TIPOLOGIA DIFICULTATILOR SCOLARE

TIPOLOGIA DIFICULTATILOR SCOLARE

In acest capitolul al lucrarii voi incerca sa descriu cateva dintre dificultatile cu care se confrunta elevii si care pot sa constitue o cauza a abandonului scolar.

Efortul sporit la care este supus copilul pentru a se adapta sarcinilor scolare, in conditiile actuale deputernica ascensiune socio-culturala si de "explozie" informationala potenteaza diversificarea necontenita a dificultatilor de adaptare a elevilor la cerintele procesului instructiv-educativ.

Dificultatile de adaptare scolara pot fi efectul incapacitatii temporare a individului de a face fata exigentelor instructiv-educative ale procesului de invatamant sau consecinta unui conflict prelungit cu acestea.

In cele ce urmeaza voi prezenta pe rand dificultatile cu care unii dintre elevi se confrunta in ceea ce priveste mediul educativ.

1. DEBILITATE MINTALA

Debilitatea mintala este cea mai grava dificultate de adaptare scolara si apare ca o expresie a incapacitatii copilului de a face fata cerintelor invatamantului de masa.

Debilitatea mintala prezinta cateva simptome, trasaturi psihice commune. Dintre acestea cea mai importanta este intarzierea, retardarea globala a functiilor intelectuale, care genereaza, la randul ei, o deficienta mintala mai scazuta. Astfel sub aspectul structurilor cognitive, la copilul debil mintal se constata o fixare ireversibila la un anumit stadium al dezvoltarii. Limita superioara a inteligentei, atinsa de debilul mintal este aceea a structurii operatiilor concrete, pe care nu o poate depasi. Copilul debil mintal pare sa realizeze conservarea substantei si a greutatii, darn u sip e cea a volumului. Prin urmarte, gandirea debilului mintal nu atinge stadiul operatiilor formale, la care copiii normali ajung la varsta de 14-16 ani.

Debilii mintali sunt capabili de rationamente logice operatorii, dar sunt incapabili de gandire ipotetoco-deductiva, ceea ce face ca ei sa nu poata ordona judecatile enuntate verbal in vederea rezolvarii de probleme abstracte.

O alta caracteristica a debilului mintal se refera la rigiditatea mintala, care este denumita de M. Rosca prin termenul de inertie a proceselor nervoase, adica rezistenta la schimbare care dealtfel este inclusa, in parte, chiar in ideea de fixare.

Motivatia intelectuala la deficientii mintali este contradictorie si , din acest motiv, volumul intereselor intelectuale este foarte mic, persistenta in timp este foarte redusa, intermitenta si prezinta o mare instabilitate si o redusa diversificare.

Instruirea si educarea debililor mintali se face in scoli speciale. De aceea ei trebuie supusi unei orientari scolare adecvate. Desi problema depistarii si educarii acestor copii este amplu dezbatuta in literature de specialitate, este insufficient solutionata in practica.

Cu cat copilul este mai mic cu atat exista posibilitatea de a gresi in predictia asupra posibilitatilor sale intelectuale ulterioare. Intre cinci si sapte ani este dificila stabilirea limitelor dintre imaturitate scolara, deficienta mintala si normalitate. Acest interval de varsta este un fel de "varf" in evolutia mintala. Pentru a evita erorile de diagnostic, specialistii opereaza pentru cazurile echivoce. Inainte de scolarizare, cu notiunile de intarziere in dezvoltarea psihica sau retardare mintala, care sugereaza doar o ramanere in urma si nu o afectare propiu-zisa a inteligentei sau a personalitatii.

Copiilor cu insuccese scolare se impune sa li se acorde o asistenta medico-psihoeducationala diferentiata pentru recuperarea si valorificarea maxima a resurselor latente ramase inca naectivizate conform disponibilitatilor reale.

Elevii normal dezvoltati si cei cu intellect de limita sunt scolarizati in invatamantul de cultura generala. Cei cu diagnostic de debilitate mintala sunt indrumati spre invatamantul special. Adesea, din cauza opunerii familiei, unii debili mintali nu frecventeaza scolie ajutatoare. Mentinerea lor in scoala de masa ii suprasolicita si streseaza, inchizandu-I astfel si mai mult in cercul vicios al dificultatilor scolare.

2. INTELECTUL DE LIMITA

Copiii cu intelect de limita sunt acei copii care se adapteaza doar la limita inferioara a cerintelor activitatii scolare, motiv pentru care sunt numiti si copii cu inteligenta scolara de limita. Chiar in pofida unor particularitati afectiv-motivationale positive, ei nu pot rezolva sarcinile scolare decat pana la un anumit nivel de complexitate si abstractizare. Inteligenta scolara de limita exprima acel grad de activitate intelectuala care permite elevului sa faca fata la limita, dar alaturi de marea masa de copii, sarcinilor scolare, in conditii de optima motivatie, atitudine, perseverenta si de organizare a lectiei, de metode si de cerinte. Exista un prag al adaptibilitatii scolare, dincolo de care mecanismele intelectuale ale acestor elevi devin deficitare

La varsta scolara copiii cu inteligenta de limita prezinta o simptomatologie mai specifica, fiind mai usor de delimitat de debilitatea mintala, cu care prezinta unele particularitati comune. Spre deosebire de debilii mintali, care nu pot sa depaseasca stadiul operator concret al inteligentei, elevii cu intellect de limita, caracterizati prin rationamente progressive, ajung de obicei la stadiul formal al dezvoltarii inteligentei. Toti prezinta in schimb inteligenta generala slab dezvoltata, fluctuatii in performantele progresive.

Acesti copii intantampina dificultati in realizarea activitatilor de analiza si sinteza, comparatie si abstractizare, clasificare cu continut semantic si simbolic. La nivel verbal-abstract al activitatii, operatiile mintale ale acestor elevi devin imprecise, nesigure si inerte.

Lipsa de stapanire, de autocontrol, autoreglarea nesigura si insuficienta sunt trasaturi care caracterizeaza elevii cu inteligenta de limita. Acestia prezinta frecvent reactii de opozitie, atitudine negative fata de activitatea scolara. In ceea ce priveste atitudinea acestor elevi fata de sarcina intelectuala, initial ei se antreneaza mai greu.

3. TULBURARILE INSTRUMENTALE

In aceasta categorie intra dificultatile de invatare a scrisului, cititului si calcului, si sunt considerate instrumente esentiale de insusire a cunostiintelor si comunicare a ideilor, deosebit de indispensabile in procesul adaptarii. Se mai numesc si dificultati scolare elective si se manifesta prin dislexie, disgrafie, disortografie, discalculie, iar in cazuri mai grave, prin afazie, alexie, agrafie, acalculie.

a. Dislexia este un termen denumit de catre Hinshelword si consta in persistenta indelungata a unor dificultati in formarea si consolidarea deprinderii de citire corecta. Se considera ca un copil este dislexic daca are auzul, vazul si intelectul normal dar isi insuseste dificil tehnica cititului. De cele mai multe ori aceste dificultati se datoreaza unei slabe coordonari a proceselor senziorale, motrice si intelectuale implicate in actul citirii.

Dislexicii sunt usor reperati fiindca ei citesc literizat sau silabic, cu ezitari in separarea grupurilor de cuvinte, in timp ce colegii lor realizeaza cursive si constient acest act.

Intelegerea continutului semantic al textului parcurs este devalorizata la dislexici si din cauza ca ei fac omisiuni, inversiuni sau adaugiri de sunete, intrucat nu si-au consolidate deprinderea de citire inteligibila si constienta, ei realizeaza dificil impartirea in fragmente logice si extragerea ideilor principale, desi intelectul lor de este normal dezvoltat. Unii prezinta inhibitie verbala, pe cand altii vorbesc intr-un flux abundant de cuvinte, poate tocmai pentru a-si masca deficienta.

Dislexia ildemoralizeaza pe elev. Acesta poate deveni pasiv, inhibit, timorat si descurajat sau dimpotriva agresiv, violent. Nu de putine ori acesti elevi sunt etchetati lenesi, chiulangii sau chiar retardati.

b. Discalculia

Discalculia este o tulburare de inabilitate specifica formarii deprinderilor elementare de calcul intr-o faza elementara de instruire a elevilor. Ea poate sa apara independent sau impreuna cu alte dificultati..

Dificultatile cele mai frecvente ale copiilor cu discalculie constau in faptul ca ei nu inteleg semnificatia numerelor, nu pot desprinde din datele problemei relatiile dintre acestea, ci sunt orientate in mod predominant numai spre valorile numerice, motiv pentru care surprinderea algoritmilor care stau la baza rezolvarii problemelor aritmetice nu are loc. Elevii slabi la matematica se caracterizeaza prin dezvoltarea insuficienta a componentelor verbal-logice ale activitatii intelectuale. Nivelul superiror al acestor componente, cu toate ca reprezinta o conditie necesara in procesul rezolvarii problemelor, nu determina obligatoriu aptitudinea pentru matematica. Nivelul scazut al dezvoltarii componentelor conceptului-logic ale gandirii indica o incapacitate relativa pentru matematica. Cel putin la inceputul invatarii calcului, insuficienta sistemului conceptual nu implica in mod necesar dificultati de ordin logic si aritmetic; din contra aceste dificultati pot coexista. Legatura existenta intre limbaj si operatile logico-aritmetice depend de facilitarea cu care limbajul poate fi utilizat ca semnificant al operatiilor matematice si logice. Intr-o anumita masura, limbajul poate suplini anomaliile reprezentarilor figurative. Aceasta este posibil daca nivelului de utilizare a limbajului i se confera rolul de support privelegiat al operatiilor intelectuale.

c. Mutism electiv

Aesta constitue categoria de copii tacuti fata de marea majoritate a persoanelor. Ei intretin relatii de comunicare cu un numar restrans de persoane, cel mai adesea cu membrii familiei.

Afazia, agrafia, acalculia sunt tulburari instrumentale cu frecventa destul de redusa. Ele constau in pierderea capacitatii de vorbi, de scrie sau de calcula.

Pierderea totala sau partiala a limbajului este numita afazie. In formele de afazie senzoriala este deficitara capacitatea de intelegere a cuvintelor, spre deosebire de cea motorie in care sunt prezente tulburarile expresive. Exista si afazie mixta senzorial-motorie. Traumele cranio-cerebrale, leziunile neoplazice malformative sau inflamatorii sunt principalele cauze care pot determina diversele forme de afazie.

Afazia trebuie diferentiata de alalie, care consta in imposibilitatea unei persoane de a vorbi, desi are auzul normal.

Agrafia este incapacitatea de a comunica in scris cu toate ca intelectul si motricitatea sunt normal dezvoltate.

Acalculia determinate de prezenta unei leziuni la intersectia lobului temporal cu cel occipital este tulburarea care consta in imposibilitatea de a intelege semnificatia diverselor simboluri si de a efectua calculele scrise sau mintale elementare cu cele patru operatii aritmetice fundamentale. De cele mai multe ori se asociaza cu dislexia si disgrafia cifrelor si a numerelor.

4. INSTABILITATE PSIHO-MOTRICA

Aceasta forma este considerata o manifestare a dificultatilor scolare si explica uneori incapacitatea elevului de a-si fixa atentia, de a-si coordona gandirea si miscarile in vederea realizarii unui scop precis.

Copilul instabil in clasa este turbulent, perturba intregul process de invatamant. Se plimba prin clasa, vorbeste, striga, raspunde inainte de a fi intrebat, deranjeaza continuu colegii din jurul lui, cautand sa ii atraga de partea lui, sa-i stapaneasca. Notele sunt sub nivelul posibilitatilor intelectuale, iar nota la purtare este adesea scazuta. SUnt foarte sugestibili la influentele negative si puerili in interese. Cu inaintarea in varsta negativismul se accentueaza, creste hipersensibilitatea lor la observatii. Ei se afla intr-o permanenta tensiune. Aceste caracteristici le ofera instabililor o slaba capacitate de adaptare la mediul scolar.

In etiologia instabilitatii se inscriu retardarea maturizarii motorii sau tulburari motrice din cauza unor sechele encefalopatice, a unor traumatisme craniene, sau ca o consecinta a unei hipertiroidii primitive sau terapeutice. De asemenea trasaturile colerice pe fondul unor conflicte emotionale, la care deseori se pot adauga "erorile" educatiei parintesti pot avea efecte negative asupra starii de echilibru al copilului si pot genera inadaptarea scolara.

Cu toate ca instabilitatea psihomotrica poate aparea inaintea frecventarii scolii, desi nu este o trasatura constanta, particularitatile vietii scolare pot constitui factori agravanti sau declansatori ai instabilitatii.

Fatigabilitatea crescuta a acestor copii determina o usoara distragere a atentiei. De asemenea, apare dezinteresul din cauza incapacitatii de a intelege ceea ce li se preda. Uneori din cauza unui efort sustinut al vointei sau unei atentii excesive din partea copilului, in dorinta de a face fata sarcinilor scolare, apar usoare descarcari motrice intermitente. Daca la acestea se adauga si reprosuri, pedepse, in ciuda efortului depus, rezultatul activitatii sale se soldeaza cu randamentul scolar slab. Toate acestea vor antrena neliniste, descurajare, opunere, care se exteriorizeaza prin instabilitate permanenta.

5. TULBURARILE AFECTIV-MOTIVATIONALE SI VOLITIVE

In cazul dificultatilor scolare de natura emotionala exista un blocaj in dezvoltarea

afectiva a copilului, cu influente negative asupra structurii sale cognitive, care deregleaza raporturile elevului cu scoala, generand un dezechilibru de natura predominant afectiva. Astfel timizii, mai ales cei inceti si slabi temperamental, daca nu sunt sprijiniti cum trebuie de catre cine este competent si la momentul oportun, risca sa devina elevi cu dificultati scolare.

Afectivitatea stimuleaza in mod normal capacitatea de adaptare, indeplinand un rol important in depasirea dificultatilor si insucceselor scolare. Uneori in urma unor conflicte interpersonale, traite intens pe plan intern, poate duce la instalarea unor conditii affective nefavorabile adaptarii scolare.

Tulburarile afective sunt foarte variate. Dintre acestea amintesc cele mai frecvente intalnite in randul elevilor cu dificultati scolare: nesiguranta, teama, neincredere in fortele propii, deprimare, tensiune emotiva, ostilitate fata de copii si adulti. Dispozitia lor de baza este exagerata, fiind adesea euforici, expansivi, lipsiti uneori de autocritica.

Excitabilitatea lor exagerata este prezenta si in procesele de cunnoastere. Gandirea lor devine superficiala iar atentia hipotenace, capacitatea de concentrare slaba, mai ales in activitatile care presupun efort voluntar. Ei nu suporta explicatii lungi, obosesc rapid, motiv pentru care nu se pot mobilize, lasand astfel impresia de insuficienta psihica.

Unii elevi prezinta labilitate afectiva ce se caracterizeaza prin trecerea rapida de la o stare de buna dispozitie la un rea. Altii prezinta vascozitate afectiva, care consta in trecerea lenta si cu dificultate de la o stare emotionala la alta. La copiii cu dificultati scolare se intalneste adesea inversiune afectiva. Acestia dau dovada de buna dispozitie la situatie negative si de o proasta dispozitie la o situatie favorabila. Asa se explica de ce ei au sentimente, fara nici un motiv, de ura si de ostilitate fata de anumite persoane apropiate lor. Ambivalenta afectiva, adica existenta contradictorie a unor atitudini opuse fata de aceeasi persoana, poate fi de asemenea intalnita la acesti copii.

Hipermotivitatea este o tulburare a reactiilor emotionale foarte frecventa la varsta copilariei, caracterizata prin stari de tensiune permanenta, deprimante, de teama obsesiva in fata necunoscutului si a propiilor reactii emotionale pe care nu le poate stapani si care-I impiedica in activitatea lor scolara; sunt hipersensibili in relatiile cu cei din jur, fapt pentru care se izoleaza, se introvertesc. Cu timpul evita colectivitatea, prietenii si alte situatii scolare care ii emotioneaza si tensioneaza. Hipermotivitatea poate devaloriza eficienta intelectuala. Ea contibuie la diminuarea energiei neuripsihice prin instalarea unei stari de oboseala. Insuccesele repetate si prelungite favorizeaza generarea de diverse forme de agresiune care dezvolta noi reactii inadaptive sau le consolideaza pe cele existente, inhiband astfel invatarea normala.

Anxietatea scolara, fobia care poate avea o durata mai lunga, vizeaza frica de note rele, de esec, de sanctiuni, de autoritatile scolare si de profesori, motiv pentru care copilul refuza sa mearga la scoala. Cand este trimis cu forta la scoala, apar reactii de anxietate care pot duce la panica. Acesti copii absenteaza mult. Fobia scolara apare mai ales la copiii mici, mai frecvent la fete decat la baieti si mai ales la copiii intelectuali la care nevoia de afirmare este foarte manifesta.

Anxietatea cronicizata se recunoaste prin comportamentul care se deosebeste de al celorlalti copii de aceeasi varsta, prin capacitatea de concetrare scazuta, randament scolar slab, sub nivelul posibilitatilor intelectuale, o neliniste permanenta izvorata dintr-o teama nejustificata, predispozitia exagerata la spaima, reactii exaggerate la zgomote neasteptate, anorexie, cefalee, fatigabilitate si labilitate afectiva; de regula acesti copii sunt irascibili, se culca nelinistiti, adorm greu, se trezesc mereu peste noapte, nu mananca corespunzator, traiesc cu teama permanenta ca nu vor sti sa raspunda la scoala.

Unii elevi prezinta un grad redus de toleranta la frustrare. Aceasta situatie ii descurajeaza, ii deprima, le dezvolta angoasa si insecuritatea fiind predispusi esecului scolar.

La elevi cu dificultati scolare se intalneste o pasivitate deplina sau o opzitie active fata de anumite cerinte, activitati. Uneori dau dovada de un egoism excesiv si individualism. Interesul care presupune o atitudine de lunga durata cu intentie bine conturata spre o anumita activitate este slab conturat la copiii cu dificultati. Ei se caracterizeaza prin lipsa de diversificare a intereselor, volumul acestora fiind extreme de redus ca si persistenta lor in timp.

La acest copii apare pe prim plan ca o constanta lipsa de motivatie si un nivel scazut de aspiratie, considerati factori de baza ai dificultatilor de adaptare scolara.