PROBLEMATICA SI MODUL DE TRATARE IN MANAGEMENTUL EDUCATIONAL

PROBLEMATICA SI MODUL DE TRATARE IN MANAGEMENTUL EDUCATIONAL

Mentinerea actualului sistem de invatamant din Romania pune in pericol competitivitatea si prosperitatea tarii. Acest sistem are patru mari probleme: este ineficient, nerelevant, inechitabil si de slaba calitate.

1. Sistemul de invatamant este ineficient. Tabelul 1 arata performantele obtinute de elevii din Romania la principalele evaluari internationale: PISA, TIMSS si PIRLS. Cu exceptia rezultatelor la lectura ale copiilor din clasa a IV-a (PIRLS - 2001), toate celelalte performante se afla mult sub media internationala. Mult mai ingrijorator este insa faptul ca performantele inregistrate de elevii nostri sunt semnificativ mai slabe decat cele ale elevilor din tarile vecine, recent intrate in UE, care au aproximativ aceleasi conditii social-economice ca Romania. Aceste performante ne arata ca trebuie sa punem capat iluziei ca avem un sistem performant, invocand reusitele la olimpiadele internationale. Rezultatele olimpicilor nostri sunt prea putin relevante pentru sistem: ele reflecta excelenta lor personala si a catorva profesori care ii pregatesc, nicidecum starea sistemului.

Tabelul 1. Performantele elevilor din Romania la evaluarile internationale (2003).

Nota: PISA.. Programul International OECD de Evaluare a Elevilor. Romania ocupa pozitia 34 din cele 42 de tari participante. Sursa:OECD & UNESCO Institute of Statistics, 2003. Lituania nu a participat la PISA 2000.

TIMSS (Trends in International Mathematics and Science Study) evalueaza performantele elevilor de clasa a VIII-a la matematica si stiinte.

Sursa: TIMSS, 2003. In tabelul 1sunt prezentate performantele medii, iar performanta Romaniei e mult sub nivelul mediei europene.

PIRLS (Progress in International Reading Literacy Study) evalueaza performantele de citire/lectura ale copiilor din clasa a IV-a. Sursa:PIRLS, 2001.

2. Sistemul de invatamant este nerelevant in raport cu economia si societatea viitorului. Toate analizele actuale arata ca viitorul va fi dominat de economiile si societatile bazate pe cunoastere. In acest context, prin Agenda Lisabona, UE a stabilit 5 indicatori care arata masura in care o tara si Uniunea, in ansamblul ei, sunt capabile sa faca fata provocarilor economiei cunoasterii. Pozitionarea Romaniei in raport cu indicatorii economiei cunoasterii ("indicatorii Lisabona") este prezentata in tabelul 2. Din analiza acestor date rezulta o concluzie clara: actualul sistem de educatie nu este capabil sa asigure Romaniei o pozitie competitiva in economia cunoasterii.

Tabelul 2. Pozitionarea Romaniei in raport cu indicatorii Lisabona.

Nota: Indicatorul se refera la populatia de 18-24 de ani care a finalizat doar invatamantul secundar inferior (sau mai putin) si nu urmeaza nicio forma de educatie sau formare profesionala.

3. Sistemul de invatamant actual este inechitabil. Un sistem de invatamant este echitabil daca asigura elevilor aceleasi oportunitati de invatare si de rezultate, indiferent de mediul socio-economic sau cultural din care provin. Din pacate, in Romania, in ciuda interventiilor de pana acum, se mentin inechitati flagrante. Apartenenta la mediul rural se asociaza cu dezavantaje majore: actualmente numai 24,54% dintre elevii din mediul rural ajung sa urmeze liceul. Proportia elevilor din mediul rural care obtin rezultate slabe la limba romana, matematica si stiinte este de 2-6 ori mai mare decat a celor din mediul urban; proportia celor care obtin rezultate foarte bune la aceleasi discipline este de 2-3 ori mai mica! Grupurile vulnerabile continua sa fie, in mare masura, dezavantajate educational. Aproximativ 80% dintre tinerii nescolarizati sunt rromi, dintre care 38% sunt analfabeti functional. Proportia de copii rromi inscrisi in invatamantul primar este de 64%, fata de 98,9% - media nationala.   Nu exista date statistice referitoare la copiii cu nevoi speciale, la grupurile din penitenciare sau alte grupuri vulnerabile, dar evaluarile ONG-urilor implicate au scos in evidenta inechitati majore si cronice.

4. Infrastructura si resursele din sistemul de invatamant sunt de slaba calitate. Majoritatea scolilor din Romania au o arhitectura care corespunde unei conceptii despre scoala de la finele secolului al XIX-lea, nu de la inceputul secolului al XXI-lea. Peste 82% din totalul cladirilor scolare sunt construite inainte de 1970, uneori chiar cu mult mai mult timp in urma, ceea ce face ca starea si dotarea lor sa nu mai corespunda standardelor actuale de pregatire. Din mii de scoli lipsesc facilitatile de baza (apa curenta, WC etc.), iar dotarea materiala este precara. Doar 36% dintre scoli sunt conectate la internet, majoritatea covarsitoare fiind formata din liceele din mediul urban.

Resursa umana imbatraneste ingrijorator (media de varsta a personalului didactic este de 40 de ani la femei si de 44 de ani la barbati), iar calitatea prestatiei este, in general, slaba. Doar 18% din personalul didactic a urmat un curs de pregatire pentru utilizarea tehnologiei informatiei in predare, iar intr-un sondaj recent, 74,3% dintre elevii de clasa a VIII-a sustin ca profesorii obisnuiesc sa le dicteze la majoritatea materiilor. Programa scolara este deosebit de incarcata si mai ales, este lipsita de o viziune clara. Ce vrem sa stie copiii nostri cand termina scoala? aceasta ar fi intrebarea la care sa raspunda orice programa scolara pentru a avea si a aplica o viziune cat mai cuprinzatoare. Evaluarea elevilor, indeosebi prin teste nationale si bacalaureat, e de slaba calitate. Managementul unitatilor scolare a fost politizat excesiv, impiedicandu-se astfel acumularea de know-how si formarea managerilor profesionisti. Inertia sistemului este uriasa.

La problemele intrinseci ale sistemului de invatamant legate de eficienta, relevanta, echitate si calitate se adauga un fenomen extern, cu mari consecinte pentru educatie: declinul demografic. Din analizele statistice rezulta ca, daca se mentin actualele tendinte demografice, in 2013 vom avea cu 20% mai putini elevi decat in 2005, iar in 2025 - cu 40% mai putini. Scaderea este dramatica, iar consecintele asupra resurselor umane necesare dezvoltarii tarii - usor de dedus.

Referitor la invatamantul superior si in cercetare, niciuna dintre universitatile noastre nu se afla in topul celor 500 de universitati din lume conform clasamentului Shanghai si chiar cele mai performante dintre ele ar trebui sa-si sporeasca productia stiintifica de 7-8 ori ca sa aspire la un astfel de statut. Daca raportam numarul de articole stiintifice la populatie, atunci performanta stiintifica a Romaniei este de 11 ori mai mica decat media tarilor OECD, de 5 ori mai mica decat a Ungariei si de 2 ori mai mica decat a Bulgariei5. Indicele compozit de inovare al Romaniei a fost in 2006 de 2 ori mai mic decat al Bulgariei, de 3 ori mai mic decat al Ungariei si de 5 ori mai mic decat media UE si are cea mai importanta tendinta de scadere dintre toate tarile luate in considerare.

Rezumand, sistemul educational actual are mari probleme de eficienta, echitate, calitate si relevanta pentru economia cunoasterii. El produce insuficienta cercetare si inovare si nu este capabil sa promoveze o Romanie competitiva si prospera. Restructurarea lui e necesara si urgenta, daca nu vrem sa devenim o colonie tehnologica, o tara cu oameni saraci si fara sperante.

O solutie pentru imbunatatirea sistemului educational o constituie descentralizarea acestuia, fapt care implica formarea unor manageri competitive.

Definitia managementului educational

Managementul educatiei reprezinta teoria si practica, stiinta si arta proiectarii, organizarii, coordonarii, evaluarii, reglarii elementelor activitatii educative (nu numai a resurselor), ca activitate de dezvoltare libera, integrala, armonioasa, a individualitatii umane, in mod permanent, pentru afirmarea autonoma si creativa a personalitatii sale, conform idealului stabilit la nivelul politicii educationale.

Managementul educational ar reprezenta o metodologie de abordare globala - optima - strategica a activitatii de educatie, dar nu si un model de conducere a unitatii de baza a sistemului de invatamant, aplicabil la nivelul organizatiei scolare complexe.

Managementul educatiei/pedagogic, apare ca disciplina pedagogica interdisciplinara, care studiaza ,,evenimentele ce intervin in decizia organizarii unei activitati pedagogice determinate si in gestiunea programelor educative".

S. Cristea evidentiaza ca managementul educational, ca activitate psihologica, se bazeaza pe trei caracteristici:

Conducere de sistem primar (abordare globala a tuturor elementelor educatiei si a aplicatiilor specifice functiei conducerii, la diverse niveluri);

Conducere de tip pilotaj (valorificarea optima a resurselor pedagogice ale sistemului educatiei, prin functiile manageriale: planificare - organizare, orientare metodologica, de reglare - autoreglare);

Conducere strategica (evolutie inovatoare de perspectiva a sistemului la diferite niveluri de organizare).

I. Jinga considera ca managementul pedagogic e definit ca stiinta si arta de a pregati resursele umane, de a forma personalitati, potrivit unor finalitati acceptate de individ si de societate.

Apoi e definit ca ,,un ansamblu de principii si functii, de norme si metode de conducere care asigura realizarea obiectivelor sistemului educativ, la standarde de calitate si eficienta cat mai inalte, iar la nivelul fiecarui sistem educativ se afirma note specifice".

Managementul indica o anumita mentalitate, o maniera proprie, dar si o arta de dirijare, de antrenare a resurselor (umane), a elementelor organizatiei, ceea ce corespunde cu insasi considerarea educatiei ca stiinta si arta.

Managementul educational intampina dificultati in asigurarea tinutei sale stiintifice, rationale si creative, datorita caracteristicilor specifice educatiei: ca proces, actiune, relatie, determinare, diversificare, realitate sociala speciala, rezultat al variatelor influente, definire in perspectiva, un specific axiologic, determinat si psihologic - subiectiv, permanenta interventiilor si relatia obiectiv - subiectiva, educatul ca obiect si subiect.

Managementul educatiei vizeaza realizarea, ca activitate constienta, rationala, dar trebuie sa tina seama si de relatia intre tipurile de educatie ca specific si dinamica (formala, non formala si informala), gradul lor de intentionalitate si organizare, aria de actiune si de influentare.

Conducerea empirica are in prim plan personalitatea conducatorului, intuitia si insusirile necesare gasirii solutiilor la situatii, fara constientizarea rationala a unor principii, norme, proiecte, metodologii.

Definitia, locul si rolul profesorului manager

A fi educator nu inseamna a exercita o meserie, inseamna a implini o meserie, a face un apostolat.

Profesorul ocupa un loc important in activitatea educationala deoarece contribuie la formarea personalitatii elevilor, la conduita lor in societate, la formarea lor ca indivizi si cetateni etc.

Roluri ale profesorului manager:

Profesorul conduce in mod dominator, iar in clasa se instituie un climat de autoritate exclusiv in baza statutului sau;

Profesorul se integreaza, coopereaza cu clasa, motiveaza, sprijina, atunci cand elevii dovedesc spontaneitate, initiativa si afirmare;

Profesorul integrat accepta trairile, incurajeaza, pune intrebari, stimuleaza participarea, sprijina si foloseste ideile elevilor, ia decizii curente impreuna cu elevii, dar profesorul dominator se concentreaza si asupra propriilor idei, da indicatii, critica, asteapta ascultarea neconditionata;

In timpul predarii - invatarii - evaluarii, profesorul ,, instruieste", conduce interactiunile in clasa, modul de intelegere si invatare prin indicatii, atentionari, demonstratii, asigurarea conditiilor, oferirea punctelor de sprijin aprobari si dezaprobari, stimulari, completari, reactualizari, exemplificari, explicatii, comentarii, etc.

Impreuna cu elevii, profesorul poate imbina tipurile de decizii (prezentate la activitatea decizionala) daca dovedeste flexibilitatea necesara fata de proiectul initial si a format la elevi deprinderile, capacitatile necesare intr-un act decizional:

Profesorul are rolul cel mai interactiv in clasa: creaza climat adecvat, initiaza, orienteaza, solicita, antreneaza, exemplifica, critica;

Profesorul structureaza, organizeaza forma si continutul activitatii in clasa, modul de desfasurare a interactiunilor, dar poate si delega responsabilitati elevilor in rezolvarea unor decizii, sarcini;

In interactiune, profesorul foloseste cel mai des operatia de solicitare a elevilor pentru a provoca dialoguri, comunicarea, raspunsuri pe care le comenteaza, stimuleaza, optimizeaza, dezvolta (in grup);

Profesorul utilizeaza mai ales evaluarea pozitiva, raspunsurile negative fiind corectate in sens stimulativ, de cautare impreuna a solutiilor adecvate si cu antrenarea grupului;

Profesorul nu numai ca provoaca interactiunea, dar o si structureaza, o orienteaza, mentine tonusul, intareste comportamentele pozitive, asigura climatul de comunicare, participare, cooperare;

Discursul profesorului influenteaza interactiunea, prin operatiile logice pe care le contine si le provoaca: definire, desemnare, clasificare, comparare, deductie, explicare, evaluare, afirmare de opinii, dirijarea intelegerii, gestionarea metodica a mijloacelor specifice, evitarea rutinei in modul de conducere si manifestarea atitudinii, sugerare si sprijinire a fluentei si originalitatii ideilor;

In modul de planificare, proiectare a activitatii, profesorul insista, nu pe probleme de continut informational, ci pe proceduri de interactivitate, in realizarea obiectivelor propuse.

D. Potolea gaseste urmatoarele roluri principale, dupa functiile asumate si implinite in plan didactic: de organizare si conducere a clasei ca grup social, de consiliere si orientare scolara si profesionala, de indrumare a activitatii extrascolare, de perfectionare profesionala si cercetare pedagogica, de activitate socioculturala.

Formal, profesorului i se atribuie roluri, in raport cu activitatea sa instructiv - educativa, cu ipostazele aferente rezolvarii diferitelor obiective sau functii pe care le ocupa si de care raspunde: el este privit ca profesor de o anumita specialitate, ca diriginte - consilier, ca metodist, director, responsabil de catedra metodica, cerc pedagogic, membru al consiliului profesoral sau de administratie, responsabil al unui cabinet de specialitate, lider al unui grup de lucru in scoala, sef - membru al unui proiect de cercetare complexa, delegat de catre conducere in rezolvarea unei sarcini, inspector scolar, animator cultural, membru in asociatii stiintifice, cercetator - practician, formator - metodist.

Roluri generale in indeplinirea oricarei activitati:

De receptor al diferitelor mesaje;

Emitator de mesaje variate;

Participant in activitati specifice;

Realizator, organizator, responsabil al unor actiuni;

Proiectant de actiuni, strategii, programe, planuri;

Initiator de idei, ipoteze, metode, relatii;

Agent de solutii - consilier, mediator de situatii, conflicte, cazuri;

Diseminator, transmitator de idei, solutii, continuturi, impreuna cu actiunile de intelegere a lor;

Utilizator, practician in aplicarea ideilor, modelator;

De decizie, in selectia obiectivelor, continuturilor, strategiilor, resurselor;

Sursa de informare, model de comportament, purtator de valori;

De consiliere, ghidare;

De aparare, protectie.

Sociologii deduc rolurile profesorului din functiile primite si asumate, conform statutului profesional stabilit (de cadru didactic) si reglat din punct de vedere normativ: organizator al procesului de invatamant, educator, partener al educatiei, membru al consiliului profesoral.

E. E. Geissler sintetizeaza contradictiile dinte rolul si indeplinirea lor de catre profesor:

Ca informator, transmite, pastrand distanta rece impusa de stiinta, dar ofera in acelasi timp elevilor valori si este preocupat de formarea - dezvoltarea personalitatii elevilor;

Ca partener al elevului, sfatuieste, apeleaza, indruma, sanctioneaza, franeaza, in timp ce in calitate de examinator, se straduieste sa fie cat mai obiectiv;

Ca model, ofera si stabileste cerinte morale, dar ca aspect se axeaza pe predare si instruire morala.

Profesorul manager ca profesionist

O profesiune semnifica un sistem de trasaturi fizice, intelectuale, morale, tehnologice, formate special pentru rezolvarea sarcinii specifice, intr-un aspect al unui domeniu de activitate: genul de munca, forma de activitate definita, sistemul de solicitari specifice, drepturi si obligatii, statut si roluri, indicatii si contraindicatii, norme de activitate, evaluare si perfectionare, relatii si atitudini specifice.

Managementul intruneste conditiile unei profesiuni pentru ca necesita o pregatire, urmareste obtinerea unor rezultate prin eforturi comune, solicita participarea continua, un complex de cunostinte teoretice si practice, de capacitati si competente.

Profesia de manager are doua sensuri:

Unul larg, de activitate prin care se castiga existenta, o ocupatie;

Unul restrans, pentru a defini pregatirea personalului de specialitate.

Pregatirea manageriala asigura un nivel inalt al profesionalizarii ca educator rational, creativ, in conceperea, realizarea si optimizarea activitatii educative.

Conform sensului economic, E. Mihuleac desemneaza meseria ca pe un anumit gen de activitate, un ansamblu de actiuni si operatiuni indeplinite pentru a obtine un produs, in mod de sine statator. Este o activitate specializata, bazata pe o pregatire care permite realizarea intregului lant de operatii specifice, un mestesug care necesita o anumita formare teoretica si mai ales practica, initiala si continua.

Pentru a fi un manager eficient al educatiei prin predarea - invatarea disciplinei sale, profesorul trebuie sa aiba o conceptie larga asupra educatiei si instruirii, abordarii interdisciplinare, o intelegere clara a functiei manageriale si a rolurilor derivate, a punerilor in aplicare pentru variatele situatii educationale.

Profesorul manager poate deveni astfel profesionist in educatie, conducerea ei fiind o atributie intrinseca, o conditie fundamentala.

Astfel se diferentiaza de alte domenii unde profesiunea de manager este complementara pentru un specialist.

,,Profesionalizarea manageriala inclusa" a educatorului se manifesta apoi si ca un inalt nivel al conceptiei, al filozofiei muncii, al elaborarii problemelor umane, al activitatii, ca o problema de atitudine, pe langa formarea capacitatilor si competentelor pedagogice propriu - zise, de specialitate.