Scoala constanteana si integrarea europeana

Scoala constanteana si integrarea europeana

1. Situatia invatamantului constantean la inceputul anilor

Revolutia de la 22 decembrie 1989 a reprezentat o schimbare deosebit de importanta din istoria Romaniei. Trecerea de la dictatura la un regim democratic, a implicat o serie de modificari deosebit de importante pe toate planurile societatii.

In acest context invatamantul nu a facut exceptie. Aceasta, si pentru ca toti tinerii participanti efectiv la miscarile revolutionare din decembrie 1989, isi facusera studiile in perioada regimului comunist. Unul dintre scopurile participarii lor a fost acela al schimbarii in bine in sistemul de invatamant.

Dupa prabusirea dictaturii, odata cu fuga lui Nicolae Ceausescu din 22 decmbrie 1989, in scoli era ordine si liniste. In zilele de teroare care au urmat pana in ziua de Craciun , cand cuplul dictatorial a fost executat, dascalii, trecuti cu totii, fara exceptie, de partea revolutiei, s-au purtat in chip remarcabil.

Propaganda ceausista sustinea ca invatamantul romanesc ar fi atins, in anii "epocii de aur", "cele mai inalte culmi". De regula, argumentele ar fi acestea: lichidarea analfabetismului, generalizarea invatamantului obligatoriu de 12 clase, integrarea invatamantului cu cercetarea si productia, locuri de munca pentru toti absolventii, rezultatele elevilor romani la olimpiadele internationale, gratuitatea intregului invatamant, calitatea ridicata a invatamantului superior (obtinuta printr-o selectie extrem de dura).

Propaganda ceausista ocolea sistematic nenorocirile evidente: salarizarea mizerabila a cadrelor didactice, starea materiala jalnica a invatamantului (instruirea in 3-4 schimburi, frigul din salile de clasa, deteriorarea spatiilor de invatamant, penuria de mijloace didactice etc.), scaderea prestigiului profesiei de dascal pana la umilinta, competenta scazuta a educatorilor, promovabilitatea gratuita (de fapt, fortata), amestecul brutal al activistilor in treburile scolii, muncile agricole cu elevi si studenti, mascaradele organizate pentru proslavirea "celui mai iubit fiu", jaful practicat prin intermediul "borcaniadelor" si "sticlariadelor" pionieresti si uteciste.

Se spera ca odata cu caderea comunismului problemele din invatamant sa fie rezolvate, iar dorintele elevilor, studentilor si cadrelor didactice sa fie indeplinite. S-a instaurat democratia insa, aceasta atragand dupa ea alte probleme in toate institutiile de invatamant.

Odata cu dobandirea dreptului de libera exprimare, atat presa constanteana scrisa, cat si cea centrala, scoteau in evidenta atat realizarile, cat si problemele cu care se confrunta invatamantul romanesc, indiferent de nivel.

* *

Principalele ziare care scriau despre invatamantul romanesc dupa 1989 erau: cotidianul independent de opinie, informatie si reportaj "Cuget Liber", publicatia lunara adresata cadrelor didactice si elevilor "Dynamis", cotidianul independent pentru toti tinerii din Romania "Tineretul Liber", cotidianul de opinie sindicala si protectie sociala "Realitatea Romaneasca", saptamanalul studentesc de opinie "Contrast", "Telegraf", cotidianul ndependent, politic si social "Adevarul", cotidianul cetatenilor capitalei "Libertatea", cotidianul tuturor fortelor patriotice si democratice din Romania "Romania Libera", cotidianul de informatii "Curierul National", ziarul de stiri si informatii "Cotidianul". Pe langa toate aceste ziare si revistele: revista spiritului studentesc "Ex Ponto", revista de cultura "Tomis", revista Uniunii Democrate Turca-Musulmana din Romania "Karadeniz", revista saptamanala pentru invatamantul preuniversitar "Tribuna Invatamantului", revista Liceului Ovidius "Ovidius", s-au ocupat indeaproape de aceleasi probleme ale invatamantului romanesc de dupa 1989.

* *

In continuare vom analiza modul in care problemele invatamantului constantean erau prezentate si disecate de presa constanteana. Realizand o sinteza, ne vom opri doar la cateva dintre acestea, cum ar fi:

problemele invatamantului prescolar redate in paginile presei constatene erau: ramanerea unui numar foarte mare de copii prescolari in afara oricarei forme de invatamant, numarul mic de gradinite si camine, starea degradanta a institutiilor de invatamant prescolar (neigienizare, lipsa geamurilor, lipsa usilor, etc.) si lipsa cadrelor calificate de educatori.

problemele cu care se confrunta invatamantul primar si gimnazial, oglindite in presa scrisa constanteana erau: programele scolare foarte incarcate, totalul dezinteres fata de scoala publica (meditatiile particulare), superficialitatea, distanta, lipsa de caldura a unor profesori, lipsa manualelor, nevoia scolilor de a functiona in trei schimburi, starea dezastruoasa a claselor de curs, lipsa materialelor necesare pentru intretinerea scolilor, exigenta examenelor de la sfarsitul clasei a opta, desfiintarea treptei a doua, renuntarea la proiectul de diploma la absolvirea clasei a XII-a, revenirea la forma real-uman a liceelor, practica agricola, desfiintarea obligativitatii purtarii uniformelor, salariile mici ale cadrelor didactice, activitatea in scoli care se desfasura in sase zile pe saptamana, numarul foarte mare de elevi intr-o clasa, probleme legate de structura invatamantului preuniversitar, nomenclatorul de pregatire, planurile de scolarizare, programele scolare, probleme legate de repartizarea profesorilor in locuri vacante, probleme legate de alocatia pentru copii de la bugetul statului, probleme legate de norma didactica si probleme legate de bugetul alocat invatamantului.

la nivel universitar, presa scrisa constateana evidentia problemele legate de: infiintarea universitatii "Ovidius", construirea campusului universitar "Ovidius", de autonomia universitara, de structura invatamantului, de diplomele si titlurile didactice si stiintifice, de admiterea la Facultatea de Medicina, de infiintarea unicersitatilor particulare (acreditate sau functionare?), de alegerea noilor cadre de conducere din institutiile de invatamant, de conditiile inumane din caminele studentesti, de titularizarea profesorilor, de salariile cadrelor didactice, de ocuparea posturilor de catre profesori si de bursele studentilor.

* *

Inainte de 1989, invatamantul romanesc si-a pastrat structura. Singurele si esentialele modificari au avut loc in organizarea institutiilor de invatamant.

Astfel, in sistemul preuniversitar, care cuprindea invatamantul prescolar, invatamantul primar si invatamantul gimnazial, odata cu caderea comunismului, au fost luate o serie de masuri ce aveau drept scop imbunatatirea lui.

In invatamantul prescolar, datorita politicii pronataliste draconice din deceniul 9, dar si urmare a renuntarii la obligativitatea inceperii scolarizarii, exista la nivel national si teritorial o populatie de varsta prescolara foarte numeroasa. Cea mai grava consecinta o constituia ramanerea unui numar mare de copii de varsta prescolara in afar oricarei forme de invatamant si educatie.

Bunavointa educatorilor a fost greu incercata de lipsuri: lipsa spatiilor, lipsa cadrelor de specialitate si lipsa deinetres a primariilor. Constienti cu totii ca prosperitatea depindea de formarea generatiilor noi, celor responsabili li se aducea la cunostinta necesitatea unor camine si gradinite adecvate.

"Alta problema cu care se confrunta invatamantul prescolar o constituie asigurarea cu cadre calificate de educatori".[1]

Dupa 1989, aparitia gradinitelor particulare constituia un motiv de bucurie si totdata un pas pe drumul spre privatizare in acest domeniu. Gradinitele trebuiau sa respecte intru totul normele de invatamant, precum si conditiile de desfasurare a procesului de instruire si educare a copiilor. In schimb, modalitatea de aplicare a unor metode noi, eficiente, de invatare, era la atitudinea educatorului. Totodata sunt infiintate gradinite particulare a caror program de activitate se desfasura in limba engleza. Insa copiii erai acceptati numai pe baza unui test care sa demonstreze inclinatia copiilor catre invatarea limbii engleze.[2] Dar stam si ne intrebam cati parinti aveau posibilitatea sa profite de aceste facilitati. Era foarte cunsocuta situatia dezastruoasa a gradinitelor de stat.

* *

La nivel national si teritorial cea mai grava problema o constituia ramanerea unui numar foarte mare de copii in afara oricarei forme de invatamant si educatie.

Invatamantul liceal acumula cele mai multe disfunctii din intregul sistem de invatamant, fiind cel mai mult afectat de formele aberante de organizare promovate in regimul trecut.

Principala problema o constituia programa scolara, care cuprindea domenii mai mult sau mai putin importante.

In urma programelor scolare foarte incarcate, al caror continut cuprindea problematici ce ii depaseau pe elevi, ele nu dezvoltau simtirea si iubirea, ci numai memorarea; se suprapunea si incompetenta.

La toate acestea li se mai adauga si o noutate: totalul dezinteres fata de scoala publica. Scoala devenise de mult particulara. Dupa 1989, apare o noua "moda", si anume meditatia particulara, care avea ca drept scop predarea de catre profesori a lectiilor nepredate in clasa. De asemenea, lipsa materialelor si manualelor care nu se mai gaseau nici macar in librarii, reprezenta o alta nemultumire a elevilor, care nu facea altceva decat sa impinga elevul la lectii particulare. Aceste meditatii erau benefice doar din punctul de vedere al cadrelor didactice. Odata cu aceasta "moda", a scazut si interesul profesorilor in predarea materiei la orele de curs. Victimele acestei "mode" au fost elevii fara posibilitati materiale, care, desi erau dornici sa invete, nu aveau dupa ce studia.

Datorita nivelului scazut de pregatire al elevilor, care nu erau pregatiti temeinic, cu seriozitate si pe masura capacitatii lor, majoritatea au infruntat probleme reale pentru admiterea la liceu. Alte probleme cu care se confruntau elevii scolii generale sunt: conditiile inumane in care erau nevoiti sa invete si "tratamentul" dictatorial aplicat de cadrele didactice. Au fost depuse numeroase plangeri in care, atat elevii cat si parintii, aduceau la cunostinta faptul ca orele nu se tineau in totalitate, nivelul de cunostinte al elevilor era destul de scazut (dupa parerea parintilor), copiii erau pusi sa faca curatenie in clase )cu toate ca exista femeie de serviciu) si notele se dadeau pe criteriul :"sunt prieten cu parintii tai!".

Regimul comunist ne-a lasat in toate domeniile, fara exceptie, "mosteniri" insuportabile, astfel ca acum nu putem sa abordam o problema fara a-l pomeni. Aceasta ideologie a fost atat de diabolica, incat nu putem sa-i ignoram efectele mult timp de acum inainte. Nu putem sa nu ne amintim ce masuri draconice, inumane, a luat Ceausescu pentru sporirea natalitatii si cum, in acelasi timp, a redus continuu fondurile pentru cresterea si educarea copiiilor. Situatia din 1990, cand numeroase scoli sunt nevoite sa functioneze in trei schimburi, este tot un efect al "grijii" fata de copii. In urma unor apeluri se aducea la cunostinta ca numeroase scoli au devenit neincapatoare datorita numarului foarte mare de elevi. Invers proportional cu numarul elevilor era insa numarul cadrelor didactice, care cu greu suportau acele conditii inumane in care lucrau. La toate acestea li se mai adauga si sali de curs foarte deteriorate (usi fara clante, geamuri lipsa, etc.) si neigienizate.[5]

Cu intentia de a contribui la readucerea invatamantului romanesc la adevarata lui menire, un numar mare din liceele si scolile profesionale au organizat manifestari unde au fost facute o serie de revendicari cu caracter general sau particular. In cadrul acestor manifestari au fost avansate propruneri interesante, cum ar fi: desfiintarea treptei a doua, renuntarea la proiectul de diploma la absolvirea clasei a XII-a, dezvoltarea bazei tehnico-materiale a tuturor scolilor, desfasurarea practicii de productie numai in profil, revenirea la forma real-umana a liceelor, renuntarea la serviciile unor cadre didactice care, dupa parerea unor elevi, nu au asigurat buna desfasurare a procesului instructive-educativ, desfasurarea unui permanent dialog intre profesori si elevi, organizarea de meditatii in scoli, cu participarea facultativa a elevilor, desfiintarea obligativitatii purtarii uniformelor, cu conditia ca tinuta sa fie decenta, marirea salariilor cadrelor didactice in functie de aportul adus la buna desfasurare a activitatii in scoli, redimensionarea programei scolare si a numarului de ore, organizarea de excursii si tabere pentru elevii din toate scolile, la care sa participe elevii merotosi, nu cei cu relatii, cum se proceda pana atunci, asigurarea unor conditii corespunzatoare in camine si cantine si renuntarea la principiul autogospodaririi.

Inainte de 1989 existau doua examene de treapta: unul la sfarsitul clasei a VIII-a si unul la sfarsitul clasei a X-a prin care se facea "sortarea" elevilor in functie de pregatirea lor. Prin repartitie obtineau sau nu un loc la liceul pe care il solicitau. Dupa 1989, prioritatea elevilor a fost desfiintarea examenelor de treapta. Odata cu luarea deciziei de desfiintare a treptelor, s-a introdus examenul de capacitate.

O alta problema o constituia practica agricola. Inainte de 1989 practica agricola era obligatorie. Toamna, munca obligatorie in agricultura, incepea la 1 septembrie si se termina in preajma datei de 15 noiembrie; erau dusi la munca toti elevii claselor V - XII (adica toti copiii cu varste cuprinse intre 10 si 18-19 ani). In mediul rural erau scosi la munca si copiii din clasele a III-a si a IV-a , situatie care se petrecea de multe ori si cu elevii scolilor din mediul urban. Din luna mai si pana in august, elevii erau scosii pe serii la diferite munci agricole specifice sezonului. Recuperarea materiei din lunile de munca in agricultura nu se putea face, astefl ca generatii de elevi au ramas cu multe goluri in cunostinetele ce puteau fi acumulate in anii de scoala. In ultimii ani, exploatarea muncii elevilor si a cadrelor didactice a fost si mai cumplita, pentru ca lipsa de alimente determina sa se mearga la camp doar cu o bucata de paine. In toamna anilor 1988-1989 au fost luate masuri inumane de a trimite la munca pana si pe cei bolnavi. In cazul in care acestia se sustrageau practicii agricole erau amenintati cu eliminarea din invatamant, indiferent daca erau elevi sau cadre didactice. In fiecare an, in timpul si dupa munca in agricultura, sute de elevi si cadre didactice s-au imbolnavit de diferite boli, grave, mai cu seama de hepatita epidemica.[7] Elevii, studentii si cadrele didactice erau obligate ca in fiecare toamna sa participe la strangerea recoltei. Nemultumirile care existau aici tin de faptul ca aceasta se desfasura intr-o perioada in care elevul, studentul si profesorul trebuiau sa desfasoare activitate didactica. Dupa 1989 practica agricola a fost eliminata. De altfel, munca depusa de studenti si elevi nu reprezenta un element fundamental de productie. Cu toate aceste inconveniente, existau si parti bune. Elevii si cadrele didactice faceau miscare, stateau in aer curat si isi dezvoltau simtul muncii.

Problema uniformelor a dat nastere la numeroase discutii, atat pro cat si contra.

Inainte de 1989 existau uniforme identice pentru toata tara, insa difereau in functie de nivelul de invatamant. Dupa 1989, dorinta prioritara a elevilor a fost inlaturarea uniformelor. Insa pe parcursul timpului s-a ajuns la concluzia ca inlaturarea uniformelor nu e cea mai buna solutie. De aceea unele licee si scoli generale si-au creat propria uniforma obligatorie, evitandu-se astfel sentimentul de inferioritate pe care il aveau copiii saraci fata de cei de "bani gata". De asemenea, tinutele indecente ale elevilor puneau cadrele didactice intr-o situatie penibila.

Introducerea religiei in programa scolara a constituit o prioritate atat pentru elevi, cat si pentru profesori.

In perioada comunismului, religia era materie interzisa in institutiile de invatamant. Ea revine ca disciplina in invatamantul romanesc dupa 1990. Religia a fost introdusa ca disciplina obligatorie in invatamantul primar, optionala in cel gimnazial, iar in invatamantul liceal si profesional facultativa. Organizarea predarii educatiei moral-religioase aducea si cateva informatii absolut inedite. Spre exemplu, la intocmirea orarului, se tinea seama, dupa posibilitati, de specificul activitatii religioase al fiecarui cult. Inscrierea elevilor era acceptata numai pe baza optiunilor facute de catre parinti si elevili. Notarea se facea cu calificative "f.b, b., s, i.", personalul care urma sa predea orele de educatie moral-religioasa era desemnat anual, pe scoli, de catre inspectoratele scolare, la propunerea cultelor religioase recunoscute in tara noastra.Cei care puteau preda aceasta materie erau preoti, pastori, absolventi de institutii teologice, studenti teologi, dar si invatatori, profesori, alte persoane cu studii superioare, din alte sectoare de activitate, dar desemnate de catre culte.

Dupa 1989 ia fiinta Asociatia Specialistilor din Invatamantul Preuniversitar Romanesc (A.S.I.P.R.), organism ce isi propunea sa contribuie la revitalizarea invatamantului. Aceasta asociatie are sediul central in Constanta si reunea specialisti (ingineri, economisti, medici, arhitecti, juristi, maistri instructori) ce isi desfasurau activitatea in invatamantul preuniversitar )gimnazial, liceal si tehnic-profesional) din Romania.

A.S.I.P.R. isi centra atentia asupra tutror problemelor din invatamantul preuniversitar, incercand sa aduca solutii. Principalele probleme dezbatute au fost: activitatea in scoli sa se desfasoare in 5 zile pe saptamana, sambata urmand sa fie rezervata meditatiilor, consultatiilor, activitatilor recreative etc. Inainte de 1989, in programa de invatamant, sambata era zi de scoala, pentru toate institutiile de invatamant; incepand cu anul de invatamant 1990-1991, se dorea renuntarea la dubla scolarizare prin invatamant profesional si liceal la seral simultan; clasele sa fie organizate cu 24 de elevi, iar grupele de instruire practica in ateliere sa aiba 12 elevi; reinfiintarea claselor de invatatori-maistrii instructori in cadrul liceelor pedagogice si a scolilor postliceale de specializare a maistrilor la curs de zi si seral; repartizarea in productie a elevilor sa se faca in functie de media la disciplinele tehnologice si a mediei la examenul de absolvire; intocmirea proiectelor pentru noile manuale scolare; obtinerea dreptului de a sustine gradele didactice, drept interzis pentru ingineri inca din 1984, iar pentru maistrii instructori inca din 1979; este abordata modalitatea de transfer a bazeimateriale specifice disciplinelor tehnice de la liceele teoretice la grupurile scolare.[8]

Regimul totalitar nu a lasat mostenire, in domeniul invatamantului, doar o baza materiala insuficienta si in buna parte uzata fizic si moral, ci si o situatie alarmant de precara in ceea ce priveste necesarul de cadre didactice calificate. Inghesuind cat mai multi elevi intr-o clasa (in medie 40), Ceausescu a rezolvat ("stiintific") trei probleme: a deturnat investitiile pentru noile scoli, a decretat ca aveam cadrele didactice necesare, ba chiar in plus, si a rezolvat problema incalzirii claselor, dupa principiul "Aliosa nu raceste, Aliosa se caleste!".

O data cu punerea in aplicare a Ordinului privind optimizarea numarului de elevi intr-o clasa, aplicat pana in 1990 doar partial, s-a descoperit (ceea ce de fapt se stia) ca erau clase si scoli putine, dar ceea ce era mai grav, insuficiente cadre didactice calificate. Crestea numarul suplinitorilor. O analiza a diseminarii acestor cadre necalificate pe fiecare scoala ne arata cat de dezastruoasa era situatia unor scoli de stat.[9]

Fara doar si poate, dupa revolutie, invatamantul, mai ales cel preuniversitar, avea ceva ce ii lipsea - exigenta - sau macar tindea spre ea. Datorita cresterii exigentei examenelor, un numar foarte mare de elevi, la terminarea scolii generale, au ramas in afara oricarei forme de invatamant. La aceasta situatie s-a ajuns datorita faptului ca se manifesta exigenta doar in timpul examenelor, iar in clasa aceasta ramanea mereu "corigenta". Exigenta examenului depasea cu mult nivelul de pregatire al elevilor.[10]

Nivelul scazut de pregatire al elevilor si totdata a cadrelor didactice se datora in cea mai mare parte lipsei manualelor. Criza de hartie si lipsa spatiului tipografic erau principalii factori ce duceau la lipsa manualelor din librarii si scoli.[11] Pentru depasirea acestei crize sunt luate o serie de masuri care au drept tinta rezolvarea cerintelor elevilor si profesorilor. Astfel se urmarea ca: manualele scolare sa fie "in concordanta cu cerintele contemporane", sa fie redactate de oameni activi la catedra si elaborate in colaborare (sau de catre) universitari cunoscand temeinic modul cum se lucreaza in gimnazii si licee, sa se renunte la manualul "unic", adica fiecarui elev sa i se ofere cel putin doua manuale pentru aceeasi disciplina, astfel incat sa aiba sansa optiunii pentru cartea ce-l ajuta sa invete mai bine si mai usor, necesitatea manualelor corespunzatoare profilului fiecarei scoli si totdata capabile sa inlature supraincarcarea elevilor, elevii din liceele industriale, unde insusirea meseriei reclama destule ore de activitate practica, sa nu mai fie nevoiti sa se instruiasca dupa manaule utilizate de cei care urmeaza licee de matematica-fizica, sau altele.

Dupa 1989 apar manualele alternative, initiativa aplaudata, dar si criticata.

In scoli, manualele se asigurau gratuit, dar nu in intregime si tutoror elevilor, tocmai de aceea trebuia cultivata grija de a le pastra si de a le transmite si altor promotii[13].

Dupa 1989 au fost inlaturate sau reduse scolile profesionale care confereau calificari pentru munca in industrie, agricultura, comert si alte sectoare social-economice. La nivel liceal, pana in 1990, marea majoritate a institutiilor preuniversitare (si fac aici referire strict la licee) erau industriale si agricole, cu profil tehnic. In noile conditii create aparea ca necesara diversificarea specializarilor acestora, introducandu-se inlusiv licee cu specializare umanistica.

Daca inainte de 1989 liceele aveau numere si era specificata si specializarea, dupa revolutie ele capata nume de personalitati (se personalizeaza).

Toate aceste probleme survenite in urma democratiei au scos in strada atat elevi, cat si profesori. Invatamantul romanesc se confrunta dupa 1989 cu multe si deosebit de grave probleme. Odata cu caderea comunismului, marii oameni ai tarii au promis la fel de mari realizari si schimbari in invatamantul romanesc. Insa cele mai multe au ramas in suspensie, doar la stadiul de promisiuni. S-a vorbit mult si s-au facut putine. Au avut loc numeroase mitinguri, in care elevii si profesorii isi revendicau drepturile. De asemenea, dupa 1989, au fost declansate numeroase greve, ajungandu-se chiar la amenintari de inghetare a anului scolar.[14]

Exmenul de bacalaureat este forma de finalizare a liceului. Dupa 1990, examenul de bacalaureat se sustinea la cinci discipline: doua de cultura generala (lb. Romana si matematica), doua discipline din cele optionale care anuntau o eventuala specializare, plus o limba straina. Subiectele de examen erau comune pe tara, presedintii de comisii erau universitari, iar comisiile includeau numai profesori de inalt prestigiu.

Dupa sustinerea examenului de bacalaureat se conferea diploma de absolvent de liceu care conditiona inscrierea in invatamantul superior.

* *

Un alt capitol al invatamantului romanesc, pe larg discutat si criticat, il constituia invatamantul superior.

Atat studentii, cat si cadrele didactice au participat in mod direct la Revolutia din 1989, ei aflandu-se in mijlocul evenimentelor, luptand pentru drepturile lor si sperand la o viata mai buna, mai usoara, mai frumoasa si, nu in ultimul rand, pentru libertate. Se stie ca la revolutie au cazut ca secerati de gloante, unul langa altul, muncitori, intelectuali, functionari, elevi si studenti.

De asemenea, mineriada din 1990 a facut numeroase victime in randul studentilor. Patrunzand cu forta in Universitatea din Bucuresti si in Institutul de Arhitectura, studentii si cadrele didactice au fost batuti si amenintati.

La 27 aprilie 1990 studentii din Piata Revolutiei isi faceau cunoscute anumite cereri printr-un comunicat, prin care si "Legiferarea unei reale autonomii universitare". Inainte de 1989 universitatile erau supuse Ministerului Invatamantului si nu aveau autonomie interna.

Insa sangele varsat de studenti nu a adus, odata cu democratia, rezolvarea tuturor problemelor cu care se confrunta sistemul de invatamant universitar. Plecand de la asa-zisa autonomie universitara, care era doar formala, conditiile inumane in care erau cazati studentii, si pana la salariile mici ale profesorilor, care nu le asigurau nici macar un trai decent, lista problemelor ar putea continua la nesfarsit.

Profesorul universitar Alexandru Rosu - secretar de stat al Ministerului Invatamantului si Stiintei, afirma intr-un interviu, ca se dorea un invatamant superior deschis si organizat, oferind absolventilor o pregatire medie, dar nu de tipul celei anterioare, a subinginerilor. Invatamantul superior era organizat astfel: un invatamant de forma scurta - adica colegii universitare de trei ani, cu un an de profesionalizare, invatamant de lunga durata - care cuprindea patru - sase ani de studii, si la sfarsitul caruia se obtineau diplome recunoscute pe plan european si ciclu postuniversitar - care avea menirea aprofundarii domeniului in care studentul se pregatea. Acesta din urma se putea continua prin doctorat.[15]

Dupa 1989 crestea numarul universitatilor de stat si apar universitatile particulare. De neconceput inainte de 1989, aparitia universitatilor independente si particulare reprezenta un al doilea val cu care se confrunta sistemul de invatamant si politica domeniului, pana atunci controlata exclusiv de stat.[16]

Infiintarea unei universitati, in conditiile in care se instaura democratia, atragea dupa ea necesitatea cresterii numarului de studenti, dar si de cadre bine pregatite, de spatii de invatamant, de locuri de cazare s.a. O universitate insemna in primul rand profesori, si abia apoi studenti, fiindca profesorii reprezinta prima si ce mai pretioasa garantie a nivelului de pregatire a studentilor. Ei constituie fala, ei innobileaza prestigiul universitatii. Dupa 1989 universitarii nostri sunt fosti profesori de scoala generala sau liceu, de la vreun obscur institut, fosti bibliotecari sau muzeografi, medici de circa sau spital, avocati, lucratori in turism; probabil oameni studiosi si pregatiti, a caror competenta nu avem cum sa o punem in discutie, dar care, prin forta imprejurarii lor, au fost rupti de traditia universitara si care se formeaza abia dupa 1990.[17]

La nivel universitar, inainte de 1989, dupa ce studentii terminau facultatea erau repartizati in functie de medii la nivel national pe posturi libere, conform pregatirilor. Dupa 1989, studentii au cerut desfiintarea repartitiei, si s-a observat ca masura nu a fost intru totul benefica, multi studenti negasindu-si loc de munca in societatea de tranzitie si dificila pe care o traversau.

Examenele de admitere la universitate, inainte de 1989, erau foarte exigente si serioase, pe baza de concurs, in conditiile unui numar foarte mic de locuri. Cele mai multe locuri erau la profilele tehnice. Dupa 1989, se practica din ce in ce mai mult concursul de dosare, in functie de media de la bacalaureat si media anilor de liceu.

Admiterea la universitate reprezenta un vis implinit pentru fiecare elev. Insa pentru a duce la capat acest vis, studentii erau nevoiti sa infrunte o serie de probleme, cele mai dese fiind problemele legate de cazare. Pe langa faptul ca numarul locurilor din caminele studentesti era invers proportional cu numarul studentilor, aceste camine se aflau intr-o stare foarte deplorabila. Studentii erau nevoiti sa locuiasca cate opt intr-o camera de doua persoane, sa suporte frigul, lipsa apei calde, mizeria, mucegaiul, gandacii etc.

Constanta, era unul din multele orase care, odata cu venirea democratiei, devenise un oras universitar prin infiintarea unor noi universitati, printre care cea mai importanta si cea mai mare era Universitatea "Ovidius". Aceasta universitate urmarea sa corespunda chiar si celor mai exigente cerinte. Ea isi deschidea portile in 1990, cu un numar semnificativ de facultati.[18] Dar ca si celelalte orase, probleme locurilor de cazare a devenit prioritara. Autoritatile locale, cu sprijinul Ministerului Invatamantului, au pus la cale un proiect care viza demararea cat mai rapida a constructiei campusului universitar. Au loc o serie de discutii intre autoritati cu privire la amplasarea si marimea lui. O piedica in calea construirii acestui campus, era pusa chiar de cei care trebuiau sa puna la dispozitie terenul. Datorita firmei S.C. Nazarcea demararea lucrarilor a fost amanata, ceea ce a starnit numeroase nemultumiri atat in randul profesorilor cat si al studentilor. Dupa numeroase negocieri, campusul Universitatii "Ovidius" a fost construit, acest lucru constituind un castig pentru orasul Constanta.

Daca dupa 1989 studentii erau nevoiti sa infrunte o serie de probleme, nici cadrele didactice nu erau straine de acest lucru. Cea mai des intalnita problema a cadrelor didactice din invatamantul superior, o constituia salariul foarte mic, factorul esential ce le marca existenta. Se pare ca refuzul lor de a mai intra la ore si amenintarile cu greva nu au ameliorat in nici un fel aceaste probleme.

Daca in 22 decembrie 1989, studentii si profesorii erau in strada cu pancarte pe care scriau "Cu democratia in frunte - vom avea victorii multe!", spre marea lor dezamagire se pare ca nu a fost deloc asa, insa din punctul lor de vedere speranta murea ultima.

* *

In Romania, procesul de reforma a invatamantului, a dat atat rezultate pozitive, cat si negative. De schimbari, in ceea ce priveste sistemul de invatamant, au avut parte si moniritatile. Marcati de dictatura draconica a lui Ceausescu, minoritatile nationale, cereau ca, acum, in democratie, sa le fie indeplinite drepturile legale in calitate de cetateni ai acestei tari. Desi se stie ca s-a incercat sa se elimine din scoala propagarea dogmelor politice sau religioase, invatamantul minoritatilor nationale a ramas o chestiune arzatoare folosita de toata lumea in lupta politica.

Doctor Arie Bloed, directorul Fundatiei pentru Relatii Interetnice din Olanda, afirma ca din punctul sau de vedere invatamantul, in limbile minoritatilor, este o componenta cheie in intregul proces de mentinere a identitatii unei comunitati.

Domnul profesor Patrick Tharnberry realiza un scurt istoric al drepturilor minoritatilor nationale in privinta invatamantului. Aflam ca, in perioada ligii nationale si dupa Primul Razboi Mondial, problema actuala a continutului si a obiectivelor invatamantului nu exista. In perioada urmatoare celui de-al Doilea Razboi Mondial, obiectivele si continutul invatamantului devin factori foarte importanti.

Instrumentele internationale care apar dupa 1990 stipuleaza intentia ca invatamantul sa indeplineasca o functie pozitiva, sa promoveze armonia intre popoare si natiuni, sa acorde parintilor dreptul de a alege tipul de invatamant pe care il vor frecventa copiii lor.

In cadrul seminarului privind invatamantul minoritatilor din Romania, diferite personalitati, dintre care Liviu Maior - ministrul invatamantului din Romania, Arie Bloed - director al Fundatiei pentru Relatii Inetretnice din Olanda, prof. Patrick Thanrberry, Irina Zlatescu Moroianu - directoarea Institutului Roman pentru Drepturile Omului, Romulus Pop - secretar de stat in Ministerul Invatamantului, prof. Gideon Ben Tavin - director al sectiei de politica rasiala si sociala a Departamentului de Sociologie al Universitatii din Liverpool si Matei Heckel - presedinte al comisiei pentru invatamant din cadrul Consiliului. In acest seminar au fost subliniate un numar de initiative posibile pentru dezvoltarea invatamantului minoritatilor nationale. O parte din acestea vizau in mare parte drepturile minoritatilor nationale in invatamant si solutii ce trebuiau rezolvate pentru o integrare cat mai rapida si cat mai buna. Astfel ei revendicau urmatoarele drepturi ale minoritatilor: de a invata in limba lor materna, dar totodata obligatia de a invata limba oficiala a statului, dreptul de cunoastere a culturii, a istoriei, limbii si religiei minoritatilor nationale, crearea de institutii bilingve, care ar contribui cel mai probabil la o mai buna integrare a minoritatilor nationale, infiintarea unor noi institutii de invatamant superior in intregime separate lingvistic, dreptul de a avea si administra propriile scoli, dreptul la invatamant superior in limba lor materna, care ar face posibila aparitia unei intelectualitati in cadrul comunitatii minoritare date, drepturile si optiunile parintilor sa fie luate in considerare, dreptul minoritatilor de a se putea bucura de acces e4gal la sistemul de invatamant, dreptul de a da examenul de admitere la universitate in limba materna (care, inainte de 1989, exista cresterea numarului de clase, sectii si scoli in limba minoritatilor nationale, pregatirea profesorilor, includerea in manuale a istoriei minoritatilor nationale.

Aceste comunicari au fost urmate de o runda de discutii care au vizat un numar mare de probleme: activismul politic in opozitie cu civismul scolii . etse necesar sa se asigure ca sistemul de invatamant sa nu fie folosit pentru propagarea vreunei ideologii politice sau religioase oarecare, specificul comunitatilor nationale - problema specificului numeroaselor minoritati si a nevoilor lor a fost ridicata de mai multe ori, trebuia sa se faca o diferentiere intre minoritatile formate din imigranti sau refugiati si minoritatile istorice, trebuia sa se ia in considerare nu numai marimea numerica a unei comunitati date, ci si nivelul dezvoltarii ei culturale si de invatamant, integrarea - problema generala a integrarii a fost discutata sub mai multe aspecte: pentru ca membri unei minoritati nationale sa se integreze, era esential sa le fie data copiilor dina cea comunitate posibilitatea sa dobandeasca o fluenta de rang inalt in limba materna, importanta pregatirii profesionale in limba materna, obligativitatea invatarii limbii oficiale de stat a fost amintita ca fiind esentiala pentru integrarea minoritatilor nationale, s.a.

Uniunea Democrata a Maghiarilor din Romania considera ca dupa 1989 invatamantul romanesc aducea un regres in invatamantul minoritatilor nationale prin desfiintarea unui numar de drepturi de care aceste minoritati se bucurasera anterior. In ciuda acestor regrese, democratia a adus in invatamantul minoritatilor nationale si o serie de realizari ca infiintarea a unui liceu la Medgidia cu limba de predare turca , predarea in scoli a limbilor minoritatilor acolo unde numarul lor este mai mare si de asemenea, posibilitatea etniei turce de a invata in mai multe scoli din Istambul.

Pe langa toate aceste probleme, presa sublinia ca cea mai esentiala problema o constituie mentalitatea dascalilor si elevilor, capatata in timpul regimului comunist. In viziunea acesteia, problema mentalitatii reprezenta o prioritate pentru ca invatamantul romanesc sa ajunga pe culmile dorite de toti.

Daca ar fi sa tragem o concluzie, referitoare la felul in care presa constanteana prezenta si analiza principalele probleme ale invatamantului romanesc, putem afirma ca jurnalistii si-au facut datoria relatand faptele cu obiectivitate si chiar putem psune ca au contribuit la revitalizarea invatamantului.