Strategii si tehnici de evaluare

Strategii si tehnici de evaluare

Strategiile de evaluare reprezinta moduri de alegere si combinare a metodelor, tehnicilor si probelor de evaluare a randamentului scolar, si de stabilire a momentului in care ele se aplica, in conformitate cu obiectivele urmarite si cu continuturile selectate.

Strategiile sau formele de evaluare ingaduie o anumita clasificare, daca se pleaca de la trei repere principale: cantitatea de informatie sau experienta incorporabila de catre elevi, axa temporala la care se raporteaza verificarea si sistemul de referinta pentru emiterea valorizarilor. In functie de primul criteriu, analistii au stabilit doua tipuri: evaluarea partiala, cand se verifica elemente cognitive sau comportamentale secventiale(prin ascultarea curenta, extemporale, probe practice curente) si evaluarea globala, cand cantitatea de cunostinte si deprinderi este mare, datorita cumularii acestora (prin examene si concursuri). In functie de perspectiva temporala, putem identifica evaluarea initiala , care se face la inceputul unei etape de instruire (prin teste docimologice,concursuri etc.), evaluarea continua , care se face in timpul secventei de instruire (prin tehnici curente de ascultare, teze etc.) si evaluarea finala, care se realizeaza la sfarsitul unei perioade de formare (prin examene,de pilda). In functie de cel de-al treilea criteriu putem delimita evaluarea formativa (cand sistemul de referinta este extern, cerintele fiind explicitate in programe sau manuale scolare), evaluarea clasificatorie (cand sistemul de referinta il constitue performantele grupului de apartenenta), si evaluarea autocentrica (cand sistemul de raportare este constituit din nivelul propriilor performante anterioare ale elevului).

Prin coroborarea celor trei criterii (la care se mai pot adauga si altele) se ajunge la o alta clasificare, devenita clasica: evaluarea cumulativa (sau sumativa) si evaluarea continua (sau formativa). Analiza comparativa, realizata de I.T.Radu(1988), pune in evidenta urmatoarele note si caracteristici ale celor doua mari strategii: evaluarea cumulativa se realizeaza prin verificari partiale, incheiate cu aprecieri de bilant asupra rezultatelor, pe cand cea continua se face prin verificari sistematice, pe parcursul programului, pe secvente mai mici. Evaluarea cumulativa opereaza prin verificari prin sondaj in randul elevilor si in materie, pe cand evaluarea continua are loc prin verificarea tuturor elevilor si a intregii materii, dat fiind faptul ca nu toti elevii invata deopotriva un continut la fel de bine. Prima strategie vizeaza, in principal, evaluarea rezultatelor, avand insa efecte reduse asupra imbunatatirii procesului, pe cand cea de-a doua are drept scop ameliorarea lui, scurtand considerabil intervalul dintre evaluarea rezultatelor si perfectionarea activitatii. In evaluarea sumativa se apreciaza rezultatele, prin compararea lor cu scopurile generale ale disciplinei, iar in evaluarea continua se pleaca de la obiectivele operationale concrete; cea sumativa exercita, in principal, functia de constatare a rezultatelor si de clasificare a elevilor, pe cand cea formativa are functia prioritara de clasificare, dar nu definitiva, prin lasarea unui camp deschis sanctionarilor apreciative viitoare. Primul tip de evaluare genereaza atitudini de neliniste si stres la elevi, iar cel de-al doilea determina relatii de cooperare intre profesori si elevi, cultivand simultan capacitatea de evaluare si autoevaluare la nivelul elevilor. Sub aspectul folosirii timpului, prima forma utilizeaza o parte considerabila din timpul instruirii, pe cand cea de-a doua sporeste timpul alocat acesteia prin prin diminuarea celui afectat evaluarii. Observam ca ambele strategii presupun atat avantaje, cat si dezavantaje.Astfel, cele doua moduri nu trebuie sa fie utilizate in chip autarhic, exhaustiv, ci prin imbinare si complementare. Ceea ce pierde, eventual, printr-o strategie, se castiga prin cealalta.

In conceptia lui B.S.Bloom, evaluarea formativa este acel tip de evaluare care se realizeaza pe tot parcursul unui demers pedagogic, este frecventa sub aspectul temporal si are ca finalitate remedierea lacunelor sau erorilor savarsite de elevi. ,,Evaluarea formativa nu-l judeca si nu-l claseaza pe elev. Ea compara performanta acestuia cu un prag de reusita dinainte fixat"(Mayer,2000,p.25). Dupa De Lasheere, evaluarea formativa are drept tinta sa identifice situatiile in care elevul intampina o dificultate, in ce consta aceasta si care sunt caile de depasire. Acest mod de a evalua nu se finalizeaza numai decat prin note sau clasificari. Evaluarea formativa este orientata spre ajutorarea in mod operativ a elevului. Evaluarea sumativa vizeaza clasificarea si atestarea progreselor elevilor.Ea va arata gradul de realizare a obiectivelor, fie comparandu-i pe elevi intre ei, fie raportand performantele obtinute la standardele asteptate.

De Lasheere vorbeste si de evaluarea normativa, cea prin care se interpreteaza scorul obtinut in urma unui test clasic de inventariere a cunostintelor sau de inteligenta, scor plasat intr-o distributie statistica: performanta unui individ este judecata printr-o raportare la performanta altuia, distributia performantelor constituind norma.

Vizand stabilirea raportului dintre rezultatele obtinute in procesul instructiv-educativ si cele scontate prin formularea obiectivelor operationale, strategiile de evaluare reprezinta componenta actiunii educationale care valideaza, respectiv confirma sau infirma atingerea performantelor urmarite in activitatea instructiv-educativa. Plecand de la informatiile obtinute in urma aplicarii strategiilor de evaluare, evaluatorul va proiecta si realiza reglarea si optimizarea instructiei si educatiei in etapele ulterioare.

Metodele de evaluare sunt cai, instrumente, modalitati de actiune, prin intermediul carora, evaluatorul obtine informatii in legatura cu randamentul scolar al elevilor, cu performantele acestora, cu nivelul de stapanire al cunostintelor, de formare a abilitatilor etc., prin raportarea la obiectivele propuse si la continuturile stiintifice.

Tehnicile de evaluare reprezinta formele concrete pe care le imbraca metodele si presupun, uneori, utilizarea de instrumente de evaluare (teste, referate etc.) pentru a putea fi puse in practica.

De altfel, insasi metodele de evaluare, la fel ca metodele de predare-invatare, este necesar sa fie valorificate, in egala masura de profesor si de elevi, ca autentice instrumente de lucru - de predare, invatare, control, evaluare etc.

Probele de evaluare sunt instrumente de evaluare gandite, proiectate, administrate-comunicate si corectate de catre profesor. Ele sunt stabilite in functie de continuturile de invatat si de obiectivele propuse, pentru a testa si evalua performantele elevilor si pot consta in simple intrebari, in intrebari-problema, in exercitii, in probleme, in sarcini de lucru cu caracter teoretic, practic sau teoretico-practic.

Intrucat orice produs de instructie si educatie urmareste formarea si dezvoltarea anumitor comportamente si competente la elevi, prefigurate in obiectivele operationale stabilite in prealabil, este firesc ca aceleasi obiective sa stea la baza evaluarii didactice. De aceea, intre probele de evaluare si obiectivele operationale exista o corelatie foarte stransa, in sensul ca probele de evaluare sunt construite prin raportare directa la obiectivele operationale.