Scurte consideratii despre modelul pedagogic nicasian

Scurte consideratii despre modelul pedagogic nicasian

" Fie-ti mila de altii. Traieste frumos, invata mult, creaza bine, trebuie sa spui fiecarui om tanar. Altii au nevoie de implinirea ta la fel de mult ca tine"

(Constantin Noica, Carte de intelepciune)

Cand ne gandim la Constantin Noica prima imagine care ne vine in minte nu este cea a filozofului inconjurat de tomurile propriei filozofii ci a batranului inconjurat de tineri, oficiind pe plaiurile Paltinisului ritualul peripatetic al mantuirii prin cultura. Vocatia pedagogica nicasiana nu rezulta insa numai din experienta spirituala descrisa in " Jurnalul de la Paltinis" ci si dintr-o serie de carti care prin forma si spiritual lor ar putea figura intr-un posibil pateric laic (Jurnal filozofic, Jurnal de idei, Carte de Intelepciune),

In cele ce urmeaza voi prezenta cateva elemente ale acestui tip de pedagogie, fara a face referire la punctele commune cu pedagogia de tip catehetico-omiletic, si aceasta din doua motive : in primul rand similitudinile sunt de domeniul evidentei atata timp cat orice demers pedagogic are in centru aceleasai date esentiale, adica individul si devenirea lui spirituala; iar in al doilea rand nu vreau sa impun nici un fel de corelatii pentru ca fiecare sa ajunga pe cont propriu sa inteleaga cat de aproape a fost Noica de spiritul crestinismului chiar daca nu a exprimat acest lucru explicit.

Esenta pedagogiei consta in relatia dintre maestru si ucenic, dintre cel ce rosteste cuvantul si cel rostuit (pus in ordine) de cuvant, cu alte cuvinte intre cel ce naste prin cuvant (spus prin viu grai sau prin intruparea lui in viata maestrului, adica prin traire ca manifestare a cuvantului) si cel nascut prin el. Dupa cum arata Noica in citatul initial, pedagogul trebuie sa formeze oameni cu o mare constiinta a datoriei fata de ceilalti, oameni care prin faptul " de a trai frumos, a invata mult si a creea bine", sa se constitue in adevarate modele existentiale.

Pedagog in vechime era sclavul care conduce ape copilul stapanului sau la scoala. Si pentru Noica insotirea in scopul parcurgerii unui interval face parte din esenta procesului pedagogic, insa termenii relatiei indrumator-ucenic sunt radical schimbati. Pentru el insotirea invatacelelui nu mai are loc intr-un spatiu fizic ci in unul spiritual. Intervalul parcurs odinioara ca dimensiune exterioara persoanei devine o distanta interioara acesteia : omul inainteaza in spatiul supus modelarii al propriului eu sub indrumarea unui maestru care mijloceste nasterea treptata a propriei individualitati. Dupa Noica pedagogul nu impune nimic - nici informatii nici modele etc. - ci singurul lucru pe care trebuie sa-l faca este sa fie. Sa fie in asa fel incat sa de-a ucenicului sau starea de spirit necesara actualizarii posibilitatilor sale personale. In Jurnalul filozofic ( publicat la incputul anilor '40) Noica vorbea de scoala unei astfel de pedagogii, o scoala in care sa se predea nu invataturi ci stari de spirit. Pentru ca, spunea el din perspectiva maestrului spiritual, nu suntem in relatie cu ucenicii nostri " decat mijlocitori intre ei si ei insisi". Scurt spus, un adevarat pedagog este cel care te ajuta sa devii ceea ce esti, un maieut in sens spiritual.

Se pune intrebarea : care este pretul pe care un om tanar trebuie sa-l plateasca pentru a-si agonisi o buna devenire intru fiinta. Raspunsul, incifrat intr-o intamplare apparent banala, il gasim in Carte de intelepciune unde intalnim urmatoarele randuri : " copilul meu de sase ani mi-a explicat cand eram mic credeam ca sa-ti dea restul, inseamna, daca nu ai restul, sa-ti dea cat iti mai trebuie". Apoi Noica adauga, privind dincolo de sensul imediat al intamplarii : " sa-ti dea restul . Da, dar sa vi tu cu banutul tau."In termenii pedagogiei nicasiene, banul, cel pe care il detii si il aduci pentru a fi sporit prin restul indrumatorului, este propria fiinta a tanarului care isi doreste implinirea prin restul asigurat de prezenta celuilalt. In aceasta relatie de economie spirituala esentiala este starea interioara a tanarului. Doar un om constient de locul in care se afla in cadrul propriei deveniri simte cu maxima pregnanta necesitatea restului de care are nevoie.

Forma exterioara a acestei constientizari o reprezinta cautarea cu un om " de aceeasi taina cu el"( Sf. Isaac Sirul) adica un om care iti stie convulsiile interrogative pentru ca le-a trait si el candva si prin aceasta le cunoaste si antidoturile. Cand cautarile si intrebarile intarzie sa apara este semn rau, semn al unei autosuficiente care se va dovedi in cele din urma deformatoare pentru personalitatea celui in cauza. In Jurnalul filozofic, Noica spunea : " Un tanar caruia nu-I poti trece nici o incertitudine iti este o infrangere. Daca exista o medicina a sufletelor, sensul ei este rasturnat fata de cel obisnuit : este de a imbolnavi." Marele talent peagogic acum trebuie sa-si dea masura. Inainte de a ajuta pe cineva sa-si gaseasca raspunsuri la intrebarile care il apasa, el trebuie sa resolve adevarata criza a unui om tanar si anume lipsa intrebarilor. Un astfel de om traieste " in noapte propriei fiinte". Comentand acest tip de intelegere a pedagogiei Andrei Plesu spunea: " Pentru Noica, pedagog era intai de toate cineva care te pune in criza, nu in ordine, cineva care te face sa realizezi brusc ca stai prost : cu un imbolnavitor." Baza oricarui demers pedagogic sta intr-o anumit metoda de pregatire a ucenicului, de punere a lui in situatia de a cere raspunsuri, de fapt de a se cere pe sine de la celalalt, de ai cere celuilalt sa-l ajute sa se nasca. In acest sens Noica spunea : " fiecare om este un prizonier. Oamenii tineri vin la noi sa-I ajutam sa elibereze prizonierul. Dar ce lucruri grele ne cer .

Un asemenea demers formativ nu poate avea o finalitate individualista. Ar fi un nonsens ca o relatie bazat pe renuntarea reciproca la propria vointa, deci pe altruism, sa genereze un tip de existenta egoist. Ratiunea de a fi a ucenicului sta in emulatia pe care trebuie sa o creeze in jurul sau, aeasta fiind modul prin care ceilalti iau contact cu modul de a fi al maestrului, cu pedagogia lui. Se creaza astfel o traditie, pentru ca ucenicul prea de la maestrul sau esentialul propriei experiente formative. La randul sau ucenicul va transmite catre ceilalti in mijlocul carora traieste esentalul experientei pe care a trait-o in comuniune cu maestrul sau. Energia care asigura dinamismul acestei traditi il reprezinta " mila fata de altii" si constientizarea faptului ca " ceilalti au nevoie de implinirea ta la fel de mult ca tine".

Marian Patru

Anul III, TP.