STADIALITATEA PSIHOSEXUALA (S. FREUD) SI STADIALITATEA PSIHOSOCIALA (E. ERIKSON)

STADIALITATEA PSIHOSEXUALA (S. FREUD) SI STADIALITATEA PSIHOSOCIALA (E. ERIKSON)

S. Freud a ajuns la concluzia ca, in timpul dezvoltarii, copiii trec prin mai multe stadii, cunoscute sub denumirea de stadii psihosexuale, datorita accentului pe care intemeietorul psihanalizei l-a pus pe sexualitate ca imbold launtric fundamental in dezvoltarea individului. In timpul fiecarui stadiu, satisfacerea / placerea este obtinuta pe masura ce libido-ul (energia sexuala) este directionat spre diferitele parti ale corpului.

Stadiile psihosexuale stabilite de Freud sunt: stadiul oral, anal, falic, perioada de latenta si stadiul genital. Primele trei etape au loc in primii 5 ani de viata.

Stadiul genital (de la pubertate si pe tot parcursul vietii adulte) se refera la modificarile hormonale care stimuleaza reaparitia libido-ului. El se focalizeaza asupra organelor genitale si atentia tanarului se concentreaza asupra sexului opus. Se intensifica interesul pentru placerea sexuala si toate pulsiunile sexuale anterioare asociate cu regiuni specifice ale corpului se transforma intr-un set integrat de atitudini si trasaturi sexuale adulte.

Psihanaliza sustine ca adultul, din punct de vedere biologic, se fixeaza, in general, mai mult sau mai putin asupra unuia dintre primele patru stadii psihoxesuale, in jurul caruia se va ordona, cu predilectie, comportamentul sau, cel mai adesea in mod inconstient. In cel mai bun caz, dar in situatii foarte rare, el va atinge al cincilea stadiu: stadiul cu adevarat adult, in sensul deplin, psihologic, moral, social si nu numai in cel al varstei si al maturizarii biologice/sexuale. (Gabriel Albu, op. cit., p. 114-124)

Interesul pentru teoria lui Freud a continuat si dupa moartea acestuia, desi multi postfreudieni si-au modificat opiniile in anumite privinte. Neofreudienii s-au concentrat, in principal, asupra dezvoltarii Eului, pe care l-au considerat un domeniu neglijat de catre S. Freud.

Erik Erikson a elaborat teoria dezvoltarii psihosociale (1959). El a considerat ca individul se confrunta cu o serie de conflicte, pe care trebuie sa le rezolve, in vederea unei personalitati serioase. Insa, in teoria lui Erikson, conflictele nu sunt centrate pe partile corpului, ci pe relatiile individului cu alti membrii ai societatii. Problemele psihologice apar atunci cand individul este insuficient pregatit sa faca fata exigentelor variabile ale societatii.

Deschiderea principala a lui Erikson este aceea ca dezvoltarea personalitatii se face pe tot parcursul existentei individului. Fiecare etapa a vietii este permeabila unei noi achizitii psihosociale fundamentale, ca urmare a unei noi crize de dezvoltare. Acestea apar din conflictul dintre posibilitatile de relationare ale persoanei si cerintele mediului social. Personalitatea umana este o constructie in timp, dilemele fiecarei etape si natura influentelor receptate putand sa plaseze fiecare achizitie intre variante opuse.

In teoria lui Erikson sunt stabilite opt stadii. In fiecare stadiu, individul se confrunta cu un conflict fundamental, cu o dilema esentiala. Rezolvarea conflictului unei anumite etape asigura individului capacitatea de a le aborda si controla pe cele ulterioare.

Stadiul care se refera la periaoda adolescentei este stadiul al cincilea.(12 - 18/20 ani) Acest stadiu este dominat de conflictul dintre "identitate - a Eului si confuzie - a rolului". El apare in adolescenta. Multimea noilor roluri sociale si apartenenta la mai multe grupuri sociale presupun dezvoltarea unui simt integrator al propriei identitati. In caz contrar, adolescentul va fi coplesit de multitudinea de roluri pe care trebuie sa le joace.

Daca tanarul reuseste sa-si traiasca amplu identitatea Eului, atunci el isi intareste increderea in sine, autonomia si initiativa. Daca nu reuseste sa-si contureze, sa-si delimiteze Eul, atunci risca sa preia identitatile pe care i le pretinde mediul. Confuzia de roluri sau identificarea cu roluri negative este frecventa la copiii delincventi si implica intarirea neincrederii in sine, a indoielii, rusinii si inferioritatii. Esecul de roluri nu este de nerecuperat in fazele urmatoare. (Gabriel Albu, op. cit., p. 124-127)