Stiintele pedagogice/educatiei

STIINTELE PEDAGOGICE/EDUCATIEI

Stiintele pedagogice/educatiei reprezinta ansamblul disciplinelor teoretice si practice care studiaza activitatea de formare-dezvoltare permanenta a personalitatii umane, prin strategii si mijloace de cercetare specifice.

Saltul de la pedagogie la stiintele pedagogice/educatiei este realizat de-a lungul unui proces istoric, care corespunde evolutiilor intra, inter si transdisciplinare înregistrate în domeniul cercetarii activitatii de formare-dezvoltare a personalitatii umane.

Acest proces parcurge trei etape distincte (vezi Avanzini, Guy, 1976, pag. 12-29):

a) etapa plasata conventional la sfârsitul secolului XIX - începutul secolului XX, care marcheaza, pe de o parte 'abolirea dominatiei filosofiei', care conferea pedagogiei un caracter exlusiv normativ, cu diferite nuante teologice sau politice, iar pe de alta parte 'reculul progresiv al termenului de pedagogie în favoarea celui de stiinta a educatiei care tinde la o abordare obiectiva, experimentala;

b) etapa plasata conventional în prima jumatate a secolului XX, care marcheaza tendinta 'stiintifizarii' pedagogiei prin valorificarea progreselor înregistrate în domeniul biologiei, psihologiei, sociologiei în directia dobândirii unui demers obiectiv, 'pe cai proprii unei pedagogii experimentale sau unei didactici experimentale';

c) etapa plasata conventional în cea de-a doua jumatate a secolului XX, care marcheaza tendinta 'emergentei stiintelor educatiei' pe fondul extinderii obiectului sau de cercetare la nivelul unei activitati de formare-dezvoltare permanenta a personalitatii care valorifica o pluralitate de abordari metodologice, intra, inter si transdisciplinare.

Termenul de stiinte ale educatiei a fost lansat de Eduard Claparede în 1912 în conditiile elaborarii unui proiect de cercetare care viza extinderea domeniului de studiu specific pedagogiei. Acest proiect va fi transpus în practica în 1921, prin înfiintarea Institutului de Stiinte ale Educatie - Jean-Jacques Rousseau, cu sediul la Geneva.

Saltul de la 'stiinta educatiei' la 'stiintele educatiei', realizat în anii 1960 reflecta urmatoarele tendinte de evolutie epistemologica (vezi Bîrzea, Cezar, 1995, pag. 136-139):

tendinta de negare a pedagogiei care traieste un anumit complex de inferioritate de natura istorica (în antichitate pedagogul/'paedagogus' era un sclav care avea sarcina de a conduce copilul la scoala') si psihosociala (dilatarea/diluarea discursului prin 'clisee verbale' si 'sloganuri ideologice' extrapolate pâna la 'apropierea extremelor de orice fel' - vezi Olivier, Reboul, 1984);

- tendinta de afirmare a unor discipline auxiliare ale pedagogiei, care marcheaza un anumit efort de sistematizare a domeniului la nivelul unor 'raporturi de subsidiari-tate' între pedagogia generala si ramurile sale, 'completate în diferite branse sau domenii de specializare';

tendinta de dezvoltare la nivelul unui 'program de formare interdisciplinara', care legitimeaza abordarile flexibile, 'specializate chiar în interiorul catedrelor de pedagogie', în contextul unor juxtapuneri create uneori artificial, într-o 'aglomeratie de discipline disparate';

tendinta de extindere a unor 'mini-stiinte autonome', care întretine riscul 'parcelarii', al unui 'sectarism penibil' (vezi 'variantele pedagogice ale stiintelor donatoare: psihologia, sociologia, antopologia etc') în cadrul caruia 'pedagogicul dispare ca obiect';

- tendinta de exprimare a pluralismului pedagogic, care angajeaza mai multe 'axe disciplinare' (psihologia pentru studiul persoanei; psihologia sociala pentru studiul interrelatiilor si a grupelor; sociologia, pentru studiul organizatiilor la nivel de sistem etc.) 'care converg spre un teren unic, care este educatia'.

Clasificarea stiintelor pedagogice/educatiei presupune delimitarea criteriilor metodologice avansate direct sau indirect de diferiti autori în cadrul celei de-a treia etape de evolutie a conceptului, stabilita conventional, dupa anii 1950-1960. Vom rezuma urmatoarele modele de clasificare care pot fi sesizate în literatura de specialitate, în plan mondial si national:

1) Modelul propus de Rene Hubert (1965) are în vedere doua criterii:

a) criteriul bazei experimentale a educatiei, realizata/realizabila la nivelul naturii si a activitatii psihologice si sociale, care angajeaza diferite raporturi de interdiscipli-naritate:

- pedagogia biologica, fiziologica, igiena scolara;

pedagogia psihologica, psihopedagogia, psihopedagogia generala, psihopedagogia speciala

- pedagogia sociologica, sociopedagogie, sociologia educatiei

b) criteriul continutului educatiei realizat/realizabil prin diferite 'discipline educative' studiate la nivelul 'teoriei formale a educatiei':

- educatia corporala,

- educatia intelectuala,

- educatia profesionala,

- educatia practica si morala (sociala, politica, umana).

- educatia estetica (artistica, filetica, religioasa),

- educatia masculina si educatia feminina (vezi Hubert, Rene, 1965).

2) Modelul propus de George F.Kneller (1966, 1973) are în vedere criteriul tipului de limbaj pedagogic dezvoltat cu prioritate:

a) pedagogia generala care promoveaza un limbaj normativ, prescriptiv exersat în cadrul: teoriei educatiei, didacticii generale, filosofiei educatiei, eticii educatiei);

b) stiinta educatiei, care promoveaza un limbaj tehnic, descriptiv, exersat în cadrul: psihologiei educatiei, sociologiei educatiei, pedagogiei comparate, administratiei învatamântului () - vezi Kneller, George, F., 1973, pag. 179.

3) Modelui propus de Emiî Planchard (1968) are în vedere criteriul metodoîgiei de abordare a educatiei care valorifica la vârf /la suprafata 'stiinta si arta educatiei' si încearca sa asigure, la baza, constituirea 'pedagogiei integrale':

a) pedagogia generala sau filosofica: filosofia educatiei, etica educatiei, politica educatiei, teoria educatiei

b) pedagogia stiintifica sau pozitiva: biologia educatiei, fiziologia educatiei, antropologia educatiei, pedagogia medicala, sociologia pedagogica, psihologia pedagogica, istoria pedagogiei, statistica pedagogica, pedagogia experimentala (vezi Planchard, Emil, La pedagogie scolaire conîemporaine, 1968, Pedagogie scolara contemporana, 1990).

4) Modelul propus de R.Dottrens si G.Miaiaret (1969) are în vedere resursele principale angajate în procesul de dezvoltare a stiintelor pedagogice:

a) discipline care sustin reflectia asupra problemelor generale ale educatiei (filoso-fia educatiei);

b) discipline care asigura documentatia asupra sistemelor de educatie din perspectiva temporala (istoria pedagogiei) si spatiala/geografica (pedagogia comparata);

c) discipline fundamentale care sprijina analiza stiintifica a educatiei/ disciplinele din categoria stiintelor: biologice, psihologice, sociologice;

d) discipline care utilizeaza metodele si tehnicile stiintelor amintite anterior, 'analizând din punctul lor de vedere situatiile educative: biopedagogia, psihopedagogia, sociopedagogia;

e) discipline care studiaza si valorifica metodele de educatie din perspectiva cercetarii stiintifice: pedagogia experimentala (vezi Dottrens, Robert; Mialaret, Gaston, 1969, pag.39).

5) Modelul propus de Gaston Mialaret (1976) are în vedere 'o prima încercare de sinteza', care angajeaza criteriul contextului în care are loc educatia:

a) stiinte care studiaza conditiile generale si locale ale institutiei scolare: istoria educatiei si învatamântului, sociologia scolara, demografia scolara, economia educatiei, pedagogia comparata;

b) stiinte care studiaza relatia pedagogica existenta Ia nivelul actiunii educationale/didactice: fiziologia educatiei, psihologia educatiei, psihosociologia grupurilor mici, stiintele comunicarii; didacticile speciale ale diferitor discipline de învatamânt/materii scolare; stiinta modelelor si a tehnicilor de predare (vezi didactica generala): stiinta evaluarii;

c) stiinte consacrate reflectiei si evolutiei educatiei: filosofia educatiei, planificarea educatiei, teoria modelelor (vezi Mialaret, Gaston, 1976. pag.45).

6) Modelul propus de Stefan Bârsanescu (1976) are în vedere criteriul gradului de generalitate care sustine unitatea sistemica a pedagogiei în calitatea sa de stiinta a educatiei:

a) discipline care formeaza trunchiul pedagogiei generale: pedagogia sistemica (teoria educatiei, didactica generala, didactica specialitatilor/diferitelor obiecte de învatamânt), pedagogia istorica/istoria pedagogiei, pedagogia sociala, pedagogia comparata, pedagogia comunicarii internationale, pedagogia prospectiva;

b) discipline care formeaza ramurile pedagogiei diferentiale: pedagogia profesionala, pedagogia vârstelor, pedagogia curativa/defectologia (vezi Bârsanescu. Stefan, 1976, pag.317, 318).

7) Modelul propus de Guy Avanzini (1976) are în vedere criteriul 'categorisirii' stiintelor educatiei în functie de raporturile prioritare stabilite de acestea cu stiintele fundamentale (istorie, geografie, economie, sociologie; biologie, fiziologie, psihologie; matematica, lingvistica etc.):

a) stiinte care studiaza ideile si institutiile educative în mod diacronic - istoria pedagogiei si sincronic: pedagogia comparata sau geografia educatiei, economia educatiei, sociologia educatiei;

b) stiinte care studiaza obiectul educatiei /elevul din perspectiva unor domenii de cercetare care asigura cunoasterea si valorificarea acestuia: biologia educatiei, biopedagogia; psihologia educatiei, psihopedagogia generala si speciala, psihosociologia educatiei;

c) stiinte care studiaza principiile didacticii generale (metode globale ale educatiei si învatamântului, tehnologia educatiei, docimologia) si speciale (didactica aplicata la diverse discipline particulare: matematica, limba materna, limbi straine, chimie, fizica, filosofie etc.)

8) Modelul propus de A. Ferrandez, si J. Sarramona (1981) are în vedere criteriul domeniului de cercetare predominant:

a) stiinte care studiaza finalitatile educatiei/stiinte teleologice: teologia educatiei, filosofia educatiei;

b) stiinte care studiaza determinismul bio-psiho-social al educatiei/activitatii de formare-dezvoltare permanenta a personalitatii umane: biologia educatiei, fiziologia educatiei, psihologia educatiei, sociologia educatiei, economia educatiei;

c) stiinte care studiaza modul de evolutie al educatiei în timp si spatiu/stiinte ilustrative: istoria educatiei, pedagogia comparata;

d) stiinte care studiaza principiile generale si specifice de realizare a educatiei/stiinte normative: pedagogia generala, pedagogia diferentiala;

e) stiinte care studiaza aplicarea principiilor generale si specifice ale educatiei în diferite domenii de activitate/stiinte aplicative: orientarea scolara si profesionala, gestiunea învatamântului, planificarea învatamântului, didactica specialitatilor (vezi A. Ferrandez, A.si J. Sarramona, I, 1981).

9) Modelul propus de Th. Diterich (1985) are în vedere criteriul mediilor educative de referinta:

a) pedagogia generala: antropologia pedagogica, filosofia educatiei, teoria sistemelor educative, politica educatiei,

b) pedagogiile specializate: pedagogia prescolara, pedagogia scolara (teoria institutiei scolare, teoria curriculumului, teoria instruirii), pedagogia familiei, pedagogia sociala, pedagogia întreprinderii;

c) pedagogia comparata;

d) pedagogia istoriei (vezi Diterich, Th., Zeit und Grundfragen de Padagogik. Ei-ne Einfuhrung in padagogisches Denken, Juius Klinkhardt, Bad Heilbrunn/Obb., 1985).

10) Modelul propus de Cursul de pedagogie al Universitatii Bucuresti (1988) are în vedere doua criterii:

a) criteriul gradului de generalitate:

- pedagogia generala - 'teoria generala a educatiei';

stiinte care studiaza educatia, din diferite perspective particulare 'în forma în care ea se integreaza în adevarata cultura pedagogica': filosofia educatiei, istoria educatiei; sociologia educatiei, psihologia educatiei/pedagogica; fiziologia educatiei; economia educatiei; planificarea educatiei; prospectiva educatiei; demografia scolara; psihopedagogia speciala; stiinta conducerii învatamântului; igiena scolara, ergonomia scolara;

b) criteriul tendintelor constatate în procesul de diversificare a domeniului de studiu al pedagogiei, care impune saltul de la pedagogie la sistemul stiintelor educatiei:

stiinte care studiaza domeniul educatiei, din perspectiva diferitelor grade de institu-tionalizare a acesteia: pedagogia anteprescolara, pedagogia prescolara, pedagogia scolara, pedagogia profesionala, pedagogia universitara, pedagogia organizatiilor de copii si tineret, pedagogia familiei, pedagogia comunicatiilor mass-media. pedagogia militara etc.;

- stiinte care studiaza domeniul educatiei din perspectiva aprofundarii diferitelor laturi, sarcini, forme de proiectare si de realizare a acesteia: didactica generala/teoria generala a instruirii, didactica disciplinlor de învatamânt/metodica predarii-mvatarii-evaluarii, teoria educatiei intelectuale, teoria educatiei morale, teoria educatiei tehnologice, teoria educatiei estetice, teoria educatiei fizice si sportului, metodologia educatiei, teoria

obiectivelor pedagogice, teoria continutului învatamântului, teoria evaluarii randamentului scolar, tehnologia educationala, pedagogia activitatilor extrascolare etc;

stiinte care studiaza unele aspecte speciale ale educatiei impuse la nivelul cercetarii pedagogice: pedagogia comparata, pedagogia prospectiva, pedagogia experimentala, pedagogia corectiva/terapeutica, pedagogia antropologica, pedagogia cazurilor patologice etc. (vezi Curs de pedagogie, coordonatori: Cerghit, Ioan; Vlasceanu, Lazar, 1988, pag. 35-39).

11) Modelul propus de J.L.G. Garrido (1991) are în vedere doua criterii complementare:

a) criteriul raportarii la obiectul de studiu al pedagogiei care este procesul educativ :

stiinte care studiaza anumite aspecte ale procesului educativ:

- stiinte care studiaza finalitatile educatiei/stiinte teleologice: (filosofia educatiei, teologia educatiei)

stiinte care studiaza 'actorii educatiei' si mediul educatiei/stiinte antropologice ale educatiei: biologia educatiei, psihologia educatiei, sociologia educatiei, antropologia educatiei;

stiinte care studiaza metodele procesului educativ /stiinte metodologice ale educatiei: didactica generala, didactica specialitatii, politica educatiei, economia educatiei, planificarea educatiei, orientarea scolara si profesionala, conducerea scolii;

stiinte care studiaza procesul educativ în ansamblu! sau: istoria pedagogiei, pedagogia comparata; pedagogia generala, pedagogia diferentiala;

b) criteriul metodei de cercetare angajate la nivelul obiectului de studiu al pedagogiei - procesul educativ:

stiinte care studiaza anumite aspecte ale procesului educativ prin metode de cercetare analitice /stiinte analitice ale educatiei: stiintele antropologice, stiintele metodologice, stiintele teleologice;

stiinte care studiaza procesul educativ în ansamblul sau prin metode de cercetare analitico-sintetice: istoria pedagogiei, pedagogia comparata;

- stiinte care studiaza procesul educativ în ansamblul sau prin metode de cercetare sintetice: pedagogia generala, pedagogia diferentiala;

(vezi Garrido, Jose, Luis, Garcia, 1991, 1995, pag.176-179).

12) Modelul propus de Viviane de Landsheere (1992) are în vedere criteriul clarificarii epistemologice a domeniului de cercetare al stiintei educatiei, din perspectiva specificitatii activitatii deformare-dezvoltare permanenta a personalitatii umane:

a) fundamentele stiintei educatiei: filosofia educatiei, politica educatiei; psihologia educatiei;

b) teoria generala a curriculumului: teoria definirii si a construirii curriculumu-lui; organizarea sistemului de învatamânt; didactica generala, didactica disciplinelor de specialitate; tehnologia educatiei, teoria evaluarii;

c) probleme speciale ale educatiei: pedagogia speciala, educatia permanenta, educatia familiei, educatia multiculturala; cercetarea în educatie/metodologia cercetarii în educatie;

d) cercetarea asupra educatiei: istoria educatiei, pedagogia comparata; etnologia educatiei, sociologia educatiei, planificarea educatiei, economia educatiei, administrarea educatiei (vezi De Landsheere, Viviane, 1992. pag. V-XI; 1-6).

13) Modelul propus de Mialaret, Gaston, (1993) urmareste definitivarea unui 'tablou general al stiintelor educatiei' care are în vedere doua criterii generale distincte dar complementare:

a) criteriul gradului si a tipului de complexitate externa si interna existent la nivelul disciplinelor pedagogice:

- stiinte care studiaza conditiile generale si locale ale educatiei: istoria educatiei si a pedagogiei; sociologia educatiei, etnologia educatiei, demografia scolara, economia educatiei, administratia scolara, pedagogia comparata;

- stiinte care studiaza 'situatiile si faptele educatiei' la nivelul problematicii:

- conditiilor de realizare a actului educativ: psihologia educatiei, psihosociologia grupurilor mici, stiintele comunicarii;

- procesului de învatamânt: didactica generala, didactica specialitatilor, teoria programarii instruirii (n.n. teoria proiectarii didactice);

- metodelor si tehnicilor de instruire: metodologia generala, metodologia specifica unor obiecte de învatamânt;

- evaluarii activitatii de instruire: docimologia, teoria evaluarii;

- stiinte care vizeaza analiza reflexiva si prospectiva a viitorului: filosofia educatiei, planificarea educatiei;

b) criteriul functiilor pedagogice asumate în contextul practicii educative (functia de activare-gestionare si administrare-decizie):

stiinte care vizeaza realizarea functiilor pedagogice la nivelul ansamblului educatiei (institutie, actiune, continut, produs) sau la nivelul diferitilor parteneri (deci-denti, gestionari, actori): filosofia educatiei, istoria pedagogiei, pedagogia comparata;

stiinte care vizeaza realizarea prioritara a unei functii a educatiei

- stiinte care vizeaza realizarea prioritara a functiei de activare a educatiei/de stimulare a 'actorilor educatiei': stiintele metodologice, stiintele evaluarii si comunicarii; didactica generala si didacticile diferitelor obiecte de învatamânt; fiziologia educatiei, psihologia educatiei, psihosociologia educatiei;

stiinte care vizeaza realizarea prioritara a functiei de gestionare si de administrare a educatiei: teoria conducerii scolii, economia educatiei, psihologia sociala;

stiinte care vizeaza realizarea prioritara a functie de decizie: sociologia educatiei, etnologia educatiei; demografia scolara, planificarea educatiei (vezi Mialaret. Gaston. 1993, pag.44-94).

Elaborarea unei îaxonomii a stiintelor pedagogice/educatiei ramâne o problema deschisa în conditiile în care 'actualmente nu exista criterii suficient de elaborate si acceptate de toti pentru a putea vorbi de o clasificare definitiva' (Mialaret. Gaston. 1993. pag. 91).

Criteriile prezentate anterior, aleatorii prin diversitatea lor. persistenta uneori chiar Ia nivelul aceluiasi autor (vezi Mialaret, Gaston. 1976, 1991, 1993). solicita o abordare epistemologica unitara. Aceasta va permite depasirea situatiilor critice cu care se confrunta pedagogia, evidente în conditiile în care:

a) 'nu dispune de un concept care sa acopere în mod global, câmpul de cercetare al educatiei';

b) obiectul sau de cercetare, educatia, este revendicat de mai multe stiinte 'si dincolo de acestea de mai multe metode' (vezi Avanzini. Guy. 1976. pag.28-29; 67);

c) baza de experimentare este extinsa astfel încât 'de fapt toate stiintele pot fi mai mult sau mai putin ale educatiei' (vezi Bîrzea, Cesar, 1995, pag. 139).

Taxonomia stiintelor pedagogice/educatiei presupune astfel, elaborarea unui concept global capabil sa reflecte mutatiile înregistrate la nivelul educatiei, a obiectului sau de cercetare abordabil în plan intra, inter si /rcns-disciplinar.

Elaborarea acestui concept global devine o necesitate obiectiva în contextul extinderii obiectului de studiu al pedagogiei - educatia - în conditiile specifice societatii postindustriale de tip informational. Din aceasta perspectiva, educatia angajeaza:

a) toata perioada vietii, nu numai perioada scolaritatii;

b) toate continuturile posibile, (intelectuale-morale-tehnologice-estetice-fizice), nu numai continutul educatiei intelectuale;

c) toate formele posibile (formala-nonformala-informala). nu numai forma 'educatiei formale' - vezi Mialaret, Gaston, 1993, pag. 10-15;

d) toate directiile de evolutie (educatia permanenta, autoeducatia. valorificarea deplina a educabilitatii, proiectarea curriculara) - vezi Cristea, Sorin. 1996. C. pag.62-74.

O asemenea abordare permite reinterpretarea termenului de pedagogie dincolo de semnificatia sa etimologica, redusa la capacitatea de 'a conduce copilul' - paidagogia = a conduce copilul (în limba greaca, paid = copil; agoge = a conduce). Pedagogia reprezinta, în fond, stiinta care conduce disponibilitatile formative maxime ale personalitatii umane. Aceste disponibilitati, exemplare în perioada copilariei, sunt inepuizabile practic pâna la sfârsitul vietii, fapt demonstrat de cercetarile realizate în psihologia vârstelor si în pedagogia adultilor si a educatiei permanente.

Mentinerea termenului, de pedagogie - 'asa cum se întâmpla în limbile romanice, germanice si slave' presupune dezvoltarea urmatoarelor argumente epistemologice:

a) raportarea obiectului de studiu la 'copil' nu trebuie privita în sens propriu deoarece 'nu e posibil sa educi o fiinta umana care sa nu se simta cât de cât copil', predispus la un amplu proces de maturizare si de dezvoltare (Garrido, Jose, Luis. Garcia. 1995, pag. 174);

b) dificultatile metodologice existente la nivelul lipsei de rigurozitate a limbajului de specialitate trebuie întelese în contextul în care 'obiectul' de studiu al pedagogiei este în acelasi timp si 'subiect în curs de formare' (vezi Avanzini. Guy. 1976. pag. 106).

c)    unitatea procesului educational trebuie sustinuta interdisciplinar si nu 'hartuita de discipline fragmentare () numite când 'stiinte aplicate la educatie', când 'stiinte ale educatiei' promovate 'de specialisti din diferite domenii (filosofic psihologie, sociologie, economie etc.) care nu au avut aproape nici un contact cu practica educativa (), incapabili sa înteleaga natura si structura complexa a acesteia' (Garrido, Jo-se,Luis,Garcia, 1995, vezi pag. 171-173).

Existenta unui astfel de domeniu epistemic critic, situat între normele (relativ) stabile si conditiile (mereu) variabile ale actiunii educationale/didactice solicita o delimitare exacta a obiectului de studiu specific al pedagogiei. Aceasta exigenta deontologica devine si mai presanta în conditiile extinderii continue a câmpului de actiuni si de influente al educatiei, în contextul societatii postindustriale, informatizate

Cercetarile cu implicatii pedagogice, realizate în diferite domenii (psihologie, sociologie, politologie, economie, lingvistica, filosofie, logica etc.) nu pot fi integrate, neconditionat, în sfera 'stiintelor educatiei'. în mod analogic, pedagogia care studiaza, de exemplu, fenomene psihologice de amploarea învatarii sau a personalitatii umane, aflata în diferite stadii de dezvoltare, nu are pretentia de a patrunde în sfera 'stiintelor psihologice'.

Ca stiinta socioumana cu statut independent (vezi Freud. Julien. 1973. pag 7). pedagogia, în general, stiintele pedagogice, în special, studiaza nucleul functional-structural al educatiei: finalitatile activitatii de formare-dezvoltare permanenta a personalitatii umane realizabile prin orientarea corelatiei dintre subiectul si obiectul educatiei, angajata psihosocial la nivelul actiunii educationale/didactice. Aceasta presupune valorificarea deplina a functiei culturale a educatiei care are o pondere specifica în activitatea de formare-dezvoltare permanenta a personalitatii umane în raport cu celelalte functii ale educatiei: functia economica si functia politica. Ele sunt subordonate functiei culturale a educatiei, care fundamenteaza domeniul de cercetare specific stiintelor pedagogice.

Celelalte stiinte socio-umane - care sprijina, direct sau indirect, pedagogia - abordeaza fenomenul educatiei dintr-o perspectiva diferita. în mod obiectiv, ele nu vizeaza aprofundarea cercetarii la nivelui nucleului functional-structural al activitatii de formare-dezvoltare permanenta a personalitatii umane, intervenind doar:

a) dinspre lateralitatea câmpului psihosocial care înconjura actiunea educationala (vezi actiunea educationala, vezi Nicola, Ioan, 1994, pag.28; Cristea. Sorin. 1996, C. pag.23);

b) prin patrunderea în interiorul actiunii educationale. Ia suprafata acesteia - în cadrul ambiantei educationale sau a comunicarii pedagogice - sau în raport cu unele elemente ale acesteia, analizate separat si dintr-o perspectiva unilaterala (psihologica. sociologica, economica, filosofica, logica etc);

c) pentru evaluarea functiei economice sau/si politice a educatiei în contextul valorilor specifice acestora, extrapolate dincolo de particularitatile sistemului de educatie/învatamânt.

Delimitarea exacta a obiectului sau de studiu specific pedagogiei/stiintelor pedagogice permite activarea unor metodologii specifice de abordare inîerdisciplinara a fenomenului educatiei la nivelui functiei si a structurii sale specifice. Aceasta asigura dezvoltarea nucleului epistemic tare ai stiintelor pedagogice la nivelul unor principii si legitati specifice, care trebuie sa reflecte raporturile reale/potentiale dintre:

- conceptele pedagogice fundamentale/de maxima stabilitate epistemica (educatie. finalitatile educatiei, sistem de educatie/învatamânt, proces de învatamânt, proiectare pedagogica);

- conceptele operationale/aplicative în diferite contexte sociale, psihologice, didactice etc, care au o arie de variabilitate epistemica adecvata si adaptata situatiilor respective.

Stabilitatea epistemica a conceptelor fundamentale ca si deschiderea conceptelor operationale, permite întelegerea corespondentelor si a contradictiilor functionale care asigura evolutia structurilor educatiei, mobilitatea si echilibrul acestora, dinamica lor specifica studiata de stiintele pedagogice.

Optiunea pentru formula stiintele pedagogice urmareste eliminarea ambiguitatii întretinuta prin formula stiintele educatiei. Aceasta genereaza, pe de o parte, o inflatie de stiinte, ministiinte, macrostiinte, metastiinte ale educatiei care se ocupa doar tangential de educatie (vezi Bîrzea. Cezar, 1995), iar pe de alta parte. întretine slabiciunile pedagogiei care nu si-a definitivat nucleul epistemic tare, încurajând astfel: mentinerea limbajului descriptivisî, formalist, diluat, redundant; preluarea nediferentiata a altor metodologii de cercetare; promovarea condescendenta a unor 'mijloace' dependente doar de 'arta pedagogica'; acceptarea 'specialistilor' fara o practica pedagogica/didactica elementara.

Dincolo de aceste observatii fundamentale, cele doua formule, stiintele pedagogice/stiintele educatiei pot fi folosite simultan sau/si alternativ în masura în care ele acopera, în fond. aceiasi realitate epistemologica, angajata la nivelul obiectului de studiu. al metodologiei de cercetare, al normelor si legitatilor implicate în activitatea de formare-dezvoltare permanenta a personalitatii umane.

Taxonomia stiintelor pedagogice presupune avansarea unor criterii de validitate adaptabile la nivelul dimensiunii functional-structurale a educatiei, care constituie obiectul de studiu specific pedagogiei, abordabil prin strategii de cercetare specifice, în contextul unor norme, principii si legitati specifice.

Stiintele pedagogice studiaza functionalitatea educatiei care vizeaza activitatea de formare-dezvoltare permanenta a personalitatii, proiectabila si realizabila la nivelul structurii actiunii educationale, bazata pe corelatia dintre subiectul si obiectul educatiei. Ele studiaza deci nucleul functional-structural al activitatii de educatie.

Aceasta delimitare - analizata pe larg anterior - permite clasificarea stiintelor pedagogice în functie de modul lor de raportare la:

- obiectul specific de cercetare - dimensiunea functional-structurala a educatiei;

metodologia specifica de cercetare a dimensiunii functional-structurale a educatiei;

- interdisciplinaritatea specifica angajata în domeniul cercetarii dimensiunii functional-structurale a educatiei.

Valorificarea celor trei criterii ofera solutiile posibile pentru depasirea situatiilor critice evocate anterior care pun sub semnul întrebarii însasi statutul pedagogiei, de stiinta socio-umana autonoma. Ele pot sustine urmatoarea taxonomie posibila a stiintelor pedagogice/educatiei (vezi Cristea, Sorin, 1996, C, pag.203-205):

1) Dupa modul de raportare la obiectul de cercetare - dimensiunea functional-structurala a educatiei:

1.1. Stiinte pedagogice fundamentalei studiaza domeniile de maxima generalitate ale educatiei:

- Teoria educatiei;

- Teoria instruirii/didactica generala;

- Teoria curriculumului;

1.2. Stiinte pedagogice aplicative/ studiaza domenii aplicative ale educatiei

a) stiinte pedagogice aplicative pe domenii de activitate:

pedagogie speciala: pedagogia deficientelor(defectologie): pedagogia ocrotirii; pedagogia aptitudinilor speciale;

pedagogia sociala: pedagogia familiei; pedagogia muncii; pedagogia mass-mediei;

- pedagogia artei;

- pedagogia sportului;

- pedagogia militara;

- pedagogia medicala ();

b) stiinte pedagogice aplicative pe perioade de vârsta:

- pedagogia anteprescoîara;

- pedagogia prescolara;

- pedagogia scolara;

- pedagogia învatamântului profesional;

- pedagogia universitara;

- pedagogia adultilor;

c) stiinte pedagogice aplicative pe discipline de învatamânt {metodica/didactica specialitatii):

- metodica predarii limbii române/didactica limbii române;

- metodica predarii matematicii/didactica matematicii;

- metodica predarii fizice/didactica fizicii;

- metodica predarii chimiei/didactica chimiei;

- metodica predarii biologiei/didactica biologiei;

- metodica predarii istoriei/didactica istoriei;

- metodica predarii geografiei/didactica geografiei;

- metodica predarii educatiei tehnologice/didactica educatiei tehnologice;

- metodica predarii educatiei fizice/didactica educatiei fizice;

- metodica predarii desenului/didactica desenului;

- metodica predarii muzicii/didactica muzicii ()

2) Dupa metodologia specifica de cercetare a dimensiunii functiona l-structurale a educatiei:

2.1. istoria pedagogiei;

2.2. pedagogia comparata;

2.3. pedagogia experimentala;

2.4. pedagogia cibernetica;

2.5. politica educatiei;

2.6. planificarea educatiei;

2. 7. managementul educatiei/pedagogic ().

3) Dupa interdisciplinaritatea specifica angajata în domeniul cercetarii dimensiunii functional-structurale a educatiei:

3.1. pedagogia psihologica (psihologia educatiei, psihopedagogie, psihologia procesului de învatamânt, psihologia scolara);

3.2. pedagogia sociologica (sociologia educatiei, sociopedagogia )

3.3. pedagogia filosofica (filosofia educatiei):

3.4. pedagogia axiologica;

3.5. pedagogia antropologica;

3.6. pedagogia fiziologica;

3. 7. pedagogia economica;

3.8. pedagogia politica (politica educatiei);

3.9. pedagogia informatica /informatizarea educatiei.

3.10. logica pedagogica/educatiei ().