sai având nemultumiri ce mocnesc sa izbucneasca în conflicte ce aveau sa zguduie puternic fmilia,ducând la destamarea ei. Principalul conflict este între Catrina moromete si cei trei fii vitregi (Paraschiv, Nila si Achim), apoi între Ilie Moromete si fiul sau, Niculae, care voia sa mearga la scoala, iar tatal îl trimite cu oile; un alt conflict este cel între .

Moromete si Catrina pentru ca aceasta revendica lotul de pamânt pe care-l vânduse sotul.

Prozatorul nu urmareste istoria Morometilor pâna la declin, ci decupeaza situatii si momente sugestive; înlocuirea întregului printr-o parte a lui si analiza acesteia cu constiinta ca analizeaza întregul ne descopera un scriitor interesat de esente. Faptele narate în Morometiisunt banale, ele fac parte , pâna la urma din viata fiecarui om de la tata, numai ca Marin Preda are darul de a face monotonia captivanta; ca si eroul romanului, el vede acolo unde ceilalti nu vad.

Nota de originalitate a acestui roman este data de adânca dimensiune psihologica si autenticitatea trairii interioare în rândul taranilor sai, demonstând ca analiza psihologica e profunda si în lumea rurala.

În ipostaza morometiana insolita se reprezinta o mentalitate taraneasca de o mare complexitate; se observa de altfel intersul prozatorului pentu oameni, mai cu seama încrederea sa în omul nepervertit moral. Taranii traiesc singularitatea faptului comun într-o lume rurala autarhica si pilduitoare; ei figureaza conditia omului în istoria imprevizibila si cruda, atât cu individul cât si cu întreaga colectivitate; în aceasta lume telurica si solara se produce uneori revolta împotriva familiei si a autoritatilor statale; traind drama, dar si comedia îndepartarii de natura si de naratiune, taranul se dezvaluie elementar, visceral si parologic; pentru a se salva, taranii adopta stratageme simple si eficace, dezvaluite si totodata camuflate la vedere, ale unui tip uman trezit, tocmai pentru ca a fost mereu dispresuit si victimizat.

Figura centrala a cartii este în mod absorbant Ilie Mormete, tipul inedit al taranului român, îi da o desavârsita veridicitate prin autenticitetea comportarilor si limbajului, printr-o întreaga filozofie de viata; moromete rezuma o formula de umanitate, existenta fiecarui membru al familiei depinde de existenta si de initiativele lui acest personaj nu se multumeste sa fie o figura literara reprezentativa pentru taranul român, ci devine expresi aunui stil de viata; Moromete nu e un om obisnuit, reductibil la o singura trasatura, ci e un tip „complicat”; are felul lui aparte de a s e comporta, care stârneste nedumerire, iritare si admiratie. El e un personaj central în adevaratul sens al cuvântului; în tesatura narativa a romanului (variata si bogata), figura lui Moroete ocupa prim-planul; lumea satului lui Marin Preda e reprezentata de o îngramadire de chipuri adunate împrejurul lui Moromete care are o expresivitate superioara si rezumativa.

Aici celelalte persoaje nu sunt lipsite de relief, dimpotriva autorul se simte aras de zonele abisale ale constiintei, fiecare figura este portretizata cu o putere de individualizare remarcabila de la Balosu la Cocosila sau Tugurlan si de la Catrina la Guica sau Polina. Dar un efect de perspectiva le face pe toate sa contribuie la scoatera în prim-plan a lui Moromete, ele definindu-se în ra port cu el si completându-i portretul.

Spectacolul epic si uman devine mereu convingator.Romanul se circumscrie riscului simplificativ la realismul critic si problematic, obiectiv si psihologic, istoric si uman cu înclinatii spre sugestiv si simbol; arhitectura narativa este maura, perspectiva glaciala si realist comportamentista devine dominanta; prozatorul activeaza mai multe registre: epic, liric, analitic si hermeneutic; marea surpriza adusa de Morometii este reprezentata prin noutatea gândirii si a vorbirii taranului muntean dinaintea celui de-al II-lea razboi mondial.

Durata epica a romanului ne ofera si ea surprize; la început romanul înainteaza „foarte rabdator” cum era si timpul cu oamenii, dar la un moment dat o animatie nelinistitoare îsi face simtita prezenta si cuprinde tot, sugestia se realizeaza prin precipitarea destinelor; în toate compartientele existentei se instaureaza sezatia ca timpul nu mai are rabdare; devime zgârcita si durata epica, timpul se îmbolnaveste, evenimentele se precipita si toate astea se petrec din cauza mutatiilor revolutionare care revin în universul rustic prin instaurarea socialismului, prin rocesul colectivizarii. Satul traditional traieste momente de criza acuta, vechile valori si purtatorii lor intra în umbra, o umanitate obscura, absenta pâna atunci din prim planul existentei, invadeaza viata în numele unei noi ordini, ducând o adevarata lupta pentru a-si impune puterea. Lumea lui Moromete nu mai poate face nimic sa opreasca acesti „necunoscuti” si evenimentele „pline de viclenie” pe care ei le pun în miscare.

Scena servitului mesei este o scena de referinta ca si alte scene sugestive din prima parte a volumului întâi (taierea salcâmului, poiana lui Iocan, foncierea).

Semnificatiile cinei:

Servirea cinei eset considerata un moment de respect sfânt din viata familiei;

Disensiunile din familia Moromete, prin asezarea copiilor la masa în functie de aparetnenta lor la unul din parinti;

Masa, obiect vechi este neschimbata din timpul primei casatorii a lui Moromete, pastreaza o legatura cu trecutul sau de viata.

Evaluare

1. Identificati membrii familiei Moromete.
2. Cum apare mama în momentul în care îsi cheama copiii la masa? Ce exprima vocea ei?
3. Care este prima replica a lui Ilie Moromete? Ce semnificatie poate avea? Dezvaluie felul de a fi al personajului?
4. Ce trasaturi indica primele doua replici ale lui Niculae?
5. Ce probleme se iau în discutie la masa; cum se individualizeaza personajele implicate în „conflict”?
6. Este justificata pedeapsa lui Niculae de catre tatal sau, dupa ce baiatul fusese prevenit ca o va pati?
7. Identificati cuvintele si expresiile populare.
8. Ilie Moromete este tatal autoritar. Demonstrati aceasta trasatura folosindu-va de citatele corespunzatoare.