Stilul publicistic - prezentare generala

Stilul publicistic - prezentare generala

Stilul publicistic se constituie mult mai tarziu, fiind direct si obligatoriu legat de aparitia si dezvoltarea presei. Stilul publicistic( jurnalistic) este foarte deschis celorlalte stiluri, este apropiat de stilul stiintific prin articole politice, articole de popularizare a stiintei, se apropie de stilul administrativ prin mica publicitate, de stilul beletristic prin reportaje, foiletoane, evocari, de stilul colocvial prin interviuri, articole de scandal. Publicistica nu este insa fictiune artistica, nu poate fi confundata nici cu vorbirea uzuala, nici cu lucrarile stiintifice.

Stilul jurnalistic indeplineste functia de mediatizare, de larga informare asupra evenimentelor politice, sociale, economice, culturale, stiintifice etc. si de influentare a opiniei publice. Modalitatile de comunicare sunt: monologul scris (in presa, publicatii), monologul oral (la radio si televiziune) , dialogul oral (dezbaterile publice), dialogul scris (interviuri consemnate in scris). Functiile dominante sunt cea informativ-referentiala si cea persuasiva, dar isi face simtita prezenta si cea expresiva.

Stilul publicistic are urmatoarele caracteristici:

comunicarea include doua functii: informativa si afectiva;

exprima o tendinta, o atitudine;

este stilul cel mai sensibil la inovatie, fiind dependent de realitati

cotidiene;

respecta, in general, normele limbii literare ;

continutul reflecta realitatea imediata;

concentreaza informatia intr-un spatiu restrans (gradul maxim de

concentrare);

foloseste frecvent citatul din surse directe si verificate ( opere literare sau stiintifice, texte de lege, discursuri ale oamenilor politici) ;

utilizeaza titluri socante, formulari stereotipe, formulari eliptice pentru a atrage atentia cititorului sau pentru a-i starni interesul ;

in general, foloseste un limbaj accesibil tuturor categoriilor sociale;

tonalitatea polemica este prezenta in proportii diferite;

recurge la figuri de stil si procedee artistice, cu functie expresiv-persuasiva;

apeleaza la mijloace extralingvistice: caricatura, fotografie, schema, tabele, diagrame, statistici;

prezinta receptivitate la imbogatirea si modernizarea vocabularului;

pune in valoare resursele de autenticitate si atractivitate ale elementelor populare, familiare, neologice, chiar si ale celor regionale, argotice sau ale jargoanelor;

utilizeaza frecvent abrevieri romanesti si internationale;

la nivel morfematic, foarte frecvente sunt substantivele concrete, numele proprii de locuri si de persoane, compunerile diverse si specializarile semantice ale unor substantive comune care primesc statut de substantive proprii;

frecventa ridicata a substantivelor provenite din infinitivul lung si, mai rar, din supin;

frecventa mare a adjectivelor (prin numar si frecventa se situeaza la aproximativ acelasi nivel cu verbul), predominante fiind cele circumstantiale (ex. faza nationala), care fixeaza cadrul in care se desfasoara evenimentele si cele apreciative (ex. rezultate remarcabile-superlativ) si frecventa foarte scazuta a pronumelui personal;

frecventa diatezelor activa si pasiva si a persoanelor a III-a sg. si I sg. sau pl. (flexiunea verbala);

frecventa aproape absoluta a indicativului prezent si perfect compus;

in flexiunea cazuala a substantivului, predomina genitivul si acuzativul;

la nivel sintactic se observa predominarea constructiilor nominale, organizarea eliptica a enuntului, stereotipia unor structuri sintactice, incalcarea nefunctionala a normelor de combinare a semnelor lingvistice in enunt, specifice limbii literare.

la nivel lexical se remarca internationalizarea lexicului, eterogenitatea vocabularului;

foloseste mijloacele umorului si ale satirei;

combina stilurile vorbirii ( stilul direct, stilul indirect, stilul indirect liber si stilul confesiv);

Exista o varietate exceptionala de forme publicistice: articol, editorial (articol de fond), apel, comentariu, comunicatul de presa, convorbire, corespondenta privata/oficiala, cuvantare, declaratie, foileton, grupajul de stiri, interviu, manifest, masa rotunda, pamflet, parodie, reportaj, scrisoare, stire, tableta, recenzie, anunt publicitar, cronica. Sunt prezente diferite modalitati de comunicare (monologul scris, monologul oral, dialogul oral, dialogul scris).

Unei realitati mediatice asa de expuse diversitatii si instabilitatii ii corespunde, in mod firesc, o diversitate de criterii polarizate in jurul unor nuclee tinta de aproximativa tipologie tematica, astfel: presa cotidiana, presa specializata pe anumite domenii ( medical, economic etc.), presa de divertisment, presa specializata pe diferite categorii de varsta-presa pentru copii, presa pentru tineri, presa pentru varstnici, presa feminina/masculina, presa confesionala, presa pentru indeletniciri, presa satirico-umoristica, presa publicitara. Institutiile de presa mai pot fi clasificate in functie de periodicitate, tiraje, marime (format), zonele de distributie:

a)periodicitatea-publicatii cotidiene, saptamanale, lunare, trimestriale, anuale (exista si formule hibrid, gen publicatii bisaptamanale, bilunare);

b)tirajul depinde de dimensiunile populatiei unei tari , de suprafata acesteia, de gradul de alfabetizare, de dezvoltarea celorlalte forme de media;

c)format-format de ziar A2, de saptamanal (tabloid A3) , de revista A4 sau chiar mai mic;

d)aria de difuzare-publicatii cu circulatie locala, regionala, nationala, internationala;

e)continut-publicatii generaliste sau specializate;

f) natura materialelor difuzate-publicatii de calitate si altele populare (ataca indeosebi subiecte de tip senzational).

1. Scurt istoric

Inca sub A.I.Cuza, in 1862, s-a votat prima lege a presei care garanta libertatea de exprimare a ziaristilor, drepturile si indatoririle lor.

Presa romaneasca cunoaste, dupa realizarea Marii Uniri de la 1 decembrie 1918, o noua etapa de dezvoltare democratica, impunandu-se ca a patra putere in stat, pana la inlocuirea democratiei cu dictatura comunista.

Primele ziare din Tara Romaneasca , Moldova si Transilvania au fost: Curierul romanesc (Bucuresti, 8 aprilie 1829), Albina romanesca (Iasi, 1 iunie 1829), le urmeaza Gazeta Teatrului National (1835), Muzeul National (1836),Curiosul (1836), Alauta romaneasca (1837), Curier de ambe sexe (1837), Romania (1837), Foaie literara (1838), Gazeta de Transilvania (1838), Foaie pentru minte, inima si literatura (1838). Prima publicatie publicitara romaneasca este legata de numele lui Zaharia Carcaleschi, "Cantor de avis si comert" (Bucuresti, 1837-1857)⁴.

Perioada interbelica s-a caracterizat printr-o adevarata explozie de ziare si reviste- multe dintre ele disparute dupa cateva numere sau chiar dupa unul singur. Din punct de vedere stilistic, jurnalismul romanesc interbelic avea sa cunoasca in toate genurile o explozie calitativa, reprezentand treapta superioara a afirmarii tuturor genurilor. Ziaristica secolului al XIX-lea e reprezentata de I. H. Radulescu, Gh. Asachi, M. Kogalniceanu, Gh. Baritiu, B.P.Hasdeu, C.A.Rosetti, M.Eminescu, I.Slavici, I.L.Caragiale, B.St.Delavrancea si altii care-si vor continua activitatea in primele decenii ale secolului al XX-lea. Dintre publicatii s-au detasat ziarele Romanul, Timpul, Tribuna, Adevarul, Universul, Vointa nationala si revistele Dacia literara, Romania literara, Convorbiri literare, Literatorul, Contemporanul, Viata si Vatra, ultimele doua prefigurand aparitia Semanatorului si a ziarului Neamul romanesc, conduse de N. Iorga.

Presa in perioada comunista

Instaurarea comunismul dupa 1947 a insemnat pentru presa acceptarea si promovarea unui tip de discurs total neadaptat societatii civile si nevoilor sale de informare si de cunoastere. Presa era o arma a Puterii prin care aceasta mobiliza, organiza, conducea masele in procesul de atingere a unor obiective politico-economice si propagandistice din programul Partidului Unic. Atingerea acestor obiective nu era posibila decat in conditiile in care presa era controlata, sub multiple aspecte de partid.

Printre caracteristicile regimului comunist asupra presei scrise, aspectul cel mai drastic il reprezinta cenzura, fiind suprimat, chiar inainte de publicare, orice cuvant, expresie a unei pareri, a unei idei in contradictie cu ideologia comunista. Acest control devine evident pe la mijlocul anilor '70, atingand punctul culminant in urmatoarea decada. Era aproape imposibila aparitia unor mass-media de opozitie, cele cateva tentative de a publica materiale critice la adresa autoritatii comuniste erau repede inabusite. Organigramele redactionale sunt construite stereotip, in formula piramidala, factorii de decizie fiind cei de varf, aserviti prin calitatea lor politica Puterii, iar la baza piramidei jurnalistii obligati sa scrie sub veghea cenzurii generalizate. Teama sanctiunilor ii conducea pe jurnalisti chiar la autocenzura, eliminand din proprie initiativa acele informatii pe care le considerau nedorite. Posibilitatile cetatenilor de a se informa corect erau asadar infime.

Existau 5 categorii de stiri, grupate dupa criteriul tematic: stirile politice externe, stirile oficiale, stirile interne, stirile de fapt divers si stirile cetatenesti (construite pe baza scrisorilor primite la redactie).

Stirile care prezentau informatii interne social-politice a cultivat utilizarea stereotipa a termenilor din campul lexical al cresterii si al dezvoltarii pentru a se accentua ideea ca lumea socialismului se afla in permanenta evolutie: "productia a crescut", "productia s-a multiplicat", "dezvoltarea economica", "progres constant". Bogatia neologismelor caracterizeaza toate categoriile de stiri : "calcule laborioase", "diferende'', "obiective prioritare", "portofolii ministeriale" (Romania libera, 1985), majoritatea de origine latina si romanica. Sistemul lexical s-a innoit, indeosebi, cu termeni ideologici imprumutati sau calchiati din limba rusa: "activ", "bolsevic", "secretar general", "pionier", "tovaras", "magistrala". Se utiliza frecvent un variat lexic tehnic din domeniile agriculturii si industriei ("paioase", "culturi prasitoare", "feroaliaje", "subansamble"-Scanteia, 1988). Se remarca in presa comunista si metaforizarea excesiva ("magistralele albastre", "noi pasi pe calea", "arc peste timp"). Asa-numitul limbaj stiintific de popularizare era ilustrat prin utilizarea termenilor tehnico-stiintifici-"radioactivitate", "asolamente" si a formelor verbale pasiv-impersonale- "se precizeaza", "sa se ajunga". Titlurile stirilor din presa comunista sunt adesea rezumative sau anunta texte construite pe baza declaratiilor unei personalitati ⁵.

Crearea iluziei oralitatii, una din caracteristicile discursului jurnalistic se regaseste si in analiza stirilor din discursul totalitar al presei ("din pacate", "creste vazand cu ochii" , "cum se zice").

Neologismele sunt folosite mai ales in stirile din sfera internationala

("diferende" , "alocutiune" , "consens" , "paleative", "vernisaj"- Romania libera, 1985).

Limba presei era marcata de stereotipia limbii de lemn, dar mai corecta din punct de vedere ortografic, gramatical si lexical.

Despre limbajul de lemn se vorbeste in spatiul romanesc doar dupa Revolutia din Decembrie 1989, este specific regimurilor totalitare, fiind utilizat pentru a ascunde realitatea, pentru a manipula masele, inducandu-le moduri de gandire conforme cu ideologia. Fenomenul lingvistic este anticipat de catre George Orwell in romanul " O mie noua sute optzeci si patru", dar mai ales in eseurile "Politics and English Language" si "The Principles of Newspeak".

Jurnalismul este unul dintre fenomenele cu cea mai spectaculoasa dezvoltare dupa 1989.

Presa din Romania s-a aflat intr-o continua perioada de inflorire odata cu caderea regimului comunist. Se nastea dupa 22 decembrie 1989 un alt front publicistic, pe care cercetatorul in fenomenele comunicarii internationale Peter Gross, l-a numit "Colosul cu picioare de lut".

Principala cucerire democratica a fost eliminarea controlului politic asupra mass-media si initierea procesului de demistificare a realitatii ⁵. Presa are acum rolul de a vehicula idei si informatii despre modul in care institutiile isi onoreaza angajamentele electorale sau de guvernamant.

Potrivit doctrinei liberale, drepturile individului sunt sacre (fericire, prosperitate, libertate de exprimare). Pentru ca indivizii sa aiba posibilitatea sa verifice daca li se respecta drepturile, ei au nevoie sa cunoasca adevarul pe o piata libera a informatiilor, a ideilor, a opiniilor, care nu e alta decat piata creata de produsele presei libere, independente, autonome economic. Mass-media este, asadar, un instrument al unei societati democratice si presupune doua drepturi fundamentale: dreptul la informare si libertatea de expresie. Dincolo de functiile sale, mass-media este un produs al societatii care se formeaza si functioneaza, detine un rol de consolidare a noii societati, de sustinere si monitorizare a unei democratii adevarate, participa la o guvernare dreapta si la dezvoltarea economica.

1.2 Presa de dupa 1989

Daca in 1989 se inregistrau 36 de cotidiene si 459 de publicatii cu alta periodicitate, in 1990 existau 65 de cotidiene si 1379 de periodice. La 5 ani de la schimbarea regimului comunist, numarul cotidienelor si al periodicelor s-a dublat.

O serie noua de ziare si reviste : Libertatea, Romania libera, Adevarul, Timpul au aparut ca expresie a libertatii presei dupa abolirea cenzurii. Libertatea presei inseamna totodata si transparenta, dreptul individului de a primi informatii corecte si nu trunchiate, accesul liber la informatie, forma si genul acesteia fiind dictate pana la urma de cerere si oferta. Libertatea de exprimare e considerata ca fiind unul din stalpii de baza ai societatii democratice, fiind esentiala pentru procesul de prevenire a cenzurii si conditie sine qua non a existentei unei media libere si eficace. Presa anului 1990 publica apeluri ale jurnalistilor adresate cititorilor, pentru a recastiga increderea acestora -"Incepand de astazi, redactia se pune la dispozitia cetatenilor. ".

Totusi aceasta libertate de exprimare a avut drept urmare si lipsa controlului si a autocontrolului formei lingvistice.

Un fenomen specific anilor '90 este usurinta cu care termeni din cele mai diferite registre ale limbii -familiar, argotic, popular ( deputatii au chiulit, au dat buzna, au fost luati in primire, s-au dat cartile pe fata, ceasul rau ,a dat/luat teapa, tepar, spaga ,spagar, smen, smenar, bisnita, bisnitar - Evenimentul zilei, 1992-1993), dar si inventii lexicale au fost captati de limba presei. Urmarind cu orice pret persuasiunea, o receptare cat mai favorabila din partea cititorilor, ziaristii intrebuinteaza in textele lor "elemente stilistic discordante, depasind chiar si limitele <<colorate>> ale exprimarii ingrijite"⁶. Daca pana la un punct, prezenta elementelor lexicale si frazeologice specifice variantelor stilistice orale este justificata de intentia persuasiva a articolelor respective, prin abuzul de asemenea elemente, ziaristii in cauza demonstreaza in cel mai fericit caz, absenta "sentimentului disfunctiilor stilistice care cer adecvarea exprimarii la conditiile de comunicare"⁶. De cele mai multe ori este vorba de lipsa de cultura, in general, si de lipsa de cultura lingvistica, in special, ceea ce a condus la exacerbarea vulgaritatii si in consecinta la tiganirea limbii romane intr-o buna parte a presei. Cuvantul familiar spaga intrat in limba romana dupa Primul Razboi Mondial, cu sensul curent de bacsis, mita si derivatul sau spagar era prezent frecvent in paginile ziarelor in perioada postdecembrista.

Printre cuvintele la moda ale tranzitiei se numara, alaturi de anglicisme, numeroase derivate si compuse noi : dughenizare, buticar, chioscar, raspandac, scenarita, mineriada, golaniada, criptocomunist, dolarizare etc.

In stirile cu tematica financiara apar frecvent termeni precum inflatie, bursa, cotatie, liberalizarea preturilor, globalizare. In categoria termenilor neologici justificati obiectiv se include cea mai mare parte a terminologiei politice : motiune de cenzura, campanie electorala, lider politic, deputat, senator, parlamentar. Rapiditatea cu care au avut loc schimbarile in societate a dus la preluarea termenilor dintr-o limba straina ca atare sau cu mici adaptari, multi dintre vorbitori neintelegand corect mesajele (ex. glisam, manager, management, staff, consulting, lobby).

Metaforizarea excesiva, ilustrativa pentru presa comunista, reprezinta si o caracteristica a limbii presei posttotalitare: "primii pasi spre alegeri", "vantul democratiei", "drumul crucii". S-a observat, de asemenea, in perioada 1990-1992 avalansa limbajului religios, limbaj prohibit in textele de presa (ex. slujba, smerenie, mantuire, post, duhovnic). Avalansa de neologisme in perioada 1990-1995 a reprezentat, in opinia autoarei Slama-Cazacu⁷, o modalitate de a masca realitatea si are cauze obiective-nevoia de a defini notiuni necunoscute, de a numi realitati nenumite pana atunci la noi (ex. lider politic, inflatie, cotatie) si subiective-snobismul, dorinta de a iesi in evidenta (ex. a glisa, a efasa, a achiesa, a antama).

O mare parte a mass-mediei romanesti de azi cultiva limbajul excesiv-colocvial, degenerand in grobian, de la ton pana la vocabular. Sunt deprinse violenta, agresivitatea, stridentele. Violenta a facut mereu parte din viata societatii, insa niciodata mai inainte n-a fost raspandita si indirect sustinuta cu atata usurinta si entuziasm.

2. Presa romana actuala-functii specifice

Functiile socio-culturale ale mass-mediei sunt in opinia lui Mihai Coman⁸ :

de informare;

de interpretare;

de ,,legatura";

culturalizatoare;

de divertisment.

Claude-Jean Bertrand crede ca functiile mediatice sunt "extrem de diverse si numeroase, ele variaza mai intai potrivit contextului politic". Acesta ne atrage atentia "Adesea, obisnuim sa spunem ca mass-media are 3 functii: a informa, a educa, a distra. Este putin spus, mai ales la sfarsitul secolului al XX-lea"⁹.

Un teoretician prestigios, Melvin L. DeFleur a alcatuit o schita operationala a functiilor/disfunctiilor in sistemul comunicarii de masa¹⁰ :

Functii :

demascarea coruptiei;

apararea libertatilor;

accesul a milioane de oameni la bunurile culturale;

divertismentul cotidian pentru publicul larg;

informare asupra evenimentelor.

Acestor 5 functii le corespund 5 disfunctii :

coboara gusturile publicului;

stimuleaza delincventa;

contribuie la degradarea morala;

contribuie la adormirea constiintei publice;

inabusa preocuparile si capacitatea creatoare.

3. Limbajul presei romane actuale

Iesita din lunga istorie la care o condamnase regimul comunist, limba romana se reconecteaza rapid dupa 1990 la reteaua referentiala a lumii contemporane, odata cu progresele inregistrate de diversele substructuri ale organismului social. Valul de neologisme "necesare", cu precadere anglicisme, vine sa umple, in mod benefic, largi goluri de denominare din domeniile politic, economic, financiar-bancar, tehnico-stiintific, cultural, viata cotidiana etc. Cuvinte care azi sunt folosite de majoritatea celor din mediul urban pareau acum cativa ani imprumuturi de "lux" : link,audit, look, casting, brand, site.

O particularitate structurala a limbii romane este aceea de a primi cu usurinta cuvinte imprumutate, impunandu-le insa tipare stricte de adaptare morfologica. Masa de vorbitori a adoptat cu entuziasm, in mediul urban, neologismul anglo-american, iar lingvistii care s-au ocupat de acest aspect al limbii au dovedit mai curand permisivitate in recomandarile lor normative. Este de retinut pozitia Mioarei Avram, in legatura cu aceasta influenta engleza : ".nu este un fenomen in sine negativ, nu are de ce sa fie considerata mai periculoasa decat alte influente straine care s-au exercitat si se exercita inca asupra limbii noastre"¹¹.

Caracterul neologic al vocabularului reprezinta una dintre caracteristicile principale ale limbajului jurnalistic. Cauzele acestei avalanse de termeni straini nu numai in limbajele de specialitate, ci si in lexicul uzual sunt obiective - nevoia de a numi obiecte, notiuni necunoscute (ex. lider politic, campanie electorala) si subiective - dorinta de epatare si snobismul (ex. outfit, casual, must-have, trend, trendy, cool, hot, look). In anii '90, multi dintre receptori nu intelegeau corect mesajele din cauza faptului ca unii termeni erau preluati dintr-o limba straina ca atare: staff, lobby consulting trend, management. In locul unei limbi de lemn terne, sarace, stereotipe, lipsite de culoare si de amprenta personala a utilizatorilor ei s-a ajuns la o limba vie, colorata, bogata si diversificata.

Aspectul caracteristic al jurnalismului romanesc actual ramane stilul "relaxat", apelul frecvent la registrele vii ale limbii vorbite ( popular, colocvial, argotic) - reactie psihologica fireasca la mohoratul, searbadul jurnalism de altadata. Autorii articolelor pot pierde insa constiinta diferentelor dintre codul scris si cel oral. Preferinta pentru limbajul popular, familiar, deriva din nevoia de accesibilitate, de apropiere de cititor, dar si din sentimentul actualitatii, al noutatii. Se observa in discursul mass-mediei un grad crescut de subiectivitate, jurnalistii isi stapanesc cu greu propriile porniri, au simpatii si antipatii, dau verdicte, nereusind sa gaseasca echilibrul adevaratului jurnalist, tonul neutru al informatiei.

In limbajul presei actuale, sunt deprinse violenta, agresivitatea, manifestate prin utilizarea unor verbe, substantive, locutiuni, expresii precum: a bate mar, a snopi din bataie, a-si zbura creierii, a ucide, a se sinucide, bataie, viol, sange, loviti fara mila,batuti crunt, a ameninta cu bataia.

Prin folosirea lexicului vulgar ("Stiu ca alesii iar o sa si-o traga pe interes" -Gandul, august 2008) se realizeaza un act de agresare verbala, directa sau indirecta, fenomen intalnit si in pamflete sau in presa de scandal; limbajul insultei si al imprecatiei este folosit adesea cu intentii agresive in presa de scandal.

Limbajul presei este compartimentul cel mai dinamic al romanei actuale. Promotor al innoirii lexicale prin punerea masiva in circulatie a neologismelor, a inovatiilor lexicale, limbajul jurnalistic si-a recuperat in ritm alert fireasca diversitate stilistica.

Desi gramatica este mai rezistenta la asaltul inovatiilor decat vocabularul, revin cu insistenta cateva structuri pervertite care ameninta sa se imprime (suprimarea negatiei inaintea constructiei restrictive cu "decat"-Am decat o afacere ; generalizarea prepozitiei "in" la contexte improprii, cuvinte parazitare "ca si spectator").

Mass-media trebuie sa ofere modele impecabile de limba, sa-si orienteze interesul spre cultivarea acesteia.

Un cuvant gresit ales poate induce cititorii in eroare, o exprimare incorecta, improprie introduce ambiguitati in textul jurnalistic, un cuvant lipsa face mesajul incomplet. Acestea ingreuneaza perceperea textului si, uneori, manipuleaza cititorii. Capcanele exprimarii corecte sunt: eufemismul ( in presa, atenueaza, deformeaza realitatea, conduce la pretiozitate folosit excesiv), cliseul (reprezinta materialul limbii de lemn, face discursul plictisitor deoarece nu ofera nicio informatie noua, este semnul incapacitatii jurnalistului de a sesiza si transmite noul, de a se exprima: pe cinste, micutii, oamenii legii, grupurile de interese), argoul (ex: cuvantul bengos vine de la tig. benga=drac si are in textul jurnalistic conotatii pozitive : " masini bengoase" ; sintagma baiat de baiat are valoare pozitiva si e sinonima cu smecher, dupa acest model formandu-se si sintagmele premiu de premiu, chef de chef, masina de masina cu sens superlativ ; cuvintele ciumete, ciumeg, sinonime cu smecher ; Mertan folosit si admirativ, dar si cu nuanta ironica : "ministrul X si -a tras un Mertan" ; marfa, aplicat cu sens apreciativ, superlativ; expresii argotice "a se da mare", "a se da cocos", "a- si arata muschii"), jargonul (apare mai ales in presa de specialitate si trebuie corect tradus in presa de popularizare), cuvintele depreciative (injurii, calomnii care atenteaza la dreptul la imagine al oricarui individ), cu varianta subtila- insinuarea (atribuirea aluziva a unor intentii, valori/nonvalori interlocutorilor, care inlatura prezumtia de nevinovatie), pleonasmul (ex. sarbatoare festiva, alcoolemie in sange, intrecerile turneului, a aduce un aport, a- si epila parul, panaceu universal, marea majoritate, a declansa inceperea ), tautologia (omu-i om), erorile logice (rationamentele trebuie conduse in mod corect, clar, jurnalistul trebuie sa realizeze exactitatea informatiei). George Pruteanu a identificat in limbajul presei stilul hiperbolic si catastrofic, stilul telegrafic, vulgaritatea agresiva, pretiozitatea si sclifoseala topeasca.

Utilizarea unui limbaj neingrijit, invadat de greseli poate avea ca urmare adoptarea acestuia de un numar mare de cititori, existand realul pericol ca eroarea sa devina norma.

In textele de presa trebuie evitate jargonul, limbajul supra-specializat, frazele complicate, greoaie, cu sintaxa stufoasa, paragrafele prea lungi, inlocuirea verbului a spune cu verbe precum a crede, a simti, a admite care induc o nota de subiectivism, excesul de citate, plasarea lui a spus, a declarat , excusiv la inceputul sau la sfarsitul citatului, plasarea informatiilor importante in paragrafele 2 sau 3, stilul fara culoare, utilizarea excesiva de adjective si adverbe, concluzii de genul "nimeni nu stie ce ne va rezerva viitorul in aceasta privinta", cliseele si limbajul de lemn "se vede cu ochiul liber", amanunte nerelevante care plictisesc si distrag atentia^12.

4. Elemente de oralitate in limbajul presei actuale

Intr-un excelent studiu¹³ dedicat Marcilor oralitatii in limbajul jurnalistic actual(2002), Rodica Zafiu subliniaza faptul ca limbajul jurnalistic romanesc se caracterizeaza, in momentul actual, prin extinderea limbajului popular, familiar si chiar argotic in zone rezervate in trecut registrului cult sau standard. Exprimarea standard se modeleaza tot mai mult dupa variantele colocviale ale limbii. Oralitatea este folosita in presa fie cu scop documentar sau demonstrativ (de fixare a mediului, de caracterizare a unui personaj), fie cu scop comunicativ in discursul jurnalistului (vizand crearea unei complicitati cu cititorul).

In presa romaneasca actuala observam o deschidere spectaculoasa fata de oralitatea familiara si argotica. Formulari de tipul : "X prins cu mata-n sac", " X s-a dat in stamba" , " X i-a trantit telefonul in nas lui Y", "e groasa", "se dau in gat reciproc" , " X are in sange." se intalnesc curent, chiar si in cotidiene de mare tiraj (ex." 98 de profesori au fost prinsi cu musca pe caciula" (Gandul,august 2008) , " Lenny ne-a bagat in boale cu eterna confuzie Romania- Ungaria", " va dati seama ce bulibaseala e in mintea americanilor", " se zgaieste la televizor" (Gandul, august 2008), "Suntem in carti" (Interesul public , 11 iunie, 2008) , " Silaghi, un cotcar cu ochii-n portofelul dumneavoastra" (Interesul public, 11 iunie , 2008) , " Silaghi si-a tras , pe blat, un spatiu comercial", " PNL si-a tras conferinta ca sa-l injure organizat pe Stolo" (Gandul, septembrie, 2008) ). Intalnim deseori termeni si expresii colocviale sau argotice inserate in contexte contrastante stilistic. Maniera directa, fara pretentii, spontana in care se realizeaza scriitura denota faptul ca autorii sunt preocupati mai mult de transmiterea mesajului si mai putin de maniera in care se realizeaza aceasta.

Termenii argotici sau familiari se transforma in termeni aproape tehnici: " e in carti" , " se dau spagi mari", "doi boschetari beti ". Elementele argotice si-au pierdut caracterul inchis al semnificatiei lor tocmai prin mediatizarea de care s-au bucurat.

Preferinta pentru limbajul popular si familiar deriva din trasaturile specifice presei: din nevoia de accesibilitate, de apropiere de cititor, dar si de sentimentul actualitatii, al noutatii. Riscul principal este, bineinteles, excesul; prea multe forme familiare intr-un text deplaseaza accentul de la informatie spre pitorescul de limbaj; fie ca amuza, fie ca irita, textul pare inconsistent.

In limba romana contemporana formele de vocativ caracterizeaza oralitatea familiara si populara. In presa romana actuala apar vocative de la prenume curente, absolut firesti in limbajul colocvial. Devierea pe care o aduc aceste vocative consta in adresarea amicala catre personalitati politice, prezentate de obicei publicului, prin numele de familie (Traiane, Basescule, Taricene, cu variatiile acestei strategii: mai Traiane, nea Traiane). Numele oamenilor politici, oamenilor de afaceri, oamenilor de cultura, nu mai sunt insotite de recomandatele formule protocolare de adresare, fenomen care poate avea efecte grave, contribuind la diminuarea prestigiului personalitatilor mentionate si, implicit, increderea publicului in institutiile pe care acestea le reprezinta.

Diferentele de tip ierarhic sunt sterse, asadar, cu buna stiinta prin eliminarea voita a formelor protocolare de adresare cu scopul de a castiga simpatia maselor. Aceasta modalitate de diminuare a distantei sociale prin referirea neprotocolara poate determina modificarea imaginii publice a unor persoane. : "Base" (" Base va juca la nunta Andreei Banica"-Libertatea, 15 iunie 2008, " Stolo"(" Stolo, uns sef de guvern cu <<12, 13,15.20>>de ministere"-Gandul, septembrie, 2008).

Destul de raspandita este si adresarea catre cititor si in comentariile de specialitate, nu doar in rubricile specializate, cu destinatar bine stabilit si cu o relatie speciala intre emitator si destinatar. Formulele de adresare catre cititori sunt plurale si familiare : "oameni buni', " fratilor" ("Se pun indicatoare- fratilor , in-di-ca-toa-re!" -rev. Gandul, august 2008 ) si formula politicoasa "stimati cititori". A doua forma de adresare directa o constituie interpelarea ironica, indignata a unor personaje publice: "domnilor primari", "d-le Tariceanu".

Un caz particular al orientarii spre oralitatea familiara e recursul frecvent la pitorescul onomastic, mai ales prin exploatarea poreclelor: Boschet, Poponet, Gigi Kent, Cracanatu, Corsicanu, Mana Scurta, Elvetianul, Sile Pietroi, citarea acestora urmarind sa sugereze atmosfera dintr-un anumit mediu interlop si mai ales sa creeze un efect umoristic. Sunt frecvente metaforele animaliere : " vulpita ", "ursul'', "sacalul", "rechinii imobiliari"

"rechinii batrani ai partidului" (Cotidianul, aprilie 2008). Interjectiile simple sau compuse impanzesc articolele "Doamne-pazeste!" , "ptiu!", " hei-rup!"

Se observa excesul de fenomene specifice limbii vorbite ca sincopa-ma-sa, apocopa-varu, geamu, semnalata prin folosirea apostrofului, afereza -se-nabusa.

Titlurile unor articole contin expresii inadecvate contextului formal de comunicare impus de presa scrisa: "Regele Spaniei a facut buf !" (Libertatea, august 2008), "Capre raioase cu coada in vant" (Cotidianul, iulie, 2008), " Cum se zbate margarina sa ia fata untului" (Gandul,august 2008) , "Nicolita pe picior de plecare!" (Gandul, august, 2008).

In ceea ce priveste finalul textului jurnalistic , acesta trebuie sa contina un punct neutru, relativ indiferent. In presa romana actuala finalul, adeseori, pare sa constituie un punct culminant, fiind locul unei deschideri catre viitor (temeri, previziuni, anticipari), adesea formulate la persoana I plural : "Sa vedem cum se va sfarsi toata aceasta poveste urata", "si daca ea functioneaza asa la Radiodifuziunea publica, ce-or sa ne mai auda urechile pe posturile private de radio si TV in campaniile care se apropie?" , "Dar oare in martie 2009 vom avea ce sa le aratam?", "Dar oare chiar are cineva interesul sa ne arate valiza cu bani?" (Adevarul, iulie 2008). Se mai foloseste artificiul retoric al invocarii tacerii : ,,Fara comentarii!" , exclamatia evaluativa ,,Asta e !", devenita ironica, ,,Mare-i gradina lui Dumnezeu!", ,,Sa traim pana la anul!", intrebarea repros : "De ce oare?", "Pana cand?", "Cat de orb trebuie sa fii , analistule, sa crezi ca aceasta paiata este un reformator?" (Cotidianul, iunie 2008) si intrebarea retorica si ironica "Cine da banul, comanda muzica, nu-i asa?"

Folosirea unui ton colocvial este frecventa in rubricile de sport si in cele de muzica pentru tineri. Mai putin previzibila este folosirea acestuia in editoriale ("Bulgaria este la o aruncatura de bat"- Adevarul, iulie 2008), in textele de analiza si comentariu politic.

Formele prea marcat familiare sau argotice pot soca, daca aluneca spre vulgaritate sau pot imprima textului un caracter afectiv prea marcat. Un contrast stilistic maxim se realizeaza prin aparitia locutiunilor din registrul oralitatii in contexte dominate de limbajul oficial sau in relatie cu un subiect serios : "guvernul i-a umflat chiria" (Gandul,august 2008).

Adresarea publica trebuie sa imprime textului o anumita tinuta. Constient sau nu de abuzurile comise, de rigorile stilistice incalcate jurnalistul recurge la acest gen de formulari fie pentru ca ii este mai la indemana, fie pentru ca vrea sa socheze, sa capteze interesul cititorului, urmarind o formulare izbitoare, zeflemitoare sau glumeata. Limitele dintre intentionat si neintentionat nu sunt usor de stabilit (in unele cazuri, autorul marcheaza prin ghilimele elementele lingvistice a caror utilizare o considera o libertate de limbaj). Prin folosirea lexicului vulgar se realizeaza un act de agresare vulgara, fenomenul apare mai ales in pamflete si in presa de scandal, limbajul insultei si al imprecatiei folosit cu intentii agresive in presa de scandal, apare sub o forma atenuata, eufemistica in manifestarile jurnalistice.

Oralitatea este folosita in presa scrisa, fie cu scop documentar sau demonstrativ (de fixare a mediului, de caracterizare a personajului), fie cu scop comunicativ in discursul jurnalistului (vizand crearea unei complicitati cu cititorul).

Limbajul necultivat apare ca semn de incultura, vulgaritate, agresivitate.

Regula unui text bine scris este de a crea impresia oralitatii. Oralitatea marcata ostentativ nu confera stilului scris un adaos de sens. De fapt, orice mijloc de transpunere in scris a oralitatii trebuie folosit cu zgarcenie ¹⁴.

5. Receptivitatea fata de imprumutul neologic

Imprumutul masiv de termeni anglo- americani s-a manifestat dupa al Doilea Razboi Mondial in majoritatea limbilor europene si nu numai. Este un fenomen explicabil mai ales prin progresul anumitor domenii ale tehnicii. Imprumutul de termeni anglo-americani reprezinta un fenomen desfasurat in limba noastra mai ales in ultimele decenii, e o patrundere masiva, care continua sa creasca intr-un ritm accelerat, dar care isi gaseste motivatia in necesitatea de a desemna anumite realitati extralingvistice. Aceste realitati au uneori nevoie de termeni neechivoci (in special termenii tehnici) pentru a fi desemnate.

"Dintre factorii lingvistici care motiveaza imprumutul pot fi mentionati : absenta unui termen romanesc adecvat, caracterul specializat sau expresiv al cuvantului englezesc, brevilocventa, circulatia internationala"¹⁵.

Un rol foarte important in difuzarea inovatiilor lexicale il are presa, care, pe langa faptul ca este considerata "a patra putere in stat" este si un important factor cultural-educativ.

Anglicismele apar in presa dupa 1989 ca o reactie la ceea ce se numeste "limba de lemn" cauzele aparitiei fiind , asadar, saracia lexicala si stereotipia prezente in publicatiile de pana atunci. Geo Dumitrescu asemana invazia termenilor englezi cu influenta ruseasca dupa al Doilea Razboi Mondial. In anii '60, in Franta, s-au petrecut lucruri asemanatoare, oamenii de cultura manifestand o reactie puternica impotriva influentei limbii engleze. R. Etiemble a publicat atunci o carte " Parlez- vous franglais" (1964), scrisa sub forma de pamflet.

Sextil Puscariu a facut o departajare a imprumuturilor sub aspectul utilitatii, astfel in 1940 a propus impartirea acestora in imprumuturi necesare si imprumuturi de lux.¹⁶

Imprumuturile necesare sunt cele care nu au corespondent in limba romana sau care prezinta unele avantaje in raport cu termenul din limba romana. Ele sunt motivate de noutatea referentului. Au avantajul preciziei, circulatiei internationale, brevilocventei. Imprumuturile de lux sunt inutile, dubleaza cuvinte romanesti, fara a aduce informatii suplimentare.

Presa de informare prefera imprumuturile necesare, denotative, in timp ce presa de opinie favorizeaza imprumuturile de lux, cu conotatii peiorative, avand ca scop convingerea sau influentarea opiniei publice.

Imprumuturile necesare sunt de doua tipuri: denotative (cuvantul vine odata cu referentul : surfing, computer, western; cuvintele straine pot dubla termenul romanesc, insa pot fi mai scurte, mai precise, cu o structura mai simpla: mass-media, marketing; imprumuturile sunt frecvente in stiinta, tehnica - airbag, e-mail, hacker, in economie, finante - cash and carry, duty-free, in domeniul artei- triller, horror, best-seller, in domeniul sportului - fotbal, rugby, surfing, skateboard, in politica- summit, congressman, in domeniul gastronomiei- ketchup, hamburger, chips etc.; termenii sunt monosemantici) si conotative (dubleaza un cuvant romanesc preexistent cu scopul de a dezvolta anumite nuante stilistice; termeni preluati pentru a evoca o anumita culoare locala: live, boss , high-life, hold-up, gangster, cow-boy, kidnapping; adaptati, acestia isi vor pierde valoarea de evocare, de ex. cauboi).

Imprumuturile de lux nu au o motivatie precum cele din prima categorie, dubleaza cuvintele romanesti deja existente , fara sa aduca o informatie suplimentara (hit= slagar, advertising=publicitate, top= clasament, job=serviciu, baby-sitter=bona, fashion=moda, team=echipa, staff=personal, juice=suc, discount=reducere, brand=marca, target=tinta, training=instruire). Multi termeni tin de domeniul publicitatii. Imprumuturile de lux sunt folosite uneori in presa si pentru evitarea repetitiei. Pentru a nu-si pierde utilitatea aceste imprumuturi nu sunt adaptate (ex. sou). Ponderea neologismelor de lux este alarmanta in reviste ca Click, Star, Bravo, Bravo Girl, Popcorn (ex. must-have, cool, trend, trendy, look, lip-gloss, eyeliner, outfit). Factorii socio-psihologici responsabili de prezenta imprumuturilor de lux sunt: snobismul, comoditatea, necunoasterea resurselor limbii romane, afectarea.

Oamenii de cultura din Romania au, fata de avalansa de anglicisme, o atitudine ce penduleaza intre indignarea produsa de invazia de americanisme si anglicisme care pun in pericol identitatea limbii nationale (ex. Eugen Simion) si relativa toleranta exprimata de unii lingvisti, Th. Cristea, Rodica Zafiu, Adriana Stoichitoiu Ichim. Mioara Avram afirma ca influenta engleza e un fenomen international care nu are nimic negativ in sine si nu e mai periculoasa pentru limba romana decat alte influente si ca se pune, de fapt, problema "folosirii corecte si a echilibrului". Th. Cristea preciza ca este mai importanta asimilarea corecta a acestora decat acceptarea sau respingerea lor.

In anii '70-'80, dictionarele de neologisme inregistrau aproape 4000 de cuvinte si expresii imprumutate din engleza. Acestea se regaseau in presa culturala si sportiva (western, musical, fotbal). Dupa caderea regimului comunist, anglicismele si americanismele au patruns in numar mare, acoperind domeniile cele mai diverse ale vocabularului si toate nivelurile limbii. In ceea ce priveste asimilarea grafica, in presa coexistau anglicismele scrise de maniera etimologica cu cele scrise de maniera fonetica (congressman, congresmen). Cele din urma erau sursa, uneori, a unor efecte stilistice ironice, peiorative: spici.

In presa actuala se pot semnala utilizari improprii ale unor anglicisme, abaterile in asimilarea acestora sunt cauzate de caracterul recent al imprumuturilor, circulatia limitata la anumite registre ale limbii, presiunea sistemului limbii receptoare, insuficienta cunoastere a limbii engleze, comoditatea, snobismul, graba, neglijenta. Apar in presa constructiile pleonastice: "mijloace mass-media" , "persoane infectate cu virusul HIV" , "hit de mare succes", "hobby preferat", "conducere manageriala", "a cumpara cu bani cash".

O manifestare de snobism o reprezinta anglicismele ortografiate conform etimologiei, desi acestea sunt adaptate grafic si fonetic (clown, leader).

Multi termeni din engleza apar in presa actuala cu sensuri figurate : killeri biologici=arme biologice (killer= ucigas platit), show parlamentar (show=spectacol de proasta calitate, circ), tara second-hand (second-hand=de calitate proasta).

Numarul conotatiilor pozitive atribuite unor cuvinte englezesti e nesemnificativ (ex. building "cladire" capata sensul de "zgaraie-nori"). Deprecierea sensului este evidenta in cazul termenului bisnita (engl. business), folosit cu sensul de ,, afacere dubioasa, necinstita". Conotatii depreciativ-ironice apar in contextele referitoare la partide si oameni politici "PSD-ul si-a schimbat look-ul". Extinderi de sens apar in cazul termenilor: lider (apare cu sensul de sef, evoluat de la cel de conducator politic, sindical: liderul tiganilor ), top (valorificat in toate domeniile, nu numai in cel muzical, cu sensul de clasament), summit (intalnire politica la cel mai inalt nivel apare in presa cu sensuri mult extinse: summit de afaceri, summitul vrajitoarelor/ prostituatelor), miting (intrunire publica pentru discutarea unor importante evenimente politice, capata semnificatia de actiune protestatara-miting de protest). Restrangere de sens apare in cazul cuvantului know-how=transfer de tehnologie (engl.=cunostinte tehnice, stiintifice) si a sintagmei cainii de paza ai democratiei prin care se desemneaza presa si profesionistii domeniului prin ingustarea sensului engl.watchdog (organism de supraveghere).

Tendinta generala este de a se pastra imprumuturile din engleza intr-o forma cat mai apropiata de cea din limba de origine deoarece acestea au o mai mare putere de sugestie. Probleme de scriere apar in presa actuala in utilizarea cratimei in cazul formelor articulate (show-ul, dandy-ul, boardul, trendul, clickul) si a cuvintelor compuse (skate-board-skateboard).

In ,,Enciclopedia limbii romane" (2001) se precizeaza faptul ca in cazul romanei, factori politici- rolul SUA in viata internationala, factori culturali-dezvoltarea sportului, productia cinematografica americana, sociali-modul de viata american, lingvistici-prestigiul limbii engleze ca limba internationala au dus la difuzarea limbii engleze. La acesti factori , trebuie adaugati informatica si muzica.

Influenta franceza, cea mai puternica si cantitativ si calitativ, s-a manifestat in toate domeniile vietii materiale si spirituale. In presa apar insa si cuvinte neadaptate si nenecesare, care dubleaza cuvintele romanesti existente (barbarisme) : a flana - a hoinari, a anvizaja - a infatisa, a efasa - a sterge, eclatant-stralucitor,cutuma-obicei,cristianism-crestinism,impardonabil-de neiertat. Verbele, cele franceze, se adapteaza mai usor, mai rapid: a implementa-implementez, a surmonta-surmontez. In presa actuala se folosesc nu numai cuvinte, ci si expresii frazeologice ( culoare locala, fond de ten) si frantuzisme frazeologice ( tete a tete, avant la letter, parti pris).

Sufixarea continua sa fie productiva in presa.

Sunt preferate sufixele neologice cu etimologie multipla si circulatie internationala. In ultimul timp a castigat teren si prefixarea, sub influenta limbilor straine (franceza si engleza in primul rand) si sub influenta interna (aceea a limbajului tehnico-stiintific si a limbajului publicitar). Sufixele neologice sunt frecvent folosite: -ism, -ist (maidanism, PNL-ist, finantist, ferentarist );-itate( fiscalitate, suportabilitate, precaritate, tenebrozitate); -al (managerial, educational, conflictual, stradal, nutritional, infractional), -iza (a dugheniza, a normaliza, a minimaliza, a fertiliza, a nominaliza). Dintre prefixele neologice amintim pe : a- (apolitic) , ante-, anti-, con- (consfatui) , contra-, extra-, hiper-, inter-, super-, trans-(transcarpatic)

6. Limbajul figurativ

Cuvintele au putere creatoare, cu ajutorul lor construim intelesuri si semnificatii. Un rol important in construirea, dar si in lectura textului il au cuvinele cu incarcatura expresiva. Acestea sunt importante mai ales in primul si ultimul paragraf. Trebuie alese cu grija atat cuvintele, cat si mijloacele de expresie care imbogatesc sensurile si semnificatiile evenimentelor. Nu orice cuvinte sunt potrivite pentru transmiterea mesajelor noastre si pentru construirea semnificatiilor pe care vrem sa le dam unui eveniment. Se vor evita formularile pretioase, stilul oficial, administrativ, cuvintele si expresiile tehnice (daca trebuie folosite cuvintele tehnice, acestea trebuie explicate intr-un limbaj comun, accesibil oricui). Limbajul media tinde sa devina limbajul omului obisnuit.

Chiasmul are aparitii izolate ,,Tigania ratingului si ratingul tiganiei" (Cotidianul, 2004) ; enumerarea, paralelismul sintactic apar in varianta simpla, cu repetarea aceluiasi tipar gramatical in minimum doua secvente succesive, de multe ori favorizand formarea antitezei ,, Bursa creste, bancile scad" (Cotidianul, 2004) .

Comparatia de factura populara e rareori ingenioasa, comparatia inedita are aparitii dese " legea se lipeste de realitatea strazii ca nuca-n perete"- (J.N., 14 iunie 2008).

Metafora explicita (metafore definitie si apozitive : "Infoautomatul, ghidul de tinichea") si implicita-metafore substantival-genitivale, substantival-prepozitionale("Tara pasilor pierduti", "Profa de vorbe"-echivalent pentru logoped) asigura brevilocventa si expresivitatea enuntului. Metafora verbala este utilizata frecvent si in titlurile de presa. Exista tendinta de a inventa metafore ocazionale, efemere ( tsunami-val urias, distrugator-tsunami Basescu). Intalnim metafore animaliere, militare, medicale, sportive, religioase, alimentare. Abuzul metaforic a fost favorizat de limba de lemn a regimului politic totalitar. O metafora jurnalistica nu ramane niciodata singura, autorii construind de multe ori metafore si comparatii in lant (alegoria). Metafora drumului este una din cele mai bine reprezentate in toate registrele limbii (ex. " R.A.T.B. a deraiat 3 milioane de E", Gandul, august, 2008). In ceea ce priveste metafora animaliera, in lista principalelor animale invocate in ultimii ani par sa intre mai ales rechinii, caracatita ("caracatitele auto fac zeci de victime"), hienele si, cu o frecventa mai redusa, sarpele, cobaii, lipitorile, lupii, sobolanii, sacalii. Metaforele animaliere se bazeaza pe corespondentele dintre animale si oameni. Metaforele din registrul alimentar sunt amuzante si incitante si apar in articole foarte diverse, avand ca tema politica, economia, arta. Metaforele din registrul marital ("bugetul statului vaduvit de milioane de euro"- J.N., iunie 2009) sunt intalnite mai ales in domeniul politic. Metaforele cu tema religioasa(" fiii ratacitori ai folkului romanesc"- J.N., iunie 2009; " fariseii si vamesii vietii politice romanesti"( Gazeta de Olt, 24 aprilie 2009) au uneori rolul de a hiperboliza si de a ironiza. Metaforele sportive prezente in articolele pe teme politice sunt foarte numeroase datorita familiaritatii cititorului cu domeniul respectiv ("Cum a driblat Bradisteanu-Bruta Legea anticoruptie"-Adevarul, 20 sept.2004; "Presedintia e acuzata nu o data ca a driblat Constitutia"-Dilema veche,18 mai 2008).

Metonimia favorizeaza economia de limbaj si se interecteaza cu alti tropi-"PNL cere, critica, se opune.", "PSD solicita CSAT si Guvernului." (Ziarul Financiar, 21 ian. 2008). Antonomaza este o figura semantica, o specie de sinecdoca prin care un nume comun e luat ca nume propriu, sau un substantiv propriu ca substantiv comun ("Gigibecalii presei"- EVZ, 25 mai 2005; "Basestii si Taricenii culturii"- Cotidianul, 07 iunie 2007). Antonomaza publicistica are reprezentari perisabile, eventual cu unica atestare. Paradoxul, figura a ambiguitatii prin asocierea de idei aparent contradictorii este slab reprezentat -"cadre didactice.corigente", (Dimineata, 2004). Dintre figurile de constructie, antiteza si paralela favorizeaza punerea expresiva in relatie a doua concepte opuse si opozabile ("Patriotism versus cosmopolitism, sentimentul contra politicii", Justitiarul sibian, 14 sept. 2008)

Chiasmul este o figura de stil folosita in titlurile jurnalistice si sloganurile publicitare ("Omul a creat Clio. Clio recreeaza omul" ; "Luxul inseamna confort. Confortul nu mai este un lux "). Fiind un tip de simetrie incrucisata (AB/BA), figura consta in repetarea unei sintagme cu inversarea relatiei dintre cuvinte, cel mai adesea un grup nominal (format dintr-un substantiv-centru si dintr-un substantiv in genitiv cu rol de determinant) reapare cu pozitiile si functiile componentelor sale schimbate intre ele.

Ironia (figura de gandire) este un procedeu de distantare ludica, rautacioasa, sarcastica a E fata de un punct de referinta: "Dl. Cristian Tudor Popescu crede in continuare ca tot ce produce domnia sa la ziar este literatura: Ani de-a randul am scris in ziar cu gandul ca nu peste mult timp o sa ma apuc din nou de literatura(.)Pana cand, brusc, am realizat, uitandu-ma in urma, ca aceea era literatura, ce scriam in ziar(.) E un punct de vedere. Pacat ca nici macar colegii dlui Popescu, ziaristii, nu-l iau in serios." Interogatia retorica, unica sau in lant, creeaza iluzia dialogului cu cititorii, constituind o forma trucata de formulare a unei informatii categorice. Poate avea raspunsul prezent in text, formulat de catre o voce straina, asigurandu-se o sursa importanta a descrierii negative.

Tendinta jurnalistilor de a aluneca in exagerare, manifestata mai ales in stirile de senzatie, conduce adesea la utilizarea nemotivata a unor termeni hiperbolici. Caracterul neverosimil al hiperbolei este speculat si in reclame ("Balsamul crema intensiv ce imblanzeste pe loc monstrul << fire rebele>>"). Limbajul figurativ de sursa fonetica prezinta o importanta redusa pentru constructia textului jurnalistic. Rima este prezenta indeosebi in titlurile scurte, cu o expresivitate monotona, previzibila si ramane un exercitiu retoric riscant. Folosirea cuvantului adecvat, a celui expresiv, a celui ce-ti confera cea mai larga audienta, de natura sa atraga un numar cat mai mare de cititori, reprezinta una din problemele cele mai dificile. Stilistica moderna distinge cuvintele "fara frontiera" sau "cuvintele calatoare" (cele care vin pe calea imprumutului) si "cuvintele care mor"( din cauza disparitiei obiceiurilor, profesiunilor, regimurilor sociale, politice, administrative etc. ).

7. Elemente de compozitie ale textelor de presa

Prin compuneri cu o tematica foarte variata, se urmareste insusirea prin practica a procedeelor de expresie specifice stilului publicistic. Punctul de plecare in alcatuirea acestor compuneri trebuie sa-l constituie impresia vie, dobandita nemijlocit si inregistrata pe loc prin diferite mijloace: adnotari si sublinieri (la citirea unei carti), insemnari (in timpul vizitelor, excursiilor, calatoriilor), inregistrari pe banda de magnetofon.

Toate tipurile de compuneri constituie mijloace eficiente pentru cunoasterea, insusirea si aplicarea creatoare a normelor limbii romane.

In acest capitol, vom oferi o perspectiva globala asupra tehnicilor de lucru jurnalistice si vom prezenta aspecte legate de genurile jurnalistice.

7.1. Interviul (engl. interview-intrevedere)

Interviul se impune in presa romaneasca ca gen jurnalistic abia dupa al Doilea Razboi Mondial. In presa interbelica romaneasca, interviul aparea ca simple declaratii luate de ziarist unui interlocutor. Un rol important in aparitia interviului in presa romaneasca l-a avut "exercitiul dialogului"⁵ in sfera publica.

Interviul este specia care informeaza si elucideaza prin intermediul unui dialog. Intrebarile trebuie sa fie scurte, clare si puse in cunostinta de cauza. Interviul are functia principala de a exprima o opinie, o atitudine, este un mod direct de prezentare a unei idei, un mijloc de culegere a informatiilor. Interviul ca gen ziaristic propriu-zis se constituie dintr-o serie de intrebari si raspunsuri. Este o intrevedere solicitata de ziarist, acesta avand rolul de investigator¹⁷. Tot despre interviu, Ken Metzler¹⁸ scria "Interviul este o conversatie, de obicei dintre doua persoane, pentru a obtine informatie in beneficiul unei audiente nevazute. Interviul este adesea un schimb informational ce poate da nastere unui nivel de intelegere la care, singura, niciuna dintre parti nu ar avea acces".

Un bun interviu este cel in care reporterul se substituie cititorului. Multi dintre noi citesc sau aud despre anumite persoane si s-ar bucura sa vorbeasca cu ele, afland ce fel de oameni sunt cu adevarat si ce parere au ei despre anumite lucruri. Rolul jurnalistului nu este acela de a introduce, ostentativ, propria sa personalitate in interviu, ci de a pune in lumina personalitatea si opiniile aceluia caruia i se ia interviul. Scopul interviului este de a satisface aceasta curiozitate a cititorului. Cateva dintre calitatile pe care trebuie sa le aiba un jurnalist sunt: responsabilitatea, independenta, sinceritatea, exactitatea, impartialitatea, fair-play-ul si decenta¹⁹. Onestitatea si exactitatea sunt calitati care nu trebuie numai afirmate, ci probate practic.

Exista mai multe tipuri de interviuri, care se pot clasifica in functie de scopul urmarit si de motivatia acestuia. Exista interviuri care prezinta un eveniment, un subiect de actualitate cu ajutorul unor interlocutori competenti. Acest tip de interviu are o introducere in care ziaristul anunta stirea propriu-zisa, persoana interlocutorului, motivul alegerii temei si a partenerului de discutie. Ideea este dezvoltata de interlocutor, ziaristul avand rolul de a atrage atentia prin intrebari, asupra aspectelor semnificative. Interviurile care urmaresc sa realizeze un portret fac cunoscute o profesiune de credinta, o stare de spirit, o personalitate remarcabila, o marturie de creatie. Introducerea poate fi constituita din datele biografice ale interlocutorului. Un alt tip de interviu este cel care face cunoscute opinii, puncte de vedere (opiniile sunt publicate sub forma declaratiilor).

Interviul colectiv sau masa rotunda este o dezbatere ce implica mai multi participanti, rolul ziaristului fiind acela de a indruma si de a conduce discutiile cu mult tact si prezenta de spirit. Fiecare interventie a sa trebuie sa fie o concluzie, o sinteza a ideilor exprimate in acel moment. Reusita este asigurata de concizia interventiilor.

Interviul trebuie sa cuprinda urmatoarele etape: alegerea temei si a interlocutorului (unul care detine o functie importanta, a realizat ceva important, a fost acuzat de ceva grav, cunoaste ceva sau pe cineva important, a fost martorul unui eveniment important), documentarea (informarea asupra datelor personale ale interlocutorului, asupra evolutiei sale profesionale; abordarea obiectiva - date, cifre, nume, rapoarte cu privire la tema; abordare personalizata - marturii ale celor apropiati cu privire la pasiunile, micile secrete), pregatirea intrebarilor (calitatea intrebarilor determinand calitatea raspunsurilor), realizarea si redactarea interviului (fara a se deforma faptele sau declaratiile interlocutorului).

Inainte de alegerea intrebarilor trebuie aleasa structura interviului: se poate porni de la ideea generala, dupa care se particularizeaza sau de la un subiect bine determinat, extinzandu-se apoi catre o tema generala, se pot alcatui o serie de intrebari grupate in jurul unei teme, se pot alterna intrebarile usoare cu cele dificile, cele cu final deschis cu cele cu final inchis, intrebarile polemice cu cele prietenoase. O intrebare buna, spune un jurnalist american²⁰, este cea care are puterea de a-l face pe interlocutor sa fie interesat de raspunsul pe care il da. De asemenea, daca cel care citeste interviul are sentimentul ca si el ar fi pus aceleasi intrebari ca si ziaristul, atunci intrebarile sunt bune.

Intrebarile trebuie formulate precis, clar, pentru a face posibila emiterea unui raspuns concis, edificator.

Intrebarile se clasifica in: factuale (continut concis, direct), de opinie (vizeaza gandirea, atitudinea, parerea, reactiile interlocutorului la anumiti stimuli sociali), de motivatie (evidentiaza cauzele, conditiile opiniilor/faptelor), marturii (vizeaza opiniile unor persoane care reprezinta o colectivitate sociala)²¹.

Trebuie evitate: intrebarile inchise, la care raspunsurile sa fie monosilabice; intrebarile vagi, generale; mai multe intrebari intr-un singur enunt, intrebarile ipotetice, cele lungi sau cu raspuns continut, intrebari care pot trada deficiente de informatie ale reporterului. Cele mai indicate intrebari sunt cele directe, care il conduc pe ziarist spre informatia solicitata.

Este recomandat ca ziaristul sa se concentreze asupra intrebarilor "Cum?", "De ce?", "De ce spuneti asta?", sa ceara exemple, evaluari, comparatii, sa dea alternative (alegerea intre doua posibilitati), sa revina la ceea ce nu s-a spus, sa faca in mod intentionat o afirmatie gresita in cazul in care interlocutorul este evaziv, iar in final sa-l intrebe pe acesta daca ar mai fi ceva important de adaugat.

Titlul interviului poate fi rezumativ, incitant sau neutru. Se poate selecta si informatia cea mai socanta/importanta a interlocutorului sau, in cazul in care aceasta e prea lunga, ea se poate parafraza. Mini-textul/sapoul poate fi incitant, informativ, de actualizare, de rememorare, de justificare si contine elementele care definesc informatia: cine?, ce?, unde?, cand?, urmand ca in interviu interlocutorul sa arate cum?, de ce? s-a petrecut evenimentul. Un interviu poate incepe intrand direct in tema sau cu o intrebare de incalzire.

Rolul reporterului nu este sa se puna pe sine in valoare, ci sa stimuleze persoana intervievata sa dea raspunsuri cat mai complete. Reporterul poate consemna (in paranteze) si mimica, tonul, gesturile, daca ele ofera lamuriri suplimentare cititorului. Reporterul nu are dreptul sa intervina in textul celui intervievat. Folosirea reportofonului sporeste gradul de fidelitate.

7. 2. Reportajul

Reportajul este o specie publicistica (preluat si de literatura, cinematografie, televiziune), care in baza unor date, culese la fata locului, informeaza nepartinitor opinia publica asupra unor fapte de actualitate, din realitatea imediata, de interes pentru un public larg. Trebuie sa creeze impresia de autenticitate, incercand sa reduca la minimum distanta intre momentul intamplarii si cel al redactarii.

Reportajul poate fi de informatie (reportaj publicistic) sau de creatie (reportaj literar, acesta deosebindu-se de cel strict jurnalistic prin viziunea artistica si mesajul estetic). Parintele reportajului literar romanesc este poetul si publicistul Geo Bogza.

Pentru a diferentia reportajele, in practica jurnalistilor romani se utilizeaza termeni precum: fapt divers, reportaj senzational, reportaj de eveniment. Autorii francezi impart reportajele in doua categorii: reportajul de atmosfera, in care reporterul are rolul de a crea culoarea locala a evenimentului (ex. un meci de fotbal) si reportajul de eveniment in care este scoasa in evidenta inlantuirea faptelor (eliberarea unor ostatici). Autorii americani clasifica reportajele dupa valorile evenimentului, dupa complexitatea si semnificatia faptelor: fapte diverse (ex. copilul abandonat), evenimente centrate pe fapte de actualitate, de larg interes uman si social (ex. accidente, crime), evenimente caracterizate prin fapte ce se succeda in timp (ex. fenomenul drogurilor) , evenimente caracterizate prin complexitatea faptelor (greve, revolutii).

Regula de aur in reportaj este, in opinia lui Michel Voirol²², rigoarea informatiilor, scopul redactarii fiind acela de a-i face pe cititori sa vada, sa auda si sa simta ceea ce ziaristul insusi a vazut, a auzit, a simtit. Jurnalistul poate fi martor sau participant la eveniment .

Supra-titlul, titlul, subtitlul, mini-textul depind de pozitia interlocutorului fata de cele relatate, de perspectiva aleasa in abordarea subiectului.

Ilustratia e necesara credibilitatii textului, starneste curiozitatea cititorului, determinandu-l sa parcurga tot textul.

Demersul jurnalistic de colectare a informatiilor se bazeaza pe activitatea de observare si intervievarea celor implicati sau a martorilor. Faptele alese a fi prezentate trebuie sa fie de actualitate, inedite, sa fie luate din realitatea apropiata receptorului, sa capteze atentia, interesul acestuia, sa includa un conflict si consecintele acestuia.

Dupa selectarea acestor valori ale informatiei semnificative, se stabileste unghiul de abordare (prezentarea faptelor dintr-o perspectiva unica).

Primul paragraf trebuie sa trezeasca interesul cititorului, deschide perspective, creeaza asteptari. De obicei primul paragraf enunta ideea reportajului. Reportajul poate incepe si cu o schita de portret, cu descrierea unui obiect- simbol, cu un citat, dupa cum precizeaza Mihai Coman. Partea de mijloc a textului este rezultatul asamblarii scenelor, portretelor, dialogurilor, detaliilor, tinandu-se cont de principiul economiei. Se recomanda evitarea utilizarii informatiilor incomplete, a formularilor pretioase, a frazelor lungi, a succesiunilor de sigle, cifre. Paragraful final fixeaza in mintea cititorului evenimentul prezentat. Se poate reveni la scena din paragraful initial, nuantandu-se, introducandu-se un element de noutate (ex. un citat semnificativ, o scena puternica , un detaliu de culoare). Se evita concluziile, sentintele , tonul moralizator, deoarece concluziile trebuie lasate pe seama cititorului.

Titrarea (structura alcatuita din titlu-supratitlu-subtitlu sau titlu-supratitlu ori titlu-subtitlu) anunta ideea textului si prezinta circumstantele in care jurnalistul si-a desfasurat documentarea, creand asteptari, starnind curiozitatea cititorului.

Sapoul este textul de dimensiuni variabile, plasat intre titlu si text sau intre subtitlu si text, facand astfel trecerea de la informatia existenta in titlu la cea a textului. Se redacteaza dupa conceperea textului si titlului si este scos in evidenta printr-un caracter de litera diferit fata de acestea. Are rolul de a ordona, ierarhiza informatiile, de a evidentia informatiile semnificative, de a contura circumstantele prezentei jurnalistului la fata locului si in momentul desfasurarii evenimentului. Este interesant si lanseaza subiectul reportajului/interviului. Poate fi scris si intr-o maniera anecdotica sau in cea a crearii suspansului.

Tipuri de sapou

Sapoul informativ rezuma textul, oferind si informatii de sprijin-de context, istorice, cu privire la persoanele implicate in evenimente sau date despre modul in care s-a desfasurat documentarea. Rolul acestuia este de a organiza materialul astfel incat acesta sa fie complet, exact, credibil.

Sapoul incitativ are rolul de a invita cititorul la lectura integrala a textului, prin prezentarea incompleta a informatiilor, starnind astfel curiozitatea cititorului.

Sapoul functional introduce un text care prezinta continuarea altui text publicat intr-un numar anterior. Pentru o receptare corecta a informatiillor este necesara prezenta unui sapou care sa rezume textele publicate anterior.

Ilustratia constituie, impreuna cu titlul, primul nivel de lectura, este complementara textului, necesara credibilitatii acestuia si atrage atentia cititorului. Aceasta este insotita de o legenda- explicatie necesara intelegerii corecte a mesajului acesteia.

7. 3. Cronica literar-artistica

Cronica literar - artistica este genul publicistic care are ca obiect evenimentul de actualitate din domeniul literaturii si artei si ca functii specifice: informarea rapida, corecta, eficienta asupra vietii la zi a domeniului la care se aplica, promovarea valorilor literar-artistice autentice, respingerea nonvalorilor si participarea la procesul de educare estetica a publicului. Pentru a-si indeplini menirea, cronicarul trebuie sa dispuna de o bogata cultura de specialitate, trebuie sa aiba o deosebita sensibilitate la frumos si un gust rafinat si sigur in depistarea valorilor literar-artistice.

Principalele tipuri de cronica literar- artistica ce apar in presa noastra sunt: cronica literara; cronica dramatica; cronica cinematografica; cronica de arta plastica; cronica muzicala; cronica programelor de radio si televiziune; cronica de balet si dans modern.

In elaborarea cronicii, cronicarul foloseste urmatoarele tipuri de judecati :

- judecati de existenta ( a. informatii generale despre eveniment - autor, titlu, editura, anul aparitiei, date prezente in cronica literara; date privind autorul, piesa, teatrul care o joaca, realizatorii spectacolului, regie, scenografie, muzica, distributie, prezente in cronica dramatica; titlu, producatori, autori-regizor, scenarist, operator, compozitor, coregraf, interpreti, tehnicieni, date prezente in cronica de film; date privind expozantul, genul expozitiei, galeriile de arta/ sali care gazduiesc expozitia cuprinse in cronica de arta plastica; reperoriu, dirijor, interpreti ( orchestre, solisti), sala de concert, date cuprinse in cronica muzicala; b. analizarea evenimentului: povestirea subiectului cartii/ piesei de teatru/ filmului; stabilirea genului/ scolii/ curentului in care se incadreaza evenimentul comentat, inventarierea procedeelor stilistice/ tehnice folosite de autori, constatari privind succesul sau insuccesul la public; c. folosirea argumentelor de autoritate si anume citate din alte cronici care se refera la evenimentul comentat)

- judecati de gust ( aprecierea intuitiva si sigura a valorilor estetice)

- judecati de valoare (distingerea valorilor din campul literaturii si artei de nonvalori si ierarhizarea valorilor artistice)²³.

Articolul publicistic in care se comenteaza un spectacol teatral se numeste cronica dramatica ( cronica de spectacol).

Cronica imbina relatarea si comentariul unui spectacol cu reconstituirea atmosferei care il insoteste. Autorul cronicii prezinta mai intai cateva date generale despre spectacol- cand, unde se joaca, unde s-a mai jucat, daca textul este sau nu cunoscut. De asemenea, sunt expuse succint tema, subiectul, viziunea regizorala, interpretarea actorilor, impresia jurnalistului, reactiile publicului.

Structura unei cronici dramatice respecta partile mari ale oricarei compozitii: introducerea stabileste asadar locul piesei prezentate in dramaturgia nationala, tema si locul acesteia in creatia autorului, date generale despre spectacol-teatrul care o joaca; in cuprins se analizeaza sumar textul dramatic (descrierea ideilor, evidentierea structurii dramatice), se prezinta viziunea regizorala, cadrul scenografic, muzica, originalitatea operei, se analizeaza interpretarea actorilor; in incheiere se precizeaza noutatea spectacolului, rolul acestuia in diversitatea contextului cultural in care se inscrie.

Cronica de carte este o prezentare a unei lucrari literare sau stiintifice, mai ampla decat recenzia. Fara a renunta la scopul informativ, cronica de carte e de fapt un comentariu critic (o specie a criticii literare).

7. 4. Recenzia

Recenzia reprezinta o prezentare succinta a unei carti cu scop informativ. Unele recenzii sunt strict publicitare, ca si cele din cataloagele unei edituri, altele de informatie culturala. Contine datele de interes ale unei aparitii editoriale: titlul,autorul, editura, numarul aproximativ de pagini etc.; incadrarea estetica a scrierii (curentul sau tendinta literara, perioada istorica, locul scriitorului in literatura, alte creatii ) - o fraza; enuntarea temei abordate, eventual daca a mai fost transpusa de alti scriitori; expunerea succinta a subiectului - o fraza-doua; alte aspecte legate de valoarea stilistica; prezentarea mesajului estetic, din perspectiva subiectiva a recenzorului .

7. 5. Stirea

Stirea este un gen ziaristic in care se relateaza un eveniment actual, semnificativ, care intereseaza si afecteaza publicul. Reporterul, dupa ce a cules informatiile, le selecteaza, le prelucreaza si le pune intr-o ordine fireasca pentru a redacta un text cat mai clar, inteligibil si usor de receptat.

Stirea raspunde la intrebarile: cine, ce, unde, cand, cum si de ce. O stire buna trebuie sa intruneasca numeroase calitati: claritate (cheia claritatii este sa scrii simplu si corect), acuratete (o informatie valoroasa e o informatie exacta), concizie, credibilitate.

7. 5. 1. Clasificarea stirilor

Distingem stiri financiare, stiri interne, stiri externe, stiri de divertisment, stiri economice, stiri culturale, stiri sociale, stiri turistice.

Textul cu caracter informativ, redus de obicei la o singura propozitie sau la o singura fraza simpla, prin care se comunica o stire, se numeste " stire scurta". "Stirea dezvoltata" este un text informativ care comunica, pe langa esenta unei stiri, si unele detalii suplimentare. Grupajul de stiri reprezinta ansamblul de stiri ( de obicei de mici dimensiuni si fara titlu) referitor la un eveniment, la un fapt, la o problematica la zi.

7. 5. 2. Particularitati

Stirile se disting prin urmatoarele particularitati : text de dimensiune mica, redactare concentrata, prezenta supratitlului sau a subtitlului ca marci intratextuale, prezenta marcilor extratextuale-imagini, harti, grafice, tabele, prezenta elementului intertextual-citate reprezentative.

Stirea se distinge pe plan morfo-sintactic prin: utilizarea preponderenta a prezentului indicativ si abundenta numeralelor cardinale propriu-zise, scrise atat in cifre cat si in litere, prezenta lor in cifre fiind mai sugestiva, prezenta numelor proprii ca semn al autenticitatii informatiei, fraze alcatuite din cateva propozitii principale la care se poate adauga o subordonata temporala sau atributiva, respectarea topicii standard.

Titlul unei stiri trebuie sa fie incitant, sa fie corect formulat, mesajul sa fie clar si sa fie focalizat exact pe punctul central al textului.

Titlurile informative, scurtate insa, sunt folosite in toate publicatiile: "Primaria Capitalei promite incheierea retrocedarilor in 4 ani" (Gandul, 7 aprilie 2008). Titlurile bazate pe jocuri de cuvinte presupun din partea cititorului, pentru corecta lor descifrare, anumite cunostinte istorice, politice, literare: " NATO franta ca ti-am dres-o!" (Gandul, 26 martie 2008). Intalnim adeseori titluri interogative sau exclamativ-imperative : "Armata americana se va dota cu arme telepatice?" (Gandul,26 martie 2008), " Jos cu valiza Vuitton !" (Libertatea, 13 iunie 2008). In cazul titlurilor defective de predicat, predicatul poate fi marcat printr-o linie de pauza: "Ministrul Justitiei-Judecator!" (Gandul, 7 aprilie 2008) , "Ungurii- o solutie pentru deficitul de forta de munca din nordul Romaniei" (Gandul , 26 martie 2008) , "Dansez pentru tine-prima eliminare si peste 2 milioane de telespectatori" (Gandul, 7 aprilie 2008), prin doua puncte : "Owen Wilson si Kate Hudson : oficial impreuna " (Gandul, 26 martie, 2008) sau prin semnul egalitatii : "Mazare: gagici si injuraturi = rating politic" (EVZ, septembrie, 2008). Titluri care parafrazeaza : "Exista viata si dupa Belu si Bitang" (Gandul, 7 aprilie 2008) , "9 muzicieni si cu solistul 10" (Jurnalul National, 14 iunie, 2008) , titurile - citat: "Lobont e de vanzare "(Gandul, 7 aprilie 2008) , "Acum cel mai la indemana ne este locul trei " (Gandul, 7 aprilie 2008).

Piramida inversata

Jurnalistii admit ca forma cea mai raspandita de structurare a informatiei este cea cunoscuta sub denumirea de piramida inversata. Partea cea mai importanta, mai noua ori mai frapanta a informatiei e condensata in capul textului.

Leadul²⁴, primul si cel mai important paragraf al unei stiri, trebuie sa concentreze informatia esentiala, dar sa nu o epuizeze. Lead-ul rezumat e cel mai frecvent utilizat, paragrafele dezvoltate reluand si dezvoltand informatiile enuntate in lead. Lead-ul soc scoate in evidenta intr-o formula frapanta una din consecintele evenimentului. Lead-ul bomba urmareste sa capteze atentia printr-o singura propozitie, care rezuma subiectul. Lead-ul narativ descrie o scena semnificativa a intamplarii. Lead-ul raport fotografiaza o situatie, eventual consecintele unei decizii. Lead-ul analiza formuleaza ipoteze sau evalueaza consecinte legate de eveniment. Lead-ul amanat intarzie comunicarea de dragul captarii interesului prin construirea unei antiteze. Lead-ul interogativ incearca sa obtina implicarea cititorului etc. Simplificand, exista doua tipuri de lead: lead-ul direct, care comunica cele mai semnificative, importante, interesante aspecte ale unei stiri si lead-ul indirect, care comunica elementele esentiale ale unei stiri, dar nu din prima fraza. Sunt de evitat in lead-uri : exprimarile complicate, inceperea cu propozitii subordonate, detaliile neesentiale, morbide, pretiozitatile, descrierile lungi, negatiile, citatele, interogatiile, denumirile prea lungi, initialele pentru a denumi institutii, abundenta de adjective si adverbe care introduc in text si opinia reporterului, comentariile si judecatile de valoare, gerunziile si participiile care ingreuneaza lectura, infinitivele substantivizate care molesesc formularea, abundenta comparatiilor, a metaforelor.

Paragrafele de dezvoltare ofera precizari despre informatiile enuntate in lead sau aduc altele. Regula de baza trebuie sa fie: maximum de informatie cu minimum de cuvinte. Tot ce se poate taia fara ca informatia sa sufere trebuie taiat (contragerea propozitiilor secundare in parti de propozitie corespunzatoare, eliminarea cuvintelor a caror prezenta nu e necesara, renuntarea la detaliile, nuantarile, precizarile care nu aduc nicio informatie suplimentara). Informatia trebuie redusa la esential. Se recomanda o alternanta a paragrafelor lungi si scurte. De obicei, primul paragraf este format din fraze mai ample, iar fraza a doua este bine sa fie mai scurta, astfel cititorul percepe mai usor mesajul.

Finalurile prezinta informatii de context, care il ajuta pe cititor sa-si formeze o imagine cuprinzatoare despre eveniment. Unii jurnalisti pastreaza pentru incheiere o informatie interesanta.

7. 6. Anuntul publicitar

Anunturile publicitare sunt scurte instiintari specializate pe cele mai variate domenii de activitate umana, indeosebi in sfera economica, purtatoare de servicii pentru populatie, ori stirile din rubricile care apar sub sigla "Mica publicitate" (oferte de serviciu, vanzari, cumparari) in cotidianele de mare tiraj. Asemenea anunturi trebuie sa fie concise, mesajul convingator sa ajunga rapid la destinatar.

Felul in care sunt amplasate cuvintele intr-un text publicitar, combinatiile cromatice, obiectele sugestive plasate in planul secund pot transmite rapid si fara voia privitorului orice sugestie. Specialistii straini recomanda ca textul, imaginea si corpul textului sa fie pozitionate astfel incat sa urmareasca ordinea fireasca a privirii. Statisticile au demonstrat ca pozitionarea cea mai eficienta este cea indicata schematic :

imagine

I

titlul reclamei

I

corpul textului (reclama propriu-zisa)

Anunturile publicitare au un E oficial care isi prezinta oferta marelui public. Mesajul construit se bazeaza pe aportul adus in text de componenta afectiva. E trebuie sa impresioneze pe R in asa masura incat acesta sa apeleze la produsele, serviciile oferite. Textele apartinand "Micii publicitati" au un E oficial sau neoficial (persoana fizica). R are intotdeauna un caracter constant (R e general, colectiv, nedeterminat).

Bibliografie:

Hangiu, I, Dictionarul presei literare romanesti (1790-1990), Ed. Fundatiei Culturale Romane, Buc., 1996

Rosca, Luminita, Mecanisme ale propagandei in discursul de informare, Bucuresti, Ed. Polirom, 2006

Gutu Romalo, Valeria, Corectitudine si greseala. Limba romana de azi, Ed. Humanitas Educational, 2008

Slama Cazacu, Tatiana, Stratageme comunicationale si manipularea, Ed. Polirom, 2000

Coman, Mihai, Manual de jurnalism, Iasi, Polirom, 2005

Bertrand, Claude-Jean, Medias, cap. Les fonctions des medias, Paris, Ed. Ellipses, 1995, p. 27

De Fleur, Melvin L., Theories of mass communication, Longman Publishing Group, New York, 1975

Avram, Mioara, Anglicismele in limba romana actuala, Bucuresti, Ed. Academiei Romane, 1997

Saftoiu, Claudiu, Jurnalismul politic. Manipularea politicienilor prin mass-media, manipularea mass-mediei de catre politicieni, Ed. Trei, Bucuresti, 2003).

Zafiu, Rodica, studiul Marcile oralitatii in limbajul jurnalistic actual in Aspecte ale dinamicii limbii romane actuale (coordonator: Gabriela Pana Dindelegan), Editura Universitatii din Bucuresti, 2002

Zafiu, Rodica, Diversitate stilistica in romana actuala, Bucuresti, Ed. Universitatii din Bucuresti, 2001

Stoichitoiu Ichim, Adriana, Aspecte ale influentei engleze in romana actuala, Bucuresti, Ed. Universitatii din Bucuresti, 2006

Puscariu, Sextil, Limba romana, vol I : Privire generala, Bucuresti, 1940

Charon, Yvan, L'interview a la television, CFPS, Paris, 1991, apud Coman, Mihai, Manual de jurnalism, Polirom, Iasi, 2005

Metzler, Ken, Newsgathering, Prentice Hall Inc., Englewood Cliffs, New Jersey, 1986, apud Coman, Mihai, Manual de jurnalism, Polirom, Iasi, 2005

Hohenberg, John, The Professional Journalist, New York, 1989, p.51, apud Coman,Mihai, Manual de jurnalism, Polirom, Iasi, 2005

Biagi, Shirley, Interviews that Work. A Practical Guide for Journalists, Wadswoth Publishing Company, Belmont, California,1992, apud Coman,Mihai, Manual de jurnalism, Polirom, Iasi, 2005

Coman, Mihai, Manual de jurnalism, Polirom, Iasi, 2005

Voirol, Michel, Guide de la redaction, Paris, CFPJ, 1992, apud Coman,Mihai, Manual de jurnalism, Polirom, Iasi, 2005

adaptare dupa Stoian, Marin, Genuri ziaristice: note de curs, Bucuresti, Ed. Fundatiei Romania de Maine, 2007

adaptare dupa Coman, Mihai, Manual de jurnalism, Polirom, Iasi, 2005