PRINCIPIILE DIDACTICE

PRINCIPIILE DIDACTICE

1. Principiul insusirii constiente si active a cunostintelor

Principiul deriva, dintr-un anumit punct de vedere, din puterea de comprehensiune a elevului / studentului pentru disciplina predata aaccentuam la acest nivel de analiza, importanta identificarii principalelor caracteristici ale continuturilor) si pentru structura sa conceptuala precum si, din utilizarea activa a datelor si cunostintelor stiintifice, dintr-un alt punct de vedere. Principiul are ca obiective determinante:

- constientizarea de catre elevi a principalelor obiective ale

instruirii aimplict, intelegerea principalelor sarcini de invatare);

- intelegerea clara si profunda a noului material predat;

- raportarea noilor informatii la sistemul informatiilor anterior

construite, pentru dezvoltarea unei reflectari active a

cunostintelor la nivelul structurilor cognitive ale elevilor /

studentilor;

- interpretarea critica, prelucrarea personala a materialului de

catre elevi / studenti, in scopul distantarii de structura si forma

materialului initial;

- dezvoltarea limbajului si a gandirii elevilor / studentilor prin

utilizarea unor sarcini cognitive precis determinate pe procese si structuri psihice;

- implicarea elevului / studentului in procesul de invatare cu

sustinere motivationala si efort propriu;

- angajarea efectiva a elevului / studentului in sarcina de

instruire pentru evitarea primirii finite a elementele de continut

ainsusirea stiintei nu la nivel de produs ci la nivel de proces);

- accentuarea activismului cognitiv atoate operatiile gandirii

trebuiesc solicitate in procesul de instruire;

- soliditate motivationala aorice act de instruire trebuie sa se

fundamenteze pe o serie de motive clar determinate si cu

precadere pe motivatia intrinseca) in sensul situatiilor stenice,

generatoare de tensiuni energetice puternice;

Acest principiu reprezinta o constanta in preocuparile didactice ale cadrului didactic, avand in vedere ca numai o invatare activa, insotita de participare si constientizare poate sa aduca eficienta activitatii instructive.

2. Principiul accesibilitatii

Cunoscut in literatura de specialitate si sub denumirea principiul accesibilizarii si individualitatii, acest principiu presupune ca organizarea si desfasurarea procesului de invatamant sa se realizeze pe masura posibilitatilor reale ale elevilor avarsta, sex, stare de pregatire anterioara, potential fizic si psihic, etc).

Atat definirea obiectivelor educationale cat si celelalte momente ale activitatilor educationale, determinarea continuturilor, alegerea metodelor, stabilirea ritmurilor de invatare, trebuie sa tina cont de principalele postulate ale principiului:

a. In ceea ce priveste accesibilitatea:

- sa se tina cont de posibilitatile si de disponibilitatile

reale ale celui ce invata cat si de dificultatile obiective

intampinate;

- dificultatea sarcinii de invatare trebuie sa se situeze la

'nivelul proximei dezvoltari' acu putin deasupra

posibilitatilor de moment ale elevului / studentului);

- dinamismul sarcinii de invatare trebuie mentinut in

sensul obtinerii unei continuitati a dezvoltarii;

- dificultatile de invatare nu trebuiesc eliminate ci

exploatate in favoarea procesului de instruire si a elevului;

b. In ceea ce priveste individualizarea:

- nu toti elevii / studentii percep obiectele si fenomenele

in acelasi mod, nu toti sunt atrasi de aceleasi aspecte ale

procesului de invatamant, de aceea se recomanda

diferentierea abordarii pedagogice si metodice a fiecarui

elev / student;

- varierea aspectelor de organizare si grupare a elevilor /

studentilor pentru a da posibilitatea fiecaruia de a

dispune de timp de reflectie si de actiuni individuale;

- personalizarea instruirii, posibila in invatamantul

superior cu precadere la seminar trebuie sa constituie o

preocupare constanta a cadrului didactic;

Principiul insusirii temeinice a cunostintelor

Desi, acceptata de catre persoanele neinitiate, ca un truism, principiul insusirii temeinice a cunostintelor presupune ca fixarea profunda a materialului de predat trebuie sa preocupe cadrele didactice. Elevii trebuie sa fie capabili sa recunoasca elemente ale materialului predat, sa-l reproduca si sa-l poata utiliza creator in diferite ipostaze.

In spirit metodic, se recomanda cadrelor didactice sa reconsidere repetarea, in sensul completarii ei cu prelucrarea, rezultand astfel o forma mixta, repetarea prin prelucrare.

4. Principiul legarii teoriei cu practica

Valorificarea practica a cunostintelor teoretice, trebuie facuta in sensul precizarii ori de cate ori este posibil a laturii aplicative a informatiilor predate. De cele mai multe ori practica genereaza reprezentari mai vii si mai clare, contribuind astfel la consolidarea mai buna a cunostintelor teoretice.

Ideea metodica esentiala o reprezinta problema trasnferului, cunoscut in literatura de specilitate sub doua forme:

- transfer specific: presupune aplicarea unor deprinderi si

exercitii, reprezentand o extensie a teoriei respective;

- transfer nespecific: presupune aplicarea principiilor,

atitudinilor, ideilor generale la sarcini, realitati si domenii

diferite practice diferite;

Transferul este usurat daca notiunea insusita are o sfera de cuprindere mai larga, astfel incat, aplicabilitatea ei la noile probleme va fi mai cuprinzatoare: 'teoria buna este o practica buna'.

Elementele de aplicabilitate ale informatiilor exploatate cu precadere in activitatile de seminar trebuie sa fie explicate coerent si logic la curs, impletindu-se astfel cerintele acestui principiu cu cele ale principiului sistematizarii si continuitatii.

5. Principiul conexiunii inverse

Conexiunea inversa o reprezinta informatia pe care o receptioneaza cadrul didactic de la elev in sensul corelatiei dintre predare si invatare. Datorita necesitatii identificarii corelatiilor dintre valorile asteptate si valorile atinse, feedback-ul sustine componenta de autoreglare a procesului de invatamant, contribuind la reglarea din mers a procesului de instruire.

Principalele tipuri de reglare sunt :

- reglare complexa - retroactiune pozitiva: informatia inversa

sugereaza o schimbare a experientei - sugereaza solutii noi,

dezvoltari, etc;

- reglare simpla - retroactiune negativa: echilibrare functionala

prin indepartarea disfunctionalitatilor, pe calea adapatrilor,

reajustarilor, ameliorarilor, etc;

Rolurile conexiunii inverse sunt:

- de comanda si de dirijare continua: directionarea

transformarilor dorite in conformitate cu cerintele exprimate in

obiective;

- control: operatii care sa supravegheze sistemul si sa dispuna de utilizarea mai buna a resurselor in viitor;

- ameliorare: incurajeaza incercari spontane de inovare a

sistemului;

Functiile si efectele feedback-ului sunt:

- functia de diagnostic, informativa si evaluativa;

- functia de intarire imediata a rezultatelor pozitive;

- functia de identificare si depasire a unor dificultati;

Semnalele de tip verbal dar cu precadere cele nonverbale prin care isi face simtita prezenta feedback-ul, trebuie sa se situeze in atentia cadrelor didactice. Aspectele nonverbale ale comunicarii, canale prin care elevii / studentii prefera sa-si exteriorizeze multe dintre nemultumiri trebuiesc corect valorizate de catre profesor si exploatate in consecinta la capitolul feedback.

6. Principiul sistematizarii si continuitatii

Predarea si invatarea noilor structuri trebuie realizata intr-o ordine logica, dupa un sistem care sa determine si o inlantuire progresiva. Relatiile de supraordonare si de subordonare intre diferitele continuturi predate trebuie sa se obiectiveze in ierarhii la nivel de compartimente curiiculare.

Invatarea implica de cele mai multe ori structurare, astfel incat anumite continuturi nu pot fi studiate inaintea altora, cele de dinainte pregatind aparitia si dezvoltarea celorlalte.

In Programa unei discipline din stiintele sociale trebuie sa regaseasca logica si raporturile epistemologice ale stiintei respective, astfel incata sistematica predarii sa nu vicieze prea mult particularitatile stiintei.

Esenta principiului poate fi restransa totodata la ideea conform careia proiectarea si organizarea activitatilor de instruire trebuie sa beneficieze de acele informatii stiintifice, esentializate, ordonate logic si coerent astfel incat sa poata fi respectate exigentele currciculare.

Desi normativitatea didactica tinde sa fie centrata nu pe principii ci pe actiuni metodice specifice, o concluzie se poate desprinde o singura concluzie: principiile anterior enuntate nu pot fi eludate, deoarece sunt constante ale procesului de instruire, de care profesorul trebuie sa tina seama pentru a-si asigura succesul profesional. Tentativele de modernizare ale principiilor sunt restructurari si resistematizari ale acestora, esenta desprinsa fiind aceeasi.