Orientari actuale in didactica

Orientari actuale in didactica

Secolul XX si mai ales a doua jumatate a acestuia, a insemnat pentru didactica preocupari mai intense, chiar investigatii stiintifice cu privire la problematica si sistemul sau conceptual. Asemenea preocupari s-au aflat sub influenta gandirii psihopedagogilor A. Binet, W.A. Lay si E. Meumann.

Noile demersuri in didactica, utilizarea achizitiilor psihologiei copilului si abordarea experimentala a problemelor ei specifice nu au insemnat nicidecum renuntarea si nici discreditarea a ceea ce fusese validat ca eficient pentru instruire si educatie.

Aplicarea in sistemul scolilor noi a didacticii moderne, care este o didactica psihologica si activa, a realizat trecerea de la didactica preponderent normativa la didactica explicativa si normativa, generand un salt necesar in dezvoltarea sa.

In evolutia actuala a didacticii sunt evidente trei tendinte majore intre care se constata o convergenta, un consens (si nu divergenta), in sensul ca fiecare din ele isi aduce contributia la modernizarea continua a didacticii:

- Tendinta de a pastra unele achizitii din didactica traditionala, cu reconsiderarea intregului ei sistem de idei cu privire la natura, continutul, procesul, formele, metodele de invatamant, din perspectiva cuceririlor stiintei si tehnicii contemporane; este tendinta de valorificare continua a ceea ce a achizitionat didactica in ultimul timp.

Tendinta de a adauga, prin prelucrare, la didactica clasica rezultatele stiintifice care permit modernizarea invatamantului si pregatirea calitativ superioara a cadrelor didactice; este tendinta de imbogatire continua a arsenalului didactic.

- Tendinta de a acorda atentie egala celor doua aspecte ale procesului didactic: informativ si formativ; este tendinta de a transfera greutatea specifica de la educator la educat.

In prezent, problematica didacticii se constituie, gratie cercetarii stiintifice proprii, intr-un corp unitar de cunostinte, in stare sa dirijeze si sa usureze realizarea obiectivelor formarii omului prin mijlocirea instruirii, autoinstruirii si a pregatirii continue a adultilor. Aceste cunostinte se refera la notiuni, concepte, principii, norme didactice valabile pentru toate obiectele de studiu si pentru toate tipurile si gradele de scoli.

Complexitatea problematicii instruirii este in crestere, atat in plan vertical, cat si orizontal. Extinderea cercetarilor in adancime are rolul- de a furniza clarificari din punct de vedere logic, sociologic si psihopedagogie, iar pe orizontala, de a extinde aria sa de cuprindere, de la obiective, continut, principii, tehnologie didactica, pana la tipul de arhitectonica scolara si pana la relatia cu factorii umani si tehnici implicati in procesul didactic. In prezent, didactica incearca sa-i arate profesorului ce poate spera sa obtina binomul educational prin invatamant, avand in vedere circumstantele date si resursele de care dispune.

Multitudinea, varietatea si intensitatea cercetarilor de didactica sunt generate de cererea de instruire si educatie scolara si extrascolara, exprimata in zilele noastre in forme si grade nemaiintalnite, de progresul stiintelor, mai ales al celor relevante pentru didactica si de cuceririle tehnicii.

Ne vom referi in continuare la cateva orientari, respectiv directii de studiu si actiune in didactica moderna:

. Actiunea de prospectare are, ca in orice alta stiinta, o importanta speciala. In cazul didacticii, ea consta in studierea anticipativa a instructiei si educatiei societatii viitoare pe un interval mai mare de timp, de obicei, de pana la 50 de ani. Specialistii domeniului stiintelor educatiei sustin ca principala functie a cercetarii pedagogice este cea de elaborare, experimentare si validare a scolii de maine si ca exercitarea acestei functii inseamna inainte de toate indeplinirea unei datorii fata de prezent, cu atat mai mult cu cat progresul didacticii este conditionat de o viziune prospectiva, globala.

Pana in prezent, cercetarea pedagogica a studiat mai mult starea decat schimbarea, adaptarea decat creatia, prezentul decat viitorul, stare de fapt care nu mai poate fi acceptata. Elevii de azi vor atinge apexul intelectual peste doua decenii si jumatate, cand conditiile vor fi radical schimbate; ei trebuie formati acum de asa maniera incat atunci sa poata sa se adapteze noilor situatii si sa se integreze activ in societate.

Evocand conflictul intre doua mari curente - "pedagogia existentei' si "pedagogia esentei', profesorul polonez Bogdan Suchodolski, vede in educatia indreptata spre viitor "o cale permitand sa se evite orizontul de alegeri rele si de compromis al pedagogiei burgheze'. In tangenta clara cu ambele conceptii pedagogice, dar fara a se identifica cu vreuna, pedagogia prospectiva ii apare ca un mod de "rezolvare a antinomiei gandirii pedagogice moderne' (B. Suchodolski, 1960, pag. 117, 119).

Referitor la instructia si educatia care se vor realiza in viitor si, implicit, la actiunea de prospectare, se pun diverse probleme, dintre care vom aminti doua.

Prima dintre ele este adaptarea instructiei si educatiei la ritmul rapid de dezvoltare a societatii, stare de fapt in legatura cu care Gaston Berger afirma ca s-au schimbat raporturile dintre ieri-azi-maine. Azi nu mai apare determinat atat de ieri, cat de maine. "Viitorul nu trebuie asteptat, ci construit si, in consecinta, si in primul rand, inventat.' (G. Berger, 1973, pag. 17)

A doua problema este aceea a posibilitatilor de care poate dispune omul pentru aceasta adaptare. Genetica moderna, afirma Stefan Milcu (1966, pag. 5), deschide sperante in aceasta privinta, aratand ca omul dispune de potentialitati care n-au fost inca suficient folosite. De altfel, si sociologia demonstreaza ca asemenea posibilitati pot fi si sunt puse in evidenta de societatea moderna. Este randul pedagogilor si psihologilor sa-si aduca aportul - prospectand, modernizand, curriculumul si strategiile educationale, studiind . obiectivele invatamantului, ierarhizandu-le si indexandu-le, operatie cunoscuta sub denumirea de taxonomic didactica.

Una dintre cele mai mari achizitii ale cercetarilor didactice actuale este intelegerea adevarului ca simpla instruire (debitarea/depozitarea de date) nu mai poate fi formulata ca ideal sau obiectiv exhaustiv de instruire si educare. Implantarea rigida si fixa a unor cunostinte in spatiul mintal al unor indivizi poate fi daunatoare, asa cum debarasarea de aceste date poate constitui o premisa a crearii elasticitatii necesare adaptarii la noi conditii.

Elevul "ideal' care asimileaza in mod impecabil si durabil si care retine cunostinte detaliate este iremediabil pierdut deoarece cunostintele desuete ii epuizeaza resursele de inventivitate, ii ocupa celula nervoasa, ii intarzie asocierile noi, il epuizeaza tocmai atunci cand este adus in pragul varstei de creativitate. Asa cum arata Grigore Moisil, elevul ideal este cel care peste 10 ani devine cetateanul ideal.

. Reevaluarea si selectarea continutului  invatamantului,  introducerea in programele scolare numai  a cunostintelor esentiale, pentru a putea face fata ritmului accelerat de achizitie al stiintei si tehnicii si a-1 pregati pe tanar pentru viitor, reprezinta o alta directie de studiu si actiune pentru didactica moderna.

Pedagogia invatarii are obligatia de a selecta mereu esentialul si de a evita ceea ce este trecator si perisabil in cunoasterea umana, de a nu ingloda memoria fizica a elevului cu ceea ce este disponibil in memoria publica a centrelor de documentare si a bibliotecilor, a publicatiilor tiparite sau a filmelor care pot fi vizionate.

In anul 1966 a avut loc la Budapesta o dezbatere cu participare internationala, intitulata "Interviu international despre prezentul si viitorul didacticii', cu prilejul careia au fost evidentiate cateva tendinte ale didacticii contemporane si obiectivele de prima importanta ale acesteia.

in ceea ce priveste relativa stabilitate a continutului invatamantului in conditiile unei permanente reinnoiri, este important ca sistemul de cunostinte asimilate in scoala sa cuprinda ultimele cuceriri din stiinta si tehnica. Cum durata invatamantului are-limite, se cauta solutii noi de selectionare si ordonare a cuceririlor stiintifice, cu adaptarea lor la conditiile psihologice ale invatamantului, in asa fel ca elevii sa fie pregatiti pentru perioada in care vor lucra in productie, peste l O-15, ani. Alegerea cunostintelor dupa criteriul importantei lor, al esentialitatii sau al programarii judicioase, sunt probleme de viitor ale didacticii.

. Identificarea unor modalitati, a unor strategii de lucru si forme de organizare a activitatii si de angajare a elevului operante si productive, este o alta directie de studiu. Pana acum 100 de ani, un bun sistem scolar se multumea sa aiba manuale si rechizite suficiente. Astazi, insa, nu mai este suficient atat, este necesar sa proiectam si sa folosim sisteme, mecanisme, care sa imite fenomenele ce se produc in natura si in gandire. Folosirea masinilor si a instrumentelor in scoala este absolut obligatorie deoarece il pregateste pe om in vederea unei vieti care, volens nolens, se va desfasura in compania masinilor.

O scoala sau o sala de clasa fara masini si instrumente este o contradictie flagranta a lumii tehnice pentru care sunt pregatiti tinerii, este o imagine inversata si despuiata a lumii industriale in care se poarta un dialog permanent intre om si masina. Introducerea aparaturii in scoala si utilizarea ei in scop informativ se impun ca fenomene ireversibile. "Cum trebuie sa se procedeze ? ', " Cand sa se faca acest lucru ? ', sunt intrebari la care didactica trebuie sa raspunda.

. Asigurarea unui mai mare grad de certitudine a reusitei in organizarea invatamantului, atat in ceea ce priveste rezultatele obtinute de elevi, cat si independenta lor fata de cel care preda.

. Intensificarea procesului de invatare in asa maniera incat, intr-un timp relativ scurt, elevul sa asimileze cuantumul necesar de cunostinte si mai ales sa-si formeze instrumentele mintale de lucru, invatarea este rod al interconditionarii dintre munca de insusire, dezvoltare si dirijare. Procesul intern al acestei corelari, declansat prin rezolvarea contradictiilor dintre influentele externe si conditiile interne, trebuie cunoscut si stapanit.

.  Cautarea unei metrii proprii, a unor tehnici de evaluare obiectiva atat a drumului parcurs, cat si a randamentului obtinut de binomul educational. Este o directie impusa, intre altele, de necesitatea de a mari procentajul de certitudine, rigurozitate, matematizare, in masurarea si aprecierea muncii didactice.  O asemenea necesitate si preocuparile determinate de ea, au contribuit la aparitia si constituirea docimologiei si metrologiei didactice, disciplina menita sa mareasca procentajul de obiectivitate in urmarirea si evaluarea randamentului scolar.

Cresterea si valorificarea potentelor educative ale-instructiei, reprezinta o alta tendinta si necesitate. Este vorba atat de marirea randamentului invatarii, prin dezvoltarea capacitatilor intelectuale, cat si de indreptarea acestor capacitati spre calitati creatoare, care sa ofere, absolventului posibilitatea de a contribui la dezvoltarea fortelor de productie; acestora li se adauga grija pentru acele trasaturi de caracter care il fac pe om sa munceasca cu pasiune.

. Asigurarea unui raport profesor - elev bazat pe relatii de colaborare si indrumare nemijlocita, care sa faciliteze individualizarea muncii, dezvoltarea optima a capacitatilor individuale, ceea ce va constitui o premisa importanta pentru o activitate postscolara productiva.

. Orientarea spre educatia permanenta, necesara intrucat pragurile invatamantului au disparut, educatia incepe din primul moment al vietii si nu se incheie la 16-25 de ani, iar pe parcursul vietii, omul poate exercita profesii diferite.

. Asigurarea unui feed-back permanent, a circuitului continuu al informatiei intre ambii termeni ai binomului educational (profesorul si elevul devin, pe rand, emitator si receptor de informatii).

.  Transformarea sistemului de activitate pe clase ti lectii intr-o activitate pe grupuri si microgrupuri pentru a deplasa accentul pe dezvoltarea resurselor interne ale elevului, angajandu-1 in propria sa formare.

. Promovarea intr-o masura cat mai mare a individualizarii invatamantului. Pregatirea multilaterala a elevilor, precum si dezvoltarea particularitatilor individuale ale acestora in scopul formarii lor pentru domeniul in care vor putea da maximum de randament, este o problema dificila. In acest sens, solutiile ar putea fi constituirea unor clase mobile sau omogene, prin reorganizarea clasei in grupe etc.

. Este un adevar recunoscut de oamenii scolii ca prin valorificarea mijloacelor tehnice moderne se rezolva multe din problemele cu care se confrunta invatamantul contemporan. Ceea ce trebuie fundamentat este metodologia utilizarii lor in scop didactic.

. Elaborarea unei metodologii a cercetarii stiintifice, care sa dispuna de instrumente de lucru mai multe si mai riguroase, precum si de aportul matematicii si al statisticii, in procesul didactic un rol important il are binomul educational, ale canii rezultate se materializeaza in asimilarea de cunostinte, priceperi si deprinderi, convingeri si conceptii, in insusirea unor criterii de evaluare a valorilor; ca urmare a acestui proces, se produc la elevi schimbari care trebuie luate in atentie, in caz contrar, cercetarea activitatii binomului profesor-elev va avea caracter superficial.