Tipuri de relatii la nivelul clasei de elevi

Tipuri de relatii la nivelul clasei de elevi

Interactiunea educationala este un aspect, o forma din multitudinea si varietatea relatiilor interpersonale in clasa de elevi. in ceea ce priveste o posibila clasificare a relatiilor interpersonale in clasa de elevi, criteriul utilizat il reprezinta nevoile si trebuintele psihologice resimtite de elevi atunci cand se raporteaza unii la altii. Prin exploatarea acestui criteriu rezulta urmatoarele tipuri de relatii interpersonale in clasa de elevi:

relatii de intercunoastere;

relatii de intercomunicare;

relatii socio-afective (afectiv-simpatetice)

relatii de influentare.

Relatiile de intercunoastere  deriva din nevoia psihologica de a dispune de unele informatii cu privire la celalalt, la felul lui de a fi, la personalitatea acestuia. Cu cat informatiile de care dispune un cadru didactic la un momentdat despre elevi sai si, un anumit elev despre ceilalti colegi, sunt foarte diverse si consistente, cu atat universul dinamic al interactiunilor respective este mai viguros. Cand informatiile sunt mai limitate, sansele instaurarii neincrederii si a suspiciunii intre parteneri sunt mai ridicate. Elementul central, inceputul si sfarsitul acestui tip de relatii interpersonale, il constituie imaginea partenerilor unul despre celalalt si despre ei insisi.

Relatiile de intercomunicare apar ca o rezultanta a ceea ce resimt oamenii, copiii, atunci cand intra in interactiune, nevoia de a se informa reciproc, de a face schimb de informatii, de a comunica. Clasa ca univers al comunicarii, prin excelenta, constituie pentru elevi un univers deschis provocarilor informationale, cu schimburi de mesaje, cu aprecieri frecvente si intense la adresa situatiei procesului de intercomunicare din interiorul grupului.

Relatiile socio-afective sunt rezultatul interventiei unei nevoi de tip interpersonal ce are in vedere schimbul de emotii, sentimente si structuri de tip afectiv-simpatetice, creionandu-se astfel un nou tip de relatii interpersonale, relatii afectiv-simpatetice, care presupun relatii de simpatie si antipatie, de preferinta si de respingere reciproca intre membri clasei de elevi.

Relatii de influentare Clasa de elevi ca un univers socio-relational complex dezvolta o varietate de relatii si interactiuni din care elevul deprinde o serie de norme si valori pe care le dezvolta pe termen lung. Aceasta deprindere, internalizare sau chiar invatare sociala este dependenta de functionarea unor factori de supradeterminare ai comportamentului social. E important de mentionat la acest nivel ca relatiile interpersonale de influentare nu se manifesta doar ca rezultante ale unor afinitati personale ci, sunt determinate si de pozitia pe care o ocupa fiecare in ierarhiile subiective si obiective ale grupului clasa. Totodata, asemenea interactiuni soldate sau nu cu un rezultat, pot fi considerate efectul participarii constiente sau inconstiente, dorite sau nedorite, a membrilor grupului clasa.

A fi un cadru didactic performant inseamna a fi o prezenta semnificativa atat in viata obiectiva cat si in viata subiectiva a elevilor. in ciuda asimetriei constitutive existente in clasa de elevi - referitoare la statutul de superioritate a profesorului - , relatia profesor-elev nu mai poate fi conceputa ca o relatie de dependenta a elevului de profesor sau ca o relatie de comunicare abstracta. Mult discutata autoritate a profesorului nu se reduce la posesia cunostintelor de specialitate, ci deriva si din capacitatea acestuia de a alterna strategiile didactice adaptandu-le situatiilor educationale, de a repartiza responsabilitati elevilor, (apeland chiar si la delegare), de a mobiliza elevii la cooperare in grup, de a valorifica valentele relatiei profesor-elev in sensul unui dialog real. Prin tot ceea ce am mentionat pana in momentul de fata se poate observa faptul ca asa-numita autoritate se poate confunda cu forta influentei educationale in clasa.

Procesul de influenta educationala este definit in majoritatea lucrarilor de specialitate ca 'actiune educationala organizata si structurata, exercitata asupra unei persoane - elev - in vederea construirii, formarii sau schimbarii unor comportamente, atitudini,etc.' (Ullich, 1995 - Ullich, Dieter, 'Padagogische interaktion', Beltz Verlag, Weinheim und Basel,1995). Din punctul de vedere al managementului clasei de elevi insa, procesul de influenta educationala poate fi analizat din doua perspective diferite:

influenta personala a profesorului atat ca leader cat si ca factor exterior;

influenta de grup guvernata aparent de factori formali sau nonformali;

Otilia Ivanescu, arata in, 'Clasa de elevi - aspecte sociorelationale' - Universitatea din Bucuresti, Master Consiliere 1998, ca influenta personala a profesorului asupra clasei de elevi este cunoscuta si descrisa in general ca fiind o 'capacitate de a afecta comportamentul altor persoane, in speta al elevilor; in aproape fiecare moment profesorul initiaza actiuni prin care afecteaza comportamentul elevilor'; spre exemplu, le poate cere sa fie atenti, sa indeplineasca anumite sarcini, etc., iar elevii le fac bine daca influenta profesorului este foarte mare.

Ar putea fi descrise patru conditii sau factori ce modeleaza influenta anterior descrisa: relatia afectiva stabilita intre elevi si profesor, perceptia elevului asupra profesorului, folosirea in exces a influentei si gradul de individualizare al strategiilor de lucru utilizata de catre profesor.

Relatia afectiva existenta intre elevi si profesor, poate avea o influenta pozitiva sau negativa asupra relatiilor sociale stabilite la acest nivel; in general, daca exista o relatie afectiva de natura pozitiva, acest fapt va determina adoptarea de catre elevi a celor mai multe dintre atitudinile profesorului, putand duce chiar la formarea anumitor tipuri de abilitati, iar daca exista o relatie afectiva negativa se pot constata reactii de respingere din partea elevilor, inmultirea atitudinilor 'originale', consolidarea lipsurilor si defectelor, scaderea ratei de invatare. Acest tip de relatie afectiva stabilita intre elevi si profesor este independenta de competentele profesionale ale acestuia.

Perceptia interpersonala profesor-elev se refera in special la cunostintele, competenta si statutul profesorului; modul in care sunt percepute toate acestea de catre elevi determina influenta profesorului asupra clasei. Daca toate acestea sunt percepute ca atare si solicitate de catre elevi, este evident ca se ofera spatiu de crestere a influentei acestuia. in caz contrar, exista situatiile tipice cand elevii se plang in privinta diverselor sarcini solicitate de catre profesor. Raportat la desfasurarea intregului an scolar exista diferente de percepere si implicit de influenta a profesorului: spre exemplu, intr-un caz particular al managementului clasei de elevi, inceputul anului scolar, este dificil ca perceptia elevilor sa fie corecta, iar spre sfarsit se imbunatateste, definitivand practic tipurile de influente pe care profesorul le poate exercita.

Folosirea in exces a influentei de catre profesor duce la crearea impresiei ca toate sarcinile cerute sunt plictisitoare, profesorul motivand cerinta respectiva numai prin influenta personala, recurgand fie la amenintari, fie la diferiti stimuli ai motivatiei extrinseci. Dar folosirea in exces a acestei forte care este influenta personala determina o scadere a acesteia si, chiar daca s-a manifestat repetat cu precadere asupra unui singur elev, are efect asupra intregii clase, modificand perceptia asupra profesorului. Este deci indicat sa fie date teme ce sunt predominant motivate intrinsec, iar in cazul in care exista diferite tulburari de comportament ale elevilor (perturba activitatea didactica), este mult mai eficient sa nu fie folosita pentru combaterea acestora, forta, amenintarea, cearta, etc. (identificate ca situatii de criza educationala); in asemenea situatii cea mai indicata atitudine a profesorului este aceea de a realiza un control de comportament prin simplul fapt de a se pozitiona langa elevul perturbator, si de a-si aseza prieteneste palmele, ferm dar prieteneste pe umerii elevului; un asemenea tip de comunicare tacita este eficient si amplifica puterea de influenta a profesorului;

Gradul de individualizare a strategiilor de interventie ale cadrului didactic ofera acestuia posibilitatea de a-si arata respectul fata de personalitatea fiecarui elev si creeaza sansele intensificarii motivatiei intrinseci, iar la nivelul relatiilor de grup se pot realiza cu timpul anumite nuclee in jurul unor lideri. in individualizare fiecare face un lucru diferit, potrivit cunostintelor si aptitudinilor sale si determina modul in care elevii maximizeaza pedepsele sau recompensele. in sistemul neindividualizat, toti elevii sunt pozitionati la acelasi standard, realizand aceleasi sarcini si fiind evaluati dupa criterii identice se poate induce o presiune asupra elitelor pentru a scadea performanta; din punct de vedere profesoral elevii sunt nemotivati si frustrati. Un minus al individualizarii il constituie acela ca elevul nu are realmente oportunitatea de a observa competenta profesorului, cele zece minute acordate saptamanal unui asemenea exercitiu relational fiind insuficiente.

Un rol primordial in reglarea mecanismelor influentei educationale il are spatiul personal si teritorialitatea.

Hall (1966) declara ca omul nu se termina acolo unde se termina epiderma lui, fiind posesorii unui spatiu personal care nu se vede, si Hayduk (1978) edifica modelul trifactorial al spatiului personal, rezultand un cilindru cu trei diametre diferite: la cap, la nivelul organelor genitale si la corp. In urma sintezei analitice rezulta urmatoarea structura a spatiului personal, cunoscuta si sub denumirea de 'Zone Hall':

intima: 40-50cm - distanta de la care purtam o conversatie cu prietenii;

personala: 50-75cm - asigura comunicarea verbala optima;

sociala: 2-3m - asigura relatiile oficiale, relatiile de serviciu;

publica: 5-10m - asigura anumite relatii sociale;

Dupa observatia lui Hall, copiii au o nevoie mai mica de spatiu decat adultii, cadrul didactic urmarind treptat o diminuare a acestuia in functie de obiectivele sarcinilor de instruire sau a situatiilor interactionare.

Toate elementele anterior prezentate cu referire la fenomenele de influenta educationala impusa de cadrul didactic asupra elevilor, reprezinta un corpus destul de fragmentat la o prima analiza, insa isi poate creiona identitatea si unitatea prin apelul la prezentarea grupului ca a doua forta de influenta educationala. Se poate vorbi despre un grup, in cazul clasei de elevi, in situatia in care aceasta s-a diferentiat clar de celelalte clase, daca se poate creiona un adevarat sistem social ce-si dezvolta propriile standarde si influenteaza comportamentul membrilor, creand o dinamica la nivel de roluri, statute si subgrupuri.

O directie de investigatie ce ar putea fi incadrata in structura influentei sociale se refera la manifestarea autoritatii in clasa de elevi. Investigatiile privitoare la autoritatea educationala studiaza indeosebi aspectul psihologic al acesteia, punand in corelatia ariile de manifestare ale acesteia cu diferite variabile personalitare. Abundenta investigatiilor pedagogice dedicate subiectului anterior, foarte multe dintre ele chiar experimentale, sunt motivate de transformarea in loc comun a ideii ca performanta individuala si chiar performanta grupului sunt determinate intr-o masura foarte ridicata de structura de autoritate a comandamentului grupului, in general, si a autoritatii cadrului didactic, in special.

Opinii foarte precise si recomandate, emise de catre profesorul Dan Potolea de la Universitatea din Bucuresti, (Potolea, 1989), demonstreaza ca nu se poate realiza un studiu pertinent asupra influentei educationale autoritare in absenta investigarii situatiei de ansamblu, intrucat amplitudinea influentei cadrului didactic depinde si de modul in care acesta, prin atitudinea si stilul sau, imprima un sens valoric interrelatiilor la nivelul grupului. Astfel, din punct de vedere situational, influenta educationala (in legatura directa cu autoritatea) este repartizata analitic pe doua niveluri abordabile:

'influenta nondistribuita'- purtatorul acesteia este persoana cadrului didactic, investita oficial cu o serie de atributii interactionare (si cu continut deontologic);

'influenta distribuita'- are ca purtator pe fiecare individ al grupului respectiv, potential lider informal al clasei;

Tendintele actionale ale membrilor clasei de elevi probeaza o anumita flexibilitate relationala izvorata din coexistenta celor doua forme de influenta educationala. Pentru influenta nondistribuita, dupa P. Golu (1974) identificam urmatoarea corespondenta psihologica a principalelor acte interpersonale: perceptie si gandire relatii socioperceptive limbaj perceptiv relatii de comunicare afectivitate relatii preferentiale aptitudini si deprinderi relatii functionale insusiri temperamentale dimensiunea dominare-supunere. in conformitate cu acestea asistam la cristalizarea unor retele comunicative si socioafective puternic individualizate.

Important de mentionat la nivelul dinamicii si procesualitatii relatiilor interpersonale, este faptul ca influenta educationala poate functiona ca si criteriu de analiza a interactiunilor din clasa de elevi (Ullich, 1995):

relatii de cooperare: bazate pe coordonarea eforturilor in vederea realizarii unui efectiv comun;

relatii de competitie: bazate pe rivalitatea partenerilor in atingerea unei tinte individuale;

relatii de conflict: bazate pe opozitia mutuala a partenerilor raportata la un scop indivizibil;

Toate aceste tipuri relationale propun o reflectie amanuntita asupra relatiilor dintre cooperare si competitie. Scoala americana a folosit in mod traditional un sistem de evaluare a elevilor bazat pe competitie. Acesta este cu siguranta un important motiv in explicarea faptului ca americanii apreciaza foarte mult motivarea competitionala. Faptul ca scoala reflecta nivelul cultural al societatii nu este deloc o surpriza. Un studiu al lui Nelson si Kegan, 1972) ne arata ca o persoana, cu cat ramane mai mult in scoala, cu atat devine mai competitiva.

Competitia cauzeaza de asemenea o ostilitate generala care face ca multi studenti sa fie aspru criticati de un altul (poate in speranta de a-si construi propria imagine). Morton Deutsch (1979), a descoperit ca in comparatie cu clasele cooperante, clasele competitive au o atmosfera ce duce la:

Elevi cu un ridicat nivel al anxietatii;

Elevi care se gandesc mai putin la ei si la munca lor;

Studenti cu atitudini reprobabile fata de colegi;

Studenti cu un sentiment de responsabilitate fata de ceilalti foarte scazut.

Deutsch a studiat timp de 35 de ani fenomenele anterioare, determinand o serie de concluzii importante pentru cadrul didactic: cu cat elevii sunt mai implicati in activitati ce necesita cooperarea, cu atat atmosfera generala in clasa va fi mai buna. Dezvoltarea diverselor interese intr-un rol specializat al sistemului cooperant, cresterea favoritismelor poate conduce la discriminare fata de membrii ce nu fac parte din grup, si la evolutia unui conformism excesiv in absenta opiniei majoritatii.

Un profesor poate avea un avantaj real pe seama competitiei din clasa de elevi. Elevii se indreapta intotdeauna spre domeniile in care se simt puternici si, in contrast este aproape imposibil sa-i motivezi pe domenii ale vietii sociale in clasa in care ei nu se simt competenti.

Exista insa si situatii in care clasificarea relatiilor interpersonale, punand accent pe aportul influentei educationale in sensul actiunii mutuale a partenerilor, poate fi realizata in urmatoarea maniera:

relatii de acomodare :partenerii se obisnuiesc, se ajusteaza unii dupa ceilalti;

relatii de asimilare :partenerii desfasoara un transfer reciproc de mentalitati si puncte de vedere, atitudini si comportamente, pana la un nivel la care subiectii pot gandi sau actiona identic;

relatii de stratificare: partenerii se pot structura dupa o ierarhie ce exploateaza statutele detinute de elevi;

relatii de alienare: partenerii, in imposibilitatea de a desfasura interactiuni reciproce, parasesc universul clasei, provocand anumite schisme intragrupale.

Circumscrisa unor jocuri competitive, scoala face necesara adaptarea de catre elevii inferiorizati, a unor strategii comportamentale susceptibile de a mentine o imagine de sine nefavorabila; in functie de importanta acestei inferioritati pot izvora o serie de reactii multiple: abandonarea situatiei respective, tentativa de atingere si de depasire a celui ce reprezinta 'competitivul', renuntarea la compararea cu ceilalti pentru raportarea la sine sau introducerea unor criterii de evaluare pentru a deveni incomparabil.

De foarte multe ori in clasa de elevi are loc o percepere gresita a ideii de competitie, si asa cum arata multi analisti ai domeniului, (Pages, Derghal, Monteil, etc.), aceasta competitie care exista si care ar trebui sa constituie fundalul de aplicare a competentelor dobandite, nu poate functiona in acelasi timp si ca baza sociala pentru formarea acestora. Numai o atentie sporita a cadrului didactic permite eficientizarea interventiilor in situatii percepute ca fiind situatii de criza educationala.

Universul relational al clasei de elevi, analizat din punctul de vedere al influentei educationale in contextul grupului scolar si abordat, din punct de vedere stiintific, sub auspiciile managementului clasei de elevi, devine unul dintre subiectele cele mai importante, de a carui cunoastere si aplicare depinde succesul demersului educativ al cadrului didactic.