STRATEGII DE EVALUARE A RANDAMENTULUI SCOLAR

STRATEGII DE EVALUARE A RANDAMENTULUI SCOLAR

Diversitatea situatiilor didactice, precum si multitudinea de obiective ale evaluarii presupun conceperea si aplicarea unor strategii diferite, pe care vom incerca sa le trecem in revista in cele ce urmeaza.

Cresterea eficientei procesului de predare-invatare presupune o mai buna integrare a actului de evaluare in desfasurarea activitatii didactice prin:

. Verificarea si evaluarea sistematica a tuturor elevilor, pe cat posibil dupa fiecare capitol.

. Raportarea la obiectivele generale si operationale ale acesteia.

. Verificarea eficientei programului de instruire si corelarea mediilor din cataloage cu rezultatele obtinute de elevi la probele externe (examene de admitere, concursuri, olimpiade).

Dupa modul de integrare a evaluarii si verificarii in procesul de invatamant distingem trei forme de evaluare mai importante:

a) Evaluarea initiala. Performantele viitoare ale elevilor depind si de cunostintele anterioare, element pe baza caruia va trebui sa se alcatuiasca programul de instruire.

b) Evaluarea sumativa (cumulativa) este evaluarea traditionala, efectuata de cadrele didactice periodic, prin verificari de sondaj si globale, la incheierea unui semestru sau an scolar. Intrucat nu este o evaluare sistemica, notele nu reflecta, de multe ori adevaratul nivel al performantelor elevilor si ca urmare nu are un caracter stimulativ si nu ofera suficiente date asupra eficientei programului de instruire.

c) Evaluarea continua (formativa) - acest tip de evaluare se desfasoara pe tot parcursul programului de instruire in cadrul lectiilor si la incheierea unui capitol, acoperind intregul continut, conform programei. Aceasta evaluare ritmica, pe baza unui feed-back continuu, care genereaza relatii de cooperare intre profesor si elevi, ofera elevilor informatii cu privire la eficienta metodelor de invatare folosite si creeaza posibilitatea ameliorarii continue a procesului de invatamant.

Este recomandat sa imbinam cele trei forme de evaluare, folosind cu precadere evaluarea formativa, care permite dezvaluirea cauzelor esecului scolar, are un caracter proiectiv si vizeaza dezvoltarea capacitatilor intelectuale.

Metodele si tehnicile de evaluare ingaduie o anumita clasificare, daca plecam de la doua repere principale :

. cantitatea de informatie sau experienta incorporabila de catre elevi;

. axa temporala la care se raporteaza verificarea.

In functie de primul criteriu, analistii au stabilit doua tipuri:

. evaluare partiala, in care se verifica elemente cognitive sau comportamentale secventiale (prin ascultarea curenta, extemporale, probe practice curente);

. evaluarea globala, in care se verifica o cantitate mare de cunostinte si deprinderi obtinute prin cumulare (prin examene si concursuri).

Din perspectiva temporala, putem identifica:

. evaluarea initiala, care se face la inceputul unei etape de instruire (prin teste docimologice, concursuri etc.);

. evaluarea continua, care se face in timpul secventei de instruire (prin tehnici curente de ascultare si teze);

. evaluarea finala, care se realizeaza la sfarsitul unei perioade de formare (prin examene).

Prin coroborarea celor doua criterii se poate ajunge la o alta clasificare, devenita clasica:

. evaluarea cumulativa (sau sumativa);

. evaluarea continua (sau formativa

Analiza comparativa, realizata de Radu, pune in evidenta urmatoarele note si caracteristici ale celor doua mari strategii:

- evaluarea cumulativa se realizeaza prin verificari partiale, incheiate cu aprecieri de bilant asupra rezultatelor, pe cand evaluarea continua se face prin verificari sistematice, pe parcursul programului, pe secvente mai mici;

- evaluarea cumulativa opereaza prin verificari prin sondaj in randul elevilor si in materie, pe cand verificarea continua are loc prin verificarea tuturor elevilor si asupra intregii materii, data fiind circumstanta ca nu toti elevii invata un continut la fel de bine;

Prima strategie vizeaza in principal evaluarea rezultatelor, avand insa efecte reduse pentru ameliorarea procesului, pe cand a doua strategie are drept scop ameliorarea procesului, scurtand considerabil intervalul dintre evaluarea rezultatelor si perfectionarea activitatii.

In evaluarea sumativa se apreciaza rezultatele, prin compararea lor cu scopurile generale ale disciplinei, iar in evaluarea continua se pleaca de la obiectivele operationale concrete;

Evaluarea sumativa exercita, in principal, functia de constatare a rezultatelor si de clasificare a elevilor, pe cand evaluarea formativa are functia prioritara de clasificare, dar nu definitiva, prin lasarea unui camp deschis sanctionarilor apreciative viitoare;

Primul tip de evaluare genereaza atitudini de neliniste si stres la elevi, iar al doilea tip determina relatii de cooperare intre profesori si elevi, cultivand simultan capacitatea de evaluare si autoevaluare la nivelul elevilor;

Sub aspectul folosirii timpului, prima forma utilizeaza o parte considerabila din timpul instruirii, pe cand a doua forma sporeste timpul alocat instruirii prin diminuarea celui afectat evaluarii.

Observam ca ambele strategii presupun atat avantaje, cat si dezavantaje, incat cele doua moduri nu trebuie sa fie utilizate in chip exhaustiv, ci prin imbinare si complementaritate. Ceea ce se pierde, eventual, printr-o strategie, se castiga prin cealalta.

Cele mai reprezentative metode si tehnici de evaluare ar fi urmatoarele:

Observatia. Aceasta presupune urmarirea atenta a modului in care elevii participa la lectii in diferitele momente ale acestora, precum si a celui in care isi indeplinesc diversele sarcini formulate de catre dascali (munca independenta, maniera de implicare in activitatile didactice, etc.). De regula, aceasta metoda este folosita pentru a surprinde aspectele greu cuantificabile din comportamentul elevilor si se incheie cu formularea unor aprecieri verbale sau scrise. Profesorii pot face recurs la aceasta metoda atunci cand doresc sa determine ,,reactia' elevilor fata de informatiile noi transmise, fara de metodele pe care le folosesc in predare; constatarile pot fi comunicate verbal sau notate in caietul de observatie.

Verificarea orala consta in realizarea unei conversatii prin care profesorut urmareste identificarea cantitatii si calitatii instructiei. Conversatia poate fi individuala, frontala sau combinata. Avantajele constau in aceea ca se realizeaza o comunicare deplina intre profesor si clasa de elevi, iar feed-back-ul este mult mai rapid. Metoda favorizeaza dezvoltarea capacitatilor de exprimare ale elevilor. De multe ori insa obiectivitatea ascultarii orale este periclitata, datorita interventiei unei multitudini de variabile: starea de moment a educatorului, gradul diferit de dificultate a intrebarilor puse, starea psihica a evaluatilor etc. in acelasi timp, nu toti elevii pot fi verificati, ascultarea fiind realizata prin sondaj.

Chestionarea orala este o forma de conversatie prin care se urmareste volumul si calitatea cunostintelor, priceperilor si deprinderilor achizitionate, precum si capacitatea elevilor de a opera practic cu ele. Chestionarea poate fi individuala si frontala, preferabila fiind prima varianta; intrebarile pot fi de memorie (vizand fidelitatea reproducerii materialului) si de gandire (urmarind capacitatea de prelucrare a materialului), preferabila fiind combinarea celor doua tipuri de intrebari. Avantajul este cel al relativei simplitati si al faptului ca permite ajutarea elevilor aflati in dificultate prin intrebari suplimentare, in vreme ce limitele sunt date de timpul necesar sporit, precum si de greutatile mai mari intampinate de profesori in aprecierea obiectiva a raspunsurilor. Motiv pentru care, in practica scolara cotidiana se recomanda un numar mai mare de examinari pana la acordarea unei note.

Verificarea scrisa apeleaza la anumite suporturi scrise, concretizate in lucrari de control sau teze. Elevii au sansa sa-si prezinte achizitiile educatiei fara interventia profesorului, in absenta unui contact direct cu acesta. Anonimatul lucrarii, usor de realizat, ingaduie o diminuare a subiectivitatii profesorului. Ca avantaje, mai consemnam posibilitatea verificarii unui numar relativ mare de elevi intr-un interval de timp determinate raportarea rezultatelor la un criteriu unic de validare constituit din continutul lucrarii scrise, avantajarea unor elevi timizi sau care se exprima defectuos pe cale orala etc. Verificarea scrisa implica  feed-back mai slab, in sensul ca unele erori sau neimpliniri nu pot fi eliminate operativ, prin interventia profesorului. Cum este si firesc, ambele variante de verificare se cer a fi desfasurate oportun si optim de catre profesori.

Acestea metoda prezinta avantajul ca permit verificarea unui numar mare de elevi in acelasi interval de timp, au un grad mai mare de obiectivitate si favorizeaza elevii timizi care au dificultati in exprimare, conferindu-le tuturor posibilitatea de a-si expune ideile in mod independent si de a-si dezvolta abilitatile cognitive. Aceste probe pot lua forma lucrarilor scrise curente ori a celor de sfarsit de semestru sustinute in perioadele de evaluare. In intocmirea acestor probe, profesorii trebuie sa acorde o atentie deosebita reprezentativitatii itemilor componenti care sa acopere intreaga materie si sa fie relevanti din punct de vedere pedagogic.

Examinarea prin probe practice se realizeaza la o serie de discipline specifice si vizeaza identificarea capacitatilor de aplicare in practica a cunostintelor dobandite, a gradului de incorporare a unor priceperi si deprinderi, ipostaziate in anumite suporturi obiectuale sau activitati materiale.

Probele practice presupun aplicarea cunostintelor teoretice insusite precum si deprinderilor si priceperilor anterior formate. Concret, este vorba despre confectionarea unor obiecte sau aparate, executarea unor experimente de laborator, harti, observatii microscopice, discutii, realizarea unor exercitii fizice etc.

Scarile de apreciere. Ele presupun distribuirea rezultatelor pe un interval avand mai multe repere cuprinse intre o limita superioara si una inferioara. Este recomandabil a se folosi un numar par de variabile, astfel evitandu-se tendinta centrala. Aceasta metoda se aplica la disciplinele unde nu exista date suficiente care sa permita o evaluare obiectiva.

Verificarea cu ajutorul masinilor Proba se bazeaza pe dispozitive mecanice, electromecanice sau electronice prin intermediul carora se administreaza programul de verificare si se inregistreaza raspunsurile elevilor, convertite apoi in note scolare. Eficienta acestei metode depinde hotarator de valoarea programului conceput, precum si de modul sau de utilizare. De exemplu, in cazul verificarii asistate de calculator, programul poate sa includa itemi cu alegere binara sau multiple itemi care presupun completarea de spatii libere, itemi de tip "PUZZLE' s.a.m.d., administrarea si interpretarea rezultatelor putand oferi informatii valoroase despre performantele scolare ale elevilor. Limitele de ordin economic ale metodei sunt date de dificultatea achizitionarii de catre scoli a tehnologiei si software-ului, iar cele de ordin didactic - de retinerea pe care actorii educationali o au fata de nou, precum si de faptul ca un asemenea procedeu evaluativ lasa loc destul de putin exprimarii libere a personalitatii elevului.

Evaluarea prin proiecte. Este o metoda ce in viziunea curriculara moderna are o valoare formativa deosebita, deoarece lasa elevului o mai larga posibilitate de a-si valorifica potentialul creativ. Proiectul este o teme de cercetare orientata spre un scop bine precizat care se realizeaza prin imbinarea cunostintelor teoretice si practice. Proiectele se pot concretiza in lucrari, dispozitive etc, si pot fl prezentate la diferite sesiuni sau simpozioane. Varietatea temelor de proiect e data de complexitatea relatiei ,,invatare-proiectare-cercetare'. Pentru exemplificare, sunt cunoscute sesiunile de comunicari ale elevilor/studentilor in care acestia isi prezinta rezultatele cercetarilor anterioare sau proiecte pentru noi demersuri investigative.

Portofoliul este reprezentat de ,,mapa' sau ,,dosarul' elevului. Aici vor fi consemnate toate realizarile elevilor care sa oglindeasca activitatea lor stiintifica la o materie scolara. De exemplu, pentru psihologie, portofoliul elevului poate cuprinde probele aplicate, protocoalele obtinute, studiile de caz etc; pentru limba si literatura romana in portofolii pot fi incluse fisele de lectura, comentariile literare, analizele de text etc.

Testul didactic Este considerat de majoritatea specialistilor ca fiind cea mai obiectiva metoda de evaluare. Afirmatia este sustinuta de definitia testului vazut ca un ansamblu de sarcini de lucru (itemi) care permit determinarea gradului de inspire a cunostintelor si posibilitatea de a opera cu ele in practica, prin raportarea raspunsurilor la o scara de apreciere standard, anterior elaborata.

Aprecierea scolara, ca atribuire a unei judecati de valoare, se face fie prin apelul la anumite expresii verbale, fie prin folosirea unor simboluri numite note. Aprecierea verbala este des folosita si are un rol dinamizator, calauzitor in invatarea scolara.

Aprecierea rezultatelor scolare se concretizeaza de cele mai multe ori prin notare. Notarea este un act de atasare a unei etichete, a unui semn, la un anumit rezultat al invatarii. Nota este un indice care corespunde unei anumite realizari a randamentului scolar. Dupa Vasile Pavelcu nota poate indeplini mai multe functii:

rol de informare, pentru elevi, parinti, profesori;

rol de reglare a procesului de invatare;

rol educativ, datorita interiorizarii aprecierii;

catalizator al unui nivel optim al aspiratiilor elevului;

rol terapeutic, dinamizator pentru anumite cazuri - prin acordarea de puncte in plus', dar si

rol patogen, intrucat nota induce stres si disconfort psihic la elev, mai ales in situatiile de insucces.

In teoria si practica notarii s-au incetatenit trei modele de notare: notarea prin raportare la grup, notarea prin raportarea la standarde fixe si notarea individualizata.

Modelul notarii prin raportare la grup se bazeaza pe aprecierea facuta prin compararea elevilor intre ei sau prin raportarea rezultatelor la un anumit standard mediu de expectante. Acest nivel de exigenta asteptate poate fi dinainte stabilit sau structurat in chip conjunctural, in chiar practica evaluativa, realizata la o anumita clasa.

Modelul notarii prin raportare la standarde unice se bazeaza pe luarea in calcul a obiectivelor operationale ale lectiei ca sistem fundamental de referinta.

Modelul notarii individualizate se caracterizeaza prin incercarea de raportare a rezultatelor obtinute de elevi la alte rezultate individuale, realizate de aceiasi elevi, in timp. Nota va masura achizitii educationale prin raportarea lor la alte achizitii anterioare. Modalitatea individualizata de notare serveste concretizarii unor programe de instruire diferentiate. Norma de referinta este unica, iar profesorului ii revine sarcina sa o structureze si sa o actualizeze ori de cate ori este nevoie.

Ca sisteme de notare amintim notarea numerica, prin folosirea cifrelor, notarea literala, notarea prin calificative, notarea prin culori. Cea mai utilizata forma de notare este cea realizata cu ajutorul cifrelor, in variante ce tin de unele particularitati si traditii educationale. Notarea prin calificative, de exemplu, are ca limita faptul ca ea nu admite sumari atunci cand se fac aprecieri in acest fel la una sau mai multe materii. Concretizarea faptica a notarii se realizeaza si in functie de specificul disciplinelor evaluate. Astfel, la disciplinele exacte prezinta un randament mai ridicat notarea dupa bareme, pe cand la disciplinele umaniste un mai mare randament la notarea analitica.

Notarea dupa bareme are avantajul ca standardizeaza criteriile masurarii si aprecierii. Ea se bazeaza pe atribuirea unui punctaj fix pentru fiecare secventa indeplinita. Solutia este propusa des la examene si concursuri.

Notarea analitica presupune o compartimentare a cuantumului de cunostinte, deprinderi, atitudini verificate, prin detalierea unor campuri de probleme ce urmeaza a fi apreciate (de pilda, in cazul unei compuneri se stabilesc anumite punctaje pentru aspecte relativ distincte cum ar fi fondul, forma si factorul personal). Raman ca probleme delimitarea palierelor achizitive si atribuirea unor marimi valorice pentru fiecare dintre acestea.