UNITATILE SI INSTITUTIILE EDUCATIONALE CA ORGANIZATII INTEMEIATE PE CUNOASTERE

UNITATILE SI INSTITUTIILE EDUCATIONALE CA ORGANIZATII INTEMEIATE PE CUNOASTERE

1. Caracteristicile organizatiilor sociale bazate pe cunoastere

In conditiile in care societatile contemporane au devenit, in mare masura, societati ale

cunoasterii si informatizarii, atat producerea bunurilor materiale, cat si a celorlalte valori

nemateriale sunt asigurate de un numar din ce in ce mai mare de oameni care produc si valorifica cunoastere

In aceste conditii, insasi natura si esenta organizatiilor si unitatilor sociale se transforma in profunzime. Principalele consecinte ale acestor transformari se concretizeaza in: organizarea

intreprinderilor si a unitatilor economico-sociale preponderent pe baza materiei cenusii, a muncii

intelectuale si nu a muncii fizice; efectuarea muncii si a activitatilor se realizeaza pe baza de

cunoastere stiintifica, deci in cap si nu pe baza de resurse si de forta fizica, manuala; transformarea relatiei dintre muncitorii intelectuali si muncitorii direct productivi in sensul cresterii raportului dintre aceste doua categorii in favoarea primei categorii; cunoasterea si cunostintele devin arma principala a eficientei, performantei si competitivitatii.

In aceste conditii, in centrul managementului trec pe prim plan sarcini legate de :

- identificarea stocului de cunostinte existente in organizatie, a locurilor unde se gasesc

acestea, unde ar fi util sa se regaseasca, cum circula sau daca circula liber de la un loc de munca la altul, de la un sector de activitate la altul etc. ;

- determinarea masurii si a gradului de utilizare a cunostintelor existente, a valorii si

caracterului lor in raport cu misiunea si obiectivele organizatiei ;

- limitele stocului de cunoastere existent si necesitatile de achizitionare sau de producere de

noi cunostinte, care sa asigure mentinerea eficientei activitatii si competitivitatii in viitor ;

- modalitatile cele mai eficiente de valorificare a cunoasterii, de utilizare si convertire a ei in

bunuri, produse, valori etc.

2.Gestiunea personalului in organizatiile bazate pe cunoastere

Intrucat organizatiile intemeiate pe cunoastere sunt sisteme sociale subtil diferite de cele axate pe productia materiala ierarhica, din care s-au nascut, este necesara schimbarea fundamentala a raporturilor dintre manageri, management si personalul de executie.

In vechea intreprindere, managerul avea puterea si dreptul de a da ordine pana in cele mai mici

detalii ale muncii, de supraveghere ferma si regulata a activitatii si a vietii organizatiei, ca si de a

acorda recompense si sanctiuni. In noile organizatii, puterea de comanda diminueaza in mod masiv, accentul cazand pe obligatia de a fixa obiective, a elabora strategii, politici si programe de realizare a acestora, ceea ce inseamna ca fundamentul ultim, sursa esentiala a puterii il constituie caracterul pertinent si corect al cunoasterii. Desi puterea ierarhica se mentine, aceasta nu mai este utilizata decat in ultima instanta si, cu deosebire, in rezolvarea conflictelor care ameninta sa conduca organizatia la impas, ceea ce inseamna ca autoritatea cunoasterii si a competentei este cea care conduce intreprinderea. Modalitatile de organizare a activitatilor, ca si ritmurile de schimbare in cadrul echipelor de lucru si a structurilor organizationale in jurul unor proiecte majore, fac ca managerii sa nu mai poata fi puternic angajati decat intr-un numar mic de proiecte, moderat in altele si marginal in a treia categorie de proiecte.

Pe acest fond, apar noi probleme si tensiuni umane : de la oboseala fizica, monotonie si

plictiseala a personalului, apar probleme legate de oboseala cerebrala, de diversitate excesiva a

aspiratiilor, atitudinilor si comportamentelor, conflicte de idei si de personalitate etc. Probleme si

tensiuni care pun probleme noi, nu de eliminare, ci de organizare a lor si de gestiune eficienta a

unor retele umane complexe.

Noile realitati solicitand din partea managerilor si echipelor manageriale noi cunostinte,

competente si comportamente, intre care :

intelegerea limitelor puterii oficiale si a utilizarii posibile a acesteia;

asimilarea unor noi cunostinte si concepte privind modurile de interactiune umana

de structurare si functionare normala a lor, noi scheme de actiune de natura

ierarhica, capacitate de juxtapunere a autoritatii si ascultarii, abilitati in incitarea si

suscitarea creativitatii si inovatiei etc. In acest tip de organizatii nu mai este loc pentru managerii incompetenti care sa detina puterea oficiala, nici pentru mentinerea mediocritatii la nivelul subordonatilor.

Particularitatile institutiilor educationale, ca organizatii intemeiate pe cunoastere.

Particularitatile unitatilor educationale, ale scolilor de toate gradele si tipurile, deriva din faptul ca ele sunt organizatii sociale, pe de o parte generatoare de cunostinte, producatoare de cunoastere umana, iar, pe de alta parte, de diseminare a rezultatelor cunoasterii, in vederea pregatirii generatiilor succesive pentru o viata personala bogata si autorealizare, precum si pentru

valorificarea resurselor umane, ca resurse propulsive ale dezvoltarii economico-sociale, stiintifice, tehnologice si culturale.

In tipologia generala a organizatiilor - productive, de mentenanta, politice, adaptive -

organizatiile educationale sunt organizatii de mentenanta, avand ca misiune formarea si

socializarea oamenilor , asigurandu-le formatiile profesionale pe baza carora sa fie in masura sa

indeplineasca roluri si functii specifice in celelalte tipuri de organizatii si in societate in general.

Ca organizatie sociala scoala este un tip de sistem social specific, format dintr-un complex de

elemente aflate in interactiune reciproca. Ca orice sistem, si scoala se constituie intr-o unitate

definita, distincta de mediul sau de existenta, format din tot ceea ce este in afara sa. Ca sistem,

scoala este un sistem deschis, respectiv un sistem care implica schimburi reciproce, permanente cu mediul in care actioneaza, potrivit ciclurilor recurente ale intrarilor (input-uri), transformarilor

interne si iesirilor (output-urilor). In cazul scolii intrarile, adica elementele care urmeaza a fi

transformate sunt reprezentate de elevi, studenti si alte categorii de educati. Tot statut de input il au si educatorii, infrastructurile, echipamentele educationale etc., insa cu rol de input transformator.

Provenind din mediul exterior scolii, elevii, studentii sunt transformati din copii, in tineri si adulti formati ca personalitati profesionalizate si competente, in masura sa realizeze activitati specific multiple. Astfel formati si returnati mediului din care provin, ei dispun de tot ce este necesar pentru a fi capabili sa intre in alte organizatii si sisteme sociale - economice, politice ocupationale etc. si sa contribuie la dezvoltarea societatii si a civilizatiei umane. Un asemenea rezultat este produsul unor complexe seturi de activitati interdependente care se realizeaza in scoala si in care sunt antrenati, pe langa elevi, categorii multiple de educatori, administratori, manageri si alte categorii de personal. In cadrul unor structuri formale (sau informale) in care diferitele categorii de personal indeplinesc roluri si exercita functii derivate din anumite sisteme de valori, potrivit unor norme si reguli explicit formulate si sanctionate. Un univers uman si social ancorat intr-un complex ansamblu de perceptii, atitudini, asteptari, motivatii, credinte care, necesita solide activitati de coordonare si armonizare, un management performant, in care toate componentele managementului general (functii, roluri, activitati etc.) se regasesc (ar trebui sa se regaseasca) in mod specific.

Aceasta, deoarece lumea scolii este o lume fascinanta a descoperirii, creatiei si

imprevizibilitatii, in care realitatile dominante sunt :

- climatul favorabil incursiunilor creative si gandirii imaginative;

- schimburile de idei intre oameni care nu gandesc la fel si care genereaza, nu de putine ori,

confruntari neconvenabile;

- acceptarea unor pozitii diferite in examinarea diferitelor probleme, ceea ce implica

acceptarea diferentelor si nu suprimarea lor si a noncomformismului creator;

- evitarea "redescoperirilor" laborioase, a ceea ce este deja cunoscut si acceptarea

numeroaselor "false plecari";

- adoptarea unor puncte de vedere neobisnuite, dar valide, indiferent din partea cui vin;

- acceptarea "timpului nestructurat", care nu incepe la ora H si se termina la ora "H" etc.

Toate acestea, in conditiile in care in scoala, activitatea de baza consta in generarea de

cunoastere, invatare si reproducere de cunoastere, transmitere de informatie, formarea de capacitati si competente profesionale si de abilitati necesare integrarii in viata sociala.

BIBLIOGRAFIE

St. Costea, General si specific in managementul invatamantului, in Tratat de management

universitar, Editura LuxLibris, Brasov, 1998.

2. S. Cristea, Managementul organizatiei scolare, EDP, Bucuresti, 1996.

3. Elena Joita, Management educational. Profesorul manager: roluri si metodologie, Editura

Polirom, Iasi, 2000.

4. *** Management educational pentru institutiile de invatamant - MEC, ISE, Bucuresti, 2001.5. E. Paun, Scoala ca organizatie. Abordare sociopedagogica Editura Polirom, Iasi, 1999.