Procedee retorice

Procedee retorice

1. Dimensiunea afectiva a discursului didactic

Pentru a se impune in fata auditoriului sau, modificandu-i convingerile, atragandu-l de partea unor idei si, eventual, indepartandu-l de altele, profesorul face apel la toate mijloacele, logice si retorice, care ar putea ajuta unei astfel de intentii. Capacitatea performativa a discursului este ridicata daca forta argumentativa a probelor este corelata cu o punere in valoare si a mijloacelor extralogice, de natura afectiva. Intr-un discurs didactic procedeele de ordin logic se insotesc cu cele de ordin retoric (metafora, sloganul didactic, ironia etc.). Primele asigura rationalitatea discursiva, ultimele asigura performanta discursiva a unei interventii argumentative (C. Salavastru, 1994). Dozarea lor depinde de algoritmul retoric pe care il aplica vorbitorul cu scopul de a convinge. Important este echilibrul, caci exagerarile pot influenta nefavorabil rezultatul discursului.

Discursul didactic este intentional, profesorul urmarind un anumit scop: producerea unor modificari in sfera personalitatii elevului. Pentru a-si atinge scopul, el va recurge la o anumita strategie a organizarii secventelor discursive, respectand cerintele rationalitatii, dar cautand sa influenteze receptorul si prin modul in care comunica, dimensiunea afectiva a discursului sau fiind deosebit de importanta.

Valoarea unei argumentari nu depinde numai de structura sa logica, dimensiunea afectiva a discursului fiind foarte importanta pentru influentarea receptorului. Modificarile care se produc in sfera personalitatii receptorului nu tin doar de dimensiunea rationalului. Daca modificarile s-ar produce numai pe cale rationala atunci orice interventie educativa nu ar fi decat un sir uniform de deductii, argumentari, definitii sau explicatii. Modificarea dispozitiilor interioare ale receptorului prin intermediul discursului tine si de elementele de ordin psihologic, adica de o serie de conditii afective, atitudinale, caracteriale care scapa cadrelor logicii. Auditoriul poate fi influentat pe cale rationala, prin procedee de ordin logic, dar si pe cale afectiv-emotionala, prin procedee de ordin retoric, care actioneaza asupra fondului afectiv al auditoriului. In timp ce inferentele prezente intr-o argumentare se adreseaza ratiunii, procedeele retorice se adreseaza in primul rand emotiilor sau sentimentelor receptorului.

2. Limbajul metaforic

Pentru a se putea impune in fata auditoriului sau, profesorul face apel la toate mijloacele, logice si retorice, care ar putea ajuta unei astfel de intentii. Unul dintre aceste mijloace, care tine de retorica, este limbajul metaforic, prin folosirea caruia sporeste eficacitatea discursului argumentativ. Unul dintre aceste mijloace, care tine de retorica, este limbajul metaforic, prin folosirea caruia sporeste eficacitatea discursului argumentativ.

Recursul la metafore este des intalnit in discursul didactic. Dupa cum arata V. Dospinescu (1998) menirea lor este:

de a face din efectele de sens mijloace de explicare, suporturi ale comprehensiunii si invatarii;

de a stimula si potenta intelegerea, grabind si fortificand aderarea spiritului la adevar;

de a selecta si desincretiza obiectul cunoasterii, scotand in relief acele trasaturi ale realitatii ce nu se ofera nemijlocit vederilor spiritului;

de a da o anumita expresivitate teoriilor expuse.

Ca instrument al retoricii, metafora confera plasticitate limbajului, ceea ce place auditoriului. Prezenta cu deosebire in domeniul disciplinelor cuprinse in ariile curriculare "Om si societate" si "Limba si comunicare", metafora reprezinta mai mult decat un mijloc care da valoare expresiva comunicarii, ea este si un mijloc esential al cunoasterii. Aristotel a evidentiat caracterul cognitiv al metaforei, prin asociere cu enigma si prin definirea metaforei ca orientare a spiritului spre perceperea de noi raporturi intre obiecte.

Departe de a fi un simplu procedeu de exprimare si un "ornament" retoric, metafora este si o forma de gandire si un instrument de cunoastere, mijloc explicativ: "Inainte de a spori expresivitatea ideilor, metafora a participat la insasi formarea lor" (D. Roventa - Frumusani, 2000, p. 119). Cele doua aspecte, cognitivul si expresivul, coexista, numai ca, in stiinta, metafora este preponderent cognitiva, iar in arta, precumpanitor expresiva. Esenta mecanismului metaforic rezida in intelegerea si exprimarea unei categorii in termenii altei categorii, relevand in acest fel semnificatii ocultate, inaccesibile in mod direct. Ea trebuie perceputa ca abatere de la sensurile primare. Sub aspect cognitiv, metafora este un transfer de semnificatii realizat printr-o substitutie analogica (metafora este un act de limbaj indirect bazat pe o analogie sau o implicatie comuna intre termenul propriu si termenul metaforic (M. Tutescu), ce accesibilizeaza, informeaza, explica facilitand comprehensiunea. Altfel spus, a prezenta o idee sub semnul altei idei mai frapante sau foarte cunoscuta, care, de altfel, nu tine de prima prin nici o alta legatura decat cea a unei certe conformitati sau analogii.

Asa cum a aratat Aristotel in Poetica si Retorica, elementele limbajului comun exprima ceea ce este cunoscut, in timp ce metafora este creativa, sugerand dimensiuni necunoscute. Sub aspect cognitiv, metafora furnizeaza un spor de cunoastere, elimina lacunele semantice realizand un transfer de semnificatii realizat printr-o substitutie analogica, care accesibilizeaza, informeaza, explica facilitand comprehensiunea. Receptarea ei produce un "soc-cognitiv" (C. Salavastru, 1994) in constiinta auditoriului, pus intr-o situatie de reflectie asupra adevaratului talc al expresiei.

Metafora argumenteaza, afirma V. Dospinescu (1998), in sensul ca stimuleaza si potenteaza intelegerea, grabind si fortificand aderarea la un anumit punct de vedere sustinut. De exemplu, metaforei cu rol argumentativ: Repetitia este mama invatarii, ii asociem urmatorul inteles: consolidarea si sistematizarea cunostintelor, fixarea lor in memoria de lunga durata nu se poate realiza decat prin repetitie, asigurandu-se, in acest fel, trainicia invatarii. In sprijinul ideii exprimate pot fi aduse argumente rationale, dar printr-o prezentare in forma metaforica, concentrata si expresiva, ideea are un puternic impact asupra receptorului si este mai usor de retinut decat sensul propriu, prezentat printr-o inlantuire de rationamente.

Metafora informeaza si explica. Anumite metafore ne permit sa sesizam aspecte ale realitatii, pe care ele insele le ajuta sa se constituie.

Metafora contribuie la structurarea si transmiterea conceptelor, a ideilor in general, la formarea unor imagini asupra realitatii sau la exprimarea unor judecati de valoare. Modul metaforic de exprimare consta in a prezenta aspecte in mod frecvent neinteligibile ale realitatii in termeni familiari sau in relatie cu obiecte, fapte, situatii usor accesibile simtului comun. Elevi au posibilitatea, in acest fel, sa inteleaga cu usurinta concepte ce prezinta un inalt grad de abstractizare.

3. Sloganul

In cadrul discursului didactic, profesorul vehiculeaza adeseori expresii care sugereaza, intr-o forma condensata si incitanta, idei sau programe de actiune cu o mare putere de influenta asupra auditoriului sau. Dar ce este sloganul didactic? O explicatie lamuritoare ne ofera C. Birzea (1991): sloganul didactic reprezinta o comunicare prescurtata si frapanta, ce se caracterizeaza prin capacitatea de a convinge rapid, de a mobiliza in sprijinul unei cauze, de a perverti convingeri, atitudini si actiuni. In procesul de instruire si educare, astfel de enunturi generale sunt folosite pentru a simboliza atitudini si idei, pentru a exprima opinii, sentinte, verdicte cu privire la actele educationale, apte sa atraga si sa mobilizeze simultan un numar mare de elevi. Ele sunt cosubstantiale unei interventii de influentare la nivel de masa, interventie care are obiective pragmatice imediate: consensul colectiv, determinand la nivelul unui numar mare de indivizi adeziunea si, prin aceasta, actiunea lor. Sloganul are si un caracter normativ: prescrie sau, dimpotriva, interzice ceva.

Care este justificarea ce sta la baza folosirii unor astfel de enunturi in educatie? G. F. Kneller (1973) considera ca functia sloganurilor este mai degraba aceea de a starni emotii si de a seduce, decat de a transmite cunostinte. Dar sloganul nu este lipsit de rationalitate, impactul sau asupra receptorului fiind si unul de natura cognitiva. Sloganul simbolizeaza atitudini si idei, capabile sa atraga atentia si sa convinga. Datorita condensarii continutului cuprins in mesajul transmis, sloganul risca sa produca ambiguitate, o ambiguitate determinata de "suprasaturatia de sens" (C. Birzea, C. Salavastru). Altfel spus, suprasaturatia de sens se datoreaza faptului ca un astfel de enunt concentreaza in cuvinte putine intreaga argumentare asupra unei probleme. Ambiguitatea ii confera insa o alta calitate: aceea de a fi interpretabil. Receptorul are posibilitatea de a-l intelege in sensul dorit, in acceptiunea convenabila, manifestandu-se, astfel, ca un creator de semnificatii.

Un numar mare de sloganuri sunt prezente in campul educational, ca elemente ale discursului pedagogic (didactic).

Mesajele exprimate sintetic, condensat, intr-o modalitate frapanta si sugestiva sunt mult mai usor de transmis si de retinut decat asertiunile teoretice. De exemplu, intr-o expresie simpla, de tipul Mens sana in corpore sano, se concentreaza o intreaga filosofie a educatiei: dezvoltarea armonioasa a trupului si a spiritului, formarea omului complet, corelatia dintre sanatatea fizica si mintala etc. "Prin acest enunt concis si frapant sloganul poate actiona ca un laitmotiv, ca un purtator de cuvant sau ca un vehicul al unei importante decizii de politica educationala", arata C. Birzea (1991, p. 4). Scopul acestui sloganul este de a-l determina pe cel ce il recepteaza sa adere la un anumit program educativ, sa fie convins de valoarea lui, sa-si doreasca o dezvoltare armonioasa a personalitati sale, atat sub aspect spiritual, cat si sub aspect fizic. Desigur, in marginea enuntului respectiv poate fi dezvoltata o argumentare complexa, poate fi supus interpretarii, dar cel ce il lanseaza nu o va face decat daca este solicitat, lasand sarcina prelucrarii informatiei implicite pe seama celui care il recepteaza.

4. Ironia

Ca modalitate discursiva de tip retoric, ironia era utilizata cu succes inca de catre Socrate, care nu ezita sa faca afirmatii continand o usoara batjocura la adresa interlocutorilor sai, atunci cand acestia pretindeau ca detin adevarul, dar, de fapt, se inselau, ori atunci cand sustineau ceva fara sa si poata oferi temeiuri valide. Exprimata verbal sau nonverbal (pantomima ironica), ironia contine un mesaj al carui inteles reprezinta opusul a ceea ce este spus de fapt. Inspirandu-se din scrierile lui V. Janklvich si Ch. Perelman si L. Olbrecht-Tyteca, C. Salavastru o defineste in felul urmator: "ironia este o modalitate discursiva (includem aici o semnificatie foarte larga care cuprinde si discursul gestual, vizual etc.) prin care se comunica un mesaj de la emitator la receptor, comunicare astfel organizata si structurata incat receptorul sa inteleaga ca adevaratul mesaj al discursului are o semnificatie opusa aceleia date de sensul direct" (1994, p. 206-207). Utilizata ca interventie educativa, ironia contine un mesaj pus in circulatie cu un anumit scop de catre profesor (influentarea) si in care elevul va trebui sa o interpreteze si sa descopere singur adevaratul inteles.

Ironia este un apel pe care cel caruia ii este adresata trebuie sa-l inteleaga judecand in mod autonom si in care, dupa cum arata V. Janklvich (1994), trezeste un anumit ecou. Valoarea sa este, in primul rand, de natura morala; impingandu-l pe celalalt spre ridicol, este posibil ca acesta sa-si reevalueze afirmatiile, atitudinile, comportamentele.

5. Insinuarea

Daca incercam formularea unei definitii gen dictionar, vom putea spune ca "a insinua" inseamna a strecura cu dibacie, in ordinea discursului, o aluzie, de regula rautacioasa, chiar calomnioasa. Sa presupunem, de exemplu, ca profesorul ii atrage atentia elevului asupra unui comportament: Trebuie sa fie foarte interesant ceea ce se intampla afara. Dibacia insinuarii consta in aceea ca sarcina prelucrarii informatiei implicite redata de propozitia pe care a enuntat-o este lasata pe seama elevului: De fapt, a vrut sa-mi spuna ca nu sunt atent la lectie, ca nu ma intereseaza ce spune el si nu ma implic in activitatea desfasurata. Daca in timpul unui extemporal profesorul se uita fix la un elev si ii spune: Colegul se pare ca a stiut sa rezolve toate subiectele, elevul respectiv va gandi: De fapt, a vrut sa spuna ca m-am uitat in hartiile lui si am copiat, ceea ce nu este adevarat. Astfel de propozitii reprezinta, de fapt, premise ale unor argumente, de forma:

Aluzia rautacioasa, calomnioasa uneori, este redata de concluzia argumentului. Argumentul este valid, dar neconcludent. Poate ca ceva i-a atras atentia elevului determinandu-l sa se uite pe fereastra, ceea ce nu inseamna insa neaparat ca el nu este interesat de lectie si nu se va implica in rezolvarea sarcinilor trasate de catre profesor. Daca se intampla asa, elevul este indreptatit sa considere insinuarea profesorului drept o calomnie. Uneori o singura propozitie, prezentata intr-un anumit fel, poate fi luata drept o premisa care, impreuna cu una sau mai multe premise neenuntate, dar sugerate, conduce la o anumita concluzie. Cel care o recepteaza va trage singur concluzia.