ROLUL SI IMPORTANTA EVALUARII

ROLUL SI IMPORTANTA EVALUARII IN:

- educarea capacitatii de autoapreciere

- prevenirea esecului scolar

- reorganizarea activitatii in scolile speciale

- dezvoltarea personalitatii elevilor

Functia de cunoastere a evaluarii ofera informatii relativ exacte referitoare la randamentul elevilor.

Functia educativa a evaluarii consta in indrumarea, intarirea si stimularea asimilarii cunostintelor, in maximalizarea invatarii, prin dezvoltarea trebuintei de cunoastere la elevi si mentinerea satisfactiei muncii si cresterea acesteia.

Unul din principiile de baza pe care se intemeiaza procesul de invatamant este cel al participarii active si constiente a celor ce invata la formarea si desavarsirea propriei personalitati. Implicarea controlata a elevilor in evaluarea propriilor performante scolare le va conferi acesteia valente formative si o eficienta deosebita prin aceea ca:

. profesorul dobandeste confirmarea aprecierilor sale in opinia elevilor;

. elevul devine subiect al actiunii pedagogice;

. elevul isi va putea aprecia mai bine valoarea propriei munci;

. elevul va dezvolta o motivatie intrinseca si o atitudine pozitiva fata de invatatura. Incercand o posibila explicate pentru integrarea autoevaluarii in structura actului didactic, Stan apreciaza ca punctul de maxima confluenta in relatia profesor-elev e reprezentat de performante scolare efective ale elevilor. Astfel, profesorul preda in virtutea atingerii unor finalitati educationale si evalueaza ponderea atingeri lor in functie de performantele efective ale elevilor. Pe de alta parte, activitatea de invatare a elevilor se concretizeaza in obtinerea performantelor scolare de care sunt capabili si pe care permanent si le autoevalueaza. In eventualitatea existentei unor discrepante intre finalitatile educationale si performantele scolare obtinute, se vor produce o serie de ajustari la nivelul profesorului in ceea ce priveste actul de predare/evaluare, iar la nivelul elevului - actul de invatare/autoevaluare. Rezulta de aici ca autoevaluarea este un proces mediat atat de evaluarea profesorului, cat si de eficienta propriei activitati a elevului in vederea atingerii performantelor dorite. De altfel, acelasi autor opineaza ca, la nivel intern, autoevaluarea didactica are o determinare multifunctionala, in sensul ca este influentata de o componenta afectiv-motivationala (nivelul de aspiratie si cel al expectantei imediate) si una estimativa (potentialul propriu si estimarea dificultatii sarcinii scolare), aceste componente fiind strans intercorelate si, ca urmare, orice variabila a unui element atrage dupa sine modificari ale intregului proces.

Formarea capacitatii de autoevaluare este necesara a fi formata la elev deoarece el trebuie sa aiba capacitatea de a-si compara rezultatele cu standardele propuse initial.

Cateva din cele mai reprezentative metode de autoevaluare ar fi:

Autocorectarea sau corectarea reciproca - elevii sunt solicitati sa-si depisteze singuri propriile greseli sau pe cele ale colegilor; metoda poate contribui la constientizarea invatarii si a propriilor competente.

Autonotarea controlata - in procesul verificarii elevul este solicitat sa-si acorde o nota care apoi este negociata cu profesorul, ori cu colegii.

Notarea reciproca - elevii au posibilitatea sa-si acorde note unii altora la verificarile orale sau scrise.

Metoda de apreciere obiectiva a personalitatii - este legate de numele lui Gh. Zapan, fondatorul ei. Tinand cont de toate informatiile de care dispun, la inceputul fiecarei examinari se va cere elevilor sa noteze pe o foaie primii, respectiv ultimii 30% din colegi care considera ei ca vor obtine rezultatele cele mai bune/slabe, incluzandu-se eventual si pe ei insisi si motivandu-si optiunile. Pe masura culegerii informatiilor despre colegi, fiecare va invata sa ii aprecieze cat mai obiectiv si sa se pozitioneze cat mai just in colectivul clasei.

In concluzie, aprecierea facuta de profesor si asumata de elev devine autoapreciere si are ca efect reglarea activitati acestuia pentru realizarea unui randament scolar sporit precum si o contributie semnificativa la formarea personalitatii.

Nota este o eticheta aplicata unui anumit randament scolar, unui raspuns la o proba scrisa sau practica. In functie de modul in care se rasfrange in constiinta elevului, nota dobandeste o valoare de informatie si prin aceasta capata o functie de reglare a conduitei, a efortului.

Psihogenetic, interesul fata de aprecieri si note tine de statutul de elev.

In ansamblu , gratie evaluarii a notarii cunostintelor sale, elevul ia act de ceea ce formeaza obiectul pretuirii, al recompensei, respectiv al penalizarii, descifreaza treptat criteriile ce stau la baza evaluarii a notarii. Raspunzand treptat cerintelor ce se pun in fata sa, scolarul invata sa se autoevalueze, aproximand nivelul posibilitatilor si realizarilor proprii.

Frecventa cu care se produce ,,esecul scolar' in institutiile de invatamant si, mai ales, aspectul de fenomen permanentizat pe care el poate sa-1 dobandeasca adeseori ne determine sa-1 privim cu toata responsabilitatea. Un esec scolar cronicizat este periculos, deoarece el determina efecte negative atat in plan psihologic individual, respectiv o alterare a imaginii de sine a elevului in cauza, care-si va pierde tot mai mult increderea in propriile posibilitati si va ajunge sa dezvolte o teama de esec, cat si in plan social, fiindca un esec scolar permanentizat stigmatizeaza', induce o marginalizare sociala a elevului in cauza (respectiv o limitare a dreptului elevului la o calificare profesionala autentica si la exercitarea unor roluri sociale apreciate si recunoscute ca fiind valorizante pentru personalitate).

Dintre indicatorii care sunt utilizati de obicei pentru aprecierea existentei unei situatii stabilizate de esec scolar, mentionam: abandonarea precoce a scolii; decalaj intre potentialul personal si rezultate; parasirea scolii fara o calificare; incapacitatea de a atinge obiectivele pedagogice; esecul la examenele finale (sau de concurs); inadaptarea scolara etc.

Desigur, in evaluarea corecta a esecului scolar trebuie sa luam in considerare persistenta si amploarea cu care el se manifesta. Astfel, el poate avea un caracter episodic, limitat la circumstantele unei situatii conflictuale sau tensionale care l-au generat, sau poate lua aspectul unui fenomen de durata, atunci cand el se grefeaza pe fondul unor handicapuri senzoriale sau intelectuale, mai mult sau mai putin severe, sau atunci cand situatiile psiho-traumatizante care l-au generat persista. De asemenea, esecul scolar poate avea grade diferite de amplitudine.

Aspecte subiective legate de esecul scolar, care demonstreaza faptul ca el are un pronuntat caracter individual, depinzand nu numai de factori obiectivi exteriori, ci si de modul particular in care elevul se percepe si isi evalueaza rezultatele, il obliga pe profesor sa-si cunoasca foarte bine elevii sub aspect psihologic, pentru a intelege corect acei factori subiectivi care-i fac pe unii elevi sa fie in permanenta nemultumiti in raport cu sine si sa se considere in situatie de esec scolar, iar pe altii, dimpotriva, sa se autoevalueze frecvent intr-un mod pozitiv si sa aprecieze ca sunt intr-o reala situatie de succes scolar.

Pentru asigurarea unei evaluari complexe, eficiente, este necesar sa relevam cateva caracteristici ale educatiei speciale care vor constitui si coordonate ale activitatii de evaluare:

a) Educatia speciala este centrata pe nevoile particulare ale copiilor, avand ca punct de plecare evaluarea globala in domeniile senzorio-motor, comunicare, social, afectiv, cognitiv si in sectoarele: scolar, familial, comunitate.

b) Interventiile educatiei speciale au un caracter individualizat, incepand cu evaluarea nevoilor fiecarui copil, formularea obiectivelor pe termen scurt, mediu si lung si revizuirea periodica a acestora.

c) Educatia speciala are un caracter polivalent, adica ofera copiilor cu cerinte educative speciale toate serviciile de care are nevoie acesta. Asa se explica de ce una din atributiile Comisiei de Expertiza Complexa este si elaborarea de planuri de servicii personalizate si de programe de instructie personalizate.

d) Educatia speciala este diversificata, oferind o gama de optiuni copilului cu nevoi speciale, corespunzatoare nevoilor depistate, dar si disponibilitatilor comunitatii.

e) Educatia speciala este comprehensiva, adica deserveste toate persoanele cu cerinte educative speciale, indiferent de varsta, de natura si gradul deficientei, in asa fel incat nici un copil de varsta scolara sa nu fie exclus de la accesul intr-o structura de invatamant.

Cele cinci caracteristici ale educatiei speciale deriva din principiile care directioneaza educatia speciala si formeaza infrastructura activitatii de evaluare a copilului cu cerinte educative speciale.

Evaluarea in invatamantul special are caracter multidisciplinar si include:evaluarea medicala, psihologica. pedagogica si sociala in scopul stabilirii tipului si gradului de deficienta din perspectiva dominant psihopedagogica - evaluare curriculara, psihodiagnoza si predictie scolara.

0 evaluare eficienta ajuta profesorii si elevii sa aprecieze gradul in care au fost atinse obiectivele, precum si progresele referitoare la dificultatile de invatare. In contextul educatiei speciale profesorul trebuie sa aiba in vedere:

. cunoasterea copilului, elevului deficient;

. evaluarea cunostintelor pe care le poseda copilul/elevul;

. cum va putea sa invete copilul/elevul in conditiile existentei deficientei sale.

Aceste trei aspecte pot constitui o baza a unei actiuni educative care se centreaza pe doua axe fundamentale: evaluare//interventie.

In contextul educatiei speciale evaluarea devine un concept riguros care necesita stapanirea procedurilor de evaluare cu referinte concrete asupra naturii activitatii de evaluat   si a utilitatii sale pedagogice.

Evaluarea psihopedagogica are ca obiectiv fundamental cunoasterea nivelului de dezvoltare a copilului. Aceasta cunoastere ne permite noua, psihopedagogilor organizarea unor clase omogene, stabilirea unor programe educative si corectiv compensatorii adecvate, estimarea achizitiilor si progreselor inregistrate, si in plus reorientarea celor care nu fac fata nivelului solicitarilor stabilite initial, dar si stabilirea noilor directii terapeutice in activitatea de lucru cu copilul.

Rezultatele la probele psihologice alaturi de informatiile provenite din alte surse, contribuie la conturarea deciziei echipei formate din specialisti si parinti, privind orientarea copilului si includerea sa intr-un curent educativ.