Relatia scoala - familie in societatea romaneasca

Relatia scoala - familie in societatea romaneasca

Ca subsistem al educatiei permanente, educatia copiilor contribuie la emanciparea sociala si spirituala a acestora, raspunzand unor nevoio specifice, concrete si ofera modalitati alternative si conditii liberale de autoeducare.

Realitatea cotidiana si statisticile din ultima vreme contureaza tabloul sumbru al unei societati bolnave. Familia, scoala, anturajul si audio-vizualul - cele patru medii din viata curenta a copilului - inregistreaza un declin in planul valorilor pedagogice.

In familie, somajul, saracia si numarul crescand de familii dezorganizate, liberalismul prost inteles al educatiei se rasfrange asupra copilului, determinand "anemierea" morala a acestuia, slabirea afectiunii parintesti, afectarea echilibrului psihic al protagonistilor, abandonul scolar, vagabondajul, delincventa.

In scoala, desi exista consens explicit in ceea ce priveste prioritatea formativului asupra informativului, o programa, un inspector pe probleme educative, preocuparile educative in general sunt neglijate sau plasate in derizoriu; dirigentia este mai mult decat oricand o cenusareasa; consilierea si orientarea reprezinta deocamdata doar concepte frumoase; activitatile extracurriculare lipsesc aproape cu desavarsire fiind reprezentate, in cel mai fericit caz, de unele actiuni circumstantiale.

Educatorul nu este deprins inca cu dialogul persuasiv. Lipseste comunicarea, apropierea de elev. Anturajul este puternic marcat de climatul social: delincventa juvenila este in crestere, fumatul, consumul de alcool si vagabondajul au castigat teren printre tinerii de varste fragede; violenta, pornografia si promiscuitatea au invadat strada.

Audio-vizualul incuba adoratia pentru o noua "cultura" in care valorile perene ocupa din ce in ce mai putin loc.

Cele trei ipostaze de baza ale educatiei (formala, nonformala, informala) sunt reprezentate printr-o multitudine de agenti educativi. Pe langa instantele consacrate (familia, scoala, clubul copiilor, radioul, televiziunea, ziarele si revistele) au aparut si se dezvolta diverse organizatii (de copii, de tineret, religioase etc.), fundatii, grupuri de similitudine, specialisti in interventia socio-educativa. Complexitatea si intensitatea factorilor de influentare si de presiune asupra copilului au crescut atat de mult incat personalitatea acestuia nu mai este doar un rezultat al ereditatii, mediului si educatiei. Adevarata problema o reprezinta necesitatea de a asigura coerenta acestor influente educative, de a le integra intr-un parteneriat viabil in perspectiva idealului educational al unei epoci care tinde catre globalizare.

In ansamblul agentilor educativi, scoala joaca un rol esential. Evaluarea locului si rolului ei in societatea contemporana comporta insa nuantari substantiale. Dintre acestea:

a) conceptia holista in abordarea educatiei, fundamentata in pedagogia moderna si confirmata de programele UNESCO, aseaza scoala intr-o lumina noua. Realitatea lumii moderne arata ca "scoala nu-si mai poate permite sa ignore mesajele celorlalte tipuri ale educatiei sau sa intre in concurenta cu ele." (Adrian Nicolau, Teodor Cozma).

b) cercetarea pedagogica actuala evidentiaza faptul ca "valorile scolii eficiente trebuie sa se constituie intr-o cultura a dezvoltarii, menita sa sustina perfectionarea activitatii scolare" (Emil Paun). Printre valorile dominante ale scolii "eficiente" se situeaza "valorizarea parintilor".

O scoala de calitate si de succes nu poate fi inteleasa astazi in afara unei redimensionari a relatiei scoala - familie. realitatea pare sa confirme aceasta supozitie. Cauzele sunt variate:

climatul familial s-a deteriorat sub presiunea somajului, grijilor materiale, pierderii increderii in valori, marasmului cvasigeneral;

parintii sunt inca victime ale vechii mentalitati conform careia absolvirea scolii este garantata din start. Ei asteapta inca "totul" de la scoala. Pusi in fata unor esecuri scolare ale copiilor ei inca nu reactioneaza in mod adecvat in raport cu obligatiile lor firesti, incurajand astfel aparitia fenomenului de abandon scolar, fuga de la ore, vagabondajul etc.;

neintelegandu-si corect rolurile, cadrele didactice si parintii se invinovatesc reciproc. Scoala ii acuza pe parinti de incompetenta educationala, de dezinteres, pretentii exagerate si chiar agresivitate. Parintii, in schimb, fie pretind profesorilor o atitudine mai intransigenta fata de elevi, confundand dialogul democratic elev - profesor cu familiarismul pagubos, fie le imputa insuccesele copiilor, neintelegand exigentele prezentului,

oferta educationala a scolii este redusa sau inadecvata in raport cu asteptarile si nevoile de educatie ale parintilor, deoarece profesorii nu cunosc prea bine aceste nevoi si nici nu se ocupa de ele; in plus, lipsesc formele institutionalizate moderne si active de educatie a parintilor si de parteneriat, forme care ar trebuie sa ia locul celor rutiniere si formale de pana acum;

constatam esecul scolar al multor elevi din clasele sociale defavorizate. In fata acestei situatii, educatorii scolari gresesc si ei adeseori catalogand de la bun inceput elevii si pastrand aceasta atitudine discriminatorie pe durata lunga, de obicei pana la sfarsitul ciclului scolar;

literatura pedagogica pentru parinti este putin reprezentativa pe piata cartii sau nu este valorificata de catre factorii responsabili.