Testul arborelui, testul omuletului, testul familiei

Testul arborelui, testul omuletului, testul familiei

Testul arborelui

Testul consta din instruirea subiectului in a desena un arbore fructifer. Exista in sistemul de interpretare proiectiva al acestui test o semnificatie ce se acorda desenului de ansamblu, faptului daca arborele are sau nu implantatie puternica in sol, raportului dintre radacina si coroana, dintre acestea si tulpina, formelor de inclinatie a arborelui etc.

Aceste desene permit o interpretare privind cateva dimensiuni ale proiectiei. Se considera ca partea inferioara a desenului revine proiectiei instinctelor. In partea superioara se proiecteaza caracteristicile spiritualitatii, desenul fiind intotdeauna o oglinda a relatiilor dintre aceste doua laturi ale personalitatii. Centrul desenului reprezinta prezentul, marigint in fata de trecut, iar in spate de viitor. Toate acestea impart foaia in patru parti. In partea centrala se afla zonele afectivitatii si inconstientului.

In interpretare se tine seama de plasarea desenului in pagina, de dimensiuni, forma, ritm de executie, inclinatie, forma radacinilor, a trunchiului, a coroanei, prezenta de flori, fructe, ramuri etc., raportandu-se la un tabel diagnostic.

Autorul testului (aparut in 1958), Ch. Koch, este de parere ca din materialul obtinut se pot scoate concluzii asupra tulburarilor in stadiile de evolutie a personalitatii. Desenand un arbore, omul deseneaza, fara sa-si dea seama, raporturile sale cu mediul, orice alterare a imaginii fiind indiciul unei dereglari a acestui raport.

Dimensiunea figurii in raport cu pagina, ar fi un semn al conceptiei pe care subiectul o are despre sine si al raportului cu lumea exterioara.

Presiunea creionului constituie un criteriu pentru aprecierea energiei depuse in activitate.

Deficienta de baza a metodei desenului unui arbore consta in faptul ca aceeasi trasatura poate primi semnificatii diferite, in functie de ansamblu. "Judecata finala - scrie R. Stora, autoarea unei variante a testului arborelui - indica alegerea ce trebuie facuta intre diferitele sensuri posibile. De aceasta judecata finala depinde totul si aici intervine in acelasi timp valoarea personala a celui ce interpreteaza arborii".

R. Meili arata ca alegerea corecta a semnificatiei cere o atat de profunda cunoastere a cazului, incat s-ar putea renunta la respectiva interpretare.

Citand caracterizarile facute de clinicieni pe baza desenului arborelui se impune constatarea existentei a numeroase trasaturi ce nu pot fi extrase in mod direct din materialul analizat. De altfel, insasi Stora afirma: "Acest test n-ar putea in nici un caz sa fie suficient, el este un excelent punct de plecare pe care trebuie sa-l sprijine apoi observatia, informatiile si testele mai fine".

Testul omuletului

Aceasta metoda a servit initial in determinarea, in special pe baza numarului de detalii incluse, a maturizarii intelectuale a copiilor (Testul Goodenough). Clinicienii care au aplicat-o in mod extensiv si-au dat insa seama ca desenele erau adesea influientate de aspecte neintelectuale. Pornindu-se de la aceasta constatare, desenul unui om incepe sa fie utilizat ca proba de explorare a personalitatii.

Subiectului i se prezinta o foaie de hartie, un creion de duritate medie si o guma cerandu-i-se sa deseneze "un om". Dupa executie, se ofera o hartie identica si, daca copilul a desenat un baiat, i se spune sa deseneze o fetita sau invers. La sfarsit, subiectul este invitat sa compuna o povestire despre oamenii desenati; se cer detalii despre varsta si ocupatia lor.

Se considera ca in personajul desenat subiectul proiecteaza propriul sau corp, atitudinea fata de el si raporturile personale cu lumea exteriaora.

In general, subiectii acorda personajelor o varsta apropiata de a lor. Se considera ca o discrepanta simtitoare intre varsta subiectului si cea acordata personajului este indiciul unei tulburari (o varsta mult mai mica ar indica o tendinta de regresie, iar o varsta mult mai mare o puternica dorinta de maturizare).

In interpretare se acorda o mare importanta omiterii anumitor parti ale corpului sau disproportiilor evidente. Se afirma, de exemplu, ca oamenii desenati de copiii cu tulburari auditive sunt in general lipsiti de urechi, au urechi foarte mari sau, daca dimensiunile sunt normale, urechile sunt desenate cu linii foarte accentuate.

In proba de desenare a unui om se face adesea apel si la elemente de interpretare simbolica. Descoperirea proiectarii este dificila uneori, datorita faptului ca in desen subiectul se proiecteaza nu asa cum este, ci cum ar dori sa fie.

Si in cazul acestui test, cotarea si interpretarea au un pronuntat caracter subiectiv. Se pare ca proba diferentiaza persoanele (mai ales copiii) cu grave tulburari fatade cei normali.

L. Moor apreciaza ca proba descrisa este mai mult clinica decat psihometrica, datorita dificultatilor de standardizare si ca, luata in mod izolat, este insuficienta pentru realizarea unui diagnostic.

Testul familiei

In cazul acestui test se solicita copilului sa faca un desen sau o pictura in care sa figureze intreaga sa familie. Se interpreteaza proiectiv in functie de marimea, distanta si directia personajelor, plasarea copilului sau a tanarului in contextul desenului, prezenta de bariere sau diferente de detalii acordate fiecarui membru al familiei.

Testul este foarte mult folosit. Se considera ca dimensioneaza in mod proiectiv atitudinile subiectului fata de diversi membri ai familiei si, in acelasi timp, adaptarea lui familiala.

Existe mai multe variante ale acestui test, cea mai complexa fiind varianta Porot.