Principii si metode de consiliere - pregatirea consilierului, atitudinile consilierului

PRINCIPII SI METODE DE CONSILIERE - PREGATIREA CONSILIERULUI, ATITUDINILE CONSILIERULUI

1. PREGATIREA CONSILIERULUI

Consilierea este un proces complex care nu poate fi realizat intuitiv sau dupa simtul comun. Consilierea încorporeaza informatii si metode din mai multe discipline psihologice. Pregatirea consilierului presupune asadar asimilarea unor repere teoretice si aplicative din mai multe domenii domenii:

• psihologia dezvoltarii

• psihologia comportamentului

• psihologia personalitatii

• psihologia sanatatii

• psihologia sociala

• teorii si tehnici de consiliere

• autocunoastere

Consilierea implica dezvoltarea unor atitudini si abilitati fundamentale, fara de care procesul de consiliere nu poate duce la efectele conturate de însesi obiectivele consilierii.

2. ATITUDINILE CONSILIERULUI

Procesul de consiliere presupune o relatie speciala între consilier si elevi/tineri, relatie bazata pe responsabilitate, confidentialitate, încredere si respect. Consilierul are obligatia de a proteja interesele elevului/elevilor. Orice proces de consiliere trebuie sa înceapa prin asumarea de catre consilier a responsabilitatii respectarii unui sistem de valori si coduri stabilite de asociatiile de specialitate. Sistemul de valori al consilierului se fundamenteaza pe filozofia psihologiei umaniste si a învatamântului centrat pe elev.

Filozofia relatiei dintre consilier si cei consiliati se bazeaza pe doua asumptii fundamentale:

1.“Toate persoanele sunt speciale si valoroase pentru ca sunt unice.” Consilier faciliteaza constientizarea de catre elevi a conceptului de unicitate si de valoare neconditionata ale oricarei persoane.

2. “Fiecare persoana este responsabila pentru propriile decizii.” Persoanele îsi manifesta unicitatea si valoarea prin deciziile pe care le iau. Unul din obiectivele consilierii este acela de a-i învata pe elevi sa ia decizii responsabile si sa-si asume consecintele actiunilor lor.

Consilieri au obligatia de a respecta confidentialitatea informatiilor primite în timpul orelor de consiliere. Dezvaluirea informatiilor trebuie facuta numai cu acordul explicit al celor consiliati.

Atitudinile fundamentale ale consilierului, în absenta carora procesul de consiliere nu îsi atinge scopul formativ, sau chiar mai mult, poate avea consecinte contrare, sunt redate în tabelul de mai jos.

Atitudinile consilierului

a.     Acceptarea neconditionata

Acceptarea este atitudinea care are la baza urmatoarele principii: fiinta umana este valoroasa si pozitiva prin esenta sa, are capacitatea sau potentialul de a face alegeri responsabile, are dreptul sa ia decizii asupra vietii personale si de a-si asuma propria viata. Acceptarea este atitudinea de recunoastere a demnitatii si valorii personale ale elevilor, cu punctele lor tari sau slabe, calitati sau defecte, atitudini pozitive sau negative, interese constructive sau sterile, gânduri, trairi sau comportamente, fara a critica, judeca, controla si mai ales fara a conditiona aprecierea - “Te voi aprecia, daca …”. Acceptarea neconditionata este premisa fundamentala a procesului de dezvoltare personala si de optimizare a functionarii persoanei. Valorizarea elevilor nu trebuie sa fie conditionata de grupul social de apartenenta, de rasa, sex, religie, nivelul performantelor scolare, valori si atitudini personale, comportamente.

Acceptarea neconditionata nu este echivalenta cu aprobarea oricarei atitudini sau a oricarui comportament, cu neutralitatea sau ignorarea, cu simpatia si toleranta. Acceptarea unei persoane nu presupune nici aprobarea nici dezaprobarea a ceea ce spune sau simte persoana.  Ea este acceptarea modului în care persoana simte sau crede în mod diferit de ceilalti. Nu este indicata utilizarea evaluarilor de genul: “nu ar trebui sa simti asa”, “baietii nu trebuie sa plânga”, “fetele nu se poarta niciodata asa”. Riscul aprobarii sau dezaprobarii este ca elevul îsi percepe valoarea numai prin interpretarile si evaluarile pe care le face consilierul în situatia de aprobare sau de dezaprobare a comportamentelor sale.

Acceptarea nu înseamna sa ai o atitudine de neutralitate sau indiferenta fata de modul în care gândeste sau mai ales simte o persoana. “Nu este nici o problema”, “lasa, nu te mai necaji” sunt forme verbale de minimalizare sau ignorare a tensiunilor elevului. Aceasta atitudine are ca efect invalidarea modului în care fiecare persoana percepe diferit un eveniment sau o situatie. Acceptarea este o atitudine pozitiva, de întelegere a persoanei si nu una neutra. Neutralitatea duce la perceperea de catre elev a indiferentei din partea consilierului.

O alta interpretare eronata a acceptarii este simpatia. Simpatia este diferita de acceptare prin implicarea emotionala mai intensa din partea profesorului fata de un anumit elev. Simpatia poate conduce si la atitudini discriminative fata de ceilalti elevi. Ea este mai degraba consecinta sentimentelor pe care le simte consilierul fata de un elev (“Apreciez elevii care au valori personale pe care eu le apreciez”) si mai putin focalizarea pe sentimentele elevilor. Simpatia exprima o atitudine de partinire. În consiliere conteaza mai putin perceptiile si sentimentele celui care consiliaza, cât sentimentele celor consiliati.

Toleranta este o alta dificultate în dezvoltarea acceptarii neconditionate A fi tolerant înseamna a accepta diferentele individuale. Toleranta nu trebuie sa se manifeste doar la nivel general si declarativ - “sunt tolerant fata de o persoana cu o alta apartenenta religioasa, dar nu o înteleg si nu o respect”, “sunt tolerant fata de bolnavii de SIDA, dar nu vreau sa am de a face cu ei”, “sunt tolerant fata de persoanele cu o alta orientare sexuala, dar eu cred totusi ca ei sunt niste oameni bolnavi”.

Obstacole în dezvoltarea acceptarii neconditionate:

• lipsa informatiilor despre personalitatea copilului si adolescentului;

• probleme emotionale personale ale profesorului consilier;

• proiectarea propriilor valori, convingeri sau trairi asupra elevilor;

• prejudecati sau informatii eronate, incomplete despre un subiect;

• confuzia dintre acceptare si aprobare, simpatie sau neutralitate;

• pierderea respectului fata de elevi;

• pierderea respectului fata de sine;

• identificarea elevului cu propriul copil, cu propria persoana sau cu alte persoane din viata consilierului.

Non-acceptarea înseamna:

• A da sfaturi, solutii: “De ce nu faci asa…”

• A evalua, a învinovati: “Aici gresesti cu siguranta…”

• A interpreta, a analiza: “Ceea ce ai tu nevoie este…”

• A eticheta “Esti prost pentru ca ai facut…”

• A comanda, a fi directiv: “Trebuie sa…”

• A fi de acord, a lauda: “Ai dreptate 100%.”

• A moraliza: ”Trebuia sa faci asta si asta…”

• A pune întrebari de genul “De ce ai facut …?”

• A simpatiza, a acorda suportul la modul general: “Totul va fi bine…”

• A ameninta, a avertiza: “Daca se mai întâmpla sa….”

• A evita: “Hai sa uitam asta…”

• A conditiona: “Te voi aprecia numai daca vei lua note mari….”

b. Empatia

Empatia este abilitatea de a te transpune în locul unei alte persoane. Empatia nu este echivalenta cu identificarea cu o alta persoana, situatie în care se preia modul ei de gândire, de relationare atitudinala, emotionala si comportamentala. Empatia este abilitatea de a întelege modul în care gândeste, simte si se comporta o alta persoana. Empatia este atitudinea de a fi “cu” persoana si nu “ca” persoana cealalta. Un indicator al empatiei este sentimentul celui consiliat ca este înteles si acceptat.

Empatia nu trebuie confundata cu mila sau compasiunea fata de o alta persoana în dificultate. Nimanui nu îi face placere sa fie compatimit, chiar daca sentimentul este sincer. Empatia înseamna “a fi alaturi” de persoana, atitudine care faciliteaza exprimarea emotiilor, convingerilor, valorilor si îmbunatateste comunicarea dintre consilier si elev.

Empatia se dezvolta prin însusirea abilitatilor de comunicare verbala si nonverbala, urmarind câteva sugestii:

• utilizarea foarte rara a întrebarilor închise care împiedica comunicarea: ex. “De ce ai facut… ?”;

• utilizarea întrebarilor deschise care faciliteaza comunicarea: “Ai putea sa-mi spui mai multe despre acel eveniment…?”;

• ascultarea interlocutorul sau interlocutorilor;

• evitarea moralizarii interlocutorul: “Nu este bine ce ai facut”;

• evitarea întreruperilor în timpul conversatiei: “Parerea mea este ca…”;

• etichetarea este o bariera în dezvoltarea unei relatii empatice, distorsioneaza întelegerea: “Esti cam neserios/distrat/superficial….”;

• evitarea feed-back-urilor negative: “Rezultatul tau este nesatisfacator”;

• utilizarea sugestiilor constructive: “Data viitoare va fi mai bine daca vei face…”;

• evitarea criticii sarcastice: “Esti ridicol….”.

Modalitati de îmbunatatire a comunicarii empatice:

• oferirea de raspunsuri scurte, clare si acurate;

• acordarea unui timp de gândire înainte de a da un raspuns;

• focalizarea pe mesajele transmise de elevi;

• utilizarea unei tonalitati potrivite a vocii; un ton plictisit sau dimpotriva, prea intens, comunica mesajul ca este neimportant pentru tine sau iritant;

• evitarea în raspuns a cliseelor de genul “Multora li se întâmpla sa aiba dificultatea asta.”; prin aceasta exprimare comunicam de fapt elevilor ca preocuparea lor pentru problema nu este atât de importanta;

• empatia nu este simpatie; într-o relatie de simpatie ne place persoana si avem tendinta de a o favoriza, de a-i acorda o atentie sporita.

c.      Congruenta

Congruenta se refera la concordanta dintre comportamentul consilierului si convingerile, emotiile si valorile sale personale. Cu alte cuvinte, congruenta defineste autenticitatea comportamentului persoanei. Este indicat sa nu exprimam convingeri si idei în care nu credem cu adevarat. Decalajul dintre ceea ce simt sau gândesc se va transpune în maniera falsa de exprimare sau de comportament, usor sesizabila de ceilalti. Congruenta este generata de acordul dintre convingere, trairea emotionala si exprimarea verbala si nonverbala. Lipsa de autenticitate duce la pierderea relatiei de încredere cu cei consiliati.

d.     Colaborarea

Colaborarea este abilitatea consilierului de a implica persoana sau grupul de persoane (clasa de elevi) în deciziile de dezvoltare personala. Relatia este de respect si parteneriat, si nu de transmitere de informatii de la “expert” la “novice”. Rolul consilierului este sa-l ajute pe elev sa gaseasca cele mai relevante informatii pentru ca acesta sa poata lua decizii responsabile. Consilierul, de altfel ca si psihologul scolar, nu trebuie sa se erijeze în persoane competente care ofera solutii de rezolvare pentru problemele elevilor. El este un catalizator si facilitator al procesului de dezvoltare personala a copilului si adolescentului, abilitând astfel elevul sa gaseasca solutii proprii la problemele cu care se confrunta.

e. Gândirea pozitiva

Filosofia consilierii este definirea omului ca fiinta pozitiva care poate fi ajutata sa-si îmbunatateasca aspectele sale mai putin dezvoltate. Activitatile de consiliere educationala trebuie sa fie focalizate pe dezvoltarea imaginii si respectului de sine ale elevului, a responsabilitatii personale. Daca viziunea noastra generala asupra lumii nu are nota pozitiva data de încrederea în noi însine si în oameni, nu este indicat sa ne implicam în activitatile de consiliere.

f.       Responsabilitatea

O atitudine de baza a consilierului este responsabilitatea ca efort conjugat si asumat pentru dezvoltare personala permanenta. Teoretic, consilierul nu se poate implica în procesul consilierii daca nu îsi asuma responsabilitatea atitudinilor si actiunilor sale. Responsabilitatea se traduce prin respectarea principiilor fundamentale ale consilierii, prin prevenirea utilizarii gresite a cunostintelor si metodelor de consiliere, prin evitarea oricarei actiuni care interfereaza cu starea de bine a celor consiliati.