EFICIENTA METODELOR DE INVATARE IN FORMAREA SI CONSOLIDAREA COMPETENTELOR DE BAZA ALE ELEVILOR CU DEFICIENTE

EFICIENTA METODELOR DE INVATARE IN FORMAREA SI CONSOLIDAREA COMPETENTELOR DE BAZA ALE ELEVILOR CU DEFICIENTE.

Metodele de invatamant sunt selectate in raport cu scopul si obiectivele activitatii didactice, continutui lectiei si particularitatile elevilor (varsta, nivelul dezvoltarii psihice, tipul si gradul deficientelor/tulburarilor, nivelul si specificitatea mijloacelor de comunicarc, tipul de perceptie al elevilor-analitic sau sintetic) si/sau stilul de lucru/ personalitatea educatorului.

Utilizarea metodelor expozitive in activitatile didactice destinate elevilor cu cerinte speciale presupune respectarea unor cerinte:

- folosirea unui limbaj adecvat, corespunzator nivelului comunicarii verbale;

- prezentare clara, precisa si concisa;

- sistematizarea ideilor;

- recurgerea la diferite procedee si materiale didactice intuitive;

- antrenarea elevilor prin intrebari de control pentru a verifica nivelul intelegerii continuturilor de catre acestia si pentru a interveni cu noi explicatii si clarificari atunci cand se impune acest lucru.

Pentru elevii cu deficiente mintale sau pentru cei cu varste mai mici este recomandata utilizarea povestirii ca metoda didactica, insotita de suporturi ilustrativ-sugestive sau imagini filmate; astfel se capteaza mai usor atentia si este facilitate implicarea afectiv-motivationala a elevilor in secventele lectiei. Metode ca explicatia si descrierea sunt folosite mai rar ca metode de sine statatoare, ele fiind mai indicate ca procedee in cadrul altor metode, intrucat aceste metode solicita un vocabular destul de dezvoltat la elevi, iar pentru cei cu deficiente mai accentuate acest lucru este mai greu de atins. Nu in ultimul rand, in cazul metodelor expozitive, educatorii trebuie sa faca distinctie intre verbalism si verbalizare, verbalismul fiind o verbalizare exagerata, fara valente educative.

Metodele interogative (in special cele bazate pe conversatie euristica) favorizeaza descoperirea noului, exersarea proceselor psihice, clarificarea, sintetizarea, consolidarea si sistematizarea cunostintelor, verificarea si evaluarea performantelor. Conversetia traditional (catehetica) de cele mai multe ori este contraindicata in cazul elevilor cu deficiente, deoarece prin aceasta metoda este favorizata memorarea mecanica. Experienta practica a demonstrat necesitatea combinarii metodelor interogative cu celelalte metode (expozitive, demonstrative, activ-participative); astfel se inlatura monotonia, sunt stimulate gandirea si concentrarea atentiei, conditii necesare in obtinerea succesului la elevii cu cerinte speciale.

Metodele de simulare (bazate pe jocul didactic si dramatizare) pot fi aplicate cu succes atat in ceea ce priveste continutul unor discipline, cat si in formarea si dezvoltarea comunicarii la elevii cu deficiente mintale si senzoriale. Implicarea lor cat mai directa in situatii si circumstante de viata simulate (activitati de tip jocul de-a') trezeste motivatia si faciliteaza participarea activa, emotionala a elevilor, constituind si un mijloc de socializare si interrelationare cu cei din jur.

Metoda demonstratiei ajuta elevii sa inleleaga sensul structurii/elementelor de baza ale unui fenomen sau proces, prin intermediul ei educatorul prezentand elevilor obiectele si fenomenele realitatii cu scopul de a le asigura o baza perceptiva concret-senzoriala. Demonstratia, in formele ei moderne, constituie, mai ales in cazul elevilor cu dizabilitati, o practica obisnuita la toate disciplinele de invatamant si la toate activitatile de terapie educationala care se desfasoara sub coordonarea educatorului. Alaturi de metoda demonstratiei, exercitiul constituie o metoda cu o larga aplicabilitate in educatia speciala, mai ales in activitatile de consolidare a cunostintelor si de antrenare a deprinderilor.

In contextul activitatilor specifice educatiei speciale, mai ales pentru copiii cu deficienie de intelect, tulburari asociate (autismul, sindromul Down) sau pentru cei cu tulburari senzoriale, metoda imitatiei si procedeul inlantuirii si modelarii ocupa un loc foarte important datorita compatibilitatii existente intre specificul acestora si particularitatile de invatare ale respectivelor categorii de subiecti, pe de o parte, dar si datorita calitatii acestor metode si procedee, extrem de potrivite si eficiente in situatiile de prezentare, antrenare si consolidare a noilor cunostinte si deprinderi din diverse discipline pe care elevii trebuie sa le insuseasca, pe de alta parte.

In activitatile de invatare a scris-cititului, de corectare a tulburarilor de limbaj si in demutizarea copiilor cu surditate se utilizeaza cu precadere metoda fonetica analitico-sintetica. Aceasta metoda respecta principiul trecerii de la usor la greu, adica preconizeaza initial invatarea cititului, apoi a scrisului si pune un accent deosebit pe analiza si sinteza fonetica si grafica a continutului verbal dupa algoritmul: propozitie-cuvant-silaba-sunet-litera. Aplicarea ei presupune parcurgerea mai multor etape metodologice in invatarea unui nou sunet:

- alegerea propozitiei;

- impartirea propozitiei in cuvinte si alegerea cuvantului cu sunetul nou;

- impartirea in silabe a cuvantului care contine sunetul nou;

- descompunerea silabelor in sunete, separarea si studierea sunetului nou (corectarea si antrenarea pronuntiei corecte a noului sunet);

- prezentarea si studierea literei de tipar corespunzatoare sunetului nou;

- compunerea silabei care contine noua litera, cu ajutorul alfabetului decupat, si apoi compunerea cuvantului si propozitiei (tot cu alfabetul decupat);

- citirea silabei, a cuvantului si a propozitiei alcatuite cu alfabetul decupat;

- citirea altor cuvinte care contin noua litera;

- citirea de propozitii si texte scurte;

- prezentarea literei de mana si scrierea elementelor grafice ale acesteia, scrierea literei in intregime si a cuvintelor care cuprind aceasta litera, apoi scrierea de propozitii.

In cazul copiilor cu deficiente de auz se recomanda si folosirea analizei si sintezei cuvantului dupa imaginea labiovizuala (in fata oglinzii) si kinesteziile articulatorii corespunzatoare (palparea zonei gatului in dreptul laringelui pentru a sesiza vibratiile). De asemenea, la utilizarea acestei metode, cuvintele si propozitiile trebuie sa fie cunoscute sub aspect semantic si articulator, sa aiba o componenta articulatorie simpla, sunetul nou (grafemul) sa fie situat in cuvant intr-o pozitie avantajoasa pentru a fi usor sesizat din punct de vedere articulator si vizual, iar cuvintele cu noul sunet sa fie astfel alese incat sa cuprinda o singura litera necunoscuta (litera corespunzatoare noului sunet).

Metode activ-participative in activitatea educativa a copiilor cu cerinte speciale. Invatarea prin cooperare

In ultimul timp se invoca frecvent metodele activ-participative utilizate in practica instructiv-educativa deoarece permit elevului satisfacerea cerintelor educationale prin efort personal sau in colaborare cu alti colegi. Specific acestor metode este faptul ca se stimuleaza interesul pentru cunoastere, se faciliteaza contactul cu realitatea inconjuratoare, ele fiind subordonate dezvoltarii mintale si a nivelului de socializare al elevilor. In contextul educatiei speciale, aceste metode constituie o resursa importanta in proiectarea activitatilor educative deoarece stimuleaza si dezvolta foarte mult invatarea prin cooperare (lucrul in perechi sau in grupe mici de elevi), facilitand astfel comunicarea, socializarea, relationarea, colaborarea si sprijinul reciproc pentru rezolvarea unor probleme sau pentru explorarea unor teme noi; se favorizeaza in acest mod cunoasterea reciproca dintre elevi, intelegerea si acceptarea reciproca, precum si integrarea copiilor cu cerinte speciale in colectivul clasei. Aceste metode, pe langa eficienta lor in activitatea didactica, dezvolta o serie de aptitudini si capacitati referitoare la spiritul de toleranta, ascultarea activa, luarea deciziei, autonomia personala, responsabilitatea si participarea sociala, formarea opiniilor si intelegerea corecta a realitatii.

Experienta practica de pana acum in aplicarea metodelor de invatare prin cooperare a evidentiat o serie de rezultate, dintre care cele mai evidente sunt:

- cresterea motivatiei elevilor pentru activitatea de invatare;

- incredere in sine bazata pe acceptarea de sine ;

- competente sociale sporite;

- atitudine pozitiva fata de personalul didactic, disciplinele de studiu si continutul acestora (prin folosirea acestor metode, continutul lectiilor, de cele mai multe ori, sufera o serie de modificari si adaptari care sa favorizeze spiritul de investigatie, descoperirea noului si cooperarea intre elevii clasei);

- relatii mai bune, mai tolerante cu colegii;

- capacitati sporite de a percepe o situatie, un eveniment sau o serie de obiecte si fenomene si din perspectiva celuilalt;

- confort psihic sporit, dezvoltarea capacitatii de adaptare la situatii noi, cresterea capacitatii de efort.

Lectiile bazate pe invatarea prin cooperare prezinta cateva caracteristici importante

a) raspunderea individuala - se evalueaza frecvent performania fiecarui elev care trebuie sa ofere un raspuns in nume personal sau in numele grupului, iar rezultatul se comunica atat elevului, cat si grupului din care face parte ; 

b) interactiunea directa - elevii se ajuta unit pe altii, incurajandu-se si impartasindu-si ideile, explica celorlalti, discuta ceea ce stiu, se invata unii pe altii; 

c) interdependenta pozitiva - elevii realizeaza ca au nevoie unii de altii pentru a duce la bun sfarsit sarcina grupului; educatorii pot valorifica aceasta interdependenta pozitiva stabilind scopuri comune, recompense comune , resurse comune, roluri distribuite in grup;

d) deprinderi interpersonale si de grup mic - grupurile nu pot exista si nici nu pot functiona eficient daca elevii nu au si nu folosesc anumite deprinderi sociale ;

e) procesarea in grup - elevii au nevoie sa vada cat de bine si-au atins scopurile si cat de eficienti au fost in grup; profesorul monitorizeaza in permanenta activitatea de invatare a grupurilor, le ofera feedback (lor si intregii clase), intervine si corecteaza eventualele confuzii sau raspunsuri incomplete.

Pentru fiecare moment sau etapa a lectiei se pot folosi o serie de metode sau tehnici de lucru, incluse intr-o strategic adaptata disciplinei, continutului, varstei si performantei elevilor. Principalele argumente care justifica eficienta acestor metode activ-participative sunt:

- diversitatea-elevii se simt liberi sa faca speculatii, apare diversitatea de opinii si idei, este incurajata libera exprimare a ideilor; sunt situatii in care un singur raspuns este cel corect, iar educatorii trebuie sa fie onesti cu elevii, mediind procesul prin care acestia ajung la raspunsul ;

- permisiunea - de cele mai multe ori, elevii asteapta ca educatorul sa le dea "singurul raspuns bun', ceea ce reduce eficienta si productivitatea invatarii; elevii trebuie incurajati sa fie spontani, sa li se permita exprimarea libera a ceea ce gandesc despre o anumita tema;

- respectul - elevii sunt ajutati sa inteleaga ca opiniile lor sunt apreciate si respectate de colegi si fiecare este dator sa respecte opinia celuilalt;

- valoarea - cand elevii isi dau seama ca opinia lor are valoare, se implica mai activ in acctivitatea de invatare;

- ascultarea activa - elevii se asculta unii pe altii si renunta la exprimarea unor judecati pripite sau la impunerea propriului punct de vedere;

- increderea - elevii constientizeaza propria lor valoare si devin mai increzatori in propriile forte.