Succes si insucces scolar

Fiecare traiectorie scolara are o istorie unica ce poate fi povestita in moduri diferite, in functie de punctul de vedere adoptat: al elevului, al parintelui, al profesorului. Povestea contine, inevitabil, referiri la performantele elevului, la succesele si insuccesele care marcheaza aceasta traiectorie. Interesul tuturor pentru performantele elevilor nu este intamplator. Notele scolare, statutul de "elev bun' sau "elev slab', accesul sau insuccesul la examene influenteaza nemijlocit pozitia elevului in familie ii in grupul de prieteni, dar si prestigiul familiei, perceptia sociala a acesteia, calitatea educatiei in familie. Scoala insasi este evaluata de comunitatea sociala in functie de notele obtinute de elevii sai. in acest context, succesul scolar a devenit, prin extindere, un fel de etalon al calitatii tuturor celor implicati in acest proces elevi, profesori, parinti, institutii scolare si comunitati sociale), in timp ce insuccesul ori esecul scolar antreneaza deprecierea individului, a scolii si a familiei si, de multe ori, el devine sinonim cu esecul in viata. Insuccesul nu mai este doar o problema pedagogica, ci si una sociala.

Studiile consacrate insuccesului scolar au pus in evidenta un fenomen complex, cu multiple fatete si dimensiuni, care nu poate fi usor surprins intr-o definitie. De cele mai multe ori, insuccesul scolar a fost definit prin raportare la ceea ce reprezinta reversul sau, adica succesul scolar. Se considera ca intre succesul si insuccesul scolar exista o relatie dinamica, dialectica si complexa. Asa cum nu poate exista un succes total si continuu, tot asa nu poate exista un insucces definitiv si global. Cel nai frecvent ne intalnim cu succese sau insuccese partiale. Sintagma insucces scolar este utilizata alternativ cu cea de esec scolar, fiind considerate pana la un anumit sinet sinonime. in ceea ce ne priveste, am optat pentru cea de insucces scolar, intrucat, pe de o parte, este mai neutra, cu o incarcatura afectiva mai mica si cu un impact psihologic negativ mai redus, iar pe de alta parte, ofera o perspectiva mai optimista asupra posibilitatilor de redresare.

Notiunile de succes si insucces scolar nu sunt atemporale, ci sunt impuse de istoria sociala. Din acest unghi, succesul scolar consta in "obtinerea unui randament superior in activitatea instructiv-educativa, la nivelul cerintelor programelor si al finalitatilor invatamantului', iar insuccesul se refera la "ramanerea in urma la invatatura sau la neindeplinirea cerintelor obligatorii din cadrul procesului instructiv--educativ, fiind efectul discrepantei dintre exigente, posibilitati si rezultate' (Popescu, 1991, dupa Salavastru, 2004, p.230).

Din aceste definitii sesizam relativitatea notiunilor in discutie. Altfel spus, reusita sau nereusita elevului la invatatura nu pot fi judecate in sine, fara raportare la exigentele normelor scolare. Performantele elevilor, masurate si evaluate cu ajutorul diferitelor instrumente docimologice, sunt raportate la un anumit nivel de cerinte, stabilite in functie de varsta, dar si de exigentele specifice ale unui sistem educational. Aceasta face sa avem o diversitate de interpretari ale notiunilor de succes si insucces, in functie de traditiile culturale si educative ale diferitelor tari, exprimate in sistemele de evaluare, filierele scolare, modalitatile de trecere de la un nivel de scolaritate la altul, normele si gradul de exigenta in ceea ce priveste calitatea instruirii. De exemplu, unele tari au desfiintat repetentia, cel putin la nivelul invatamantului de baza, intrucat se considera ca provoaca traume psihoafective, in timp ce alte tari considera repetentia drept un mijloc pedagogic pozitiv, care-l poate ajuta pe elev sa atinga standardele minime de cunostinte pentru a trece in clasa urmatoare.

In afara acestor norme obiective stabilite de sistemele educative ale fiecarei tari, cu ajutorul carora se judeca reusita sau esecul, exista si norme subiective, traduse prin modul particular in care elevul si chiar si parintii percep si evalueaza rezultatele scolare. Succesul si insuccesul trebuie studiate in mai multe registre. Imposibilitatea de a gasi definitii satisfacatoare ne obliga sa incercam a fixa intelesul insuccesului scolar prin raportare la formele de manifestare si criteriile de apreciere. in practica scolara, insuccesul elevilor imbraca o gama variata de manifestari, de la formele cele mai simple, de ramanere in urma la invatatura, pana la formele persistente si grave, repetentia si abandonul, fiecare fiind traita individual la niveluri specifice de intensitate, profunzime si persistenta.

O prima distinctie pe care o regasim in literatura pedagogica este aceea intre:

insuccesul generalizat (situatie in care elevul intampina dificultati de adaptare la viata scolara in ansamblu si nu face fata baremelor minime la majoritatea obiectelor de invatamant)

insuccesul limitat, de amplitudine redusa (situatie in care elevul intampina dificultati doar la unele materii de invatamant sau chiar la una singura).

O a doua distinctie este aceea intre:

- insuccesul scolar de tip cognitiv, ce are in vedere nerealizarea de catre elev a obiectivelor pedagogice si se exprima in rezultate slabe la examene, corigente, repetentie, - insucces de tip necognitiv, care se refera la inadaptarea elevului la exigentele ambiantei scolare.

Insuccesul scolar poate avea un caracter episodic, de scurta durata, limitat la circumstantele unor dificultati in rezolvarea sarcinilor de invatare, sau poate avea aspectul unui fenomen de durata, exprimat in acumularea de lacune pe perioade mai mari de timp, un semestru sau un an scolar.

Aceste dimensiuni ale insuccesului scolar care privesc amploarea si persistenta cu care el se manifesta pot fi surprinse si in descrierea fazelor pe care le parcurge fenomenul in discutie (Konopnicky, 1978; Popescu, 1991, dupa Salavastru, 2004, p.231):

faza premergatoare, caracterizata prin aparitia primelor probleme in realizarea sarcinilor scolare, a primelor goluri in cunostintele elevului, incetinirea ritmului in raport cu ceilalti elevi; in plan psihologic, impactul acestor dificultati se exprima in aparitia primelor simptome ale nemultumirii elevului in legatura cu scoala, in lipsa interesului si a dorintei de a invata. Acesta e un insucces episodic, de scurta durata, care poate fi usor recuperat daca e sesizat la timp; din nefericire, aceasta stare de lucruri poate sa ramana necunoscuta atat profesorilor si parintilor, cat si elevului insusi, care nu intelege ce se intampla si cum a ajuns sa nu mai faca fata sarcinilor scolare;

. faza de retrapaj propriu-zis, caracterizata prin acumularea de goluri mari in cunostintele elevului si evitarea oricarei incercari de indeplinire independenta a sarcinilor. Pe plan psihocomportamental, apar aversiunea fata de invatatura, de profesori si de autoritatea scolara in general, perturbarea orelor, chiulul de la ore si alte forme de negare a activitatii scolare; notele proaste si atitudinea elevului fata de scoala sunt simptome usor de sesizat, si acum intervin primele incercari oficiale de rezolvare a problemei; daca aceste incercari nu sunt cele adecvate, esecul se adanceste;

faza esecului scolar formal, care se exprima in repetentie sau abandon scolar, cu consecinte negative atat in ceea ce priveste dezvoltarea personalitatii, cat si integrarea sociala si profesionala.

Delimitarea formelor de insucces scolar se poate face si recurgand la ceea ce Riviere (1991, cf. Jigau, 1998, p. 34) a numit indicatori ai existentei unor forme stabilizate de esec:

indicatori proprii institutiei de invatamant: rezultatele slabe la examene si concursuri scolare, repetentia;

indicatori exteriori institutiei scolare tipul de orientare dupa terminarea scolaritatii obligatorii (intreruperea studiilor apare ca o forma de esec), rata ridicata de somaj printre tinerii sub 25 de ani, rata de analfabetism;

indicatori referitori la efectele esecului in plan individual: rata de abandon scolar si absenteism, trairea subiectiva a esecului.

Se observa o largire a sferei de cuprindere a insuccesului scolar prin includerea a ceea ce se intampla dupa terminarea scolaritatii obligatorii, respectiv continuarea sau intreruperea studiilor, gradul de integrare profesionala si sociala. Reusita sau nereusita scolara nu pot fi apreciate exclusiv dupa performantele strict scolare, exprimate in note. invatarea trebuie sa isi dovedeasca eficienta prin competentele reale ale tinerilor, probate in situatia competitiei pe piata muncii, si nu in mod formal, printr-o diploma de studii. Prin aceasta extindere a insuccesului scolar la fenomenele postscolare se repune de fapt in discutie ideea ca avem de-a face nu doar cu o problema pedagogica, ci si cu una socioeconomica.

Atunci cand se vorbeste de insuccesul scolar, apare in mod frecvent si conceptul de inadaptare scolara. Inadaptarea scolara se refera atat la dificultatile de a indeplini sarcinile scolare, cat si la esecul de integrare in mediul scolar din care elevul face parte. Se admite, in general, ca un elev este adaptat atunci cand reuseste sa aiba relatii cu ceilalti elevi si un mod adecvat de a raspunde exigentelor scolare. Evaluarea adaptarii scolare presupune luarea in consideratie a acordului care se realizeaza intre elev si mediul scolar in diferite momente, tinand cont de o serie de indicatori, si anume (Jigau, 1998, dupa Salavastru, 2004, p.232):

aptitudinea elevului de a-si insusi informatiile transmise si posibilitatile de operare cu acestea;

capacitatea de relationare cu grupul scolar;

interiorizarea unor norme scolare si valori sociale acceptate.

Din analiza acestor indicatori putem sesiza usor faptul ca indeplinirea sarcinilor de invatare reprezinta doar o dimensiune a adaptarii scolare, care trebuie completata cu analiza indicatorilor relationali. Pot exista elevi care raspund bine dimensiunii pedagogice, in sensul ca pot sa-si insuseasca cunostintele la nivelul cerut de programele scolare, dar au probleme in ceea ce priveste relationarea cu colegii si profesorii sau respectarea regulilor colectivitatii scolare.

Studiile consacrate inadaptarii scolare se refera indeosebi la debutul scolaritatii (intrarea copilului in clasa I), pe motivul ca au o frecventa mai ridicata, o mare diversitate si pot sa aiba consecinte nefaste pentru intreaga traiectorie scolara. in ceea ce priveste raporturile dintre cele doua notiuni - insuccesul scolar si inadaptarea scolara -, opiniile sunt impartite. Unii autori considera ca inadaptarea este o forma a insuccesului scolar, avand o sfera de cuprindere mai restransa (Popescu, 1991, dupa Salavastru, 2004, p.232), in timp ce altii considera ca sferele celor doua notiuni se intersecteaza, existand atat elemente comune, cat si elemente specifice fiecareia (Coasan, Vasilescu, 1988, dupa Salavastru, 2004, p.232). Putem concluziona ca starea de insucces scolar nu poate fi tratata la modul general si absolut, deoarece este un fenomen cu multiple fatete. Identificarea formei concrete de manifestare a insuccesului scolar este primul pas, dupa care se pot formula ipoteze referitoare la cauzele lui si se pot contura strategii de interventie.

Factorii insuccesului scolar

Una dintre cele mai cunoscute clasificari din literatura de specialitate prezinta, ca determinanti esentiali ai insuccesului pe care il poate inregistra educabilul in activitatea scolara, urmatoarele categorii de factori:

Factorii de natura individuala ;

Factorii de natura scolara;

Factorii de natura familiala;

Factorii de natura individuala

In aceasta categorie se inscriu toate acele caracteristici ale elevului / studentului care ii creeaza dificultati in traiectoria scolara fie prin faptul ca ingreuneaza asimilarea cunostintelor sau formarea de priceperi si deprinderi (invata mai greu sau nu reuseste sa-si realizeze adecvat temele/ sarcinile scolare), fie prin faptul ca genereaza probleme la nivel afectiv-relational (cu efect de adaptare deficitara la grupul de colegi sau chiar inadaptare ).

Multa vreme psihologii au considerat inteligenta drept cel mai important factor al reusitei scolare, studiile ulterioare demonstrand insa ca ea este doar unul dintre factorii importanti pentru modul in care facem fata cerintelor scolare. Desi multe cadre didactice fac greseala de a considera nivelul reusitei scolare strans legat de nivelul de inteligenta, numeroase cercetari au demonstrat faptul ca IQ(coeficientul de inteligenta) influenteaza realizarea cerintelor la inceputul scolaritatii. Pe masura ce educatia inainteaza creste mult mai mult rolul altor factori care ne ajuta /ne creeaza dificultati in traseul nostru scolar.

Inteligenta ramane un reper fundamental in discutia despre insuccesul scolar mai ales in cazul deficientei mentale (IQ< ) deoarece in aceasta situatie ingreuneaza sau chiar limiteaza posibilitatile educabilului de a intelege ceea ce invata sau de a asocia (lega) informatiile in sarcini mai complexe de lucru.

Se vorbeste astazi tot mai mult despre educabilitatea cognitiva, care vizeaza in principal ameliorarea eficientei intelectuale prin elaborarea unor metode de recuperare centrate pe individ, respectiv pe tipul de deficienta constatat in prelucrarea la nivel mintal a informatiilor. Un program elaborat special pentru depistarea functiilor cognitive deficitare si recuperarea acestora este cel elaborat de R. Feurstein (1970) si numit Programul de imbogatire Instrumentala. Acesta se bazeaza pe doua concepte-cheie: cel de modificabilitate cognitiva si cel de invatare mediata. Modificabi-Iitatea cognitiva defineste capacitatea individului de a remodela cunostintele acumulate in functie de situatiile-problema ivite, iar invatarea mediata este "un proces de interactiune intre un organism (intelect) in formare si un adult competent care se interpune intre copil si sursele externe de informatie, determinand o mediere a acestora in sensul selectarii, transformarii, sistematizarii, pentru a determina formarea unor instrumente cognitive eficiente' (Feurstein, 1970, pp. 358-359, cf. Szamoskozi, 1997, p. 44).

Cauza principala a diferentelor ce apar intre performanta si potentialul intelectual real al copilului se afla, in conceptia lui Feurstein, in insuficienta procesului de invatare mediata oferit de mediul scolar, familial si social. Astfel, profesorul este cel care mediaza experientele de invatare ale elevilor, le faciliteaza abordarea situatiilor-problema cu care se confrunta, favorizeaza aparitia motivatiei intrinseci pentru sarcina, ii face sa constientizeze dificultatile si sa caute calea prin care fiecare dificultate poate fi depasita.

In multe cazuri, insuccesele scolare ale elevilor nu sunt determinate de insuficiente intelectuale, ci de alti factori cu caracter individual, si anume: factori de ordin somato-fiziologic (dezvoltarea fizica, starea de sanatate si echilibrul fiziologic), factori afectiv-motivationali si de personalitate. Anomaliile si dereglarile in dezvoltarea fizica favorizeaza instalarea starii de oboseala, cu repercusiuni asupra activitatii intelectuale a elevilor. Starea generala a sanatatii isi pune amprenta asupra puterii de munca si a rezistentei la efort. Unui copil care oboseste repede din cauza unei sanatati mai subrede ii va fi mult mai greu sa efectueze o munca rapida si de buna calitate in cazul unui efort prelungit. R. Deriviere constata ca starea sanatatii joaca un rol cu atat mai important cu cat inteligenta este mai deficitara.

Dificultatile de ordin fiziologic pot avea o influenta directa sau una indirecta asupra activitatii scolare. Influenta directa se exprima prin cresterea gradului de oboseala, prin reducerea capacitatii de mobilizare si de concentrare. Influenta indirecta presupune interventia unor factori de atitudine din partea parintilor si a copilului ca reactie la aceste dificultati (tendinta familiei de a supraproteja copilul chiar dupa ce s-a insanatosit, ceea ce poate sa-l mentina intr-o atitudine de neimplicare, pasivitate scolara, mereu existand "scuza" legata de starea de sanatate).

Motivatia ("motorul dezvoltarii umane, cea care ne mobilizeaza, ne orienteaza si ne sustine energetic actiunile") indeplineste un rol major in reusita scolara a elevilor. Motivatia intrinseca isi are sursa in insasi activitatea desfasurata si se satisface prin indeplinirea acelei activitati. Ea il determina pe elev sa participe la o activitate pentru placerea si satisfactia pe care aceasta i-o procura (ex.: bucuria de a descoperi mai mult intr-un domeniu, satisfactia pe care ti-o ofera faptul ca poti realiza ceva mai bine, la nivel superior de performanta ), fara avea in prim plan conditionarile unor factori exteriori lui.

Motivatia extrinseca este aceea a carei sursa se afla in exteriorul individului si a activitatii desfasurate. Angajarea in activitate e vazuta ca un mijloc de atingere a unor scopuri si nu ca un scop in sine. Daca un elev invata pentru a primi anumite recompense (note bune, laude, cadouri din partea parintilor), din dorinta de a fi primul in clasa ori din teama de esec sau teama de pedeapsa, atunci spunem ca activitatea de invatare este motivata extrinsec.

Pe parcursul intregii noastre existente avem ambele tipuri de motivatie (si cea extrinseca si cea intrinseca), dar o dezvoltare fireasca presupune in activitatea scolara trecerea de la motivatie preponderent extrinseca   (fireasca si specifica varstelor scolare mici) spre o motivatie preponderent intrinseca (care ar fi firesc sa o intalnim la varstele scolare mari).

STRATEGII DE STIMULARE A MOTIVATIEI ELEVILOR

incepeti predarea printr-o anecdota, o istorioara insolita legata de teoria ce urmeaza a fi predata sau printr-o problema de solutionat;

utilizati diferite metode de predare (metode de stimulare a creativitatii) si materiale didactice;

chestionati elevii asupra cunostintelor lor anterioare in legatura cu fenomenul ori teoria ce urmeaza a fi explicate;

organizati cunostintele sub forma de scheme, care permit evidentierea legaturilor dintre concepte;

dati exemple care sa ii intereseze pe elevi;

utilizati analogiile (astfel ii determinam pe elevi sa stabileasca legaturi intre un domeniu pe care il cunosc bine si altul nou).

profesorul trebuie sa-i obisnuiasca pe elevi sa-si stabileasca in mod realist standardele de reusita, sa se raporteze la reusitele lor anterioare si sa nu se compare in permanenta cu ceilalti colegi;

atunci cand e posibil, profesorul trebuie sa-i lase pe elevi sa-si defineasca ei insisi obiectivele invatarii; aceste obiective este bine sa fie precise, pe termen scurt si sa tina seama de capacitatile elevilor;

in anumite situatii, atunci cand executa o sarcina, profesorul poate sa-i ceara elevului sa verbalizeze operatiile pe care le executa; in felul acesta, va putea lua cunostinta de procedurile care sunt bine executate, dar si de cele care mai necesita exercitii;

profesorul trebuie sa-l obisnuiasca pe elev sa nu se judece prea sever si sa nu se culpabilizeze atunci cand greseste;

apelati la evaluari formative si evaluati corect elevii.

Capacitatea de autoreglare si de adaptare a elevului la cerintele activitatii scolare este influentata si de factorii afectivi, pe dimensiunea stabilitate-instabilitate emotionala. Polul negativ, instabilitatea emotionala, se caracterizeaza prin dezechilibru, discontinuitate in activitate, agitatie psihomotorie, dificultati de concentrare a atentiei. Aceste trasaturi sunt semnul unei fragilitati a sistemului nervos central. Elevul instabil se afla mereu in cautare de senzatii noi, inedite. Instabilitatea emotionala se rasfrange si asupra altor procese psihice: gandirea devine superficiala, elevii nu pot sustine o activitate de lunga durata care implica efort voluntar, nu suporta explicatii lungi, obosesc rapid, lasand impresia de insuficienta intelectuala.

Toti acesti factori individuali conditioneaza, intr-o masura sau alta, rezultatele la invatatura ale elevului. Ei actioneaza separat sau in combinatii specifice, fiecare dintre ei putand indeplini rolul de cauza principala ori secundara, directa sau indirecta.

Factorii de natura scolara

Literatura consacrata acestei teme mentioneaza in aceasta privinta atat unele caracteristici generale ale scolii, precum nivelul cheltuielilor scolare, calitatea echipamentelor, a programelor, cat si aspecte mai specifice, referitoare la organizarea procesului de invatamant (obiective, continuturi, metode de predare-invatare, sistem de evaluare), pregatirea psihopedagogica a profesorului, stilul educational, trasaturile de personalitate ale profesorului, relatiile profesor-elev, relatiile scolii cu familia.

Plecand de la ideea ca, de cele mai multe ori, elevul este obligat sa se adapteze la oferta scolii si ca prea putine sunt situatiile in care se iau in consideratie posibilitatile si interesele elevului, vom analiza cateva dintre variabilele procesului educational care pot fi implicate in insuccesele scolare. In repetate randuri, profesorii, elevii si chiar si familia au pus in discutie continuturile invatamantului, respectiv caracterul lor supradimensionat, cu programe si manuale supraincarcate, dar si cu un limbaj greu accesibil ce adesea ingreuneaza activitatea de predare -invatare, influentand negativ performanta scolara.

O alta variabila a procesului educational aflata in legatura cu succesul sau insuccesul scolar al elevilor se concretizeaza in metodele de predare-invatare. Trebuie sa spunem ca in ultimii ani s-au facut eforturi substantiale in directia desfasurarii unor cursuri de formare a cadrelor didactice cu privire la utilizarea metodelor care asigura invatarea activa, instruirea diferentiata a elevilor, formarea gandirii critice a acestora. O serie de studii experimentale au aratat ca rezultatele mai slabe ale unor elevi la unele discipline de invatamant s-ar datora nu atat unor dificultati generate de structura intrinseca a cunostintelor, cat unora iscate de greutatile de adaptare la metodele folosite de profesori. Utilizarea metodelor care favorizeaza o invatare activa, precum problematizarea, invatarea prin descoperire, studiul de caz, jocul de rol, dezbaterea, brainstorming-ul, determina de fapt schimbarea locului elevului in activitatea scolara si-i pot facilita eficienta in acest tip de activitate.

Rigiditatea metodelor de predare-invatare, accentul pus pe memorare si reproducere, precum si activitatile de tip exclusiv frontal genereaza probleme de invatare multor elevi. Ideea invatamantului realizat din perspectiva normei unice ori din cea a elevului de nivel mediu face sa se piarda din vedere diferentele dintre elevi din punctul de vedere al aptitudinilor, al ritmului de invatare, al gradului de intelegere a fenomenelor si al rezultatelor obtinute. Din acest motiv, astazi se vorbeste tot mai mult despre strategii de diferentiere si personalizare care sa vizeze continuturile, metodele de predare--invatare, formele de organizare a invatarii si metodele de evaluare. Diferentierea si individualizarea instruirii se pot realiza numai printr-o buna cunoastere a elevilor si a motivelor profunde ale dificultatilor intampinate de acestia. in multe situatii, insuccesele scolare nu tin de dificultatile de intelegere ori de ritmul prea lent de invatare, ci de lipsa de informatii a profesorului referitoare la trasaturile de personalitate ale elevului, la problemele lui de sanatate ori la coordonatele mediului sau familial.

Profesorul ramane un factor important in determinarea rezultatelor scolare ale elevului. Ceea ce conteaza in abordarea situatiilor de insucces scolar nu este atat pregatirea lui de specialitate, cat, mai ales, pregatirea lui psihopedagogica, care il poate ajuta sa identifice acele aspecte particulare (specifice fiecarui elev) ce conduc la dificultati sau devieri ale parcursului scolar, precum si la solutii adecvate depasirii sau corectarii acestora. Extrem de importanta in acest domeniu se dovedeste capacitatea cadrului didactic de a avea o atitudine toleranta, nediscriminativa (adica de a trata elevii in mod echitabil, fara nici un fel de prejudecati) , precum si aceea de a realiza o evaluare cat mai obiectiva.

Factorii de natura familiala

Atunci cand se evalueaza impactul mediului familial asupra rezultatelor scolare ale copilului, se iau in consideratie o serie de parametri: situatia economica a familiei si statutul socioprofesional al parintilor, nivelul cultural, stilul educational familial, structura familiei, relatiile intrafamiliale si tipul de coeziune familiala.

Resursele materiale ale familiei pot influenta semnificativ gradul de implicare al elevului in activitatea scolara, adeseori constatandu-se ca fac parte (alaturi de alti factori) dintre cauzele principale ale abandonului scolar. Ambele variante (situatie financiara precara sau cea de situatie financiara foarte buna) pot fi identificate printre determinantii abandonului scolar. Astfel, adeseori se poate constata faptul ca resursele financiare precare conduc unele din familii (mai ales in mediul rural) sa retraga copilul de la scoala sau sa-i creeze un "handicap" prin imposibilitatea procurarii anumitor materiale absolut necesare pentru activitatea scolara. In acelasi timp, se poate observa cu usurinta efectul nociv pe care il are asupra succesului scolar al elevilor combinatia dintre un nivel ridicat al posibilitatilor lor financiare si lipsa de atentie si de interes din partea familiei (aici abandonul scolar poate interveni fie din lipsa acuta de motivatie, fie din dorinta de a atrage atentia familiei).

Prevenirea si inlaturarea insucceselor scolare

In prezentarea factorilor implicati in aparitia insucceselor scolare, am inserat deja o serie de sugestii referitoare la interventiile ce ar putea contribui la prevenirea si inlaturarea acestui fenomen. Incercam acum numai o scurta sistematizare a acestora, pentru a facilita intelegerea responsabilitatilor tuturor celor implicati intr-un fel sau altul in actul educational.

• In conditiile in care instruirea a devenit factorul determinant al integrarii socio-economice si cultural-politice, prima problema care se pune este aceea a realizarii educatiei in tonele defavorizate. Atenuarea discrepantelor dintre anumite regiuni ale tarii si, mai ales, dintre mediul urban si mediul rural in privinta conditiilor de educatie nu se poate face decat prin elaborarea unor politici educationale coerente, ce implica identificarea categoriilor de probleme cu care se confrunta aceste zone si dezvoltarea unor programe de educatie prioritara. in multe tari europene a fost initiata politica "zonelor de educatie prioritara', avand drept obiectiv sprijinirea actiunilor educative in zonele unde conditiile existente constituie un obstacol pentru reusita scolara a elevilor. S-a impus astfel si conceptul de discriminare pozitiva, care presupune o atentie sporita si alocarea de resurse suplimentare celor aflati in dificultate. Un proiect de genul zonelor de educatie prioritara implica atat resurse financiare, cat si resurse umane (cadre didactice care sa-si asume roluri suplimentare, membri ai comunitatii locale, asistenti sociali, ONG-uri etc).
• Imbunatatirea colaborarii dintre scoala si familie. Este important ca parintii sa valorizeze scoala, sa manifeste interes pentru instruirea copiilor lor si sa constientizeze faptul ca, pana la urma, capitalul scolar va conta in alocarea statutelor sociale. Resemnificarea raporturilor dintre scoala si familie trebuie sa conduca la o implicare mai consistenta a parintilor in activitatea scolara a copiilor si la multiplicarea interactiunilor personale intre reprezentantii scolii si membrii familiei. De asemenea, este important sa se stabileasca relatii de parteneriat si cu alti factori, din afara scolii, respectiv comunitatea locala, specialistii in interventii socioeducative, personalul institutiilor medicale etc
• Cresterea rolului invatamantului prescolar. Multe studii au aratat ca peste jumatate dintre diferentele de randament scolar isi au originea in diferentele prezentate de copii la debutul scolaritatii, cu privire la limbaj, sociabilitate, capacitatea de a se adapta rigorilor unui program organizat, cunostinte si deprinderi minime necesare insusirii cititului si scrisului. Practic, politica egalizarii sanselor la educatie trebuie sa inceapa de aici, de la programele de pregatire prescolara, care sunt foarte importante, indeosebi pentru copiii proveniti din medii defavorizate.
• Descongestionarea continuturilor invatamantului prin strategii de esentializare, dar si prin abordari multi- si interdisciplinare. Corelarea disciplinelor de invatamant pe linia problematicii, a transferurilor conceptuale si metodologice poate conduce la evitarea repetarii unor cunostinte, a aparitiei unor contradictii in definirea acelorasi notiuni, precum si la intelegerea faptului ca disciplinele nu sunt niste insule izolate unele de altele, o disciplina putand deveni domeniul de aplicatie al celeilalte. De asemenea, curriculumul trebuie centrat pe trebuintele prezente si viitoare ale elevilor.
• Pregatirea de specialitate a profesorului trebuie dublata de o buna pregatire psihopedagogica. Atat in cadrul formarii initiale, cat si in cadrul programelor de perfectionare, trebuie prevazute module de pregatire care sa vizeze lucrul cu clasele dificile si problemele de devianta scolara, insusirea unei metodologii de depistare a eventualelor probleme de invatare inca de la debutul scolaritatii, modalitatile de atenuare a handicapului sociocultural al elevilor proveniti din medii defavorizate (asa-numitele programe de educatie compensatorie).
• Elaborarea unor strategii de tratare diferentiata si individualizata a elevilor aflati in situatie de insucces scolar. Evident ca aceste strategii sunt concepute pe baza unei bune cunoasteri a elevilor. Diferentierea se poate face atat prin curriculum, prin extinderea si profunzimea cunostintelor propuse spre invatare, cat si prin formele de organizare a activitatii si a metodelor didactice utilizate. Elevii aflati in diferite faze ale insuccesului scolar pot fi cuprinsi in activitati frontale, dar tratati individual, cu sarcini de lucru care sa tina seama de dificultatile lor. De asemenea, ei pot fi organizati pe grupe de nivel, iar sarcinile de invatare trebuie elaborate astfel incat sa le creeze elevilor oportunitati de succes, pentru ca succesul le dezvolta increderea in propriile posibilitati si ii motiveaza in initiativele ulterioare. Si temele pentru acasa pot fi date cu continut diferentiat sau chiar individualizat. Sustinerea individuala poate fi realizata de profesor in cadrul programului scolar sau in afara acestuia, ca activitate voluntara. Eficienta relatiei de ajutor creste atunci cand profesorul isi echilibreaza demersul didactic cu cel relational, adoptand strategii de motivare si valorizare a elevului. Capitalul afectiv investit de profesor si exprimat printr-o relatie calda, informala este cel care motiveaza elevul sa-si depaseasca dificultatile.
• Ameliorarea practicilor educationale din clasa: evitarea discriminarilor, a favorizarii sau etichetarii elevilor; evitarea reactiilor impulsive neadecvate, a amenintarii si intimidarii elevilor, utilizarea unui limbaj academic, si nu a unuia impanat cu cuvinte din argoul elevilor ori a unui limbaj vulgar, care ii umileste si ii desconsidera; exprimarea increderii in posibilitatile fiecarui elev de a reusi.
• Orientarea scolara si profesionala adecvata, care sa tina seama de interesele si aptitudinile elevilor, dar si de cererea de pe piata muncii. Actiunea este desfasurata pe tot parcursul scolarizarii, dar, in special, la sfarsitul ciclurilor scolare.