VALENTE PSIHOLOGICE ALE EDUCATIEI NONFORMALE

VALENTE PSIHOLOGICE ALE EDUCATIEI NONFORMALE

Cuvine cheie: educatie formala, educatie nonformala, forme de educatie extrascolara (parascolara, periscolara),educatie incidentala, principii ale educatiei in afara clasei si extrascolare

Complexitatea fenomenului educational, privit din perspectiva psihopedagogica, a creat un sistem variat al situatiilor de invatare, care pot fi structurate in ceea ce se constituie in cunoscutele forme ale educatiei. Cea mai raspandita si mai bine inzestrata cu finalitati clare, precum si - mai ales - cu institutii special create, cu resurse umane si materiale de mare performanta, care permit introducerea progresiva a elevilor in secretele cunoasterii prin invatare este educatia formala. Ea este dimensionata prin politici explicite ale fiecarui stat, care isi creeaza sistemul sau national de invatamant.

Oricat de bine ar fi pus la punct acest sistem, el nu poate infaptui politicile scolare in toate dimensiunile lor. Asa incat societatea si-a creat intentionat si alte forme care raspund satisfacerii unor nevoi si care nu sunt deloc aleatorii. Ele completeaza si se integreaza organic in sistemul educational global si au resurse considerabile din punctul de vedere al angajarii proceselor psihice, de cunoastere, atat a celor simple, cat mai ales a celor complexe. Un angajament cu totul remarcabil il au si procesele afective.

Educatia nonformala cuprinde totalitatea influentelor educative care au loc in afara clasei si a scolii, prin intermediul unor activitati optionale sau facultative. In scoala (in afara clasei) este vorba de cercuri de elevi constituite fie pe discipline de studii, fie pe alte diverse criterii care ies din sfera planurilor de invatamant (stiintifice, educative, cultural-artistice, sportive s.a.). Aceste forme ale activitatii reunesc ansamblul actiunilor educatiei nescolare, dar care sunt structurate si organizate intr-un cadru institutionalizat, in afara sistemului de invatamant. Ele sunt cuprinse in forme extrascolare, deseori denumite parascolare sau periscolare. Cele parascolare au loc in mediul socio-profesional, cum sunt diferite actiuni de perfectionare, reciclare, iar cele periscolare evolueaza in mediul socio-cultural, ca activitati de autoeducatie, de petrecere a timpului liber in vederea refacerii echilibrului psihic si fizic, prin distractie si divertisment. Ele sunt realizate fie prin mijloace si institutii traditionale: familie, case de cultura, camine culturale, cluburi sportive, biblioteci publice, teatre, muzee, formatii cultural-artistice, excursii etc., fie prin intermediul mijloacelor de comunicare in masa: presa, radio, televiziune, cinematografe, discoteci etc. Acestea din urma sunt numite, in sens figurat, "scoala paralela". Fata de o asemenea diversitate de actiuni, acest tip de educatie prezinta o mare flexibilitate, dar si instabilitate; ele cuprind programe variate in functie de varsta, sex, categorii socio-profesionale, care urmaresc dezvoltarea generala, largirea orizontului de cultura, precum si obiective mai specifice, legate de imbogatirea cunostintelor din anumite domenii, dezvoltarea aptitudinilor, a proceselor psihice de cunoastere, a proceselor afective si motivationale, de formarea unor comportamente asteptate. Dupa cum se constata, insusi termenul nonformal sugereaza o realitate educationala mai putin formalizata si, in consecinta, mai putin programata, mai putin organizata. Ceea ce nu trebuie sa lase impresia ca aceasta foarte raspandita forma a educatiei nu are efecte formativ-educative. In numeroase situatii, educatia realizata pe cale neformalizata poate veni in sprijinul celor care fie nu au conditii prielnice pentru a accede la forme institutionalizate ale educatiei, fie ca insesi resursele intelectuale ii obliga sa se limiteze la ceea ce pot sa-si permita din acest punct de vedere. Cea mai mare rezerva sub aspectul resurselor educationale o constituie timpul. Fata de activitatile organizate, in primul rand in scoala, la lectii, la activitatile practice care au loc in laboratoare, in ateliere, in sali special amenajate si inzestrate, inclusiv cu aparatura electronica, indeosebi cu calculatoare, educatia incidentala priveste ansamblul influentelor cu efecte educative ce rezulta din toate activitatile zilnice, care nu-si propun in mod deliberat atingerea unor teluri de ordin educativ. Este vorba de influente care se situeaza in afara unui cadru organizat, institutionalizat, care provin din insusi mediul de viata, din ambianta oferita de familie, din civilizatia urbana si din viata satului. In ultima instanta, si strada, cartierul, terenurile de joaca, magazinele, vitrinele, mijloacele de transport in comun etc. fac educatie. La fel, colectivitatile umane, precum cele profesionale. De aceea, in conditiile de azi, pe masura ce sporeste gradul de cultura al indivizilor si al colectivelor de munca, sporeste si capacitatea lor de influentare sub raport educational.

Aceste influente nu au un caracter organizat si sistematic si de aceea ele nu ofera intotdeauna posibilitatea concentrarii efortului asupra unor valori autentice, benefice, ceea ce poate avea consecinte nedorite. Influentele spontane au, din acest punct de vedere, un efect secundar asupra formarii si dezvoltarii personalitatii. Exista riscul ca procesele psihice sa fie angajate doar la suprafata fenomenelor ce au loc in mediile inconjuratoare, difuze. Pe de alta parte, insa, informatiile neintentionate, intamplatoare, cu care in mod inevitabil se confrunta individul in viata si activitatea cotidiana, pot fi organizate iar unele dintre ele chiar institutionalizate, eventual in cadrul unor structuri cu alt profil decat cel scolar. In sistemul educatiei nonformale si informale se regasesc si actioneaza toate componentele si procesele psihologice din educatia formala insa conditia esentiala a valorificarii influentelor informale o constituie capacitatea de a invata, nivelul tehnicilor activitatii de invatare ale fiecarui individ, capacitatea de a se angaja in procese de cunoastere, cu implicatii inclusiv in solicitarea si exersarea proceselor afective, care au un rol cu totul aparte in formarea convingerilor, fiind factorul decisiv in conturarea comportamentelor. Trebuie avut in vedere faptul ca initiativa invatarii prin intermediul surselor informale ale educatiei revine fiecarui individ. De altfel, insesi modalitatile si formele de evaluare sunt diferite de cele utilizate in educatia formala, indicatorul de baza al reusitei constituindu-l transformarea informatiilor dobandite pe aceste cai in acte comportamentale.

Legatura si interconditionarea formelor educatiei. Corelarea si coordonarea valentelor multiple ale celor trei forme pe care le cunoaste educatia constituie o misiune complexa si destul de dificila, in conditiile in care experientele nonformale si informale ale elevilor nu pot fi cunoscute in masura necesara si dorita de catre scoala. Un lucru este cert: nici una dintre aceste forme ale educatiei nu poate fi neglijata. Toate au contributii asupra formarii si dezvoltarii integrale a personalitatii celor educati, asupra formarii unor trasaturi caracteriale pozitive ale acestora. Educatia formala si cea nonformala au drept nota comuna faptul ca ambele urmaresc grabirea si eficientizarea procesului formarii unor comportamente propice invatarii continue, inclusiv prin mijloace proprii, precum si achizitionarea unor informatii cu largi resurse de integrare in sisteme, transferarea lor in diverse domenii ale cunoasterii. In zilele noastre se constata atat o extindere, cat si o intercorelare stransa a tuturor acestor forme, ceea ce face sa le creasca potentialul educativ. Educatia formala nu are decat de castigat in conditiile in care este mereu in contact cu modalitatile si efectele educatiei informale (spontane) si ale celei nonformale. De aceea, scoala din zilele noastre nu poate ignora bogatele experiente acumulate de elevi in timpul lor liber, petrecut in afara scolii. Aceste experiente completeaza achizitiile dobandite in scoala, prelungesc si intaresc activitatea desfasurata in scoala. Este important ca influentele educative neintentionate sa nu dea alta directie modelarii personalitatii copilului sau tanarului, opusa celei pe care urmareste sa o realizeze scoala. Educatia formala trebuie sa cunoasca valorile si influentele exercitate prin intermediul educatiei ocazionale, nonformale si informale, sa exercite o functie de sinteza, de integrare a acestora in procesul unitar de formare si cultivare a personalitatii copiilor, a tinerilor, a exersarii capacitatilor lor de cunoastere, de formare a conceptelor, de cultivare a proceselor afective, a motivatiei invatarii, a spiritului creator.

Perspective psihologice ale organizarii educationale nonformale

Actiunile cuprinse in zona nonformalului sunt caracterizate printr-o mare flexibilitate si satisfac interese dintre cele mai variate. Toate aceste actiuni se constituie intr-un subsistem al sistemului institutional al educatiei. De aici si preocuparea, cu totul justificata, de a se formula principii (norme generale, reguli, cerinte) ce stau la baza conceperii unor demersuri care sa asigure obtinerea unor performante care sunt chemate sa asigure integrarea acestor activitati in procesul educational general.

Principiul integrarii (corelarii, coordonarii) formuleaza cerinta ca toate activitatile ce au loc in afara clasei si a scolii sa fie integrate in sistemul general de educatie, ca facand parte din obiectivele si continuturile acestuia; ele trebuie sa-si indeplineasca rolul hotarator de cultivare a capacitatii de transfer a achizitiilor invatarii si mai ales de aplicare practica, in conditii variate, a celor invatate.

Caracterul specific. Desi fac parte din sistemul general educational, activitatile din perimetrul nonformalului se constituie, ele insele, intr-un sistem specific, aparte, sunt orientate prioritar spre formarea si exersarea unor competente ale intelectului, ale vietii afective, au forme proprii de organizare, precum si raporturi aparte intre educatori si elevi. Pe de alta parte, instrumentarul metodic este mai larg, mai diversificat, ceea ce ofera sanse sporite de a se acumula experienta de viata, prin contactul nemijlocit cu oamenii, cu fenomenele de cultura materiala si spirituala, precum si prin participarea directa la asemenea manifestari.

Caracterul atractiv al activitatilor nonformale. Atractivitatea este, de fapt, dominanta acestor activitati, ce trebuie sa tina seama de interesele, inclinatiile, preocuparile si preferintele elevilor; ceea ce are un efect pozitiv in cultivarea interesului pentru cunoastere, precum si pentru dezvoltarea unor trairi emotionale. Atractivitatea nu inseamna evitarea efortului propriu. Sunt considerate atractive actiunile cu o finalitate clara, realizabila, cele in care subiectii au un rol activ, cele care au un grad sporit de autenticitate, cele care se caracterizeaza prin simplitate si eleganta.

Varietatea completeaza in mod necesar si fericit atractivitatea; ceea ce e variat, diversificat este, in acelasi timp, interesant si atractiv. Varietatea si diversitatea, ca norme ale unei actiuni eficiente, decurg din necesitatea pe care o resimt copiii si elevii de a-si valorifica diversitatea si complexitatea inclinatiilor, intereselor, gusturilor si preferintelor lor.

Imbinarea conducerii de catre adulti cu autoconducera. In zona activitatilor informale, relatia profesor-elevi este mult mai larga, mai destinsa. Chiar daca si aici conduce, educatorul se situeaza mai mult in planul sugerarii si nu al impunerii punctului sau de vedere; el se afla pe pozitia colaborarii si cooperarii cu elevii, precum si a sprijinirii lor pentru a deveni buni organizatori ai propriei lor activitati. Este vorba de relatii mai apropiate, care implica un mai mare grad de manifestare libera si nemijlocita, iar pe de alta parte, o indrumare mai discreta, mijlocita de initiativa elevilor, mai spontana si mai diversa.

Unitatea de invatare 7[1]