Religia si filozofia educatiei

Religia si filozofia educatiei

Pilonii de baza ai unui stat, ai unei natiuni sunt, dupa parerea noastra, biserica, scoala si armata. La romani, biserica (in special cea ortodoxa) a avut pana pe la mijlocul deceniului al V-lea al secolului trecut, un loc important in sistemul educational. In conditiile ateismului ideologic insa scoala a fost separata de biserica, deoarece se considera ca a doua bara calea spre o concepere stiintifica a lumii. Din continutul educatiei s-a exclus tot ce amintea chiar si indirect de religie. Mentalitatea, experienta spirituala romaneasca s-au "imbibat" (in sensul frumos al cuvantului) cu crestinism de-a lungul secolelor, incat anii de asa-zisa "democratie populara" nu au putut sa distruga definitiv acel edificiu spiritual. Ba uneori s-a simtit rezultatul efectului invers, ca in cazul unui copil caruia ii interzici sa faca ceva si el tocmai din acest motiv a face. In plus, crestinismul a lasat urme adanci in monumentele cultural-istorice, in biografiile celebrelor personalitati ale stiintei si culturii, in cele mai tainuite ungherase ale memoriei, ale creatiei populare.

Aruncand, de exemplu, o privire peste paginile mai vechi sau mai noi de literatura romana cu caracter religios, le vom intelege colosala influenta asupra educatiei (fie daca nu in sensul deplin al acestui termen in contextul tratat de noi, macar in cel al educatiei literare, culturale, religioase, etice, patriotice etc. - parti componente ale educatiei generale). In aceasta ordine de idei, e vorba despre rolul cartilor si al celor care s-au straduit ca ele sa apara intru sprijinirea educatiei tuturor generatiilor de romani pe parcursul intregii existente a neamului nostru. Or, chiar daca scopurile literaturii religioase (ale clerului in general) nu intotdeauna coincid in intregime cu cele ale procesului instructiv-educativ, aceasta nu inseamna ca educatiei i se pun oprelisti in tendinta de formare a unei personalitati demne de societatea in care traieste si activeaza. Consideram sa amintim aici de primul tipograf in limba romana Filip Moldoveanul (numit in documente si Philippus Pictor, adica scrib, gravor, tipograf) care a imprimat trei carti: Catehism romanesc (1544), Tetraevanghel slav (1546) si Tetraevanghel slavo-roman (circa 1551-1553); diaconul Coresi, care a tiparit Liturghier, Apostol, Cazanii s.a.; mitropolitul Dosoftei cu a sa Psaltire in versuri; citatele biblice de esenta paremiologica la Grigore Ureche si Ion Neculce sau acelasi fel de citate in stilul savant cronicaresc la Miron si Nicolae Costin; Divanul si Istoria ieroglifica ale lui Dimitrie Cantemir ori Biblicele sau notitii istorice, filosofice, religioase si politice de Ion Heliade Radulescu; formularile asemanatoare cu cele din psalmi in poeziile lui Eminescu (de exemplu, Doina - strigatul de alarma al poetului a doua zi dupa pierderea Basarabiei) sau Arghezi - "poetul deopotriva al credintei si al tagadei", psalmii lui Blaga, Macedonski, Stefan Aug. Doinas sau biblicul din opera lui Mihail Sadoveanu, contactul cu sacrul in Sonetele lui Vasile Voiculescu etc., ajungand pana la Ioan Alexandru, pana la alti scriitori contemporani cu noi.

Dupa Platon, gandirea este convorbirea sufletului cu sine insusi despre intalnirile de odinioara cu Dumnezeu. Care sunt cei mai cunoscuti filozofi crestini romani? Are in genere neamul nostru astfel de ganditori? Daca da, despre ce discuta ei cu Cel de Sus pe marginea educatiei?

Fara indoiala ca istoria filozofiei europene (prin urmare si cea romaneasca) are o anumita experienta in ceea ce priveste imbinarea credintei cu cunoasterea, impletirea stiintei cu religia. Cat priveste raportul dintre educatie si religie la noi, e absolut necesar sa se tina cont de intreruperea traditiei educationale in spiritul crestinismului in perioada de trista amintire. Trebuie observata dedublarea "directivelor" filozofice si religioase atat in procesul istorico-filozofic, cat si in experienta spirituala a celor mai mari ganditori crestini europeni si romani. Se recomanda respectarea tuturor varietatilor confesionale din tara etc iar biserica are de spus, aici, un cuvant greu, incepand cu propriile-i reforme care de mult ii bat la usa. Or, intr-o tara unde biserica are aceeasi importanta in formarea personalitatii armonios dezvoltate ca si scoala, educatia nu ar fi in "in apele sale" fara dimensiunile spiritual-religioase, care, dupa C. Cucos, trebuie sa cuprinda:

intregirea cunoasterii existentei reale, dar si a celei divine;

formarea unei imagini globale, holistice asupra existentei;

introducerea copilului in intelegerea laturii divine, intr-o religie;

autocunoasterea, autointelegerea esentei sufletului, a dezvoltarii;

introducerea si completarea tabloului valorilor;

dezvoltarea motivatiei actiunii, efortului, depasirii dificultatilor, formarea echilibrata a idealului, a criteriilor de evaluare;

echilibrarea personalitatii morale, fortificarea interioritatii;

spiritualizarea mai profunda a datului din individ (vezi: C. Cucos, Educatia religioasa. Continut si forme de realizare, E.D.P., Bucuresti, 1996).