Strategii de abordare psihipedagogica a dificultatilor in invatarea scolara

Strategii de abordare psihipedagogica a dificultatilor in invatarea scolara

Prevenirea insuccesului scolar si a consecintelor lui are punct de pornire organizarea procesului de invatamant pe criterii stiintifice, psihologice si pedagogice. Distribuirea corecta a elevilor pe clase, asigurarea cu manuale si rechizite, orar judicios reprezinta conditiile elementare ale invatarii scolare. Climatul stenic, stimulativ, din clasa se creeaza prin actiunea plina de tact a profesorilor, a dirigintelui, prin actiunea lor unitara.

Activitatea didactica propriu-zisa, de inalta competenta stiintifica, metodica si psihopedagogica ofera suportul angajarii elevilor in efortul invatarii. Este necesar sa se realizeze in fapt diferentierea si individualizarea invatarii, asigurandu-se sanse de reusita (succes) tuturor elevilor. Evaluarea rezultatelor invatarii trebuie se faca sistematic, cu maximum de obiectivitate. Solicitarile scolare sa fie echilibrate, sa se previna suprasolicitarea si subsolicitarea. Colaborarea sistematica si cu tact cu familia prin convorbiri si lectorate pentru parinti previne atitudinile de rezistenta fata de obligatiile scolare. Supravegherea starii de sanatate si a modului cum se implineste maturizarea la varstele pubertatii si adolescentei previn instalarea inapetentei pentru invatare.

Cand prevenirea este ineficienta si fenomenul insuccesului se instaleaza trebuie sa se stabileasca planuri de interventie terapeutica. Sa se corecteze deficientele procesului, de invatamant, sa se intervina in familie, familia sa devina o aliata a scolii pentru corectarea handicapului scolar.

Practica meditatiilor si a consultatiilor convinge elevul de unele intentii ale profesorului. Interventia terapeutica asupra elevului marcat de handicapul scolar, de insucces, se desfasoara in timp. Cunoasterea si incurajarea elevului prin antrenarea in activitati, care-1 intereseaza si prin care se poate valorifica inseamna un credit de incredere, pe fondul caruia se poate actiona in favoarea redresarii handicapului scolar.

Diferentierea invatarii prin programe cu grade treptate de dificultate si prin procedee didactice adecvate constituie una dintre solutiile cele mai sigure de profilaxie si de terapie a insuccesului scolar.

Organizarea instruirii in clase eterogene prin atribuirea de sarcini didactice cu grade de dificultate diferite, prin folosirea fiselor de munca independenta limiteaza aria de gravitate a insuccesului scolar.

Munca in echipe favorizeaza colaborarea si utilizarea de sine a fiecarui membru dupa capacitatile lui. Activitatea psihopedagogica de orientare scolara si profesionala pentru examinarea corecta a optiunilor previne nesansa insuccesului si a esecului si favorizeaza adaptarea scolara.

Activitatea de inlaturare a esecului scolar este mai dificila decat cea de tratare diferentiala si individualizata a elevilor aflati in situatie de esec scolar. Punerea in aplicare a unor astfel de strategii necesita insa o buna cunoastere a particularitatilor psihologice individuale si de varsta ale elevilor, pentru a putea fi identificate acele dimensiuni psihologice care permit realizarea unor dezvoltari ulterioare ale elevului cu dificultaii scolare sau a unor compensari eficiente. In sens pedagogic, individualizarea presupune doua tendinte complementare: pe de o parte, asigurarea unei inde-pendente mai mari a elevului in activitatea de invatare, iar pe de alta parte, elaborarea si administrarea unor sarcini diferentiate, in functie de ritmul si posibilitatile de asimilare ale celui care invata. Variatiile mari de ritm intelectual si de stil de lucru, de rezistenta la efortul de durata, de abilitati comunicationale si nevoi cognitive care exista intre elevi, impun intr-adevar actiuni de organizare diferentiata a procesului de predare-invatare, pe grupuri de elevi, in care sa primeze insa sarcinile individuale de invatare (de lucru). Poate ca nimeni n-a exprimat mai sugestiv decat Emile Planchard acest desiderat al individualizarii pedagogice: Randamentul optim al actiunii educative din scoala este in functie de formula urmatoare: unei psihologii diferentiale sa-i corespunda o pedagogie individualizata'.

Un rol important in obtinerea succesului scolar il are sistemul de recompense (intariri) si de pedepse. Este cunoscut mecanismul conditionarii operante, studiat de reprezentanti ai scolii comportamentiste': daca un anumit tip de comportament este in mod consecvent urmat de recompensa, comportamentul respectiv are o mai mare probabilitate de a se produce din nou. Si invers: comportamentele urmate de consecinte negative se vor manifesta cu o frecventa mai mica. Conditionarile negative iau adesea, in scoala si in familie, forma ,,nerecompensarii frustrante' : este cazul, de exemplu, al acelui elev ramas in urma la invatatura care depune, la un moment dat, eforturi evidente pentru a-si imbunatati prestatia scolara, dar care se demobilizeaza ulterior, deoarece eforturile lui bine intentionate nu sunt urmate de recompensele asteptate (de exemplu: laude, incurajari din partea parintilor sau a profesorilor).In folosirea sistemului de recompense si de pedepse trebuie sa alegem un moment optim. In acest sens, Mowrer a constatat ca, daca o persoana se angajeaza in realizarea unui comportament indezirabil (de exemplu, in cazul unui elev, copiatul la teze) ce conduce la un beneficiu (avantaj) imediat mic, dar la o pedeapsa ulterioara mare (in cazul descoperirii faptei), beneficiul, desi mic, poate fi suficient pentru mentinerea comportamentului respectiv. Sau situatia inversa:o pedeapsa imediata mica poate duce la renuntarea realizarii unui anumit tip de comportament, chiar daca aceasta ar conduce pe terment lung la obtinerea unei recompense considerabile. Realitatea acestor fapte impune adoptarea unor masuri educative adecvate, care sa valorifice la maximum momentele cele mai favorabile ale folosirii recompenselor sau a pedepselor. Astfel este necesara fixarea unor obiective intermediare, clare si precise, atunci cand ne propunem atingerea unui obiectiv final indepartat in timp. De asemenea, in stransa legatura cu aceste obiective intermediare, trebuie sa recurgem la realizarea unor evaluari intermediare, facute intr-o nota de obiectivitate si de incredere in posibilitatile de progres ale elevului respectiv, care vor avea drept efect intarirea motivatiei pozitive a elevilor respectivi fata de activitatea lor de invatare.Realitatile scolare curente arata, ca succesul scolar are o pronuntata dimensiune intelectuala si motivationala, el neputand fi obtinut de un elev care nu si-a dezvoltat judecata critica, nu si-a format deprinderi de lectura personala si care nu are curiozitatea de a cerceta, de a afla lucruri sau explicatii noi. Un elev pasiv, dezinteresat sau neobisnuit sa gandeasca si sa discute logic nu dispune in fond de acele premise psihologice (sau instrumente operationale) care alcatuiesc substanta activitatii intelectuale de invatare.

Este stiut ca insuccesul scolar este foarte strans legat de nivelul motivatiei activitatii. Se constata, in acest sens, ca unii elevi prezinta o fluctuatie ingrijoratoare a acestui nivel, fapt care-i ridica problema asigurarii de catre elevii in cauza a unui prag optimal al motivatiei in activitate. Acest prag este numit optimal, deoarece el evita cele doua extreme ale motivatiei la care recurg unele persoane: pe de o parte, supramotivarea, caracteristica persoanelor orgolioase (vanitoase), la care expectantele (asteptarile) cu privire la rezultatele pe care le vor obtine sunt intotdeauna exagerate, fapt care le determina sa-si propuna obiective care intrec de regula propriile posibilitaii si capacitati de a le realiza, iar pe de alta parte, submotivarea, proprie persoanelor neincrezatoare in ele insele, care, de teama inregistrarii unui esec, isi fixeaza obiective (sau performante) care se afla cu mult sub nivelul posibilitatilor si a capacitatilor lor psihice reale. Si o extrema, si cealalta sunt la fel de periculoase pentru elevi: dorintele sau expectantele exagerate sunt urmate, de regula, de esec si, implicit, de puternice deceptii sau suferinte care vor influenta in mod negativ performantele viitoare. Dar nici mentinerea persoanei numai la un nivel de aspiratii usor accesibil nu este recomandabila, deoarece acest fapt echivaleaza, in general, cu stagnarea activitatii si a performantelor. Faptele scolare curente releva influenta pozitiva pe care o are asupra performantelor un nivel de aspiratii sau de expectante usor superior fata de posibilitatile psihice de moment: un astfel de nivel va avea darul de a determina, o data cu treptata ridicare a stachetei (sau a expectantei), si o dezvoltare progresiva a capacitatilor proprii. Nivelul optim de aspiratii sau de expectante exclude, asadar, atat decalajele in minus fata de posibilitati, cat si fixarea nivelului de aspiratii la un prag exagerat de inalt, in raport cu dificultatile sarcinii de moment sau cu posibilitatile proprii de realizare a celor propuse. Acest nivel optim al motivatiei poate fi asigurat prin realizarea de catre elevi a unor aprecieri realiste atat cu privire la dificultatea performantelor atinse, cat si cu privire la posibilitatile proprii de a le indeplini.

Posibilitatile de prevenire si de inlaturare a esecului scolar sunt dependente, in mare masura, si de atitudinile de expectanta ale profesorilor si ale parintilor in raport cu elevii. Este cunoscut, astfel, faptul ca expectantele scazute ale profesorilor si parintilor, derivate din neincrederea manifestata in posibilitafile elevului, determina nu numai o subsolicitare a capacitatilor acestuia, care va intra astfel intr-o situatie de criza informationala, dar prezinta si pericolul formarii la elevul in cauza a unui sentiment ai neputintei, a unui sentiment de inferioritate, care-l va face sa coboare tot mai mult expectantele in raport cu sine. Altfel spus, asteptarile scazute ale unui parinte sau profesor in raport cu un elev vor avea ca efect mobilizarea a foarte putine resurse din partea elevului respectiv, marind astfel probabilitatea esecului si fixand, totodata, sentimentul ineficientei personale. Dar si suprasolicitarea, derivata din expectante exagerate in raport cu un elev, este la fel de periculoasa. Fenomenul suprasolicitarii este periculos, deoarece genereaza, mai devreme sau mai tarziu, stari subiective penibile, specifice oboselii cronice. Pentru astfel de situatii sunt necesare masuri de igiena a muncii intelectuale si de protectie afectiva generala a elevului. Acesta va fi ajutat sa-si organizeze cat mai bine timpul zilnic de lucru, acordand atentie ritmurilor individuale de munca intelectuala si necesitatii de a altema activitatile abstracte cu cele recreative, pentru a crea astfel conditiile necesare realizarii unor fenomene compensatorii la nivelul activitatii corticale.

Insuccesul scolar exprima, dupa cum am vazut, o discordanta intre cerintele instructiv-educative, pe de o parte, si posibilitatile fizice si psihice ale elevului, pe de alta parte. Intrucat insuccesul antreneaza ambii poli ai relatiei, el poate fi considerat ca fiind rezultatul unei duble inadaptari: a copilului la activitatea scolara si a scolii la factorii interni ai acestuia. In consecinta, masurile preventive si ameliorative urmeaza sa vizeze simultan restructurari atat in cadrul solicitarilor externe, exercitate de scoala si de familie, cat si modificari in trasaturile individuale, de personalitate, ale elevului.

Dintre masurile de prevenire a aparitiei esecului scolar, mentionam:

• Sporirea rolului invatamantului prescolar. Statisticile pedagogice arata ca aproximativ jumatate din rebuturile scolare constatate in ciclul primar si gimnazial isi au originea in diferentele prezentate de copii la debutul scolaritatii (disponibilitatea de a comunica cu ceilalti din jur), cunostintele si deprinderile minime necesare insusirii scrisului-cititului, familiarizarea cu rigorile unui program scolar organizate.
• Stabilirea unor relatii stranse de parteneriat intre scoala si familie, deoarece pentru multi elevi factorii esecului scolar se situeaza in familie, si nu in cadrul contextului scolar. Pentru buna functionare a relatiei scoala-familie' este necesar ca parintii sa acorde importanta scolii, sa manifeste interes pentru studiile copiilor lor, sa se arate preocupati de formarea profesionala a copiilor, de perspectivele lor sociale. Nu mai putin importanta este asigurarea in familie a unui cadru cultural adecvat, deoarece s-a constatat ca precaritatea culturala a familiei poate provoca un retard al dezvoltarii intelectuale generale a copilului. .
• Sprijinirea scolii, care trebuie sa asigure resurse materiale si umane corespunzatoare unui invatamant de calitate: dotare cu laboratoare si echipamente moderne; cadre didactice calificate si motivate in activitatea lor; programe scolare de calitate, periodic revazute si imbunatatite; un climat scolar tonifiant, stimulator.
• Profesorul reprezinta piesa de baza in actiunea de asigurare a reusitei scolare. Pentru aceasta, el trebuie sa dispuna nu numai de o buna pregatire de specialitate, dar si de o competenta psihopedagogica, exprimata prin urmatoarele capacitati: diagnosticarea capacitatii de invatare, care sa permita o discriminare corecta dintre elevi; stimularea si incurajarea elevilor, prin cristalizarea sentimentului de succes; respectarea ritmului individual al invatarii; ierarhizarea si diferentierea sarcinilor didactice; identificarea lacunelor si a dificultatilor intampinate de elevi; alternarea predarii unitare cu a celei diferentiate; organizarea recapitularii si sistematizarii; folosirea mijloacelor didactice in concordanta cu continutul celor predate si cu particularitatile de asimilare ale elevilor; evaluarea corecta a rezultatelor obtinute; modalitati de ajutorare a elevilor ce intampina dificultati in activitatea de invatare; dozarea temelor si a exercitiilor folosite la ore.
• Proiectarea unor actiuni de orientare scolar-profesionala adecvate, care sa se desfasoare pe tot parcursul scolaritatii, dar mai ales la sfarsit de cicluri si la trecerea in viata activa. In realizarea acestor actiuni trebuie sa primeze interesele elevilor, dar si cererea pietei muncii.

Programe de interventie personalizata

Programul de interventie personalizat (P.I.P.), este o tehnica de planificare si coordonare, ca si planul de servicii personalizat (P.S.P.). Amandoua fac ca individul sa aiba o viziune cat mai completa a nevoilor sale; asigura continuitatea, complementaritatea si calitatea serviciilor, ca raspuns la diversele sala cerinte. P.I.P. constituie o parte a P.S.P., el este o tehnica de lucru permanent pentru unul sau mai multi membrii ai echipei, care isi coordoneaza intrventiile in dirtectia realizarii scopurilor stabilite in P.S.P., pentru persoana respectiva.

Programul de interventie trebuie sa specifice:

1. Directive realizate;
2. Mijloacele utilizate pentru a atinge obiectivele (metode psihologice si terapii educationale integrate, aplicate pe un singur individ);
3. Durata interventiilor;
4. Evaluare la finalul P.I.P.;

Programul de interventie personalizat si planul serviciilor personalizat sunt doua tehnici diferite, ele avand functii diferite. In timp ce planul serviciilor fixeaza obiectivele generale si stabileste prioritatile pentru a raspunde necesitatilor globale ale individului, programul de interventie precizeaza modalitatile de interventie, prin care se ating scopurile vizate. Deoarece planul serviciilor vizeaza satisfacerea ansamblului cerintelor individului, campul sau de aplicare este foarte larg. Campul de aplicare a programului de interventie se limiteaza la un singur scop de dezvoltare si invatare a acestuia.

Ca atare planurile serviciilor se desfasoara un timp mai indelungat, fata de programele de interventie care constituie doar o etapa sau o parte a intregului. Pentru a elabora un plan de servicii ce inglobeaza mai multe domenii, trebuie constituita o echipa interdisciplinara in timp ce pentru realizarea unui program de interventie este necesara o echipa restransa. Ea se compune doar din persoane calificate. De exemplu, logopezii vor stabili un program de interventie in domeniul lor de activitate. Acolo unde se incheie planul serviciilor, prinde viata programul de interventie.

Elementele programului de interventie personalizata

Programul de interventie personalizat se compune din mai multe elemente:

• obiectivele invatarii;
• strategiile de interventie si de invatare pentru fiecare dintre obiectivele utilizate;
• un mecanism continuu de revizuire a programului de interventie si de luare a deciziilor ce privesc continuarea programului.

Prima etapa a unui program de interventie personalizat consta in elaborarea obiectivelor invatarii, care sunt mai specifice si mai precise decat scopurile.

Fiecare actiune face obiectul enuntului uniu obiectiv. Un enunt al obiectivului invatarii contine descrierea comportamentului reprezentativ al achizitiei vizate, descrierea conditiilor de realizare a comportamentului, pragul minim de reusita pe scara achizitiilor.

Planul de interventie personalizat reprezinta ansamblul masurilor sau actiunilor necesare care trebuiesc luate in vederea depasirii sau rezolvarii situatiei de criza sau dificultate in care persoana se afla sau s-a aflat la un moment dat.

Planul de interventie cuprinde totalitatea modalitatilor de realizare a obiectivelor de interventie. Interventia in cadrul sedintelor de consiliere se focalizeaza pe dezvoltarea unor abilitati comune unui grup de clienti. Etapele formularii planului de interventie sunt:

a)formularea obiectivului de lunga durata - exemple: formarea unei stime de sine pozitive, dezvoltarea abilitatilor de management al stresului, dezvoltarea abilitatilor sociale, profesionale etc.;

b)formularea obiectivelor specifice se realizeaza in functie de natura problemei si obiectivul de lunga durata; obiectivele specifice trebuie formulate in functie de componentele comporta-mentale, cognitive sau emotionale ale descrierii problemei;

c) strategiile de interventie sunt formulate pentru fiecare obiectiv specific in parte si sunt realizate prin mai multe activitati specifice.

Evaluarea interventiei vizeaza modificarea cunostintelor, atitudinilor si abilitatilor. Se realizeaza prin: chestionare de atitudini si abilitati ; grile de observare comportamentala, grila de autoevaluare comportamentala ,etc.

MODEL

Elev:
Scoala:
Clasa : a II-a
Invatator :
Profesor itinerant:

Plan de interventie personalizat ( P.I.P.)
Disciplina: limba romana

Obiective pe termen lung :

1. Sa scrie corect litere, silabe, enunturi;
2. Sa scrie corect, lizibil ingrijit respectand spatiul dintre cuvinte;
3. Sa citeascaa, in ritm propriu, litere, silabe, cuvinte;
4. Sa desprinda informatii esentiale dintr-un text audiat;
5. Sa imbine enunturi intr-un mesaj propriu;
6. Sa distinga cuvintele dintr-o propozitie data, silabele dintr-un cuvant, si sunetele dintr-o silaba;
7. Sa pronunte clar si corect enunturi;
8. Sa redea prin cuvinte proprii, cu sprijin, un paragraf/fragment dintr-un text audiat;

Obiective pe termen scurt :

1. Sa citeasca corect, in ritm propriu, litere, silabe, cuvinte ;
2. Sa numere cuvintele in cadrul enuntului;
3. Sa identifice pozitia literelor in cadrul silabelor/cuvintelor;
4. Sa distinga sunetul initial, final sau din interiorul unui cuvant;
5. Sa efectueze exercitii de scriere a literelor, silabelor, cuvintelor si propozitiilor;
6. Sa realizeze exercitii de copiere, transcriere;
7. Sa raspunda la intrebari legate de textul audiat;
8. Sa aprecieze corect spatiul dintre cuvinte;

Strategii didactice folosite : explicatia verbala, conversatia euristica, exercitiul lingvistic;
Material didactic folosit: Abecedar, manualul de lb. romana-cl. a-II-a, fise de lucru;
Perioada de interventie:
Evaluare:
Evaluare orala:

- exercitii de citire a literelor, silabelor, cuvintelor;
- sa raspunda la intrebari legate de textul audiat;

Evaluare scrisa:

- dictarea literelor, silabelor, cuvintelor;
- copierea unui text;
- sa costruiasca propozitii ordonand logic doua, trei cuvinte date;
- sa transcrie corect, caligrafic un text;