STRATEGII DE EVALUARE A RANDAMENTULUI SCOLAR

STRATEGII DE EVALUARE A RANDAMENTULUI SCOLAR[1]

Cuvinte cheie: evaluare initiala, evaluare dinamica, evaluare cumulativa, standarde curriculare de performanta, probe scrise, probe practice, teste.

1. Tipuri si forme ale evaluarii procesului didactic

O analiza comparativa scoate in evidenta faptul ca evaluarea devine productiva cu conditia integrarii ei in procesul didactic, ca actiune constitutiva a acestuia; nu doar ca o aura sau un auxiliar a intregului demers didactic. Experienta in acest domeniu a permis conturarea a trei forme de evaluare, potrivit momentului si modului in care se realizeaza.

Evaluarea initiala, dupa cum o spune chiar denumirea sa, se efectueaza la inceputul unui program de instruire (ciclu de invatamant, an scolar, inceputul unui capitol si chiar al unei lectii). Semnificatia si continutul evaluarii initiale sunt sugerate chiar de denumirea ei. Indiferent de intinderea in timp a unei activitati de instruire, exista certe si explicabile diferentieri in nivelul de pregatire al elevilor, in resursele intelectuale de care dispun, in capacitatile pe care si le-au conturat. Toate aceste elemente trebuie stiute in prealabil. Cunoscutul specialist in psihologia invatarii D. Ausubel considera ca "ceea ce influenteaza cel mai mult invatarea, este ceea ce stie elevul la plecare" (1981).

Iar pentru a cunoaste ce stiu elevii la orice inceput de drum, singura solutie este evaluarea initiala, prin examinari orale, dar mai ales scrise. Pe aceasta cale se stabileste un "diagnostic", care arata nivelul pregatirii elevilor in domeniul ce urmeaza sa fie investigat in continuare. Daca e cazul, se intocmesc programe de recuperare, eventual pe nivele diferite.

Evaluarea pe parcursul procesului didactic (evaluarea dinamica). Succesul in activitatea didactica depinde in mare masura de felul in care sunt evaluate procesele de predare-invatare. Altfel spus, evaluarea rezultatelor scolare trebuie realizata pe intreg parcursul procesului didactic, ca o ilustrare a caracterului dinamic al acesteia (I.T.Radu). Evaluarea dinamica se realizeaza din perspectiva a doua modele: evaluare cumulativa (sumativa) si evaluare continua (formativa).

Evaluarea cumulativa se realizeaza prin verificari partiale si se finalizeaza cu incheieri de bilant asupra rezultatelor, dupa perioade mai lungi (capitole, semestru, an scolar, ciclu scolar). Se apreciaza numai rezultatele si nu procesul. Are loc dupa parcurgerea procesului, care nu mai poate fi ameliorat. Acest tip de evaluare ofera informatii necesare pentru desfasurarea procesului de invatare in perspectiva mai indepartata.

Evaluarea continua (formativa) are loc prin verificarea tuturor elevilor si a intregii materii. Ea este inclusa in procesul de instruire, se realizeaza pe parcurs, dupa secvente mici si ofera luarea unor masuri de ameliorare a procesului de recuperare "din mers" a ramanerii in urma a unor elevi sau a unor secvente din materia parcursa, favorizand prevenirea esecului. Evaluarea continua se face in mod curent, pe secvente de lectie, la sfarsitul fiecarei lectii sau dupa mai multe lectii constituite in unitati de invatare. In acest fel, evaluarea realizeaza un feed-back continuu, atat pentru elevi, cat si pentru profesor.

Abordarea fiecareia din formele (strategiile) de evaluare in parte nu trebuie sa creeze impresia ca destinatia lor e transanta; ele nu se exclud, dimpotriva, se intrepatrund si se completeaza reciproc.

2. Instrumente si tehnici ale evaluarii

Evaluarea in procesul didactic este unul din domeniile cele mai insistent explorate ale activitatii de invatamant in ultima perioada de timp. Ca urmare, abordarea problemelor pe care le comporta procesul evaluativ se inscrie in ansamblul actiunilor ce se intreprind pentru modernizarea si perfectionarea invatamantului in societatea contemporana. Aceste elemente sunt cuprinse in documente oficiale, in lucrari de sinteza si analitice puse la indemana celor interesati. Iata, in cele ce urmeaza cele mai semnificative documente.

Standardele curriculare de performanta intra, de fapt, chiar in structura programelor scolare si reprezinta un concept relativ nou utilizat in teoria, si mai ales, in practica educationala.

Termenul de standard semnifica un "ansamblu de norme care reglementeaza calitatea, caracteristicile, forma etc. unui produs, precum si documentul in care sunt consemnate aceste norme" (D Є X). In activitatea de invatamant este vorba de calitatea actului invatarii, de rezultatele (performantele) acesteia, ceea ce inseamna a testa masura in care au fost infaptuite obiectivele preconizate, concretizate in acte comportamentale (de conduita) ale elevilor.

Standardele curriculare de performanta reprezinta un sistem de referinta unitar pentru toti elevii, stabilit la sfarsitul unei etape de scolaritate. De asemenea, ele constituie criterii de evaluare a calitatii procesului invatarii, care sa arate nivelul la care au fost realizate obiectivele curriculare de catre elevi. In acelasi timp, standardele de performanta au si un caracter normativ, constituind indicii (semne, dovezi) utile la indemana tuturor celor implicati in procesul educational. Astfel, pe baza lor, elevii insisi vot fi constienti de ceea ce se asteapta de la ei, ca rezultat al invatarii: atitudine si comportamente corespunzatoare, nivel de cunostinte; ei vor afla ca toate acestea constituie criterii de evaluare la sfarsitul fiecarei etape sau trepte de scolaritate.

Pentru cadrele didactice, standardele de performanta constituie un criteriu de baza in autoreglarea propriului lor demers didactic. Parintii vor lua la cunostinta de ceea ce asteapta scoala de al elevi, de rolul lor ca factori educationali.

In sfarsit, pentru specialistii care concep standardele de performanta, analizele si metodele de investigare a rezultatelor aplicarii lor constituie cel mai bun criteriu de evaluare a nivelului calitativ a tuturor componentelor curriculumului, in scopul luarii unor masuri ameliorative.

Metode, tehnici si procedee de evaluare a rezultatelor scolare

Sistemul metodologic al evaluarii performantelor elevilor cuprinde mai multe forme, metode si procedee de examinare, care pot fi grupate spre a le intelege si folosi cu randament sporit in: observarea comportamentului de invatare al elevilor; diferite tipuri de probe: orale, scrise, practice etc.; analiza produselor (rezultatelor) activitatii elevilor (caiete de teme, fise de munca independenta, lucrari de control, produse ale activitatilor practice s.a.); Constatarile receptate prin aceste mijloace sunt confruntate si completate cu cele rezultate prin observarea curenta a comportamentului elevilor in timpul lectiilor, manifestat prin interesul lor pentru studiu; modul in care participa la procesul invatarii; indeplinirea obligatiilor ce le incumba calitate de elev, calitatea raspunsurilor in timpul lectiilor s.a.

Evaluarea prin probe orale presupune respectarea unor cerinte precum: durata examinarii in functie de varsta si particularitatile individuale ale elevilor, frecventa (ritmicitatea) acestora, angajarea efortului intelectual al tuturor elevilor, nu doar al celor desemnati sa raspunda, extinderea verificarii de la informatia bazata doar pe memorie la capacitatea lor de transfer, de operare cu achizitiile dobandite, de a opera cu cele invatate pentru aflarea unor date noi, necunoscute (problematizarea).

Se impune, de asemenea, evitarea unor limite, a unor efecte nedorite. Astfel, sunt situatii care pot influenta obiectivitatea evaluarii rezultatelor: gradul diferit de dificultate al intrebarilor, de la un elev la altul; variatia starii afective a examinatorului si a comportamentului acestuia in momente diferite; variatia comportamentului de examinator, la educatori diferiti (atitudine de calm sau - dimpotriva - de nerabdare, de irascibilitate, de bunavointa sau de indiferenta, de bunavointa sau lipsa de intelegere, incurajatoare sau inhibitoare s.a.).

Datorita unor asemenea situatii, evaluarile realizate prin examinare orala prezinta un grad ridicat de variatie de la un profesor la altul, uneori la acelasi profesor, dar in momente diferite. Examinarea pe cale orala, se face prin sondaj si nu ofera posibilitatea profesorului de a cunoaste modul in care toti elevii realizeaza performante scontate. Pe langa toate aceste limite, examinarea orala a tuturor elevilor este mare consumatoare de timp.

Examinarea prin probe scrise se realizeaza in moduri diferite: probe scrise de control curent (extemporale), cu intrebari din lectia curenta si dureaza 15-20 minute; lucrari de control la sfarsitul unui capitol, folosite mai ales in conditiile aplicarii unui sistem de evaluare continua; lucrari scrise semestrial, de obicei pregatite prin lectii speciale de recapitulare, de sinteza. Avantajele pe care le prezinta probele scrise fata de cele orale fac ca ele sa fie preferate altor forme. Posibilul anonimat al "autorilor" lucrarilor scrise asigura un mai mare grad de obiectivitate, fapt dovedit si din sondajele efectuate de catre mai multi corectori asupra acelorasi lucrari; fac posibila verificarea tuturor elevilor in legatura cu insusirea unui anumit continut, ceea ce ofera compararea rezultatelor; permit o mai buna individualizare in ce priveste ritmul elaborarii raspunsurilor.

Ca limite ale probelor scrise, se poate considera faptul ca nu permit corectarea, indreptarea greselilor, fie de exprimare fie de continut, ca nu fac posibila acordarea unui sprijin constand din intrebari ajutatoare, atunci cand ar fi cazul, ca ele sporesc gradul intamplarii in evaluarea rezultatelor, mai ales atunci cand continutul lor nu acopera decat o mica parte din materia verificata.

O nota aparte o prezinta probele scrise aplicate la sfarsitul unui capitol, in conditiile unei evaluari continue, rolul acestora fiind nu atat de a realiza o clasificare a elevilor dupa notele obtinute, ci de a oferi profesorului informatii cu privire la calitatea procesului predarii/invatarii.

Examinarea prin probe practice este folosita mai ales pentru verificarea continutului experimental si practic al instruirii. Ceea ce nu inseamna ca ea nu ofera si informatii cu privire la nivelul de insusire a continutului conceptual, mai ales la discipline cum sunt: matematica, fizica, chimia, biologia, educatia fizica s.a.

Testul este un instrument de verificare cu structura si insusiri aparte; poate fi utilizat fie sub forma orala sau practica, fie, de cele mai multe ori, ca o proba scrisa. Caracteristici: este oproba complexa, acoperind o arie mare de continuturi; asigura o masurare mai exacta a performantelor de care sunt capabili elevii; permite stabilirea unor criterii de notare standard; prezinta un grad sporit de obiectivitate.

Elaborarea testelor este o activitate complexa, presupunand: precizarea obiectivelor pedagogice si a continutului ce trebuie verificat; concordanta intre continutul probei si obiectivele corespunzatoare materiei asupra carora se face verificarea; analiza continutului materiei ce se verifica, cu accent pe datele esentiale si pe analiza comportamentului in care se exprima, in cele din urma invatarea (aplicarea, capacitatea de a efectua operatii logice, posibilitatea de a le masura; alcatuirea testelor prin redactarea intrebarilor (itemilor) conform obiectivelor pedagogice ce se verifica). De unde se poate constata importanta ce trebuie acordata tipurilor de intrebari, pentru ca raspunsurile sa fie formulate direct la ceea ce se doreste. Dupa modul in care se poate raspunde la ele, intrebarile pot fi: a) cu raspunsuri "deschise" (elaborarea completa a raspunsului de catre elevi, stimuland originalitatea), de tip redactare (tratarea unei teme); cu raspunsuri scurte, formulate din cateva fraze sau chiar cuvinte; b) cu raspunsuri "inchise", cand subiectii nu elaboreaza raspunsuri ci le aleg din mai multe, din cele care le-au fost oferite. Variante ale acestui tip de test: "alegere multipla". Din mai multe raspunsuri, numai unul este corect; (raspunsurile "gresite" sa fie in aparenta, acceptabile) - tipul "corect - gresit" la care elevul trebuie sa atribuie una din aprecieri enuntului prezentat in item. Folosirea acestui tip de item este limitat la un numar mai restrans de obiective pedagogice (coeficientul de hazard este de 50%). De aceea e necesar sa se solicite motivarea raspunsului ales.

Cum s-a putut constata, fiecare din tehnicile de verificare prezinta avantaje si unele limite. De aceea alegerea lor trebuie facuta cu grija; nici un instrument de masurare nu poate fi considerat general valabil. E de preferat imbinarea si alternarea folosirii lor.