ROLUL MOTIVATIEI IN PROCESUL EDUCATIONAL

ROLUL MOTIVATIEI IN PROCESUL EDUCATIONAL

Motivatia poate fi definita ca ansamblul factorilor care determina si intretin conduita unui individ. Are rol de activare si de mobilizare energetica, precum si de directionare a activitatii catre atingerea anumitor obiective. Intensitatea ei da masura eforturilor depuse pentru satisfacerea trebuintelor in cauza, iar perseverarea reflecta gradul de vointa de care individul dispune. Daca motivatia denota, in mod obisnuit, o stare de necesitate in sens larg, motivele constituie formele concrete in care se exprima aceste nevoi.

Motivatia invatarii se refera la totalitatea factorilor care il determina pe elev sa se angajeze in activitati de insusire de cunostinte si formare de deprinderi ori de exersare si consolidare a acestora. Relatia dintre motivatie si invatare este biunivoca: dorinta de a afla lucruri noi ori doar de a obtine note bune stimuleaza invatarea, dar si satisfactia data de performantele datorate invatarii sustin interesul pentru activitatile didactice. De altfel, nu exista motivator mai bun (in scoala, ca si in viata) decat succesul.

Dinamica motivatiei este diversa si depinde de variabile ca varsta elevilor, interesele acestora, personalitatea profesorului, natura disciplinei scolare, inclinatiile sau carentele elevilor, experientele de invatare anterioare etc. Motivele pentru care elevii vin la scoala si se angreneaza in activitati didactice sunt diferite, complexe, uneori chiar contradictorii. In general, exista o ierarhie a motivelor, redata grafic sub forma piramidei lui Maslow. Daca la baza se gasesc trebuintele fiziologice (alimentare, hidrice etc.), indata ce ele sunt satisfacute se activeaza cele imediat superioare, trebuintele de securitate. Deasupra lor se afla trebuintele de dragoste si apartenenta la grup, urmate de cele referitoare la apreciere sociala si stima (nevoia de recunoastere a competentei si a meritelor), la randul lor fiind surclasate de trebuinte de cunoastere, respectiv trebuinte estetice. In varful piramidei se situeaza trebuinta de auto-actualizare (self-actualization), concept prin care Maslow voia sa defineasca starea de auto-implinire in care cei ce o traiesc isi realizeaza potentialul lor cel mai inalt in maniera lor cea mai personala.

Daca trebuintele inferioare exprima un deficit ce se cere compensat, cele superioare denota o propensiune catre acumulare (amplificare, dezvoltare).

Motivele, ca atare, sunt diferite: inconstiente (cele instinctuale si pulsionale), dar si constiente (afective, rationale); primare (biologice) si secundare (psihosociale); simple si complexe; momentane ori de durata etc.

Pentru ratiuni ce tin de concizie, putem distinge doua categorii motivationale mari in incercarea de a sorta stimulii ce determina elevii sa participe la activitatile didactice:

a)      motivatie extrinseca: obtinerea unor recompense (materiale sau simbolice);

b)      motivatie intrinseca: din dorinta de a sti sau de a reusi.

Uneori motivatia elevului pentru invatare vizeaza evitarea unei pedepse ori mascarea unor insatisfactii de alta natura (esec in relatiile interpersonale). In principiu insa, nevoia de performanta scolara reflecta dorinta de competenta personala.

Desi se face distinctie intre motivatia exterioara intereselor individului si cea venita din interior, in fapt orice motivatie extrinseca serveste unei motivatii intrinseci (copilul ce invata pentru recompensa o foloseste pentru a-si satisface o nevoie interna). In scoala insa trebuie facuta o deosebire clara intre cele doua, deoarece atitudinea profesorului fata de elevi difera radical atunci cand ei invata "pentru nota" sau o fac din placere. Pentru ca motivatia intrinseca are un randament net superior celei extrinseci, profesorul este dator sa incerce activarea celei dintai, lucru mai usor de spus decat de facut. Nu este insa un fenomen rar faptul ca atitudinea sa fata de sine, fata de elevi si fata de materia de predat influenteaza decisiv implicarea elevilor in actul invatarii. Sunt de notorietate exemple de profesori care, prin entuziasm si talent pedagogic, au reusit sa mobilizeze elevii in a se implica in activitati scolare sau extrascolare refuzate anterior (olimpiade, cercuri etc.).

Motivatia superioara nu se activeaza automat, ci este influentata de o serie de factori cum ar fi intensitatea dorintei de a face lucrul cu pricina, probabilitatea reusitei si gradul de atractivitate a performantei. Riscul implicat si prestigiul asociat sarcinii moduleaza in grad determinant nivelul motivatiei. Nu este de mirare deci ca exclusivitatea unor cluburi sau societati, dificultatile ridicate in calea celor ce vor sa obtina o anumita slujba sau nivelul crescut de pericol asociat unor ocupatii cresc interesul pentru ele. La fel, preturile exorbitante asociate cu raritatea produselor devin factori motivatori garantati pentru unele persoane din "lumea buna".

Reglarea relatiei dintre motivatie si performanta se obtine prin ajustarea nivelului de aspiratii. Daca acesta este adeseori nerealist si fixat cu mult peste posibilitatile reale ale individului (fara a tine cont nici de oportunitatile mediului economic si social concret), in timp el se reduce, devenind un obiectiv mai bine precizat si mai rational plasat pe scara intereselor de perspectiva. Nivelul de aspiratii reprezinta etalonul esential in functie de care o anumita realizare este judecata in termeni de "reusita" sau "nereusita". Aspiratiile inalte nu trebuie refuzate puberilor si adolescentilor, fiindca ele genereaza un elan enorm, benefic in planul valorificarii aptitudinilor si talentelor speciale (mai ales daca le judecam prin prisma zonei proximei dezvoltari). De altfel, adolescentii au nevoie sa se confrunte direct cu propriile lor limite, aceasta fiind parte a efortului mai general de definire a unei identitati personale. Dezamagirea esecului este convertita in abilitati de autoevaluare mai eficace, iar eforturile ulterioare vor fi astfel mai bine dozate si orientate. Catre sfarsitul perioadei, ei devin mai pragmatici si mai realisti. Scopurile finaliste sunt convertite in obiective precise, cu termene clare si paliere intermediare de atins. Apar astfel si niveluri de expectanta, adica etaloane la care sunt raportate rezultate concrete obtinute in urma unor activitati bine definite. Succesele sau insuccesele ajusteaza parcursul catre realizarea scopurilor de perspectiva, generand un optim al ecuatiei "motivatie - performanta".

Legea optimumului motivational (sau legea Yerkes - Dodson) defineste tocmai acest echilibru care trebuie sa existe intre motivatie si performanta. Daca in cazul sarcinilor simple, rutiniere, se constata o relatie cvasi-liniara intre intensitatea trairii motivationale si gradul de succes in activitate, situatia se schimba atunci cand avem de a face cu sarcini complexe, importante, ce presupun asumarea unor riscuri. Daca submotivarea conduce in mod inevitabil la performante scazute, putem avea surpriza ca si supramotivarea sa aiba acelasi efecte, dar din cu totul alte cauze (blocaj psihic, stres intens, atac de panica). Cu siguranta, tipul temperamental, miza rezultatului, variabilele ambientale, fiziologice sau psihosociale isi pun amprenta asupra conduitei individuale. In general se considera ca un nivel moderat al motivatiei se coreleaza cu un nivel maxim al performantei, dar valoarea exacta difera de la individ la individ.

Lipsa de motivatie pentru invatare apare la unii elevi (indeosebi la cei cu tulburari de invatare ori la cei cu probleme comportamentale), fiind incriminati o serie de factori de ordin neuro-perceptiv (la primii) sau socio-culturali (la ultimii). M. E. Seligman (1975) a studiat experimental conduita de demisie in cazurile in care subiectul nu poate face nimic pentru a modifica rezultatul negativ al situatiei in care se afla. Conceptul de neajutorare invatata (learned helplessness) se traduce in scoala prin obisnuirea copilului cu ideea ca este dependent de altii, ca nu e capabil sa obtina rezultate superioare si ca, in general, nu merita sa depuna niciun efort pentru a iesi din starea de incompetenta indusa in care se complace. Daca profesorul este incredintat ca acest elev este intr-adevar incapabil sa faca vreun progres educational, conditiile "profetiei auto-implinite" a esecului scolar sunt astfel intrunite.