SCOALA SI FAMILIA - factori de educatie permanenta pentru integrarea copilului in societate

SCOALA SI FAMILIA -

factori de educatie permanenta pentru integrarea copilului in societate

Motto: "Scoala pentru viata, prin viata" (Dcroly)

1. Strategii didactice care sporesc valentele educative ale lectiilor

In scoala de azi, strategiile didactice trebuie adaptate incat sa se asigure copiilor capacitati necesare invatarii permanente. Metodele si continuturile trebuie sa raspunda atat intereselor, nevoilor si cerintelor individuale cat si celor de grup. In acest context, in-va-tatorul are rolul de a-i ajuta pe elevi sa devina raspunzatori de propria formare. In timpul lectiilor trebuie creata o atmosfera de lucru care sa stimuleze disponibilitatile spre actiune, intr-un cadru psiho-pedagogic afectiv pozitiv. Aceasta poate fi realizata prin abordarea interdisciplinara a continuturilor, prin antrenarea elevilor in activitati de invatare prin cercetare, prin cooperare, folosind cu precadere metodele activ-participative interactive.

Lectiile cu abordare interdisciplinara a continuturilor raspund preferintelor cat mai multor elevi si le permit o manifestare deosebita a personalitatii.

Invatarea prin cooperare, munca in echipa formeaza caracteristici pozitive ca: prietenie, solidaritate, perseverenta, responsabilitate; combate indiferenta, egoismul, infatuarea. In cadrul grupului se pun in evidenta interdependenta pozitiva, responsabilitatea de grup, deprinderile specifice lucrului in grup, analizarea muncii depuse etc.

Invatarea prin descoperire se realizeaza prin invatare prin efort propriu, favorizand dezvoltarea aptitudinilor si intereselor, a deprinderilor de investigare, a unei atitudini explorative si experimentale. Invatarea prin cercetare pune elevul in situatia de a actiona si gandi independent, invatatorul intervenind doar cand se indreapta spre o cale fara iesire. Invatatorul organizeaza cele mai adecvate conditii didactico-metodice, iar elevul are initiativa si cautari continui. Activitatea duce la activizarea intregului sistem psihic al scolarului.

Strategiile moderne pun accentul pe contactul direct cu problemele vietii, ale muncii practice, sunt concrete, cultiva spiritul aplicativ, experimental, incurajeaza initiativa, creativitatea, stimuleaza efortul de autocontrol si ajutorul reciproc.

2. Activitatile extracurriculare - o necesitate in modelarea personalitatii copiilor

In cadrul procesului instructiv-educativ, un rol deosebit il au activitatile extracurriculare, percepute din ce in ce mai mult ca o necesitate in modelarea personalitatii copiilor. Este cunoscut faptul ca personalitatea umana se imbogateste si se formeaza treptat, din aspecte cat mai cuprinzatoare ale lumii inconjuratoare. De aceea activitatea copilului nu trebuie sa se limiteze la spatiul si timpul scolar, acesta trebuie sa ia contact cu mediul natural si social ce presupune o gama mai larga de relatii, de comportamente.

Ca o continuare fireasca a orelor de curs, activitatile extracurriculare pot realiza obiective prioritare ale procesului instructiv-educativ, cum ar fi: dobandire de cunostinte noi din diverse domenii; completarea si sistematizarea unor cunostinte; educarea atitudinii copilului fata de invatatura si fata de scoala; cultivarea respectului fata de semeni si fata de sine; educarea in spiritul dragostei fata de natura, fata de patrie; dezvoltarea capacitatilor creatoare ale elevilor; formarea unor deprinderi utile in viata de zi cu zi.

Gama activitatilor de acest gen e foarte vasta, acestea fiind placute si accesibile varstei copiilor. Astfel de activitati corespund intereselor si starilor emotionale ale copiilor: vizita la muzee, gradini botanice, zoologice, edificii de arta, la fabrici sau in locuri de munca ale parintilor; excursii; spectacole pentru copii; cercuri stiintifice pe obiecte; concursuri pe diferite teme; editarea unor reviste; serbari scolare; sezatori, datini si obiceiuri specifice anumitor locuri. Organizarea acestor activitati presupune un plus de efort din partea cadrului didactice care stie sa respecte si anumite reguli, sa indeplineasca anumite conditii. Evaluarea se realizeaza fara catalog, fapt ce contribuie la sporirea starii de relaxare in comportamentul copiilor. Valentele formative ale acestor activitati sunt multiple:

- elevii sunt pusi in situatia de a actiona, de a fi participanti directi la diferite situatii concrete de viata;

- iau contact cu oameni diferiti cu alt comportament decat al invatatorului: muzeografi, actori, calugari etc.;

- in cadrul concursurilor se cunosc mai bine, se descopera pe ei insisi;

- excursia este "o lectie" in care se deschide marea carte a naturii, a istoriei patriei;

- revistele scolare evidentiaza talentele copiilor;

- serbarile scolare realizeaza interdisciplinaritatea, corelarea cunostintelor din mai multe domenii; dezvolta procesele intelectuale si trasaturile de caracter, cultiva sensibilitatea fata de frumos, educa starea de emotivitate a copiilor.

Descoperirea talentelor, a propriilor aptitudini le ofera copiilor posibilitatea descoperirii de sine, a valorii personale in competitie cu valoarea celorlalti.

3. Comunicarea - la baza relatiei elev-profesor

Procesul instructiv-educativ e prin excelenta unul de comunicare. Ca atare relatia profesor-elev trebuie sa fie una de comunicare biunivoca, un dialog real, sincer, deschis. Cel mai important obiectiv de atins pentru dascalul care vine in fata scolarilor cu gandul de a le fi de folos trebuie sa fie stabilirea relatiei optime de comunicare. Relatia profesor-elev trebuie regandita in termeni actuali: alti protagonisti, alte relatia economico-sociale, alte orizonturi de aspiratie, alte posibilitati de implinire.

Din primii ani de viata copilul intra intr-un dialog permanent cu cei mari. El intreaba mereu si i se raspunde intr-o forma accesibila lui. In institutiile prescolare (camine, gradinite), copiii continua sa invete intr-un mod care sa le "convine" la place, fiindca e asemanator cu cel de acasa. Se comunica debordant. Micile interdictii nu par interdictii, ci necesitati atat de simplu acceptate. La scoala se continua comunicarea, dar tonul interactiunii il da educatorul. Comunicarea depinde de stilul educatorului, dar si de elevii ce intra in relatie cu el. Incitarea, dialogul provocat si mereu provocator trebuie sa caracterizeze actul de comunicare in orice activitate cu elevii. Creditarea sub aspect moral, afectiunea, sinceritatea, sunt usor simtite de elev, care da drumul sufletului si mintii sa zboare. Lectiile cu caracter practic accentuat, care obliga la observatie, la interventie personala si cooperare, plac si descatuseaza energiile mintale si sufletesti.

O modalitate noua de a reactiona in sensul unei bune comunicari e ascultarea activa, prin care i-am ajutat pe copii sa-si exprime sentimentele. Chiar cei negativi au devenit mai prietenosi. Cel ascultat simte astfel simpatie pentru invatator, relatia devine mai buna, mai intima. Dispozitia de a vorbi depinde de increderea in adult si de folosirea unui limbaj potrivit. Ei trebuie sa fie siguri ca destainuirile lor nu se lovesc de critici sau amenintari.

Ca sa formam comportamentul pe care il dorim la copil trebuie sa-i fim exemplu. Pentru o deschidere catre universul interior al elevilor am procedat astfel: i-am tratat cu blandete (blandetea sa fie demna) m-am inarmat cu rabdare si tact periodic am invitat la dialog parintii elevilor-problema am fost apropiata (fara a fi familiara) am cautat sa-mi franez pornirile impulsive intr-un dialog i-am lasat sa se desfasoare liberi, fara incorsetari nu am facut diferente intre ei am abordat situatiile cu detasare.

Adoptand un asemenea comportament, cred ca am reusit sa creez un climat ce implica credibilitate si care are ca efect cresterea impactului produs asupra elevilor. In final, subliniez faptul ca in relatiile inter-personale nimic nu trebuie considerat definitiv, caci asa este natura umana, intr-o cautare continua. De aceea, actul comunicarii e un demers ce nu ia niciodata sfarsit. Respectandu-ne partenerii asezati in banci, interesele si opiniile lor, fiind sinceri cu noi si cu ei in tot ce facem, fiind drepti si corecti cu totii, alergand alaturi intr-o cursa pentru un tel, ne vom afla intr-o fireasca si fericita comunicare.

4. Colaborarea dintre scoala si familie - factor hotarator in educarea scolarului pentru integrare in societate

Educatia, sub toate formele ei, e chemata sa gaseasca solutii prin care copilul sa se adapteze rapid si eficient la societatea in care traieste. Oricat s-ar stradui, scoala nu poate inlocui restul institutiilor care au misiunea de formare a cetatenilor constienti, cu o conduita civilizata. Educatia scolarilor in scoala nu are sorti de izbanda fara o colaborare stransa cu alti factori activi implicati in procesul instructiv-educativ. Intre acestia, familia, considerata dintotdeauna celula de baza a societatii si "un soi de personalitate colectiva" de a carei armonie generala depinde dezvoltarea personalitatii copilului, are un rol foarte important in ajutorul pe cate trebuie sa il dea scolii. Oricine lucreaza in invatamant observa cum familia nu mai poate realiza socializarea primara prin care copilul sa-si interiorizeze valorile civice fundamentale. Pe o astfel de temelie subreda scoala nu poate construi certitudini. Formarea ca cetatean se afla sub influenta societatii si in special a familiei.

Cu parere de rau trebuie sa spun ca se constata in ultima vreme o departare a familiei de scoala, o scadere a interesului parintilor pentru rezultatele scolare. Parintii sunt ingrijorati de viitorul copiilor dar, in acelasi timp nu mai au rabdare sa le acorde atentie. Acest lucru se constituie intr-un semnal de alarma care m-a determinat sa aflu care sunt adevaratele cauze ale acestui fenomen incat sa pot remedia macar o parte dintre ele. Se impune o reconsiderare a relatiei familie-scoala. Aceasta nu trebuie sa fie semidirectionala, redusa la simpla informare a parintilor asupra rezultatelor la invatatura. Scoala trebuie sa convinga familia ca ea sa devina un participant activ in procesul de instruire-educare.

Influentele pe care familia le exercita asupra copilului sunt directe sau indirecte, determinand in mare masura dezvoltarea personalitatii acestuia. Modelul moral-civic propus de scoala (un comportament civilizat, demn, tolerant, bazat pe cinste, corectitudine, prietenie) gaseste un raspuns pozitiv in familiile unde aceste valori sunt puse la loc de cinste.

Colaborarea mea cu familia s-a concretizat intr-un program comun de activitati ale scolii cu aceasta. Am inclus lectorate cu parintii, sedinte, consultatii, vizite la domiciliul elevului, serbari scolare. Parintii au vazut in mine un prieten, un colaborator, un om adevarat care-i poate ajut prin atitudinea nepartinitoare pe care am afisat-o. Asadar e o sarcina a scolii sa identifice situatiile problema din familiile copiilor, sa dirijeze pe cat este posibil strategiile educative in favoarea elevului si sa constientizeze ca relatia de colaborare scoala-familie este determinanta in educarea copiilor. Educatia in familie devine astfel un proces de pregatire pentru viata, prin intampinarea si rezolvarea problemelor de viata.