Strategii de evaluare a rezultatelor scolare

Evaluarea reprezinta o activitate complexa prin care sint colectate, prelucrate si interpretate informatiile privind potentialul de functionare, starea si functionarea unui sistem, rezultatele acestora. Informatiile obtinute permit aprecierea in baza unor criterii prestabilite si fundamentarea deciziilor ce urmeaza a fi adoptate in scopul imbunatatirii rezultatelor si functionarii sistemului.

Scopul major al evaluarii consta in oferirea unor informatii care permit adoptarea celor mai pertinente (dupa anumite criterii) decizii educationale.

Analiza procesului de evaluare face posibila evidentierea, in fiecare act de evaluare, a urmatoarelor elemente:

subiectul evaluarii, evaluatorul (cel ce evalueaza);

obiectul evaluarii (ce evaluam)',

baza evaluarii (criteriul de evaluare);

scopul evaluarii (de ce evaluam);

instrumentul de evaluare (cu ce evaluam);

determinarea valorilor actuale ale parametrilor obiectului evaluarii (masurarea);

compararea valorilor actuale ale parametrilor cu baza evaluarii (interpretarea);

aprecierea rezultatelor evaluarii in forma unei judecati valorice (diagnoza).

Subiectul evaluarii este persoana ce realizeaza evaluarea. In cadrul scolii acesta, de obicei, este profesorul care isi evalueaza propriile actiuni in procesul predarii, activitatea de invatare a elevilor si rezultatele acesteia; elevul care in procesul instruirii produce nenumarate evaluari si autoevaluari; reprezentantii organelor de conducere ale sistemului de invatamint, care apreciaza eficienta functionarii acestuia; cercetatorii ce evalueaza calitatea curriculumului, un grup de experti sau chiar un program de calculator (in care este obiectivata experienta de evaluare a autorului etc.).

De fapt, nu sint evaluate persoanele, obiectele sau evenimentele, ci caracteristicile lor. Obiectul evaluarii il constituie deci anume aceste caracteristici. Baza evaluarii o reprezinta constructia, numita in literatura de specialitate in mod diferit: etalon, standard, criteriu, scala personala, normativ s. a.

Cazul in care un grup de elevi participa impreuna cu profesorul la evaluarea rezultatelor scolare ale colegilor de clasa reprezinta situatia de coevaluare.

Daca elevul (profesorul) este subiectul propriei evaluari, atunci ne referim la o situatie de autoevaluare.

Dezvoltarea la elevi a unor capacitati autoevalua-tive prin asocierea acestora la propria formare este considerata drept una din functiile principale ale evaluarii [ l ]. Asemenea capacitati pot fi dezvoltate prin evaluarea obiectiva si transparenta a elevului; implicarea lui in coevaluarile colegilor; promovarea unei relatii profesor-elev bazate pe incredere reciproca si conlucrare; formarea unei culturi a evaluarii.

Din definitia notiunii de evaluare rezulta ca actul evaluativ poate fi realizat prin trei operatii de baza: masurare, apreciere, decizie.

Din perspectiva abordarii curriculare, evaluarea este integrata structural, concomitent cu predarea si invatarea in activitatea didactica/educativa, corelata functional cu acestea si poate fi caracterizata ca:

actiune subordonata activitatii didactice/educative, factor de reglare-autoreglare a acestei activitati;

interactiune intre educator si cel educat, resursa de activizare a procesului de invatamint;

modalitate de perfectionare a comunicarii profesor-elev, realizata prin circuite de conexiune inversa (feedback), externa (initiata de profesor) si interna (elaborata de elev);

mijloc de intarire a rezultatelor activitatii didactice/educative [2].

Strategia de evaluare denota modul de integrare a actiunii de evaluare (realizabila prin operatiile de masurare-apreciere-decizie) in structura de functionare a activitatii didactice/ educative [3]. Conceptul de strategie de evaluare reflecta tendinta de extindere a actiunilor evaluative: de la verificarile traditionale la evaluarea proceselor si conditiilor de desfasurare a activitatii didactice, a situatiilor de instruire/invatare [ 1 ].

Clasificarea strategiilor de evaluare poate fi efectuata dupa mai multe criterii.

Dupa momentul in care activitatea de evaluare este incorporata in structura activitatii didactice/educative deosebim:

evaluarea initiala (predictiva)

evaluarea dinamica (pe parcurs)

evaluarea/ma/a (terminala).

Evaluarea initiala reprezinta strategia de masurare-apreciere-decizie realizata la inceputul unei secvente a procesului de invatamint (ciclu de instruire, an de instruire, semestru scolar, capitol, subcapitol, grup de lectii, lectie).

Evaluarea initiala este realizata pentru: determinarea cunostintelor si capacitatilor care reprezinta premie ale asimilarii noilor continuturi si formarea altor competente; pentru detectarea potentialului de instruire (instruibilitatea), potentialului de dezvoltare (dezvoltabilitatea) si a potentialului de educare (educabilitatea), adica a zonei dezvoltarii proxime a elevului; pentru stabilirea unui punct 'de plecare' ce ar servi drept reper la evaluarea progresului scolar.

Evaluarea dinamica reprezinta strategia de masurare-apreciere-decizie realizata pe parcursul unor secvente mai mici ale procesului de invatamint (capitol, subcapitol, grup de lectii, lectie) si vizeaza rezultatele activitatii la diverse etape ale ei. Aceasta strategie se realizeaza prin doua tipuri de evaluare: sumativa (cumulativa) si formativa (continua) [2], care difera prin accentuarea unor aspecte ale invatarii: evaluarea formativa este axata pe 'a sti cum', in timp ce evaluarea sumativa are in vedere 'a sti ca' [1]. Evaluarea formativa se clasificam: imediata (realizabila prin observarea comportamentului scolar al copiilor) si suspendata (realizabila prin verificari). Evaluarea sumativa, la rindul ei, este efectuata printr-o suita de verificari partiale, repartizate pe parcursul programului, ce finalizeaza cu o evaluare de bilant in care se cumuleaza rezultatele inregistrate, in cazul cind evaluarile sumative partiale detecteaza carente in pregatirea elevului, se aplica evaluari detaliate, exploratorii si/sau diagnostice.

Evaluarea finala reprezinta strategia de masurare-apreciere-decizie realizata la sfirsitul unor secvente mai mari ale procesului de invatamint (ciclu de instruire, an de instruire, semestru scolar, capitol).

Evaluarea initiala este realizata la inceputul oricarui segment al instruirii (lectie, subcapitol, capitol, semestru scolar, an de invatamint).

Evaluarea formativa imediata, numita de B. Bloom 'observare formativa', este integrata in metodele didactice utilizate si poate fi realizata la orice etapa a lectiei.

Evaluarea formativa suspendata este efectuata dupa parcurgerea unei unitati de instruire o lectie sau o lectie dubla. Poate fi integrata in evaluarea initiala.

Evaluarea sumativa partiala este realizata dupa parcurgerea unei unitati de instruire mai mare, drept regula, o tema sau un continut predat in decursul unei saptamini (cel mult doua, in functie de specificul disciplinei scolare).

Evaluarea sumativa de bilant este efectuata la sfirsitul studierii unui capitol, la finele unui semestru scolar, cumulandu-se si rezultatele inregistrate pe parcurs.

Evaluarea finala este practicata la incheierea unui an de instruire sau a unei trepte scolare.

Evaluarea este realizata intotdeauna cu un anumit scop. Diversitatea situatiilor educative, precum si spectrul larg de obiective presupun aplicarea unor variate strategii de evaluare, in unele cazuri apare necesitatea de a compara performantele elevilor; in altele - de a determina nivelul achizitiilor elevului in raport cu un obiectiv fixat. Exista situatii in care se impune identificarea abilitatii elevilor de a executa actiuni necesare pentru rezolvarea unei probleme specifice; in alte situatii se urmareste obtinerea unor informatii generale despre performante in contextul dezvoltarii preconizate si al devierilor posibile. In sfirsit, profesorul are nevoie de o intelegere ampla, cuprinzatoare a comportamentului elevului.

Cerintele enumerate pot fi executate prin utilizarea urmatoarelor strategii de evaluare: evaluarea normativa, evaluarea criteriala, evaluarea detaliata, evaluarea exploratorie, evaluarea diagnostica.

Evaluarea normativa

Evaluarea care compara performantele unui elev cu ale altora se numeste evaluare normativa. Ea permite de a determina pozitia relativa a elevului in clasa, de a afla daca intreaga clasa se inscrie in limitele unei norme stabilite la nivelul unitatii de invatamint sau la nivelul tarii. Evaluarea normativa creeaza posibilitatea de a masura progresul scolar. Cel mai frecvent se utilizeaza in activitatile de selectare.

Limite: informatia obtinuta este prea generala pentru organizarea procesului de formare; normele prestabilite deseori sint inconvenabile pentru un elev (o clasa) concret(a).

Evaluarea criteriala

Evaluarea care masoara performantele individuale ale elevului la un obiectiv specific educational se numeste evaluare criteriala. Aceasta strategie este orientata spre nivelul de performanta al unui singur elev, realizarile celorlalti nefiind relevante.

Avantajele evaluarii criteriale consista in flexibilitatea si adaptabilitatea ei la diverse curriculumuri, in posibilitatea masurarii capacitatilor specifice la diferite niveluri si a identificarii nivelurilor acceptabile de formare a capacitatilor.

Evaluarea criteriala se utilizeaza la probele de absolvire, in evaluarea curenta.

Limite: lipsa informatiei despre pozitia relativa a elevului in clasa; concentrarea pe nivelul de performanta doar al unui singur elev.

Evaluarea detaliata

Rezolvarea oricarei probleme implica un complex de activitati (problema in acest context are o semnificatie foarte larga). Dificultatile ce apar in acest proces sint cauzate fie de lipsa unor capacitati specifice, fie de inaptitudinea elevului de a integra capacitatile necesare intr-o suita de pasi ce conduc la solutionarea problemei, fie de faptul ca abilitatile formate nu sint aplicate in situatii noi. Evaluarea realizarii unei sarcini, in cadrul careia o capacitate este divizata in unitati didactice si masurata-apreciata fiecare in parte, se numeste evaluare detaliata.

Avantaje: selectarea obiectivelor de referinta, identificarea pasilor ce conduc la rezolvarea problemei, evidentierea unor unitati de invatare comune, pe care elevul trebuie sa le stapineasca.

Evaluarea detaliata necesita un interval de timp mai mare si in multe sisteme de invatamint este efectuata de specialisti in domeniu.

Evaluarea exploratorie

Evaluarea care se angajeaza sa confirme ca un elev a ramas in urma colegilor de clasa se numeste evaluare exploratorie. Ea permite de a contura competentele la formarea carora elevul intimpina dificultati.

Evaluarea exploratorie este orientata pe curriculum: se face o trecere in revista a deprinderilor de baza. Daca in rezultatul evaluarii sint detectate discrepante neinsemnate intre ceea ce realizeaza elevul si ceea ce se asteapta de la el, atunci sint proiectate actiuni de remediere, in cazul unor discrepante mari, se recurge la o evaluare diagnostica.

Avantaje: posibilitatea de a evalua structura achizitiilor elevului, de a contura ariile de continut in care acesta se confrunta cu dificultati de invatare.

Limite: perioada indelungata de timp necesara pentru identificarea riguroasa a multiplelor capacitati prevazute de curriculum.

Evaluarea diagnostica

Evaluarea care se angajeaza sa determine cauzele restantelor unui elev se numeste evaluare diagnostica. Aceste cauze pot fi atit de ordin intern (proiectarea si aplicarea nesatisfacatoare a interventiilor educative etc.) cit si de ordin extern. La evaluarea diagnostica se recurge daca: s-a stabilit ca abilitatile si comportamentul elevului difera semnificativ de cele prevazute pentru o dezvoltare si formare normala; discrepanta dintre nivelul achizitiilor elevului si obiectivele preconizate persista sau este in crestere; discrepanta nu se inscrie in limitele variatiei normale si interventiile profesorului nu conduc la schimbari vizibile.

In cadrul evaluarii diagnostice, profesorul observa comportamentul elevului in diferite situatii si conditii. O informatie pertinenta poate fi obtinuta prin combinarea metodelor formale si informale de evaluare.

Avantaje: posibilitatea depistarii si intelegerii cauzelor ce provoaca probleme de invatare, in consecinta pot fi elaborate remedii precise.

Consumul mare de timp necesar pentru elaborarea instrumentelor de evaluare si evaluarea propriu-zisa constituie principala dificultate la utilizarea acestei strategii de evaluare.

Aceste cinci strategii de evaluare reprezinta strategiile de baza utilizate in scoala. Diferentierea dintre ele nu este absoluta. Si evaluarea detaliata, si evaluarea exploratorie, si cea diagnostica sint, de fapt, evaluari criteriale.

Evaluarea exploratorie presupune examinarea achizitiilor elevului de la o 'inaltime mare' (pot fi analizate numai elementele importante). Evaluarea criteriala este o apreciere de la o 'inaltime medie' (sint vizibile practic toate detaliile). Evaluarea detaliata constituie o examinare 'cu lupa' a landsaftului achizitiilor (desi sint observate cele mai mici detalii, sint explorate doar unele dintre componentele landsaftului). Evaluarea diagnostica este o cercetare 'cu lupa', efectuata insa pe anumite portiuni.

REPERE BIBLIOGRAFICE

Radu, I, T., Evaluarea in procesul didactic, Bucuresti, Editura Didactica si Pedagogica - L4.,2000.

Cristea, S., Dictionar de pedagogie, Chisinau-Bucuresti, Grupul editorial Litera-Eitera International, 2000.

Cristea, S., Evaluarea procesului de invatamint (II) // Tribuna invatamintului, 563/2000.