SISTEMUL DE EDUCATIE

SISTEMUL DE EDUCATIE

Sistemul de educatie reprezinta ansamblul organizatiilor / institutiilor sociale - economice, politice, culturale - si al comunitatilor umane - familie, popor, natiune; grupuri profesionale, grupuri etnice; sat, oras, cartier, colectivitate - care in mod direct sau indirect, explicit sau implicit, indeplinesc functii pedagogice, de activare si influentare a procesului de formare-dezvoltare a personalitatii umane.

Aceasta perspectiva responsabilizeaza, in plan pedagogic, intreaga societate, conceputa astfel la nivelul unei adevarate 'cetati educative' (vezi Faure, Edgar si colabor.,1974). Ea nu exclude insa rolul special al scolii, realizabil la nivelul sistemului si al procesului de invatamant.

Sistemul de invatamant

Sistemul de invatamant reprezinta principalul subsistem al sistemului de educa-tie, care include ansamblul institutiilor specializate in proiectarea si realizarea functiilor educatiei prin continuturi si metodologii specifice, organizate formal si nonformal. Definirea si analiza sistemului de invatamant, la nivelul unui concept pedagogic fundamental, presupune avansarea a doua criterii de referinta, diferite din perspectiva gradului de generalitate angajat. Din acest punct de vedere, sistemul de invatamant poate fi definit in sens larg si in sens restrans. Analizele propuse asigura deschiderea necesara pentru intelegerea raporturilor sociale si pedagogice existente intre: sistemul de educatie - sistemul de invatamant - procesul de invatamant.

In sens larg, sistemul de invatamant angajeaza 'ansamblul institutiilor care participa la organizarea arhitecturii scolare, adica la derularea generala a studiilor pe cicluri, orientari, filiere etc.' (Dictionnaire encyclopdique de l'ducation et de la formation, 1994, pag.956). In aceasta acceptie sunt vizate: institutiile scolare, unele institutii specializate in instruire nonformala (cluburi, tabere, centre de pregatire profesionala, programe de radio-televiziune scolara/universitara etc.), dar si unii agenti sociali cu care scoala stabileste relatii contractuale (agenti: economici, politici, culturali, religiosi, comunitari etc.).

In sens restrans, sistemul de invatamant include ansamblul institutiilor scolare, organizate la nivel primar, secundar, superior, pe diferite trepte si cicluri de instruire si educatie. In aceasta acceptie, sistemul de invatamant este definit ca sistem scolar (vezi Dictionar de pedagogie, 1979, pag.411). Ca 'parte a sistemului de educatie', sistemul de invatamant include 'reteaua organizatiilor scolare' determinata in plan pedagogic si juridic, in contextul unor 'servicii publice' deschise, perfectibile, auto-perfectibile la nivelul activitatii de baza - instruirea - realizata in cadrul procesului de invatamant (vezi Dictionnaire encyclopdique de l'ducation et de la formation, 1994, pag.956-958).

Analiza sistemului de invatamant, in sens restrans, creeaza premisa metodologica necesara pentru definirea corecta a principalului sau subsistem - procesul de invatamant - in cadrul caruia are loc activitatea de baza, instruirea, proiectata si dirijata de profesor, invatarea, realizata de elev, ca efect al instruirii.

Procesul de invatamant reprezinta principalul subsistem al sistemului de invatamant, care reflecta dimensiunea generala (sensul larg) si particulara (sensul restrans) a acestuia la nivelul unor activitati specifice proiectate conform unor programe de instruire, formale si nonformale, realizate cu cadre didactice specializate in contextul unui plan organizat unitar in diferite circumstante de timp (an, trimestru, semestru scolar; saptamana, zi scolara) si spatiu (scoala; clasa, cabinet, laborator, biblioteca, mediateca etc.).

Problematica specifica procesului de invatamant - referitoare la actiunile de predare - invatare - evaluare, care pot fi proiectate, realizate si dezvoltate la diferite niveluri sociale si standarde de competivitate pedagogica prin intermediul obiectivelor - continuturilor - metodologiilor (de predare-invatare-evaluare) - va fi analizata in partea a II-a a cursului (Teoria generala a instruirii / Didactica generala).

Structura sistemului de invatamant

Structura sistemului de invatamant reprezinta elementele componente si ale sistemului de invatamant si relatiile de interdependenta dintre acestea care asigura reali-zarea functiilor principale ale educatiei/instruirii la nivel de sistem si de proces.

Analiza structurii sistemului de invatamant permite evidentierea urmatoarelor niveluri functionale (vezi Geminard, Lucien, 1973, pag.110-112):

a) nivelul structurii de adaptare interna sau al structurii de baza a sistemului defineste raporturile dintre nivelurile (primar - secundar - superior) - treptele -ciclurile de instruire, dintre acestea si programele curriculare adoptate;

b) nivelul structurii materiale evidentiaza situatia cantitativa si calitativa a resurselor pedagogice: umane (cadre didactice, elevi / studenti, personal administrativ etc.) - didactice (spatiul, timpul scolar, mijloacele didactice etc.) - financiare (bugetul national, teritorial, local investit in educatie; mijloacele disponibilizate de comunitatea locala); informationale (planuri - programe -manuale scolare, cursuri universitare / alte materiale de invatare; biblioteci, videoteci, mediateci, retele de instruire asistata de calculator etc.).

c) nivelul structurii de conducere vizeaza raporturile stabilite intre decizia manageriala (globala - optima - strategica) si decizia administrativa / executiva (sectoriala - punctuala - reproductiva);

d) nivelul structurii de relatie permite institutionalizarea unor raporturi contractuale dintre scoala si: comunitate (locala, teritoriala, nationala), agentii sociali (economici, culturali, politici etc.), familie

Evolutia structurii sistemelor de invatamant evidentiaza urmatoarele tendinte confirmate la scara universala (vezi Dictionnaire encyclopdique de l'ducation et de la formation, 1996, pag.959-963):

a) prelungirea scolii de cultura generala, obligatorie pana la varsta de 16 ani, pentru 'a putea ajuta grupurile defavorizate sa depaseasca handicapurile lor socioculturale si pedagogice' si a favoriza astfel dezvoltarea unei personalitati autonome;

b) diversificarea invatamantului postobligatoriu - profesional, liceal, universitar - cu responsabilizarea optiunilor si a contributiilor comunitatilor locale si teritoriale;

c) deschiderea scolii si a universitatii spre problemele sociale ale comunitatii (economice, politice, culturale, religioase etc.) 'pentru a depasi cauzele principale ale incertitudinilor si ale blocajelor traite de sistemele educationale'.

Aceste tendinte sunt relevante la nivelul celor mai raspandite formule de structurare a invatamantului scolar (6+3+3) si universitar (scurt / 2,3; lung / 4-6 ani, postuniversitar - master / 1-2 ani, doctorat, postdoctorat) si in cadrul altor variante de organizare a sistemului care vizeaza:

a) organizarea structurii de baza pe trei 'etaje' / niveluri adaptabile intern prin treptele scolare/universitare proiectate: nivel primar (treapta prescolara - scolara / elementara); nivel secundar (treapta inferioara-superioara); nivel 'tertiar' / superior (invatamant universitar scurt-lung-postuniversitar);

b) perfectionarea relatiilor de continuitate pedagogica intre toate nivelurile si treptele scolare/universitare perfectionare realizabila prin:

- consolidarea trunchiului comun de pregatire generala, unitar si obligatoriu in invatamantul secundar inferior, prelungit in invatamantul secundar superior si chiar in invatamantul universitar (vezi conceptul de core curriculum);

- confirmarea evaluarii pozitive realizabila in termeni de proces (examene partiale cu scop formativ, stimulativ) si de produs (examene de absolvire cu functie implicita de selectie scolara, profesionala, sociala) - vezi Les reformes de l'ducation: experiences et perspectives, 1980; Vaniscotte, Francine, 1989; Invatamantul din alte tari, 1990.

Managementul sistemului de invatamant

Managementul sistemului de invatamant reprezinta un tip de conducere superi-oara care vizeaza planificarea-organizarea, orientarea-indrumarea metodologica, reglarea-autoreglarea proceselor specifice domeniului educatiei/instruirii, in cadrul unei activitati complexe proiectata si realizata la nivel global, optim, strategic.

Activitatea de management vizeaza toate nivelurile de organizare ale sistemului si ale procesului de invatamant:

nivelul de varf / ministerul invatamantului;

nivelul intermediar / inspectoratele scolare teritoriale;

nivelul de baza / unitatile scolare, clasa de elevi (vezi managementul clasei).

In aceasta perspectiva conducerea ministerului Invatamantului, inspectoratului scolar, scolii, clasei de elevi etc., solicita o abordare a problemelor la nivel global (in ansamblul lor), optim (valorificarea la maximum a resurselor existente), strategic (asigurarea liniei de perspectiva pe fondul unei prospectari inovatoare), pe baza unor actiuni de informare, evaluare (control -apreciere - decizie) si comunicare pedagogica a deciziei (vezi rolul diagnozei -prognozei; vezi importanta indrumarilor metodice asigurate de manager in calitatea sa de ministru, inspector scolar, director, profesor, profesor-metodist, profesor-consilier, profesor-cercetator etc.).

Functiile principale ale activitatii de management sunt centrate asupra: planificarii-organizarii sistemului; orientarii-indrumarii procesului de invatamant; reglarii-autoreglarii sistemului si procesului de invatamant, la nivel de varf, intermediar, de baza.

In interiorul acestor functii principale, centrale, intervin functiile derivate care sustin actiunile si operatiile indispensabile activitatii de management: informarea pedagogica, evaluarea pedagogica (bazata pe control pedagogic, apreciere pedagogica / diagnoza pedagogica, decizie pedagogica / prognoza pedagogica stimulativa), comunicarea pedagogica (a deciziei pedagogice insotita de indrumarea pedagogica stimulativa care anticipeaza corectarea, ameliorarea, ajustarea structurala, restructurarea activitatii evaluate).

Functia de planificare-organizare implica valorificarea resurselor pedagogice (informationale, umane, materiale, financiare) ale sistemului de invatamant, la nivel de varf, intermediar, de baza.

Planificarea activitatii angajeaza 'o reflectie pedagogica' asupra actiunii viitoare, conceputa cu scop prospectiv (planificare strategica) si ameliorativ (planificare operationala) - vezi Andrei, Nicolae; Dumitrescu, Ion, 1983, pag. 44-83.

Schema generala de proiectare presupune: realizarea bilantului critic al activitatii / perioadei anterioare - definirea scopurilor / obiectivelor generale - stabilirea obiectivelor specifice / pe domenii, sectoare - deducerea obiectivelor operationale / cu raspunderi concrete. O asemenea schema este valorificabila in procesul de elaborare a tuturor planurilor de activitate: planul general, planul de scolarizare, planul comisiei metodice, planul catedrei metodice, planul cadrului didactic, planul serviciului administrativ etc.

Organizarea activitatii completeaza planificarea prin crearea unor structuri si instrumente decizionale care pot fi angajate pe o coordonata ierarhica liniara (autoritatea birocratica, dirijata exclusiv pe verticala sistemului) sau in retea (autoritatea functionala, profesionala, extinsa circular pe verticala dar si pe orizontala sistemului).

Functia de orientare-indrumare a procesului de invatamant vizeaza activitatea de baza organizata la nivelul sistemului, activitatea de instruire/educatie. Realizarea sa presupune asigurarea saltului metodologic de la investigatia longitudinala (valorificata prin fisa de observatie) la investigatia transversala, valorificata prin fisa de analiza-sinteza care consemneaza decizia manageriala prin caracterizarea urmatorilor indicatori: capacitatea cadrului didactic de proiectare a obiectivelor - continuturilor - metodologiei de predare-invatare-evaluare; randamentul scolar, corelatia profesor-elev. Aceasta fisa de analiza-sinteza este aplicabila in evaluarea activitatilor didactice si a activitatilor educative (cu anumite adaptari).

Functia de reglare-autoreglare a sistemului si a procesului de invatamant vizeaza, pe de o parte, perfectionarea cadrelor didactice - realizata prin actiunile metodice proiectate la nivel macro si micro-structural, iar pe de alta parte, cercetarea pedagogica, realizata prin inovatii proiectate special (la nivel macro si micro-structural - vezi rolul: Institutului de cercetari pedagogice; caselor corpului didactic, centrelor de asistenta psihopedagogica dar si al cabinetelor metodice din scoala) pentru optimizarea continua a activitatii didactice/educative.

Structurile manageriale 'trebuie sa corespunda intotdeauna functiilor asumate la nivelul sistemului si al procesului de invatamant (Coombs, Philip, H., 1968, pag.259).

Perfectionarea structurilor manageriale presupune deschiderea acestora pe verticala dar si pe orizontala sistemului si a procesului de invatamant (vezi rolul cercetarii si al perfectionarii pedagogice; vezi rolul reprezentantilor comunitatii educationale).

Pe verticala sistemului conducerea manageriala angajeaza structurile institutionale pe circuitul:

a) Ministerul invatamantului (de exemplu, directia planificare-organizare, corespunzatoare functiei de planificare-organizare a sistemului de invatamant; directia proiectare-evaluare, corespunzatoare functiei de orientare-indrumare a procesului de invatamant; directia formarea formatorilor, corespunzatoare functiei de reglare-autoreglare a sistemului si a procesului de invatamant.

b) Inspectoratele scolare teritoriale (de exemplul serviciul inspectie scolara teritoriala si de personal, corespunzator functiei de planificare-organizare; serviciul de inspectie de specialitate, corespunzator functiei de orientare-indrumare; serviciul de perfectionare a cadrelor didactice / casa corpului didactic; centrul de asistenta psihopedagogica a cadrelor didactice, elevilor si parintilor, corespunzator functiei de reglare-autoreglare.

c) Unitatile scolare organizate la nivel local (de exemplu, un director responsabil de planificarea-organizarea resurselor, corespunzator functiei de planificare-organizare; un director responsabil de evaluarea procesului de invatamant, corespunzator functiei de orientare-indrumare; un director responsabil de perfectionarea cadrelor didactice, corespunzator functiei de reglare-autoreglare.

Pe orizontala sistemului conducerea manageriala poate angaja structurile institutionale complementare (din perspectiva cercetarii si a perfectionarii pedagogice dar si din perspectiva comunitatii educationale):

a) Ministerul invatamantului: vezi relatiile dintre directia de planificare-organizare si sectia managementul resurselor pedagogice (institutul national de cercetari pedagogice), catedra managementul educatiei (institutul national de formare a cadrelor didactice), consiliul national al educatiei (comunitatea educationala nationala); vezi relatiile dintre directia proiectare-evaluare si sectia curriculum, catedra de teoria educatiei si a instruirii, comisiile nationale pentru proiectarea si evaluarea continutului instruirii; vezi relatiile dintre directia perfectionarea cadrelor didactice si sectia documentare pedagogica, catedra metodica si practica pedagogica, comisiile metodice organizate pe specialitati la nivel national.

b) Inspectoratele scolare teritoriale: vezi relatiile dintre serviciile inspectie scolara teritoriala si de personal, inspectie scolara de specialitate, perfectionare / prin casa corpului didactic si centrul de asistenta psihopedagogica si sucursalele teritoriale ale institutului national de cercetari pedagogice, institutului national de formare a cadrelor didactice, ale consiliului national al educatiei.

c) Unitatile de invatamant, organizate la nivel local: vezi relatiile dintre factorii de conducere (cu responsabilitati de planificare-organizare, orientare-indrumare, reglare-autoreglare) si structurile institutionalizate la nivelul scolii (comisii, catedre, cabinete metodice) si la nivelul comunitatii educative locale (in colaborare cu familia, agentii sociali etc.).