Un sprijin pentru conceptualizarea cunoasterii

Un sprijin pentru conceptualizarea cunoasterii

Consumul de mesaje audio-vizuale tinde sa inlocuiasca activitatile culturale traditionale. Multi tineri prefera, de exemplu, sa urmareasca timp de 2-3 ore ecranizarea unui roman clasic, decat sa petreaca mai multe zile citindu-l, sa urmareasca un documentar decat sa citeasca o revista sau o carte de popularizare a stiintei. Emisiunile de televiziune in care sunt prezentate fenomene ale naturii sau fenomene sociale, descoperiri stiintifice sau inovatii tehnologice asigura o mare parte din fondul de cultura generala pentru multi dintre ei. Acest fapt ar conduce, in opinia unora, la o adevarata criza a limbajului abstract si a gandirii conceptuale, cu consecinte negative asupra dezvoltarii personalitatii. Refugiul in realitatea imaginilor, acuza criticii mass-media, ar putea impiedica generalizarea conceptelor, indepartandu-l pe copil de conceptualizare, ceea ce franeaza dezvoltarea gandirii abstracte. Imaginile oferite de televiziune nu fac intotdeauna apel la toate functiile intelectului, caci procesele mintale superioare se situeaza, in cea mai mare parte, deasupra sferei reprezentarilor vizuale. Ca forma de reflectare a realitatii, imaginea are un rol limitat in cunoastere, potrivit rolului pe care il are intuitia. Ea suscita mai degraba afectivitatea, prin inraurirea directa pe care o are asupra sensibilitatii, decat ratiunea. Limbajul cartii antreneaza insa intelegerea prin concept, favorizand procesul de abstractizare, de formare a ideilor si a unor modele de gandire coerenta si sistematica. Descifrarea acestui tip de limbaj presupune in primul rand un efort intelectual, ca demers reflexiv de degajare a sensului, in raport cu imaginea oferita de televiziune, care starneste cu deosebire o implicare afectiva din partea receptorului.

Cuvantul si imaginea sunt moduri de organizare a reflectarii lumii si a atitudinilor umane fata de ea. Dar in timp ce cartea ne transmite mesajele sale prin intermediul conceptelor, mijloacele audio-vizuale ajung la noi fara a trece printr-un cadru conceptual. Din acest motiv, cartea, cuvantul scris, ca forma generalizata a reflectarii, contribuie intr-o masura mult mai mare la dezvoltarea intelectuala a individului. Faptul ca imaginea se preteaza destul de greu jocului gandirii abstracte este explicat de catre Robert Lefranc in felul urmator: "In timp ce cuvantul s-a eliberat in cursul intregii evolutii lingvistice de povara sa materiala, de orice aderenta la obiectul exprimat, pentru a deveni un semn abstract si arbitrar, perfect adecvat pentru a exprima gandirea riguroasa, bazata pe concepte bine definite si legaturi ferme, imaginea este prin esenta ei o copie fizica a unui obiect material, analogul sau"(1966, p.26). S-ar parea deci ca imaginea nu poate concura cuvantul pe planul gandirii abstracte, stringent logice. Si totusi, Robert Lefranc sesizeaza forta imaginii de a deveni semnificativa, de a afirma nu doar situatii concrete si climate afective, ci si, intr-o maniera proprie, notiuni clare si inlantuiri abstracte.

Cum sprijina imaginile cunoasterea conceptuala ? Ce contributie au la dezvoltarea intelectuala a copiilor ? In ce constau virtutile lor formative ? Pentru a afla un raspuns vom apela la datele oferite de psihologie. Aflam astfel ca imaginile dobandite in urma miscarii de explorare senzorial-perceptiva sunt interiorizate si transformate in reprezentari, care pot constitui un sprijin important in construirea sensului notiunilor(in logica, termenul "concept" este sinonim cu termenul "notiune". Pentru Gh.Enescu - Logica si filozofie, 1973 - fiecare concept este corelat cu termenul "notiune". In calitate de abstractiuni, notiunile se numesc si concepte, precizeaza Petre Botezatu - Introducere in logica, 1997). In general, psihologii definesc reprezentarea ca fiind un proces cognitiv senzorial de semnalizare sub forma unor imagini unitare, schematice a insusirilor concrete si caracteristice ale obiectelor si fenomenelor, in absenta actiunii directe a acestora asupra organelor de simt(analizatorilor). Aceste imagini mintale reprezinta un substitut al realitatii, pe care o reproduc sau o recreeaza. Nu este vorba, asadar, doar de o simpla reflectare pasiva, de o simpla actualizare a insusirilor unor obiecte, fenomene, procese, actiuni, care au fost, dar nu mai sunt accesibile perceptiei imediate, ci si de un amplu proces de traducere, restructurare si redefinire a realitatii deja percepute. Jean-Claude Abric(2002) defineste reprezentarea ca proces si, totodata, ca produs al activitatii mintale, prin care individul reconstituie sau reconstruieste realitatea pe baza unor informatii existente in memorie, atribuindu-i o semnificatie specifica. Rolul sau este acela de "filtru interpretativ", deoarece individul decodifica si interpreteaza in functie de reprezentarile pe care si le-a format.

Reprezentarile se situeaza intre nivelul senzorial si cel logic, rational al cunoasterii. Prin continutul lor, arata Mielu Zlate(1999), intrunesc caracteristici ale proceselor senzoriale de cunoastere, intrucat redau insusiri concrete ale obiectelor si fenomenelor percepute. Deosebirea consta in faptul ca nu mai sunt retinute toate insusirile acestora, asa cum se intampla in cazul imaginilor oferite de perceptie, ci doar acelea mai importante, reprezentative si semnificative. Reprezentarile presupun o selectare, o prelucrare si o integrare a insusirilor cu un grad ridicat de generalitate, care sunt esentiale pentru un obiect sau o clasa de obiecte, pregatind, in acest fel, demersurile gandirii rationale. Exprimand doar ceea ce este esential si general in realitatea reprezentata, imaginile mintale se abstractizeaza, se "intelectualizeaza", dobandesc un caracter semantic si notional(pot fi evocate prin cuvinte), servind drept suport pentru actele de gandire. Se realizeaza astfel trecerea de la senzorial la logic, de la concret la abstract, reprezentarile avand "capacitatea de a fuziona sensibilul cu ideea, perceptibilul cu conceptualul, figurativul cu simbolicul"(Mielu Zlate, 1999, p.216). Apropierea de gandire se produce si prin intermediul mecanismului lor operational(Piaget si Inhalder defineau reprezentarea, in lucrarea Psihologia copilului, ca fiind o "reconstructie operatorie"). Procesualitatea reprezentarii implica selectii, schematizari, condensari, extinderi, simplificari, eliminari, asocieri, reorientari, reconfigurari etc. necesare pentru a se ajunge, in final, la o imagine mintala unitara si cu un inalt grad de generalitate. Datorita operativitatii presupuse, reprezentarile ne apar ca mecanisme psihice integratoare si integrate sistemului cognitiv, subordonandu-se proceselor logice, rationale de cunoastere, pe care le anticipeaza, le prefigureaza si le sprijina.

Experienta perceptiva este interiorizata si integrata in sistemul cognitiv cu ajutorul reprezentarilor. Ca produs al unui proces complex de reconstructie mintala, imaginile astfel obtinute, pe care Mielu Zlate(1999) le considera "entitati ideale, subiective", fac posibila inaintarea cunoasterii spre forme superioare. Cuprinzand in structura lor insusiri comune si caracteristice unor clase de obiecte sau fenomene, reprezentarile pregatesc si faciliteaza generalizarile si abstractizarile gandirii. Desi conceptele constituie elementul caracteristic al gandirii umane, al gandirii logice, rationale, reprezentarile joaca un rol important in acest proces: " majoritatea teoriilor si notiunilor foarte abstracte, arata Serge Moscovici, s-au prezentat mai intai in spiritul savantilor sau in stiinta intr-un mod figurativ, incarcate de valori simbolice.Numai printr-o serie de distilari succesive ele au capatat o traducere abstracta si formala. Numerosi cercetatori si numeroase teorii infatiseaza atomii ca pe niste bule colorate de dimensiuni variate si nici un fizician - cu toate eforturile seculare - n-ar putea vorbi despre forta fara a se referi la imaginea originala a unui efort exercitat de cineva asupra a ceva care rezista"(1994, p.54). In general, conceptele sunt definite ca forme de gandire care reflecta esentialul dintr-o clasa de obiecte, care exprima la nivelul gandirii conexiuni si relatii determinate intre obiecte si insusirile lor. Elementele unei structuri intuitive devin insa notele proprii unui concept, care, in calitate de generalizare abstracta, izoleaza o proprietate sau un grup de proprietati din aceasta structura. Fara un astfel de suport gandirea risca sa se rupa de realitatea concreta.

Formarea notiunilor la copii incepe de obicei cu identificarea obiectelor reflectate de acestea. Dupa ce perceptiile repetate si dirijate verbal au condus la formarea reprezentarilor, care surprind insusiri cu un anumit grad de generalitate, se poate trece la insusirea notiunilor. Pe de alta parte, in multe activitati de gandire reprezentarile constituie un punct de plecare si un suport intuitiv pentru desfasurarea rationamentelor. De aceea, se considera ca nivelul de dezvoltare a reprezentarilor, bogatia si varietatea lor reprezinta o conditie favorizanta pentru activitatea mintala in general. Dar, cum vom vedea in cele ce urmeaza, aceasta conditie nu este si suficienta.

Psihologia asociationista aborda cunoasterea ca pe un proces de acumulare si prelucrare a experientei senzoriale. Orice cunoastere porneste de la senzatii si se reduce la combinatii de senzatii, deoarece acestea ar constitui materialul din care se extrag si se construiesc cunostintele. Insusirea lor consta, deci, in formarea de imagini si asociatii intre acestea. Perceptiile se formeaza din legarea si contopirea senzatiilor, reprezentarile din legarea si contopirea perceptiilor, iar ideile(notiunile) din legarea si contopirea reprezentarilor(L.B.Itelson, 1977). Acesta este parcursul cunoasterii, conform psihologiei asociationiste. Gandirea nu ar fi altceva decat o simpla manipulare asociativa a reprezentarilor. Teoriile psihologice moderne(O.Selz, J.Piaget, I.P. Galperin, J.Bruner s.a.) au pus insa in evidenta faptul ca formarea notiunilor(conceptelor) are loc pe baza interiorizarii unor actiuni externe, adica pe baza trecerii de la actiuni externe de receptare la actiuni interne, ce se desfasoara in plan mintal cu ajutorul limbajului. Potrivit constructivismului piagetian, gandirea este un joc de operatii, nicidecum o simpla asimilare de imagini. Jean Piaget(1965, 1982) a aratat ca reprezentarile sunt o veriga indispensabila pe drumul de la perceptia obiectului la notiune, insa elaborarea notiunilor cere si o restructurare a reprezentarilor, analiza lor continua, separarea in cadrul lor a trasaturilor esentiale ale obiectului si generalizarea acestora, care se realizeaza sub forma unui sir de operatii. La nivel superior gandirea reprezinta un sistem de operatii logice, operatii de prelucrare, interpretare, transformare, relationare si valorificare a informatiilor la nivel abstract, in scopul obtinerii unor cunostinte noi sau rezolvarii de probleme. Elementele sale fundamentale nu sunt imaginile, copii ale modelelor exterioare, ci schemele de activitate mintala. De aceea, cunoasterea nu se reduce la intuitii, la dobandirea unor copii figurative ale realitatii, ci consta in operatii care fixeaza realul in gandire. In procesul de cunoastere a realitatii intervin o serie de operatii, care permit trecerea de la imagine la idee, ca achizitie intelectuala, adica spre o schema rationala a realitatii bazata pe elementele sau pe relatiile esentiale si care serveste la fixarea informatiei si la utilizarea ei la un nivel abstract.

Cautand sa explice modul in care se realizeaza noile achizitii cognitive, teoriile moderne ale invatarii pun accentul pe functionarea operatiilor gandirii. La copii, arata D.P.Ausubel si F.G.Robinson(1981), formarea notiunilor este posibila prin generalizarea inductiva, care porneste de la experienta concreta si presupune abstragerea calitatilor esentiale ale unei clase de obiecte si incorporarea acestor atribute intr-o imagine complexa datatoare de sens. In cazul subiectilor ajunsi in stadiul logic-formal de dezvoltare, notiunile pot fi insusite si prin simpla asimilare si integrare in propriile structuri cognitive, deoarece acestia sunt capabili de sesizarea relatiilor dintre abstractiuni fara a mai avea nevoie de suporturi empirice concrete. Ei pot dobandi noi notiuni si pot opera mintal cu ele la un nivel de intelegere abstracta, fara nici o legatura directa, imediata cu obiectele reale.

Opinia ca notiunile(conceptele) se pot insusi adecvat prin simpla lor preluare a fost supusa insa unor numeroase critici, care au subliniat faptul ca intelegerea, conditie fundamentala a cunoasterii, nu se realizeaza multumitor pe aceasta cale. In activitatea de invatare se poate porni de la de la date si fapte concrete, pentru a se ajunge cu ajutorul operatiilor gandirii la formarea noilor notiuni. Despre necesitatea raportarii la concret, in scopul facilitarii intelegerii, ne vorbeste Robert M.Gagn: "Marea valoare a notiunilor ca instrumente ale gandirii si comunicarii consta in faptul ca ele au referinte concrete. Importanta acestei caracteristici nu poate fi indeajuns subliniata. Dar intrucat oamenii isi insusesc notiunile prin intermediul limbajului, exista intotdeauna primejdia pierderii din vedere a acestui caracter concret. Invatarea poate deveni supraverbalizata, ceea ce inseamna ca notiunile invatate cu totul necorespunzator sub aspectul referintelor la situatiile reale"(1975, p.164). Chiar daca notiunile vor fi folosite corect intr-o propozitie, semnificatia lor nu este cu adevarat cunoscuta. Cu toate ca invatarea notiunilor este, intr-o oarecare masura, dependenta de procesul reprezentarii, ea nu poate fi privita ca o tezaurizare de date empirice, ci dimpotriva, ca un demers bazat pe functionarea unor operatii ale gandirii, care permit trecerea de la concret la abstract. Gandirea este mai degraba o activitate constructiva, decat o simpla asociatie de sensuri intelectuale. Conceptele se formeaza prin structurari si restructurari succesive, care recurg la operatiile mintale de generalizare si abstractizare. Miron Ionescu explica acest proces astfel: "Notiunile reflecta notele esentiale si caracteristice ale unei clase de obiecte, fenomene, procese, precum si relatiile ce se stabilesc intre ele. Este gresita conceptia conform careia notiunile se formeaza printr-o simpla insumare a perceptiilor si reprezentarilor. Trecerea de la acestea la notiuni presupune un proces de abstractizare si generalizare, cu ajutorul caruia sunt desprinse notele esentiale si caracteristice obiectelor, fenomenelor, proceselor. Formarea notiunilor nu este doar rezultatul selectiei insusirilor cuprinse in perceptii si reprezentari, ci presupune prelucrarea materialului adunat si transformarea lui in notiuni gratie activitatilor de abstractizare si generalizare care au loc la nivelul gandirii"(2000, p. 107). Asadar, pe baza extragerii notelor comune unei clase de obiecte sau de fapte se ajunge, prin operatia de generalizare, la un construct mintal. Aceste atribute sunt incorporate intr-o imagine complexa(reprezentarea mintala), care constituie, in cele din urma, sensul conferit conceptului. Generalizarea se obtine prin degajarea caracteristicilor comune si condensarea lor intr-o reprezentare integratoare de natura abstracta. Realul este reflectat in cunoasterea rationala intr-o forma mediata, transformat in concept. Diversitatea fenomenala este reunita intr-o unitate, care inmanuncheaza multiplicitatea trasaturilor generale. In loc de individualul concret avem generalul, ca si obiect al gandirii abstracte. Conceptul ne apare, in acest fel, ca o reflectare abstracta a unor determinatii de maxima generalitate. 

Conceptul este o constructie mintala formata pe baza de generalizari ale caracteristicilor comune unei clase de lucruri. Gandirea se ridica de la nivelul concretului empiric, senzorial, la nivelul generalului abstract. Conceptualizarea, arata M.Zlate(1999), este capacitatea de abstractizare a insusirilor(atributelor) distinctive ale unei clase de obiecte, care, mai apoi, sunt incorporate intr-o imagine sau intr-o "idee concept". Prin izolarea, extragerea si retinerea notelor comune unei multiplicitati, gandirea face saltul de la individualul concret la generalul ce se constituie in planul abstractiei logice. Sunt dezvaluite legaturile necesare dintre insusiri si cu cat aceste legaturi sunt mai profunde, cu atat vor fi mai consistente generalizarile. Unitatea notelor comune este stabilita sub forma identitatii abstracte. Abstractizarea este operatia prin care gandirea se plaseaza in orizontul esentei lucrurilor. Prin urmare, abstractul semnifica ceea ce gandirea cuprinde conceptual ca fiind identic in datul sensibil concret.

Gandirea rationala este abstracta, intrucat urmareste sa surprinda determinatiile esentiale detasate din concretul lucrurilor si care devin notele definitorii ale conceptului. Generalizarea este, in acelasi timp, o abstractie, caci ceea ce este esential este ipso-facto general. Comprehensiunea abstractiei este cea care constituie conceptul in virtutea triadei esenta-necesitate-generalitate. Aceasta este modalitatea prin care ne putem ridica la nivelul rational al cunoasterii, unde gandirea nu opereaza cu reflectari senzoriale, cu reprezentari intuitive, ci cu modele ideale.

Toate manifestarile gandirii presupun operarea cu concepte. Gandirea se defineste, in propria ei natura, doar atunci cand se indeparteaza de realitatea imediata, concreta, pe care o reduce la forme abstracte. In procesul cunoasterii, esentialul este sesizat prin intermediul generalului(universalului), care nu este sensibil, ci doar inteligibil si, deci, nu poate fi decat gindit. Cu ajutorul conceptelor, gandirea surprinde si exprima esentialul, extras dintr-o pluralitate de individuale. De aceea, putem spune ca gandirea conceptuala permite aprofundarea cunoasterii, deoarece aceasta sporeste nu numai prin acumulari de date concrete, ci, in primul rand, prin structuri integratoare abstracte. De claritatea conceptelor insusite depinde justetea judecatilor si rationamentelor, depinde intelegerea   si explicarea realitatii. In ultima instanta, intregul sistem de cunostinte al individului se construieste pe baza conceptelor asimilate.

Gandirea este un proces activ de reconstituire mintala a diverselor aspecte sub care se prezinta realitatea. Ea nu se reduce insa, asa cum precizeaza E.Fischbein(1963), doar la prelucrarea unor imagini perceptive, dupa cum nu poate fi privita nici numai in sens metafizic, ca o entitate ce opereaza cu semnificatii pure, independent de semnalele exterioare. Activitatea de cunoastere, de reflectare a realitatii, se realizeaza inclusiv cu ajutorul acestor semnale. Gandirea poseda si o anumita denotatie concreta, care reprezinta, de multe ori, punctul sau de plecare si de care nu se poate detasa complet fara a-si pierde semnificatia si ratiunea de a fi. Exista o legatura indisolubila intre toate formele  de cunoastere, de la cele senzoriale la cele superioare, rationale. Peste tot, sustine Fischbein, intalnim un fenomen de simbolizare, ceea ce inseamna ca:

a).Chiar si cele mai simple date oferite de catre simturi au o semnificatie si, deci, o natura conceptuala;

b).Chiar si cele mai abstracte notiuni se raporteaza, intr-un fel sau altul, la elementele senzoriale;

Asa cum am vazut deja, orice proces de gandire se deruleaza prin generalizari si abstractizari, operatii constitutive ale notiunilor(conceptelor), care reprezinta continutul specific al gandirii. In acest proces, notiunile formeaza insa o unitate impreuna cu reflectarile intuitive. Imaginile intuitive indeplinesc, asemenea conceptelor, o functie semantica; orice imagine a unui obiect, perceputa sau reprezentata, are un continut semantic, poseda o anumita semnificatie exprimabila in cuvinte. Acest continut semantic este, in opinia lui Fischbein, numitorul comun pentru imagine si notiune. Dar cum poate valorifica gandirea acest continut? Cum pot fi puse reprezentarile in serviciul gandirii? In urma prelucrarii continutului intuitiv al imaginii se ajunge la o ierarhie de reprezentari, tot mai generalizate si mai schematice, care dobandesc, mai mult sau mai putin, un caracter conceptual. Reprezentarea are, astfel, tendinta de a deveni notiune, de a reda prin intermediul singularului generalul, prin intermediul fenomenului esenta, prin intermediul imaginii conceptul. Interdependenta dintre concept si reprezentare in procesul gandirii s-ar concretiza, in ultima instanta, in urmatorul fapt: conceptul inglobeaza elementele intuitive esentiale din structura eterogena a imaginii. Rezultatul acestei interventii selective a gandirii nu mai este o reprezentare propriu-zisa, impregnata de elemente senzoriale, ci o formatie mixta "conceptualo-intuitiva", care are un rol important in cunoastere, deoarece face concretul accesibil gandirii.

Concluziile gandirii psihologice care dovedesc faptul ca imaginea are o importanta deosebita in procesul cunoasterii sunt valabile si in cazul receptarii mesajelor audio-vizuale. Daca ne insusim amintitele consideratii psiho-logice, atunci suntem nevoiti sa procedam la o reconsiderare a aportului formativ al mesajelor mediatice, evident in conditiile in care receptarea lor este una critic-reflexiva si se asociaza altor forme de realizare a informarii. Pentru o astfel de reconsiderare pledeaza Bertrand Schwartz(1976), atunci cand afirma ca limbajele audio-vizuale permit o trecere mai usoara de la concret la abstract, contribuind, in acest fel, la realizarea conceptualizarii. Argumentele sale sunt asemanatoare cu cele prezentate anterior. Intre realitatea concreta si cuvantul abstract(conceptul), imaginea poate constitui o etapa intermediara. O imagine sau un sunet sunt intotdeauna purtatoare de semnificatii, care, cu toate ca sunt extrase din realitate, nu sunt sensibile, ci inteligibile, nu sunt lucruri, ci idei. Prin natura sa, semnificatia reflecta generalul si repetitivul din realitate, o realitate care furnizeaza, de fapt, ceea ce constituie "corpul" semnificatiei: imaginea si sunetul. Dar conceptualizarea treptata a imaginilor nu se realizeaza decat dupa ce memoria noastra a trecut intr-un plan secundar sau a uitat figurile, retinand doar proprietatile generale si repetitive ale lucrurilor, apte de a se integra in structuri abstracte. Deoarece este o abstractie, semnificatia nu se poate forma decat dupa ce "memoria a uitat concretul", precizeaza Bertrand Schwartz. 

In opozitie cu acele opinii care sustin ca mesajele audio-vizuale nu au capacitatea de a prezenta informatii abstracte sau de a facilita conceptualizarea continutului informational dobandit in urma experientelor perceptive se situeaza si Ioan Cerghit(1970), care considera ca orice imagine care schematizeaza realitatea si o prezinta contribuie la formarea notiunilor si imbogatirea continutului lor. Televiziunea(mijloacele multimedia) aduce in campul perceptiv al individului o mare varietate de imagini ce releva, intr-o forma transfigurata, aspecte ale realitatii si ofera un suport intuitiv pentru activitatea intelectuala. In receptarea mesajelor intra in functiune diferite operatii mintale, care nu tin doar de actul perceptiv, ci si de cel al gandirii logice. Sistemul operatoriu angajat asigura o esentializare a informatiilor, retinandu-se doar ceea ce este general si caracteristic unor obiecte, fenomene, procese sau actiuni. Simbolurile iau treptat locul imaginilor intuitive si contribuie decisiv la dezvoltarea structurii conceptuale a gandirii. Este posibila, in acest fel, ridicarea de la concretul sensibil la abstractul logic, de la planul perceptiv al cunoasterii la cel conceptual. Receptarea mesajelor audio-vizuale furnizeaza o serie de reprezentari, care, arata Ioan Cerghit, unesc cele doua planuri printr-o coordonare a experientei senzoriale cu activitatea intelectuala ce opereaza cu concepte. Reprezentarile formate in urma receptarii acestor mesaje permit tranzitia de la perceperea concretului sensibil la gandirea abstracta, dar si parcurgerea drumului invers, in scopul concretizarii notiunilor deja insusite, ceea ce este de un real folos in cunoasterea si intelegerea realitatii.