Societate si educatie. Sistemul de educatie

Societate si educatie. Sistemul de educatie

Sistemul de educatie se refera la ansamblul institutiilor unei societati implicate in educatia oamenilor, intr-o anumita perioada istorica.

Sistemul educational are rolul de a socializa oamenii, astfel incat sa devina membri ai societatii, sa indeplineasca roluri semnificative in reteaua complexa a interactiunilor sociale. Prin invatarea rolurilor sociale care ii revin, copilul se socializeaza, adica deprinde cum sa satisfaca asteptarile celorlalti in legatura cu el. Pe masura ce rolurile sociale pentru care urma sa fie pregatit copilul s-au diversificat si au crescut in complexitate, ca urmare a evolutiei societatii, sistemul de educatie si-a multiplicat straturile socializatoare si si-a extins instantele de socializare.

Educatia este acea reconstructie sau reorganizare a experientei care se adauga la intelesul experientei precedente si care mareste capacitatea de a dirija evolutia celei care urmeaza (Dewey, J., 1972, p.70).

Definirea educatiei se poate realiza din unghiuri diferite. Ioan Cerghit (1988, p. 13-16) identifica urmatoarele posibile perspective de intelegere a educatiei:

a. educatia ca proces - actiunea de transformare in sens pozitiv si pe termen lung a fiintei umane, in perspectiva unor finalitati explicit formulate;

b. educatia ca actiune de conducere - dirijarea evolutiei individului spre starea de persoana formata, autonoma si responsabila;

c. educatia ca actiune sociala - activitatea planificata ce se desfasoara pe baza unui proiect social, care comporta un model de personalitate;

d. educatia ca interrelatie umana - efort comun si constient intre cei doi actori - educatorul si educatul;

e. educatia ca ansamblu de influente - actiuni deliberate sau in afara vointei deliberate, sistematice sau neorganizate, care, intr-un fel sau altul, contribuie la formarea omului ca om.

Intr-o acceptiune generala, educatia este procesul (actiunea) prin care se realizeaza formarea si dezvoltarea personalitatii umane. Ea constituie o necesitate pentru individ si pentru societate. Ca urmare, educatia este o activitate specific umana, realizata in contextul existentei sociale a omului si in acelasi timp, este un fenomen social specific, un atribut al societatii, o conditie a perpetuarii si progresului acesteia.

Din perspectiva abordarii ei ca activitate specific umana, educatia se manifesta ca:

Ø          relatie subiect-obiect, vizand producerea unor schimbari in personalitatea educatului. La ambii poli ai acestei relatii se afla fiinte umane. Din acest considerent rezulta ca relatia subiect-obiect in educatie este una de interactiune intre doua entitati subiective, fiecare trebuind sa se adapteze la comportamentul celeilalte;

Ø          actiune intreprinsa constient, deliberat, conform unor scopuri stabilite, avand deci un caracter intentional si finalist;

Ø          activitate corelata cu cerintele societatii si ale individului, ceea ce ii confera atat un caracter individual, cat si unul social.

Ca fenomen social, educatia se desfasoara totdeauna intr-un context social, mai larg sau mai restrans, fiind un subsistem al sistemului social. Din aceasta rezulta ca educatia:

Ø      are caracter social, fiind o relatie sociala (nu numai biologica sau numai psihica), se desfasoara in societate si a aparut odata cu societatea;

Ø      este subordonata unui ansamblu social care ii regleaza si ii directioneaza sensul; in relatie cu societatea este determinata social si constituie, in acelasi timp, un factor de dezvoltare, de progres social;

Ø      are legitatile sale, logica si natura sa, diferite de ale altor fenomene sociale;

Ø      desfasurarea ei are caracter functional-dinamic (componentele ei fiind intercorelate, ca si in interactiune cu mediul social) (Radu, I.T., Ezechil, L., 2002, p. 32-33).

Functiile sociale ale institutiei educatiei

Functia 1. Socializarea: pregatirea pentru a deveni membru productiv al societatii si integrarea in cultura. Procesul de socializare cuprinde durata intregii vieti. Sociologii disting doua stadii ale socializarii: stadiul socializarii primare si stadiul socializarii secundare.

Stadiul socializarii primare (denumita si inculturatie) este procesul de dobandire a modelelor de baza ale comportamentului uman si are drept agenti, intr-o prima faza, parintii, rudele, vecinii, grupul de joaca ("altii semnificativi" pentru copil), iar intr-o a doua etapa, si alte instante de socializare cu care familia coopereaza, cum ar fi gradinita, alte familii s.a.

Socializarea secundara are drept agenti diferite institutii sociale, cea mai importanta fiind scoala. Continutul ei este legat de invatarea rolurilor institutionale.

Functia 2. Transmiterea culturii Prin educatie, membrii unei societati isi insusesc cel putin un nucleu al cunoasterii, care este de natura sa-i reuneasca - un ansamblu de informatii care sa fie inteles de toti si impartasit tuturor.

Functia 3. Selectarea, pregatirea si plasarea indivizilor in societate

Functia 4. Schimbare si dezvoltare

Varietatea institutiilor si organizatiilor implicate in educatie

In interiorul unui sistem de educatie functioneaza mai multe tipuri de institutii si organizatii. Unele dintre ele sunt special create pentru a educa pe oameni (institutiile de invatamant) altele, pe langa scopurile lor principale (permanente) isi propun influentarea prin educatie a membrilor lor. Astfel, sistemul institutional al educatiei include o mare varietate de organizatii:

institutii de invatamant,

institutia familiei,

institutiile religioase,

. institutiile de informare in masa (presa, radio, televiziunea s.a.),

institutiile de cultura (teatre muzee, etc),

institutiile militare,

. institutii politice ori sindicale (ce sunt preocupate de formarea propriilor membri in spiritul unor anumite idei, valori, atitudini, de inducerea anumitor comportamente).

In interiorul fiecarui factor institutional al educatiei, actiunea educativa va avea particularitati specifice.

Contributia sistemului de educatie la dezvoltarea durabila a societatii

Teoriile investitiei in "capitalul uman" au introdus o distinctie intre (a) investitia sociala in capitalul uman si (b) investitia individuala in educatie.

a) Investitia sociala in capitalul uman a fost analizata din perspectiva raporturilor dintre costuri si beneficii. Beneficii sociale:

economisirea unor cheltuieli ale statului cu alocatiile de sprijin, indemnizatii de somaj, programe de protectie sociala si chiar a cheltuielilor de prevenire a faptelor antisociale, intrucat persoanele cu un nivel superior de instruire sunt mai putin susceptibile sa fie afectate de somaj si mai putin predispuse sa recurga la fapte antisociale;

cresterea beneficiilor de pe urma unor descoperiri noi, brevete de inventie si inovatii, ca urmare a faptului ca persoanele superior instruite devin capabile de performante superioare in desfasurarea unor activitati creative;

cresterea pe termen lung a productivitatii muncii prin cresterea calificarii fortei de munca;

cresterea bunastarii sociale generale prin efectele unei educatii de calitate. asupra imbunatatirii sanatatii celor capabili sa cunoasca modalitatile de prevenire a bolilor, modalitatile de crestere sanatoasa a copiilor si de petrecere profitabila pentru sanatate a timpului liber.

Spre sfarsitul secolului al XX-lea, au aparut teorii mai rezervate in legatura cu beneficiile investitiei in "capitalul uman". "Teoria filtrului" porneste de la observatia ca alocarea unor mai mari resurse pentru invatamant nu conduce in mod obligatoriu la cresterea productivitatii, intrucat aceasta depinde mai mult de alti factori, decat de caracteristicile personale ale muncitorilor.

Cele mai importante functii ale invatamantului sunt, mai degraba, de selectie (a fortei de munca) si de informare (a patronilor) cu privire la calitatile umane ale celor pe care intentioneaza sa-i angajeze, ceea ce permite o economisire a costurilor de selectie a personalului. Invatamantul "filtreaza" indivizii inainte de intrarea lor in campul muncii, in sensul ca pe baza examinarilor si a notelor pe care le acorda elevilor, triaza persoanele cu diferite capacitati, transmitand astfel informatii achizitorilor fortei de munca. (Arow K. Y., apud C. Bulzan, op. cit., pg. 25).

La randul lor, indivizii beneficiaza prin aceea ca sunt angajati si platiti, de la inceput, potrivit capacitatilor lor productive.

b) Investitia individuala in educatie se refera la eforturile si cheltuielile pentru educatie facute de o persoana in perspectiva obtinerii unui titlu scolar ori academic, a realizarii unor castiguri in planul performantelor individuale ori al unor posibile venituri suplimentare in viitor. Decizia individului de a-si continua studiile si de a-si spori astfel

investitia in propria educatie poate fi influentata de mai multi factori:

Starea generala a economiei poate fi un factor care explica motivul pentru care in perioadele de recesiune economica multi tineri au tendinta de a intrerupe studiile si de a incerca sa patrunda pe piata muncii, pentru a-si ajuta familiile afectate de somaj. Acest fenomen este cunoscut sub numele de "fenomenul lucratorilor aditionali". Alti tineri, descurajati de dificultatea gasirii locurilor de munca, hotarasc sa se intoarca la scoala. Este "fenomenul lucratorilor descurajati".

Diferentele in marimea veniturilor poate fi un alt factor care influenteaza decizia individuala de a investi in educatie. De exemplu, numarul persoanelor care vor continua sa investeasca in educatie pentru a absolvi o facultate va fi mai mare, atata vreme cat veniturile obtinute de cei care au absolvit o institutie de invatamant superior vor fi mai mari decat ale celor care au absolvit doar liceul.

Credibilitatea titlurilor scolare poate influenta decizia de a investi efort, timp si bani in obtinerea lor, in masura in care detinerea lor sporeste sansele de obtinere a unei slujbe cat mai bune si care sa fie mai bine platita. Detinerea unei diplome universitare ofera o doza de credibilitate in legatura cu calitatea productiva a unei persoane.

Varsta la care o persoana realizeaza investitia in educatie va face ca perioada de timp in care ea va beneficia de pe urma acestei investitii sa fie mai lunga sau mai scurta. Din acest motiv, persoanele mai varstnice sunt, in general, mai putin dispuse decat cele tinere sa investeasca, de exemplu, in obtinerea unui titlu academic, prin absolvirea unei institutii de invatamant superior.

In concluzie, rolul educatiei pentru dezvoltare durabila este acela de a da posibilitatea oamenilor de a-si insusi cunostinte, valori si deprinderi care le vor da posibilitatea de a lua decizii, individuale sau colective, care sa duca la imbunatatirea calitatii vietii lor si a celorlalti, in prezent si in viitor. Prin educatie oamenii invata sa adopte o perspectiva pe termen lung in deciziile pe care le adopta, luand in consideratie toate costurile si beneficiile, prezente si viitoare.

Structura sistemului de invatamant din Romania